Septuaginta

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Septuaginta este traducerea Pentateuhului și a celorlalte cărți ale Vechiului Testament din ebraică în greacă. Ulterior, denumirea s-a extins asupra tuturor cărților Vechiului Testament.

Legenda, transmisă nouă de Scrisoarea lui Aristeas și de Philon din Alexandria spune că traducerea respectivă a fost opera comună a șaptezeci (sau, după o altă variantă, a șaptezeci și doi) de înțelepți evrei, aleși câte șase din fiecare trib și că ea s-a realizat la Alexandria, în secolul al III-lea î.Hr., sub domnia lui Ptolemeu al II-lea (285-247).

Scopul traducerii nu se cunoaște cu precizie (probabil pentru a suplini uitarea limbii ebraice de către evreii din diaspora).

Conform altei ipoteze, Ptolemeu însuși s-ar afla la originea inițiativei, din dorința de a cunoaște codul de legi al unei comunități importante din Egipt, cum era comunitatea evreiască.

Până la începutul erei creștine, evreii folosesc Septuaginta fără urmă de suspiciune. Respingerea ei categorică se manifestă o dată cu apariția creștinismului. Conform anumitor teorii nedovedite, în secolul I d.Hr., rabinii ar stabilit canonul Bibliei ebraice, sensibil diferit de versiunea oferită de Septuaginta (celebrul „conciliu” de la Iamnia). Conform acestor teorii, în anul 85, iudaismul oficial i-ar fi „excomunicat” pe creștini, lucru considerat de istorici drept simplă ipoteză nedovedită și nu fapt istoric.[1] Dușmănia dintre cele două religii— iudaică și creștină — are drept consecință înmulțirea traducerilor cât mai aproape de originalul iudaic, ca replici intenționate la versiunea Septuagintei.

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

Între anii 16611668, spătarul Nicolae Milescu efectuează prima traducere integrală în limba română a Vechiului Testament, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta apărută la Frankfurt în 1597. Sub patronajul lui Șerban Cantacuzino, în 1688, apare Biblia de la București, cunoscută și sub numele de Biblia lui Ștefan, prima traducere și publicare integrală în limba română a Sf. Scripturi, fiind valorificată, în principal, versiunea lui Nicolae Milescu, revăzută de „oamenii locului”. Cea de-a doua traducere apare în 1795 la Blaj, cu sprijinul episcopului greco-catolic Ioan Bob. Biblia de la Blaj este opera lui Samuil Micu, care apelează, parțial, la textul ediției din 1688, realizând totodată o nouă traducere după Septuaginta. Biblia lui Samuil Micu va fi reeditată în 1819, la Sankt Petersburg, apoi la Buzău, în 18541856, precum și de Mitropolitul Andrei Șaguna, între anii 18561858, la Sibiu. În 1914 apare Biblia, adică Dumnnezeeasca Scriptură a Legii Vechi și a celei Nouă, ediție a Sfântului Sinod, o prelucrare revizuită a textului din 1795. Mai recent, în 2001, Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, publică Biblia sau Sfânta Scriptură, ediție jubiliară a Sfântului Sinod, versiunea fiind tradusă și „diortosită” după Septuaginta (ediția A. Rahlfs), colaționată cu traducerile românești anterioare. În anul 2004 este inițiată, sub patronajul Colegiului Noua Europă., la Editura Polirom din Iași, o nouă traducere a Septuagintei, pe baza ediției lui A. Rahlfs, confruntată cu ediția de la Göttingen, fructificându-se și aparatul critic din Bible d'Alexandrie, publicată de Editura Cerf. Coordonatorul traducerii este Cristian Bădiliță, în colaborare cu Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu , Dan Slușanschi, Ioan-Florin Florescu ș.a.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Jack P. Lewis The Anchor Bible Dictionary Vol. III, pp. 634-7 (Doubleday, New York 1992). Citat: „The concept of the Council of Jamnia is an hypothesis to explain the canonization of the Writings (the third division of the Hebrew Bible) resulting in the closing of the Hebrew canon. ... These ongoing debates suggest the paucity of evidence on which the hypothesis of the Council of Jamnia rests and raise the question whether it has not served its usefulness and should be relegated to the limbo of unestablished hypotheses. It should not be allowed to be considered a consensus established by mere repetition of assertion.”

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de 1911 Britannica entry