Adam și Eva

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la Adam și Eva. Pentru alte sensuri, vedeți Adam și Eva (dezambiguizare).
Albrecht Dürer - Adam și Eva

Adam și Eva au fost, conform miturilor creației ale religiilor avraamice (iudaismul, creștinismul și islamul)[1][2][3] primii oameni și părinții omenirii.

Facerea lor este descrisă în Biblia creștină și cea ebraică. Conform lor, în urma păcatului și neascultării lui Dumnezeu, Adam și Eva sunt izgoniți din Grădina Raiului (ebraică : Gan Eden).

Biografia lui Adam[modificare | modificare sursă]

În Biblie scrie de două ori :„Dumnezeu a creat omul și femeia după chipul și asemănarea Sa.” Au existat oameni înaintea lui Adam, ori Adam a avut doua soții? Din modul de prezentare biblic reiese ca Adam a fost creat întâi, iar Eva, mai târziu, dintr-o coastă a lui Adam. Această dublă creație a omului, bărbat și femeie, este istorisită în două capitole diferite ale Genezei, fapt ce i-a condus pe unii cercetători să presupună că este vorba de două istorii și două creații diferite. O legendă evreiască din Cabala, povestește că după ce Adam a fost creat din lut, tot din lut a creat Dumnezeu o femeie, ce se numea Lilith. Aceștia se iubeau, până când un conflict a făcut-o pe Lilith să se certe cu Adam, să-l părăsească pe el și Grădina Raiului și să se unească cu diavolul. Mai târziu, probabil că ea a ademenit-o pe Eva (a doua soție a lui Adam) cu fructul interzis, răzbunându-se. După ce a fost părăsit de Lilith, Adam se simțea singur, iar Dumnezeu l-a adormit, creând o nouă nevastă, pe care o chema Eva.

Sensul cuvintelor[modificare | modificare sursă]

Crearea Evei din coasta lui Adam
Michelangelo - Crearea lui Adam. Capela Sixtină

Numele de Adam (ebraică : אָדָם ), așa cum apare în Gen 2, 7 - „Domnul Dumnezeu a plămădit pe om/Adam din țărâna pământului și a suflat în nările lui suflare de viață și s-a făcut omul/Adam ființă vie" - provine, de la „țărână", „pământ" (ebraică : adama, אֲדָמָה ). Dumnezeu l-a plămădit pe Adam din „adama" deci, „cel pământesc". Numele de «adam» este folosit în Biblie pentru om în general și ca nume colectiv pentru tot neamul omenesc.

„Adam a chemat numele femeii sale Eva, fiindcă este mama tuturor celor vii" (Gen 3, 20). Numele de Eva, (ebraică : חַוָּה Hava), înseamnă „cea vie", provenind din rădăcina חיה ("a fi viu").

Valoarea istorică a relatării biblice a creației[modificare | modificare sursă]

Lorenzo Ghiberti Adam și Eva, Basorelief de bronz aurit, din „Porțile Paradisului” ale Baptisteriului din Florența

Primele 3 capitole din Cartea Genezei au, din punct de vedere analitic-literar, diferite surse și au fost redactate relativ târziu. Totuși, ele sunt plasate la începutul Bibliei, pentru că exprimă, potrivit concepției teologice, adevăruri fundamentale despre lume și om: creația, originea și împlinirea ei în Dumnezeu, omul, drama păcatului și speranța mântuirii.

Este vorba de mituri, alegorii sau simboluri ale unor adevăruri religioase sau legende[2][3]. Aceste evenimente mitice sunt: crearea tuturor lucrurilor și a omului de către Dumnezeu și, de asemenea, păcatul omului, care ar fi avut loc la un moment dat în timp, conform mitului.

Mesajul care se desprinde din primele 3 capitole ale Genezei, privește, în primul rând, originea omului și unitatea neamului omenesc. Primul om ar fi fost creat de Dumnezeu, iar întregul neam omenesc s-ar trage dintr-un singur cuplu uman.

De remarcat că în Geneza cap. 1 bărbatul și femeia sunt creați după animale, în timp ce în cap. 2, întâi e creat bărbatul, pe urmă plantele și animalele și abia apoi femeia.[4]

Biblia afirmă că Adam și Eva au fost creați bărbat și femeie, după modelul diferențelor sexuale dintre elohimi.[5]

Într-un documentar al BBC dr. Francesca Stavrakopoulou, lector principal la Universitatea din Exeter, specializată în studii biblice ebraice considera că Adam îl reprezintă pe regele iudeu Zedechia a cărui decizie de neplată a tributului către Nabucodonosor al II-lea a dus la distrugerea Templului lui Solomon de la Ierusalim de către armata babiloniană.[6] Astfel, templul era de fapt grădina Edenului, iar regele a fost alungat din această grădină.[6] Șarpele reprezintă cultul șarpelui din acest templu, iudeii închinându-se la șarpele Nehuștan până la atacul babilonian, acest cult sfârșind odată cu distrugerea templului.[6] Înainte de acest eveniment, Biblia nu descrie șarpele ca simbol negativ.[6]

Păcatul strămoșesc[modificare | modificare sursă]

Masaccio - Izgonirea din Eden - Capella Brancacci, Florenţa


Adam și Eva (protopărinții) au păcătuit în paradis, încălcând porunca Divină. Narațiunea biblică privind păcatul protopărinților este cuprinsă în Gn 2, 17 și 3, 1 și urm. Ideile care se desprind de aici sunt:

  • Dumnezeu i-a dat primului om o poruncă, pentru a-i pune la încercare obediența;
  • Adam a încălcat porunca, lăsându-se ispitit de șarpe;
  • Adam și Eva au fost excluși din Rai, din starea originară de nevinovăție.

Ca încadrare morală, primul păcat a fost unul de neascultare, săvârșit din trufie (cf. Tob 4, 14: „din mândrie izvorăște pieire“; Sir 10, 15: „Începutul păcatului este trufia“). Textul biblic nu menționează o greșeală sexuală (de ex., porunca de a se înmulți, Gn 1, 28 și ideea că bărbatul va fi un singur trup cu femeia, Gn 2, 24, apar înainte de păcat).

Urmările păcatului strămoșesc sunt pierderea harului sfințitor și atragerea asupra lor a mâniei lui Dumnezeu. Conform teologiei creștine, Adam și Eva au ajuns pradă domniei diavolului, spre deosebire de iudaism, care nu acordă mare pondere sfințitor și diavolului.

Apoi, păcatul lui Adam a trecut asupra tuturor urmașilor lui, asupra tuturor oamenilor, nu prin imitare, ci în mod ereditar.

Rămâne echivocă problema fructului „pomului cunoașterii binelui și răului", care nu a fost specificat în Biblie. În contradicție cu varianta mărului, acceptată unanim în creștinismul european, este mai plauzibil că Adam și Eva nu au mâncat un măr - atunci[Când?] nu creșteau mere în Orient - ci alt fruct, posibil smochine (Adam și Eva și-au înfășurat «rușinea» în frunze de smochin). Mărul a rămas totuși, fructul preferat în artă și în mentalitatea ubicuitară, cu aluzii la păcatul trupesc:

„...Iar ale Evei fiice dau buzna în livadă
din merele oprite să facă marmeladă” (Topîrceanu)

Conform lui Leibniz, anticii numeau păcatul lui Adam drept felix culpa, adică o greșeală din care a izvorât actul cel mai nobil cu putință, sacrificiul lui Isus Hristos.[7] El argumentează acest punct de vedere citând tezele Sfântului Augustin, care sublinia în repetate rânduri că Dumnezeu a permis răul doar pentru a produce un bine cât mai mare[7] și ale Sfântului Toma, care arăta că permiterea răului lucrează spre binele universului.[8][7]

Hristos, Noul Adam[modificare | modificare sursă]

Conform catehismului bisericilor creștine, Iisus Hristos este „Noul Adam", inaugurând noua creație: "Primul om ieșit din pământ este pământesc, însă cel de-al doilea om vine din cer" (1 Cor 15, 47). „Noua naștere" inaugurată de Hristos este viața dumnezeiască dată celor care cred în Hristos. La Botezul lui Iisus, „s-au deschis cerurile" (Mt 3, 16), pe care le închisese păcatul lui Adam.

Știință vs literalism[modificare | modificare sursă]

Povestea lui Adam și a Evei este literalism biblic, fiind în conflict cu concluziile științei moderne. Cel mai notabilă este contradicția bazată pe evoluția oamenilor de la o specie mai primitivă, hominizii. [9] Este de asemenea în conflict cu înțelegerile geneticii umane. Dacă toți oamenii ar fi descendenții a două persoane de acum câteva mi de ani, ar trebui ca rata mutațiilor în prezent să fie foarte ridicată.[10].

Numele de Adam și Eva sunt folosite metaforic într-un context științific pentru a descrie cei mai recenți strămoși comuni Adam cu cromozomul Y și Eva mitocondrială. Aceștia nu au trăit în același loc și nu există nici un motiv pentru care să se creadă ca au trăit în aceiași perioada, sau că s-au întâlnit și au format un cuplu[11][12]. Un studiu recent a estimat faptul că Adam cu cromozomul Y a trăit în urmă cu 120 - 156 de mi de ani și Eva mitocondrială în urmă cu 99 - 148 de mi de ani. [13][14]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Womack, Mari (2005). Symbols and meaning : a concise introduction. Walnut Creek ... [et al.]: Altamira Press. p. 81. ISBN 0759103224. http://books.google.co.uk/books?id=MQi5x7_-eksC&pg=PA81. Accesat la 16 august 2013. „Creation myths are symbolic stories describing how the universe and its inhabitants came to be. Creation myths develop through oral traditions and therefore typically have multiple versions.” 
  2. ^ a b Barton, John; Muddiman, John (2007) [2001]. „3. Introduction to the Pentateuch” (în engleză). The Oxford Bible commentary. Oxford, New York: Oxford University Press. p. 40. ISBN 978-0-19-875500-5. http://books.google.nl/books?id=wCRYl9Ikk6EC&pg=PA40&lpg=PA40&dq=oxford+bible+commentary+%22a+history+of+origins%22&source=bl&ots=zFpC0H3kcY&sig=LN0MFRG76TZvAw0J4nQNJpROLW4&hl=nl&ei=ZMXCTdz-LoftOcXt_J0I&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CBwQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false. Accesat la 5 mai 2011. „These chapters... they clearly cannot be based on any record of what actually occured... What is being conveyed is how the authors or collectors of the stories imagined that it might all have begun. However, as we shall see, these stories were intended to convey a much more profound meaning than that.” 
  3. ^ a b The creation of Creationism, John Habgood (fost arhiepiscop de York), The Times, 23 iulie 2008. Citat: „The main motive for risking this potential conflict has been to uphold belief in the verbal inerrancy of the Bible, and the literal interpretation of its statements about creation, which most mainstream theologians and biblical scholars have long read as myth, or poetry, or doctrine, rather than as history.”
  4. ^ Cf. Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „Introduction: Archaeology and the Bible” (în engleză). The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts. (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 11. ISBN 978-0-684-86913-1. http://books.google.nl/books?id=lu6ywyJr0CMC&pg=PA11&lpg=PA11&dq=The+first+question+was+whether+Moses+could+really+have+been+the+author+of+the+Five+Books+of+Moses,+since+the+last+book,+Deuteronomy,+described+in+great+detail+the+precise+time+and+circumstances+of+Moses%27+own+death.+Other+incongruities+soon+became+apparent:+the+biblical+text+was+filled+with+liter%C2%ACary+asides,+explaining+the+ancient+names+of+certain+places+and+frequently+noting+that+the+evidences+of+famous+biblical+events+were+still+visible+%22to+this+day.%22+These+factors+convinced+some+seventeenth+century+scholars+that+the+Bible%27s+first+five+books,+at+least,+had+been+shaped,+expanded,+and+embel-lished+by+later,+anonymous+editors+and+revisers+over+the+centuries.&source=bl&ots=lQF2LrjaaG&sig=imK7NOlK0TPAj-HUTl96fPpOho8&hl=nl&ei=kZ68TKmFE4ntOei8geYM&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CBUQ6AEwAA#v=onepage&q=The%20first%20question%20was%20whether%20Moses%20could%20really%20have%20been%20the%20author%20of%20the%20Five%20Books%20of%20Moses%2C%20since%20the%20last%20book%2C%20Deuteronomy%2C%20described%20in%20great%20detail%20the%20precise%20time%20and%20circumstances%20of%20Moses%27%20own%20death.%20Other%20incongruities%20soon%20became%20apparent%3A%20the%20biblical%20text%20was%20filled%20with%20liter%C2%ACary%20asides%2C%20explaining%20the%20ancient%20names%20of%20certain%20places%20and%20frequently%20noting%20that%20the%20evidences%20of%20famous%20biblical%20events%20were%20still%20visible%20%22to%20this%20day.%22%20These%20factors%20convinced%20some%20seventeenth%20century%20scholars%20that%20the%20Bible%27s%20first%20five%20books%2C%20at%20least%2C%20had%20been%20shaped%2C%20expanded%2C%20and%20embel-lished%20by%20later%2C%20anonymous%20editors%20and%20revisers%20over%20the%20centuries.&f=false. „The first question was whether Moses could really have been the author of the Five Books of Moses, since the last book, Deuteronomy, described in great detail the precise time and circumstances of Moses' own death. Other incongruities soon became apparent: the biblical text was filled with liter¬ary asides, explaining the ancient names of certain places and frequently noting that the evidences of famous biblical events were still visible "to this day." These factors convinced some seventeenth century scholars that the Bible's first five books, at least, had been shaped, expanded, and embel-lished by later, anonymous editors and revisers over the centuries.
    By the late eighteenth century and even more so in the nineteenth, many critical biblical scholars had begun to doubt that Moses had any hand in the writing of the Bible whatsoever; they had come to believe that the Bible was the work of later writers exclusively. These scholars pointed to what appeared to be different versions of the same stories within the books of the Pentateuch, suggesting that the biblical text was the product of several recognizable hands. A careful reading of the book of Genesis, for example, revealed two conflicting versions of the creation (1:1—2:3 and 2:4-25), two quite different genealogies of Adam's offspring (4:17-26 and 5:1-28), and two spliced and rearranged flood stories (6:5-9:17). In addi¬tion, there were dozens more doublets and sometimes even triplets of the same events in the narratives of the wanderings of the patriarchs, the Exo¬dus from Egypt, and the giving of the Law.”
     
  5. ^ Coogan, Michael (octombrie 2010). „6. Fire in Divine Loins: God's Wives in Myth and Metaphor” (în engleză). God and Sex. What the Bible Really Says (ed. 1st). New York, Boston: Twelve. Hachette Book Group. p. 175. ISBN 978-0-446-54525-9. http://books.google.nl/books?id=2_gPKQEACAAJ&dq=god+and+sex&hl=nl&ei=4fbCTaPKDpGXOrq88Z0I&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CEcQ6AEwAQ. Accesat la 5 mai 2011. „humans are modeled on elohim, specifically in their sexual differences.” 
  6. ^ a b c d Bible's Buried Secrets, The Real Garden of Eden, BBC, 2011.
  7. ^ a b c en G.W. Leibniz, Theodicy.
  8. ^ Toma de Aquino in libr. II. sent. dist. 32, qu. I, art. 1.
  9. ^ Dilley, Stephen C. (2013). Darwinian Evolution and Classical Liberalism: Theories in Tension. Lexington Books. pp. 224–225. ISBN 0739181068 
  10. ^ Barbara Bradley Hagerty (9 august 2011). „Evangelicals Question The Existence Of Adam And Eve”. All Things Considered. http://www.npr.org/2011/08/09/138957812/evangelicals-question-the-existence-of-adam-and-eve.  Transcript
  11. ^ Takahata, N (1 ianuarie 1993), „Allelic genealogy and human evolution”, Mol. Biol. Evol. 10 (1): 2–22, PMID 8450756, http://mbe.oxfordjournals.org/cgi/pmidlookup?view=long&pmid=8450756 ""
  12. ^ Cruciani, F; Trombetta, B; Massaia, A; Destro-Bisol, G (10 iunie 2011), „A Revised Root for the Human Y Chromosomal Phylogenetic Tree: The Origin of Patrilineal Diversity in Africa”, The American Journal of Human Genetics 88 (6): 814–818, doi:10.1016/j.ajhg.2011.05.002, PMID 21601174 
  13. ^ Poznik, G. David; Henn, Brenna M.; Yee, Muh-Ching; Sliwerska, Elzbieta; Euskirchen, Ghia M.; Lin, Alice A.; Snyder, Michael; Quintana-Murci,, Lluis et al. (2 august 2013). „Sequencing Y Chromosomes Resolves Discrepancy in Time to Common Ancestor of Males Versus Females”. Science 341 (6145): 562–565. doi:10.1126/science.1237619. 
  14. ^ Francalacci, Paolo; Morelli, Laura; Angius, Andrea; Berutti, Riccardo; Reinier, Frederic; Atzeni, Rossano; Pilu, Rosella; Busonero, Fabio et al. (2 august 2013). „Low-Pass DNA Sequencing of 1200 Sardinians Reconstructs European Y-Chromosome Phylogeny”. Science 341 (6145): 565–569. doi:10.1126/science.1237947. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • M. Join-Lambert, X. Léon-Dufour, "Adam" în Vocabular de teologie biblică, București 2001, p. 5-6.
  • X. Léon-Dufour, "Femeie", ibid., p. 221-223.
  • Catehismul Bisericii Catolice, Arhiepiscopia romano-catolică de București 1993, nr. 397-421, 504-505.
  • Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, nr. 66-78.
  • L. Ott, Grundriss der katholischen Dogmatik, Nova et Vetera, Bonn 2005.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Adam și Eva