Scrierea maghiară veche
|
||||||||||||||||||||
Scrierea maghiară veche (maghiară székely magyar rovásírás „scriere pe răboj”), numită și alfabetul secuiesc sau runele secuiești reprezintă un alfabet utilizat și astăzi de secuii din Transilvania. Alfabetul a fost răspândit în Transilvania și în Ungaria, mai ales până în secolul al X-lea, când regele Ștefan cel Sfânt, sub influența Bisericii Romei, a impus alfabetul latin. A mai fost folosit, ocazional, până prin 1850, dar a revenit subit în actualitate în februarie 2008, când alfabetul a fost folosit la inscripția oficială a lucrărilor Consiliului Național Secuiesc. (vezi imagine) Textele redactate cu alfabetul secuiesc apar scrise, alternativ, cel mai adesea de la dreapta la stânga, mai rar de la stânga la dreapta. Inițial alfabetul a fost utilizat la crestarea răbojului: întâi se scria un rând (o latură) a răbojului, de exemplu de la dreapta la stânga, apoi, după terminarea rândului, răbojul se rotea la 90 de grade, capătul rândului devenind începutul rândului următor, răsucindu-l totodată cu următoarea latură nescrisă în sus (răbojurile aveau secțiune pătrată), scrierea continuându-se tot de la dreapta la stânga ș.a.m.d., până la completarea celor patru laturi [1].
Cuprins |
Origine [modificare]
Până la mijlocul anilor 1990 s-a presupus că semnele secuiești ar proveni din pseudorunele turcice de pe valea Orhonului (Mongolia)[2] [3], folosite de popoare de limba turcă (de ex. în sec. VII-VIII în hanatul turcilor „albaștri” (kök sau gök türk), cu variante ulterioare, ca de exemplu în hanatul uigur; inscripțiile kîrgîze din sec. IX și cele din valea Talas din Turkistan (teritoriul dintre Caspica și Mongolia). Așa zisele rune orhonice sunt considerate a fi fost inspirate din alfabetele canaanite (fenician, arameic, siriac (sirian), sogdian).
Compararea cu asemenea alfabete [4] arată următoarele similitudini la forma semnelor cu:
- alfabetul fenician - 50%
- alfabetul etrusc - 43,4%
- alfabetul turcic - 28,6%
Referitor la corespondența valorilor fonetice atribuite semnelor, procentajul este mult mai mic. Comparația cu alfabetele canaanite (respectiv cu cele derivate din alfabetul fenician) este suficientă pentru a se remarca gradul de înrudire.
Caractere [modificare]
Scrierea veche maghiară este compusă din 42 de caractere.
Etimologie [modificare]
Din cuvântul maghiar ró(v) (din fondul lexical uralic și slav, rovŭ „crestătură”), „a scrijeli, cresta” + sufixul substantival -ás („scrijelire, crestătură”).
Din rovás se trage cuvântul românesc răvaș[5], fiind înrudit etimologic cu răboj/răbuș, având corespondenți aproape omofoni în sârbo-croată (raboš, rabuš), bulgară (raboš), slovacă (rabuša, rováš), cehă ('rováš), poloneză (rabusze) [6]).
Primele menționări [modificare]
Cronicarul ungur Símon de Kéza arăta în cronica Gesta Hunnorum et Hungarorum, scrisă în jurul anului 1283:
De asemenea, „Cronica lui Marcus” menționează că secuii ar fi un rest de populație hună, care s-a retras în munți, stabilindu-se alături de valahi. De la aceștia secuii au împrumutat alfabetul. Aceste informații se reîntâlnesc și în „Chronicon pictum vindobonense” (Cronica pictată de la Viena).
Același eveniment la Kézai Símon:
Vezi și [modificare]
- Secui
- Scaunele secuiești
- Codex Rohonczi
- Dacia preistorică
- Tăblițele de la Sinaia
- Tăblițele de la Tărtăria
- Protocronism
Note [modificare]
- ^ Adorján Magyar - Ancient Magyar rovás,
- ^ Gyula Sebestyén, A magyar rovásírás hiteles emlékei. Budapest, [Academia de Științe a Ungariei], 1915
- ^ Gyula Németh, A magyar rovásírás. Budapest, 1934
- ^ Vezi Sándor Forrai, A magyar rovásirás elsajátitása, Budapest, 1996
- ^ răvaș
- ^ răboj. Alte cuvinte românești din aceeași familie: răvar, rofii, rohie, răfui(ală), raftă
Bibliografie [modificare]
- Adorján Magyar - Ancient Magyar Rovás, Journal Of The Institute For Hungarian Studies, Vol. 1, Number 2, October, 1996
Legături externe [modificare]
- en Hungarian runes pe site-ul Omniglot
- Elek Benkő: Scrierea runică secuiască , História , 1996. nr.3. p.31-33.
