Daniel (carte)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Cartea lui Daniel (ebraică דניאל) este o carte din Biblia ebraică. Cartea povestește cum Daniel, un iudeu exilat la curtea regelui Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.), conducătorul Babilonului, devine un mare oficial guvernamental și prezintă diverse profeții. Cartea a fost compusă, probabil, în jurul anului 165 î.Hr., cu puțin timp înainte de moartea lui Antioh al IV-lea Epifanes în 164.

Deși în mod tradițional se credea ca această carte ar fi fost scrisă de către Daniel, personajul din poveștile de curte, azi consensul cercetătorilor este că ea este un produs al vremurilor macabeice. Deși mulți comentatori evanghelici apără încă datarea cărții la secolul al VI-lea î.e.n.,[1] pentru grosul cercetătorilor problema a fost decisă în urmă cu mai bine de un secol.[2] Opinia majoritară este că poveștile de curte reprezintă un strat mai vechi de povești tradiționale, în timp ce viziunile și redactarea cărții au avut loc în secolul al II-lea î.e.n. Viziunile descriu o criză națională care a avut loc sub Antioh al IV-lea Epifanes, un rege seleucid care a încercat să introducă practici religioase elenistice, inclusiv adorarea idolilor în Templu și în general în religia iudaică, stârnind astfel mânia autorilor biblici.

Cartea cuprinde și profeții apocaliptice privind sfârșitul lumii, de exemplu:

„La sfârșitul stăpânirii lor, când păcătoșii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără rușine și viclean. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuși; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici și chiar pe poporul sfinților. Din pricina propășirii lui și izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulți oameni care trăiau liniștiți și se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omenești. ”
—Daniel 8. 23-25

Alcătuire[modificare | modificare sursă]

Autorul și data[modificare | modificare sursă]

Cartea lui Daniel este un pseudepigraf care susține că ar fi fost scris de însuși Daniel în secolul al VI-lea î.e.n. (ceea ce a fost acceptat necritic de către cercetătorii premoderni ai Bibliei[3]). Istorisirile despre Daniel la curtea babiloniană datează din secolul al III-lea î.e.n., în timp ce a doua jumătate a cărții în timpul domniei lui Antioh al IV-lea Epifanes, regele grec seleucid al Siriei între 167-163 î.e.n.[4][5][6] Deși cartea a fost clasificată în mod tradițional drept profetică, stilul ei literar este azi considerat literatură apocaliptică, ceea ce era popular între 200 î.e.n. și 100 e.n.[7]

Cartea lui Daniel reprezintă o cristalizare a unui anume loc și anume moment, și anume Ierusalim sau împrejurimile sale, cu scurt timp înainte de re-sfințirea celui de-al doilea Templu în 165 î.e.n., cu o revizuire ulterioară la scurt timp după aceea.[8] O indicație asupra cercului în care a fost scrisă cartea este prezentă în capitolul 11, în care eroii persecuției sunt maskalim, „înțelepții învățători”, cărora li s-ar acorda o onoare specială în momentul învierii din morți. Cine ar fi maskilim este neclar: nu se afirmă despre ei că ar fi fost preoți, nici nu par a fi Macabei, care erau mai degrabă războinici decât învățători, iar dacă ar fi fost scribi ei par a fi foarte diferiți de cercurile scribilor alcătuite în jurul lui Ben Sira.[9]

Fundal istoric[modificare | modificare sursă]

Fundalul istoric al primei jumătăți a cărții este exilul babilonian. În 586 Babilonul, marea putere imperială a epocii, a distrus Ierusalimul în urma unei încercări de răzvrătire a Regatului Iuda, care îi era vasal. Elita acestui regat - curtea regală și clasele superioare - au fost transportate în Babilon. Daniel, conform cărții pe care o avem la dispoziție, era unul din cei deportați în capitala străină. Dacă am considera cartea necritic, toată acțiunea ei ar fi avut loc în timpul vieții lui Daniel.

În 536 î.e.n. Babilonul a fost învins de către noua putere, Persia, aflată sub conducerea cuceritorului persan Cirus cel Mare. Perșii le-au permis exilaților iudei să se întoarcă la Ierusalim și să reclădească orașul, care a devenit o provincie a Imperiului Persan. Spre sfârșitul anilor 300 Alexandru cel Mare, regele statului grecesc Macedonia a cucerit Persia. Alexandru a murit tânăr iar la moartea sa generalii săi au împărțit între ei imperiul său. Ierusalimul și Iuda (numite atunci Yehud medinata) au intrat sub stăpânirea lui Ptolemeu I, generalul care a primit Egiptul, dar în 198 î.e.n. orașul și provincia au fost capturate de Seleucas al III-lea, conducătorul Siriei și Mesopotamiei. La început, Seleucas trata Ierusalimul foarte favorabil, acordându-i Templului scutiri de taxe și garantând dreptul evreilor de a avea propriile legi, dar spre sfârșitul domniei sale a avut mare nevoie de bani ca urmare a înfrângerilor din partea romanilor și a nevoilor financiare care au rezultat din asta.

Texte[modificare | modificare sursă]

Cele trei mari variante ale Cărții lui Daniel sunt o versiune de douăsprezece capitole păstrată în Textul masoretic și două versiuni grecești mai lungi, varianta din Septuaginta originală, cca. 100 î.e.n. și versiunea mai târzie din Theodotion, o traducere din jurul secolulu al II-lea e.n.[10] Theodotion este mult mai aproape de textul masoretic și devenise atât de popular încât înlocuise varianta Cărții lui Daniel din Septuaginta în toate manuscrisele ei, cu excepția a două manuscrise ale Septuagintei[11][12][13]

Trei narațiuni în plus au fost păstrate în versiunile din Septuaginta și din Theodotion,[14] ele fiind considerate apocrife biblice de către creștinii protestanți și de către evrei și cărți deuterocanonice de către creștinii catolici și ortodocși. Aceste adăugiri la Cartea lui Daniel sunt Rugăciunea lui Azaria și Cântarea celor trei tineri, istoriile Suzanei și bătrânilor și a balaurului (a lui Bel și dragonului).

Au fost găsite opt copii fragmentare ale Cărții lui Daniel[15] la Qumran: două în peștera 1, cinci în peștera 4 și una în peștera 6. Niciuna din ele nu este completă, ca urmare a degradării, dar ca ansamblu ele păstrează textul din unsprezece capitole din cele douăsprezece. Al doisprezecelea capitol a fost găsit în Florilegium 4Q174. Toate cele opt manuscrise au fost copiate de-a lungul a 175 de ani, începând cu 125 î.e.n. (4QDanc) până spre 50 e.n. (4QDanb).[16]

Șapte din cele opt suluri conțineau la origini întreaga Carte a lui Daniel în forma scurtă din textul masoretic, totuși niciuna dintre ele nu a conținut forma lungă, păstrată în Septuaginta. Niciunul dintre cele opt suluri nu prezintă nepotriviri majore față de textul masoretic, deși James C. VanderKam observa că 1QDana este cea mai apropiată de textul tradițional.[17]

Dintre cele patru suluri care păstrează secțiunile relevante (1QDana, 4QDana, 4QDanb, and 4QDand) toate urmează aceeași structură bilingvă prin care cartea începe în ebraică, trece la aramaică la 2:4b și trece înapoi la ebraică la 8:1.[17]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ The Prophecy of Daniel 8
  2. ^ Collins, John Joseph (1994). Daniel: A Commentary on the Book of Daniel (Hermeneia: a Critical and Historical Commentary on the Bible). Augsburg Fortress Publishers. p. 2. ISBN 0-8006-6040-4 
  3. ^ Longman III & Dillard 2006b, p. 373, "The predominant opinion of both Jewish and Christian scholars was that the book of Daniel was written by Daniel, a statesmen and prophet, who flourished during the sixth century BC."
  4. ^ Schiffman 1991, p. 123.
  5. ^ Longman III & Dillard 2006, p. 373.
  6. ^ Youngblood, Ronald F., ed (1995). Nelson's new illustrated Bible dictionary. Nashville: T. Nelson. p. 328. ISBN 0-8407-2071-8 
  7. ^ Senior, Donald; Mary Ann Getty, Carroll Stuhlmueller, John J. Collins (1990). The Catholic Study Bible. New York City: Oxford University Press. pp. 1086. ISBN 0-19-528277-9  Collins, 2002, p.2
  8. ^ Knibb 2002, p. 16.
  9. ^ Collins 1984, p. 101.
  10. ^ Erdmans.
  11. ^ Invitation to the Apocrypha By Daniel J. Harrington
  12. ^ Deuterocanonicals/Apocrypha By Watson E. Mills, Richard F. Wilson
  13. ^ Eerdmans commentary on the Bible By James D. G. Dunn, John William Rogerson
  14. ^ Collins, John Joseph, "Daniel: with an introduction to apocalyptic literature" (Eerdmans. 1984) p.28
  15. ^ Evans, Craig A.; Flint, Peter W. (1997). Eschatology, messianism, and the Dead Sea scrolls. Grand Rapids, Mich.: W.B. Eerdmans. ISBN 978-0-8028-4230-5. http://books.google.com/?id=DDUw9mvbq4AC&pg=PA44 
  16. ^ VanderKam 2002, p. 137
  17. ^ a b VanderKam 2002, p. 138

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]