Sari la conținut

Județul Râmnicu-Sărat (interbelic)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Județul Râmnicu Sărat)
Județul Râmnicu Sărat
Stema judeţului Râmnicu Sărat Râmnicu Sărat în România
stemă amplasare
Provincie: Muntenia
Reședința: Râmnicu Sărat
Populație:
 •Total 1930:		 Locul
184.956 loc.
Suprafață:
 •Total:		 Locul
3.324 km²
Perioadă de existență: '
Subdiviziuni: (inițial) trei plăși
(ulterior) cinci plăși
Modifică text Consultați documentația formatului

Județul Râmnicu Sărat a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Muntenia. Reședința județului era orașul Râmnicu Sărat.

Întindere

[modificare | modificare sursă]
Clădirea Prefecturii județului Râmnicu Sărat din perioada interbelică. Clădirea-monument istoric, construită în anul 1898 și situată pe Str. Nicolae Bălcescu nr. 1, a fost ridicată după planurile arhitecților Filip Xenopol și Constantin Băicoianu, iar în prezent este sediul Primăriei municipiului Râmnicu Sărat.
Harta județului, cu dispunerea și denumirea plășilor, în anul 1938.

Județul se afla în partea central-sud-estică a României Mari, în nord-estul regiunii Muntenia. Actualmente mare parte din teritoriul lui face parte din județul Buzău, cu excepția părții de nord, care face parte din județul Vrancea, și a părții de est, care intră în componența județului Brăila. Județul se învecina la nord cu județul Putna (parțial peste râul Milcov), la est cu județele Tecuci și Covurlui (cu ambele peste râul Siret), la sud-est cu județul Brăila (peste râul Buzău), iar la vest cu județul Buzău.

Istoric

[modificare | modificare sursă]

Județul Slam Râmnic (vechiul nume al Râmnicului-Sărat) datează din perioada organizării medievale a Țării Românești. La început, reședința județului a fost orașul Focșanii Munteni, aflat pe malul drept al Milcovului ce-l separa de orașul care aparținea Moldovei. În 1542, când Imperiul Otoman a anexat Brăila și zona învecinată ei, transformând-o în raia, județul Slam Râmnic a primit restul teritoriului administrat anterior de Brăila. În 1862, odată cu efectuarea unificării politice a Țării Românești cu Moldova, reședința județului a fost mutată la Râmnicu Sărat, deoarece era un târg mai mare situat în centrul județului, care a primit atunci și numele de Râmnicu Sărat, după noua reședință; Focșanii Munteni a fost unit și el cu partea moldovenească, devenind reședința județului Putna. Imobilele din Râmnicu Sărat în care au funcționat instituțiile județene au fost achiziționate și dotate corespunzător până la 1900.[1]

Pe teritoriul Județului Râmnicul Sărat(fostul județ Slam Râmnic), teritoriu ce aparținea regiunii Muntenia, a mai existat un târg important, Târgul Soci[2][3], descoperit în anul 1982 în partea de nord a județului, în apropiere de granița cu Moldova, în partea sudică a județului Putna. Zidurile descoperite în anul 1982 făceau parte din localitatea ”Socii lui Donie”[4][5]. În anul 2014 Prof. Dr. Arhg. Emil Lupu, împreună cu specialiști de la Muzeul Vrancei, afirmă și confirmă că pe acest teritoriu a existat, nu demult, Târgul Soci[3], așezat pe malul drept al Siretului . Aici a avut loc Bătălia de la Soci[6] din 7 martie din anul 1471 unde domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare câștigă lupta împotriva domnitorului Țării Românești, Radu cel Frumos. Urmare acestei rușinoase înfrângeri, Radu cel Frumos ia hotărârea să-și mărească autoritatea aici la graniță construind în grabă Cetatea Crăciuna[7], peste graniță, pe teritoriul numit atunci Principatul Moldovei. Deși Târgul Soci începe să-și piardă din importanță, pe motiv că brațul Siretului numit Sirețel își mută debitul de apă pe Siretul Mare care a preluat albia Bârladului, în secolul al XVIII-lea Donea Damian (conform documentului de hotărnicie CCCXXXVI/II păstrat în Biblioteca Academiei Române și sub numele de Donie Dimian, Stolnicul Donie sau boierul Done) a fost una dintre cele mai influente personalități politice, militare și administrative din această regiune de graniță[8]. Structura, cunoscută astăzi ca Zidul lui Donie[4] de lângă localitatea Hângulești(Vrancea), servea ca punct avansat de apărare în fața deselor incursiuni ale tătarilor și ca post vamal pentru mărfurile care circulau spre Moldova sau Dobrogea. Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice cu codul VN-II-m-B-06512. Biserica tip navă cu ziduri groase de 0,80 m., cu lungimea de 22 m. și, interiorul bisericii cu lățimea de 8 m, descoperită la Zidul lui Donie[4], se pare că la anul 1874 funcționa ca un schit[9]

Județul a fost desființat în 1950, zona sa sudică, inclusiv orașul de reședință, a fost inclusă în regiunea Buzău, care la rândul ei a fost inclusă după doi ani în regiunea Ploiești, regiuni în care a constituit raionul Râmnicu Sărat; cea mai mare parte din nordul județului a trecut la regiunea Putna și apoi succesiv la regiunea Bârlad; o mică parte din zona de est (de-a lungul malului stâng al Buzăului, până la vărsarea acestuia în Siret, a trecut la regiunea Galați. Zonele nordice au trecut și ele la rândul lor în 1960 la aceeași regiune Galați, ca și estul. În 1968, s-a revenit la organizarea pe județe, dar județul Râmnicu Sărat nu a mai fost înființat, teritoriul său fiind de atunci împărțit între județele Buzău (orașul Râmnicu Sărat și zonele sudice), Vrancea (partea de nord și nord-est) și Brăila (partea estică).

Organizare

[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, conform Marelui Dicționar Geografic al României, județul era împărțit în șapte plăși:[10]

  1. Plasa Râmnicul, cu reședința la Dumitrești, cu comunele Jitia, Bisoca, Dumitrești, Chiojdeni, Buda, Dănulești, Dealu Lung și Valea Salciei;
  2. Plasa Orașul (nordul extrem, în jurul orașului Focșani, fostă reședință înainte de 1859), cu reședința la Cotești, cu comunele: Andreiași, Blidari, Bonțești, Budești, Broșteni, Câmpineanca, Cârligi, Cotești, Golești, Faraoanele, Odobasca, Risipiți și Vârteșcoiu;
  3. Plasa Grădiștea, cu reședința la Grădiștea de Sus, cu comunele: Amara, Balta Albă, Boldu, Câineni, Domnița, Gradiștea de Jos, Gradiștea de Sus, Măcrina, Puiești, Racovița, Ștubeiu;
  4. Plasa Râmnicul de Sus, cu reședința la Râmnicu Sărat, cu comunele Băbeni, Bălțați, Câmpulungeanca, Dedulești, Grebănu, Jideni, Mărgăritești, Obidiți, Pardoși, Putreda, Racovițeni, Zgârciți și Valea Raței;
  5. Plasa Marginea de Sus, cu reședința la Plăinești, cu comunele Bogza, Boidești, Dragosloveni, Gologanu, Lacul lui Baban, Plăinești, Popești, Sihlea, Slobozia, Slobozia Ciorăști, Tâmboești și Voetin;
  6. Plasa Râmnicul de Jos, cu reședința la Bălăceanu, cu comunele Bălăceanu, Costienii de Jos, Costienii Mari, Drogu, Galbenu, Ghergheasa, Jirlău, Nisipuri, Sălcioara, Slobozia, Socariciu și Vișani;
  7. Plasa Marginea de Jos, cu reședința la Măicănești, cu comunele Bălești, Ciorăști, Corbu, Gulianca, Hângulești, Măicănești, Maluri, Mărtinești, Măxineni, Obilești, Râmniceni, și Slobozia-Mihălceni.

În anul 1930, teritoriul județului era împărțit din punct de vedere administrativ în trei plăși:[11]

  1. Plasa Câmpul (în partea de sud),
  2. Plasa Dealul (în partea de nord) și
  3. Plasa Muntele (în partea de vest).

După reorganizarea administrativ-teritorială a județului, în anul 1938, acesta conținea cinci plăși:

  1. Plasa Dumitrești (în partea de nord-vest, cu reședința la Dumitrești),
  2. Plasa Plăinești (în partea de nord, cu reședința la Plăinești),
  3. Plasa I.G. Duca (în partea de est, cu reședința la Ciorăști),
  4. Plasa Boldu (în partea de sud-vest, cu reședința la Boldu) și
  5. Plasa Orașul (în partea de sud, cu reședința la Râmnicu Sărat).

Populație

[modificare | modificare sursă]

Conform datelor recensământului din 1930 populația județului era de 184.956 locuitori, dintre care 96,3% români, 2,7% țigani, 0,6% evrei ș.a.[12] Sub aspect confesional populația județului era formată din 98,9% ortodocși, 0,6% mozaici, 0,1% romano-catolici ș.a.

Mediul urban

[modificare | modificare sursă]

În anul 1930 populația urbană a județului era de 15.007 locuitori, dintre care 89,2% români, 6,9% evrei, 1,5% țigani, 1,0% maghiari ș.a.[12] Din punct de vedere confesional orășenimea era alcătuită din 91,3% ortodocși, 6,9% mozaici, 0,8% romano-catolici ș.a.

Materiale documentare

[modificare | modificare sursă]

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ Valeriu Nicolescu, Carmen Popa - „Un județ dispărut - Râmnicu Sărat. Organizare administrativă (III)”, în „Opinia”, 7 decembrie 2010
  2. ↑ Maricel Jugănaru. „REVISTA MONUMENTELOR ISTORICE”. rmi.patrimoniu.gov.ro. Accesat în .
  3. 1 2 Dumitru, Ciprian (). „Târgul medieval Soci, descoperit în comuna Vulturu, localitatea Hângulești, Vrancea”. Monitorul de Vrancea. Accesat în .
  4. 1 2 3 Preot Jugănaru, Maricel (). „Târgul Soci la Hângulești, Vrancea, la Zidurile lui Donie/Done Damian care, la anul 1705, deținea funcția de "vel căpitan za margine". Moșia sa se întindea de la Hângulești până la Dălhăuți. Zidurile au fost descoperite/decopertate în anul 1982 de Preot Maricel Jugănaru dar...după anul 1990 terenul a fost redat agriculturii cu consecințele de rigoare”. R.M.I. nr.1-2/2011-2014. Accesat în .
  5. ↑ Constantinescu-Mirceşti şi Dragomirescu, Constantin și Ion (). „Un document din anul 1760 explică: „Fiind despre Țara Muntenească satul care se chiamă Socii lui Donie..."”. Studii și Articole de Istorie, nr.6, 1964, p. 79, rândurile 35-39. Accesat în .
  6. ↑ Constantin C. Giurescu. „Biblioteca Digitală a Bucureștilor”. Studii și Materiale de Istorie Medie, vol.4, ”Despre Lupta de la Soci”, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1960, p.423. Accesat în .
  7. ↑ Preot Maricel Jugănaru. „Central and Eastern European Online Library”. Preot Maricel Jugănaru, „Date istorico-topografice privitoare la Cetatea Craciuna in vremea domnitorului Stefan cel Mare si Sfant, Glasul Bisericii, nr. 7-9, 2020, pp.35-79. Accesat în .
  8. ↑ Constantinescu-Mirceşti şi Dragomirescu, Constantin și Ion (). „În secolul al XVIII-lea, majoritatea satelor din această regiune aparțin lui Done Dimian, care stăpânește întreaga centură de sate mărginașe începând de la Hângulești și până la Dălhăuți”. Studii și Articole de Istorie, nr.9, 1969, p. 100, rândurile 30-32. Accesat în .
  9. ↑ Stoicescu Nicolae. „Biblioteca Digitală a Bucureștilor”. Direcţia Patrimoniului Cultural Naţional, Biblioteca Monumentelor istorice din România, Bucureşti, 1974, pag. 356. Accesat în .
  10. ↑ Lahovari, George Ioan (). „Rîmnicul-Sărat (județ)” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 240–244.
  11. ↑ Portretul României Interbelice - Județul Râmnicu Sărat
  12. 1 2 Recensământul general al populației României din 29 decemvrie 1930, vol. II, pag. 360-361

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Județul Râmnicu-Sărat
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Județul_Râmnicu-Sărat_(interbelic)&oldid=17753954