Utilizator:Accipiter Gentilis/Workspace

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Despre[modificare | modificare sursă]

Am început pentru că scrierea articolelor îmi oferea stimulente intelectuale interesante și instructive, dar după vreo 7 luni când a devenit prea pasionant am încercat să pun punct. Nu am rezistat decât vreo lună și ceva, după care cu scuza că totuși trebuie să termin ce am început, am revenit - inițial treptat, după care pe deplin. Dacă în primele 7 luni am fost cam exuberant, ulterior am fost mai selectiv, centrându-mă în principal pe îmbogățirea tematicilor abordate inițial.

Inițial am pornit să dezvolt și să ameliorez pagini cu conținut informativ în special turistic, mai ales despre zone mai puțin cunoscute din România și, m-am limitat pe cât posibil numai la arealele pe care le-am parcurs și evaluat eu însumi din punct de vedere al frumuseților naturale sau antropice. Am abordat stilul de "Sesiune de lucru pe tematică", neavând de gînd să-mi împrăștii forțele în mai multe direcții, decât cel mult atunci când am simțit nevoia de destindere.

Mulțumesc Wikipediei pentru posibilitatea oferită !

Working on:[modificare | modificare sursă]

  • Less work:
  • More work:

Projects[modificare | modificare sursă]

  • Cioturi rezonabile despre Trecătorile din Carpații Orientali

Contributor[modificare | modificare sursă]

Nu am trecut contribuțiile legate strict de „bucătăria”„ internă a Wikipediei și la care nu am avut o implicare în sensul unui scop legat de preferințele mele de scriere sau de vreo tangență oarecare ce ele, acestea reprezentând strict contribuții tehnice: Standardizări (Wikizări), Categorisiri, Reducții (scos texte copiate, sau puțin inteligibile, garbage,....etc), Aanulare vandalisme sau erori, Formatări, Etichetări, Redenumiri, Discuții diverse (utilizatori, articole, pagini de șters/ de recuperat, pagini administrative, etc....), propuneri de ștergeri, evaluări articole. Nu am trecut deasemeni nici articolelele la care am contribuit cu sub 10 % din muncă.

Accipiter Q. Gentilis, Accipiter Gentilis, Qvadratvs

Borsec[modificare | modificare sursă]

Prima tematică pe care am ales-o din considerente personale este Borsec . Am dezvoltat pagini care au legătură directă sau indirectă cu această zonă sau cu domeniile conexe deservite funcțional, în ideea evidențierii unui areal accesibil turistic - centrat pe stațiunea respectivă.

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Județul Neamț & arii limitrofe acestuia[modificare | modificare sursă]

Munții Bistriței[modificare | modificare sursă]

Am început Munții Bistriței pornind de la sudul acestora care prin Tulgheș este accesibil de la Borsec.

Pagini nou create;
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Munții Stânișoarei[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Munții Tarcăului[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Altele[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Geoparc Ținutul Buzăului[modificare | modificare sursă]

Am aminitiri frumoase din Buzău, este o zonă extraordinară unde încă mai poți vedea lucruri care odată cu progresul se vor duce de râpă..

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Rezervații naturale[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Trecători[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Resurse balneoclimatice[modificare | modificare sursă]

Inevitabil ....

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%

Stațiune balneară Apă minerală

10-50%

Biografii[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Istorie[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Incluzionism[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Mes où sont les neiges d'antan ?[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Medicină[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Wikipedia checkpoint[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%

Pagini conexe tematicilor[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%

Printre rânduri[modificare | modificare sursă]

Pagini nou create
Pagini la care am adus contribuții
>50%
10-50%