Odesa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Odesa
Одеса
—  Oraș regional  —
Odesa
Odesa
Drapel
Drapel
Stemă
Stemă
Odesa is located in Regiunea Odesa
Odesa
Odesa
Odesa (Regiunea Odesa)
Poziția geografică
Odesa is located in Ucraina
Odesa
Odesa
Odesa (Ucraina)
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 46°25′00″N 30°44′00″E / 46.41667°N 30.73333°E / 46.41667; 30.7333346°25′00″N 30°44′00″E / 46.41667°N 30.73333°E / 46.41667; 30.73333

Țară Ucraina Ucraina
Regiune Odesa

Cod KOATUU 5110100000
Atestare secolul al XII-lea

Guvernare
 - Primar Gennadiy Trukhanov[*] (Partidul Regiunilor, 27 mai 2014)

Suprafață
 - Total 162.42 km²
Altitudine 40 m.d.m.

Populație (2015)[1]
 - Total 1.010.490 locuitori
 - Densitate 4.240 loc./km²

Fus orar UTC+3
Cod poștal 65000–65480
Prefix telefonic 048

Localități înfrățite
 - 33 orașe înfrățite listă

Site web: http://omr.gov.ua/

Poziția localității Odesa
Poziția localității Odesa

Odesa sau Odessa (în ucraineană Одеса, transliterat Odesa, în rusă Одесса, transliterat Odessa, în turcă Hacıbey) este un important oraș și port ucrainean situat în nord-vestul Mării Negre, este, totodată reședință a regiunii omonime. Populația orașului număra, 1.010.500 de locuitori la 1 august 2015.[1]

Este, de asemenea o importantă stațiune turistică.

Istorie[modificare | modificare sursă]

În antichitate, o colonie grecească, Νικόνιων - Nikonion, se ridica în împrejurimile orașului actual. Aceasta dispare în secolul IV e.n., odată cu năvălirile gotice și hunice. În perioada evului mediu timpuriu prin teritoriul actual al regiunii Odesa au trecut mai multe popoare migratoare: bulgari, maghiari, pecenegi, cumani, tătari și altele. În perioada otomană se ridica în zonă cetatea Hacıbey, parte a regiunii Edisan. În timpul războiului ruso-turc din 17871792, la 25 septembrie 1789, un detașament de forțe rusești sub comanda lui Ivan Gudovici a cucerit cetățile Hacıbey și Ieni Dunia care în 1792 sunt cedate Imperiului Rus. Orașul actual își începe atunci existența, primind denumirea greacă Οδησσός, transliterată Odessos, care în Antichitate era numele actualului oraș Varna din Bulgaria, și care se referă la Odiseu, fiind feminizat la cerința țarinei Ecaterina a II-a.[2] Deoarece o parte a trupelor a fost sub comanda unui spaniol aflat în serviciul imperiului rus, generalul maior José de Ribas, după care s-a dat numele străzii principale din Odesa de astăzi, Deribasivska (Deribasovskaia în rusă).

Perioada țaristă[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Ținutul Odesa

Rusia a anexat zona ca urmare a Tratatului de la Iași din 1792, ea devenind o parte din așa-numita („Noua Rusie”). Orașul a fost proiectat de inginerul F. Devollan la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Orașul a fost colonizat cu diferite etnii: ruși, ruteni, bulgari, evrei, germani, armeni, greci pontici, precum și români moldoveni în zona denumită Moldoveanca, atunci în afara limitelor oficiale ale orașului.

Noul oraș s-a dezvoltat rapid datorată activității Ducelui de Richelieu, un francez în slujba Imperiului Rus, guvernator al orașului între 1803 și 1814. Acesta, care fugise de Revoluția Franceză, fusese ofițer în armata Ecaterinei a II-a împotriva turcilor și a fost însărcinat cu proiectarea orașului și facilităților sale de organizare și de infrastructură. El este considerat unul dintre părinții fondatori ai Odesei, împreună cu un alt francez, contele Alexandre-Louis Andrault de Langeron, care i-a succedat în funcție.[3] Richelieu este comemorat cu o statuie de bronz din 1828, un proiect realizat de Ivan Martos.

Între 18191859 Odesa a fost un port liber (port franc) și ca oraș era pe locul patru în Imperiul Rus după Moscova, Sankt Petersburg și Varșovia. A devenit vatra unei populații extrem de diversă de negustori albanezi, armeni, bulgari, francezi, germani, greci, italieni, evrei, polonezi, ruși, ucraineni și multe alte naționalități. Numeroasele minorități etnice au dat nume la multe străzi, ca, de exemplu, Franțuzskaia (franceză), Italianskaia (italiană), Grețiaskaia (grecească), Evreiskaia (evreiască), Arnautskaia (albaneză). Caracterul său cosmopolit a fost sursa de inspirație pentru marele poet rus Aleksandr Pușkin, care a trăit, în exil, la Odesa între 1823-1824. În scrisorile sale a scris că Odesa a fost un oraș unde aerul este plin de toată Europa, unde este vorbită franceza și unde există cărți europene și reviste de citit”. Dezvoltarea orașului a fost întreruptă de războiul Crimeeii, între 18531856, în timpul căruia a fost bombardat de forțele navale britanice și franceze. În 1866 orașul a fost legat pe calea ferată cu Kiev și Harkov, precum și cu Basarabia, de unde importa grâne și merinde, iar mai departe cu Iași, România.

În Odesa a trăit o mare și prosperă comunitate evreiască ajunsă la apogeu în secolul al XIX-lea, astfel că, în 1897, populația evreiască a fost estimată la circa 37% din populație dar, suscitând ostilitatea populației creștine, a suferit repetate pogromuri în anii 1821, 1859, 1871, 1881 și 1905, în urma cărora mulți evrei au părăsit orașul, în general spre Constantinopol, Palestina, Franța și Statele-Unite.

Populația municipiului conform recensământului din 1897 era de 403.815 locuitori, având următoarea structură etnică:[4]

Grup etnic Populație  % Procentaj
Velicoruși (ruși) 198.233 49,1%
Evrei 124.511 30,8%
Maloruși (ucraineni) 37.925 9,4%
Polonezi 17.395 4,3%
Germani 10.248 2,5%
Greci 5.086 1,2%
––––––––––––––– –––––––– ––––––––
Moldoveni [români] 488 0,12%
alții 9.929

Odesa interbelică[modificare | modificare sursă]

Locuitorii din Odesa au avut mult de suferit din cauza războiul civil rus (19171922) care i-a dezbinat, rușii fiind împărțiți între „albi” (țariști) și „roșii” (comuniști), ucrainenii între „radiști" (naționaliști) și „mahnoviști” (anarhiști), evreii și celelalte minorități luând partea unora sau altora dintre aceste forțe, fără să uităm forțele de ocupație germane (aprilie-noiembrie 1918) și anglo-franceze (1919-1922). La începutul anului 1918, orașul a fost capitala Republicii sovietice odesite condusă de Vladimir Iudovski și de Nikolai Krîlenko care au împușcat cu mitraliere, cu familii cu tot, o bună parte din burghezia și clasa medie a orașului, măcelărind și toți foștii militari țariști, aceștia din urmă pe bordul navei de război „Almaz”, fie dezbrăcați și stropiți cu furtunul pe o temperatură de minus 20°C până la îngheț, fie arși de vii în cazanul navei.[5] Încă o parte însemnată din populație dispare în anii de foamete provocată de guvernul sovietic (1921-22 și 1931-33), fie murind de inaniție, fie părăsind orașul în nădejdea, în general zadarnică, de a găsi de mâncare în altă parte[6] Înainte ca orașul să fie ocupat de trupele române, în 1941, o parte din populația orașului, industria, infrastructura, precum și toate obiectele de valoare culturală au fost transportate în regiunile interioare ale URSS și, în retragerea lor, unitățile Armatei Roșii au distrus, pe cât posibil, facilitățile portuare din oraș. La aceste tragedii sovietice, cucerirea orașului de către Armata română, în anul 1941 mai adaugă încă una, prin masacrul a mai multor mii de evrei rămași în oraș, acuzați de guvernul lui Ion Antonescu că ar fi stat unanim în spatele atentatului partizanilor sovietici din 22 octombrie 1941 împotriva comandamentului român.

Odesa în Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

După ofensiva dezastruoasă pentru cucerirea orașului Odesa, conducătorul statului Ion Antonescu, atribuie pierderile grele ale Armatei române, precum și atentatul din 22 octombrie 1941, evreilor și rromilor din oraș, ordonând guvernatorului Gheorghe Alexianu și generalilor Iosif Iacobici și Nicolae Macici să ia măsuri împotriva lor. În urma acestui ordin, în perioada octombrie 1941 – martie 1942[7], jandarmeria și armata română au masacrat la Odesa circa 25 000 de civili, dintre care 23.000 evrei, bărbați și femei, bătrâni și copii. Alți aproximativ 45.000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în Lagărul de concentrare Bogdanovca, unde au fost uciși în decembrie 1941 și ianuarie 1942 [8] .

În timpul bătăliei din aprilie 1944, Odesa, asediată și bombardată de armata sovietică, a suferit din nou numeroase victime și grave daune. La 10 aprilie 1944, orașul a fost în cele din urmă recucerit de Armata Roșie. A fost unul din cel patru orașe sovietice care au primit titlul de „Oraș Erou” în 1945.

Odesa postbelică[modificare | modificare sursă]

După război, oficialitățile sovietice din Odesa au deportat și asasinat mulți minoritari etnici (germani, moldoveni, tătari ș.a.) sau religioși (lipoveni, pravoslavnici, iahoviți ș.a.).

În timpul anilor 1960 și 1970 orașul a crescut foarte mult. Între anii 1970 și 1990, majoritatea evreilor din Odesa (care fugiseră în 1941 și se întorseseră după război) au emigrat în Israel, Statele Unite și în alte țări occidentale. Mulți au ajuns în zona Brighton Beach din cartierul Brooklyn din orașul New York City, supranumită „Little Odessa” (Mica Odesă). Au avut loc și migrații interne ale cetățenilor din clasele superioare din Moscova și Leningrad, Odesa oferindu-le oportunități mai mari pentru avansarea în carieră. Orașul a crescut rapid și prin popularea cu noi emigranți din zonele rurale din alte parți ale Ucrainei și salariați veniți din toată Uniunea Sovietică. În perioada comunistă a fost cel mai important port comercial din Uniunea Sovietică și bază navală sovietică. Orașul rămâne cosmopolit și prezintă până astăzi un amestec unic de cultură rusă, ucraineană, pontică și mediteraneană, într-un mediu predominant rusofon.

După 1991[modificare | modificare sursă]

La 1 ianuarie 2000 debarcaderul pavilionului de carantină al portului comercial Odesa a fost declarat port liber și zonă economică liberă pentru o perioadă de 25 de ani.

Demografie[modificare | modificare sursă]




Circle frame.svg

Componența lingvistică a orașului Odesa

     Rusă (64.75%)

     Ucraineană (30.41%)

     Alte limbi (0.82%)

Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Odesa era vorbitoare de rusă (64,75%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (30,41%).[9]

Economie[modificare | modificare sursă]

Odesa este o destinație turistică renumită, cu multe stațiuni terapeutice în oraș, dar și în sudul orașului (Fântâna, Carolina).

Transport[modificare | modificare sursă]

Orașul dispune de o rețea de transport public formată din tramvaie, troleibuze, autobuze, taxiuri. Aeroportul Internațional este deservit de companiile aeriene majore Aerosvit, Austrian Airlines, Czech Airlines, El Al și Turkish Airlines. Acestea și alte companii aeriene oferă zboruri spre numeroase locuri din Europa și Asia. Trenurile de călători conectează Odesa cu Varșovia, Praga, Bratislava, Viena, Berlin, Moscova, Sankt-Petersburg și majoritatea orașelor din Ucraina. Cursele de autobuze sunt disponibile de la Odesa către mai multe orașe din Rusia (Moscova, Rostov-pe-Don, Krasnodar, Pyatigorsk), Germania (Berlin, Hamburg și München), Grecia (Salonic și Atena), Bulgaria (Varna și Sofia) și mai multe orașe din Ucraina și Europa.

Orașe înfrățite[modificare | modificare sursă]


Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Чисельність населення на 1 серпня 2015 року (население на 01.08.2015)”. Управление статистики в Одесской области. http://od.ukrstat.gov.ua/expres/0915/202.doc. 
  2. ^ Emmanuel de Waresquiel, Le Duc de Richelieu, Paris, Perrin, 2009.
  3. ^ Același Alexandre-Louis Andrault de Langeron este negociatorul care, în 1812 la Tratatul de la București, a obținut de la negociatorul otoman Dumitru Moruzi nu numai Bugeacul (numit până atunci „Basarabia” de către puterile creștine, Bugeac” fiind denumirea turcească) ci întreg ținutul Principatului Moldovei dintre Prut și Nistru, numit de atunci încoace „Basarabia”).
  4. ^ Первая всеобщая перепись населения Российской Империи 1897 г. Распределение населения по родному языку. Одесский уезд
  5. ^ rusă {{{1}}} Волков, Сергей Владимирович Serghei Vladimirovici Volkov, Трагедия русского офицерства: Офицерский корпус России в революции, Гражданской войне и на чужбине, p. 60, Țentralpoligrafia, Moscova 2002 ISBN: 5-227-01562-7; М. А. Elizarov, Левый экстремизм на флоте в период революции 1917 года и гражданской войны: февраль 1917 — март 1921 гг., ed. Facultății de istorie din Sankt-Petersburg 2007.
  6. ^ Francis Haller, foametea din 1921-22 în Rusia sovietică pe Secours en temps de paix - la famine en Russie, CICR, 2 august 2003 și Andrea Graziosi, Histoire de l'URSS, Presses Universitaires de France 2010, p. 46.
  7. ^ Anuarul Institutului de Istorie «G. Barițiu» din Cluj-Napoca”, tom. XLVII, 2008, pp. 393}}
  8. ^ Bogdanovka”. Yad Vashem. http://www1.yadvashem.org/odot_pdf/microsoft%20word%20-%20103.pdf. 
  9. ^ Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Odesa pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. http://database.ukrcensus.gov.ua/MULT/Dialog/varval.asp?ma=19A050501_02_051&ti=19A050501_02_051.%20Distribution%20of%20the%20population%20by%20native%20language,%20Odeska%20oblast%20(1,2,3,4)&path=../Database/Census/05/01/&lang=2&multilang=en. Accesat la 25 august 2014. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Odesa