Papa Ştefan I

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

[modifică] Viaţa

Papa Ştefan I a fost Papă al Romei în perioada 12 Mai 254 - 2 August 257. Succesorul lui Lucius I a fost un membru al familiei „gens Julia”. După o vacanţă de aproape 70 de zile clerul şi poporul creştin din Roma l-a ales pe acest roman, Ştefan. Personaj de o anumită importanţă (dată fiind importanţa sedului roman) este cunoscut mai ales pentru contrastele pe care le-a avut cu Sfântul Ciprian, episcop important din Cartagina. Prima confruntare s-a ivit cu ocazia depunerii a doi episcopi spanioli, care au apostat în timpul persecuţiei; unul dintre ei a mers la Roma ca să-l convingă pe Papa Ştefan I să-i reabiliteze pe amândoi.

Bisericile din Spania s-au adresat atunci lui Ciprian, care – convocând un conciliu al episcopilor Africii de Nord – a publicat o scrisoare sinodală, care confirma depunerea celor doi. În acest stadiu, Ştefan era justificat de textul scrisorii întrucât – se considera – că a fost înşelat cu privire la desfăşurarea evenimentelor.

Al doilea conflict a plecat de la persoana şi situaţia episcopului Marcian de Arles, care aderase la teoriile rigoriste ale antipapei Novaţian şi refuza până şi reconcilierea (convertirea prin Pocăinţă), chiar şi pe patul morţii creştinilor care apostaseră. Episcopii locului i-au scris lui Ştefan îndemnându-l să-l depună pe Marcian, dar papa n-a luat măsuri în această privinţă. Atunci, episcopii s-au adresat lui Ciprian, care s-a interesat de acest caz şi apoi i-a solicitat papei să-l excomunice pe Marcian şi să numească un nou episcop care să-l înlocuiască după care sa-i comunice numele noului numit şi episcopului african ca „să ştie cu siguranţă cu cine se putea considera în comuniune”.

A treia controversaă a fost şi cea mai gravă mai ales din punct de vedere teologic, deoarece privea problema Botezului administrat de eretici: este sau nu este valid? Ciprian, împreună cu toate Bisericile Africii de Nord (asupra cărora avea influenţă indiscutabilă), cu Bisericile Siriei şi a întregii Asii Mici, susţineau că un astfel de botez nu este valid, iar ereticii, care doreau să se reconcilieze, trebuiau rebotezaţi.

Papa Ştefan I, care se baza pe tradiţia Bisericilor din Roma, Alexandria şi Palestina, susţinea fără ezitare (fără echivoc) că Botezul administrat de eretici era valid: ca să obţină reconcilierea, ereticii şi schismaticii trebuiau numai să primească dezlegarea prin impunerea mâinilor. La acea vreme, în nordul Africii, această problemă era aprinsă, arzătoare, drept care Ciprian a convocat două concilii (în 255 şi în 256) care au reafirmat poziţia lui.

Papa Ştefan I, pe de altă parte, decisese să impună pretutindeni punctul de vedere roman drept care a scris Bisericilor din Asia Mică, declarând că nu mai poate păstra comuniunea cu ei din moment ce ei rebotezau pe eretici. Atunci când Ciprian a încercat să-l informeze despre deciziile celor două sinoade, Ştefan a refuzat să-i primească pe cei trimişi şi chiar le-a refuzat ospitalitatea. Al doilea botez era caracterizat de el ca o innovaţie care viola tradiţia şi, prin urmare, nu putea fi acceptat. Era mare pericolul de a se produce o ruptură nesănătoasă între Roma şi restul creştinilor. Este de înţeles cum Dionisie, episcopul de Alexandria, deşi împărtăşea ideea lui Papa Ştefan I asupra nelegitimităţii celui de-al doilea botez, s-a simţit nevoit să-i scrie episcopului de Roma îndemnându-l să adopte o conduită mai pacifică. Situaţia s-ar fi înrăutăţit poate, dacă Papa Ştefan I n-ar fi murit martir pe 2 august 257 şi Ciprian n-ar fi fost martirizat un an mai târziu.

Aceste controverse fac lumină asupra recunoaşterii crescânde a importanţei sediului roman, creştere care s-a verificat în la jumătatea celui de-al treilea secol al erei creştine: Roma apărea tot mai clar ca fiind curtea de apel şi sediul cu care era absolut trebuincios să se rămână în comuniune.

Papa Ştefan I apare ca un om de guvernare autoritar şi absolut deloc dispus la compromisuri, pe deplin conştient de prerogativa sa specială; episcopii care i-au fost rivali n-au ezitat de a-l acuza că dezbină Biserica. Este şi mai interesant faptul că a fost acuzat de „orgoliu pentru poziţia sa de episcop şi de faptul că se pretindea succesor al lui Petru, asupra căruia au fost puse temeliile Bisericii”. Din câte se ştie el a fost primul papă care a găsit fundamentul legitim al primatului roman în cuvintele adresate de Isus apostolului Petru, citate în Matei 16,18. legenda de mai târziu – redată de Liber Pontificalis – îl reprezintă ca martir, dar calendarul roman din 354 îl înscrie numai la locul său în lista aniversărilor episcopilor defuncţi, nu şi între martiri.

Papa Ştefan I a fost înmormântat în cripta papală din cimitirul sf. Calixt pe Via Appia.

Este celebrat la 2 august.

[modifică] Bibliografie

• Baptista de Caullerijis, S.D., Romanorum Pontificum Cathalogorum dal I al XVI secolo, Le Icone dei Papi (224 incisioni), Sicilia, cca. 1600. (de la Sf. Petru la Paul al III-lea).
• Panvinio Onofrio&Cicarelli Antonio, Historia delle vite dei Sommi Pontefici, 1613, Venetia appresso „I Givunti” (de la sf. Petru până la Paul al V-lea, primii 8 ani de pontificat).
• Sandini Antonii, Vitae Pontificum Romanorum, ediţia a 4-a, 1763, editor Manfrè (de la sf. Petru la pontificatul lui Clement al VIII-lea).
• Enciclopedia Cattolica, Ed. Città del Vaticano; 12 volume, 1946-1954; tipărită la L’Impronte S.P.A., Firenze.
• Enciclopedia dei Papi, Istituto della Enciclopedia Italiana, fondato da Giovanni Treccani, S.p.A., 2000; (3 volume).
• John N.D. Kely, The Oxford Dictionary of Popes, 1986, Oxford University Press, Oxford-New York.
• Vite dei Papi, Progetto editoriale Piemme-Electa; 2006, Mondadori-Electa S.p.A., Milano; (2 volume, proiectul: „I Grandi Libri della Religione nr. 8 şi 9: pentru ISBN: --60008 şi –60009; cod EAN 9770038156215).
• Rendina Claudio, I Papi - storia e segreti, 2005, Newton&Compton editori, Roma, ISBN 88-8289-070-8.
• Duemila anni di Papi, a cura di Roberto Magone, 2004, Gribaudo, Savigliano (CN), ISBN 88-8058-748-X.
• Fabbretti Nazareno, I Vescovi di Roma, Ed. Paoline, Milano, ediţia a 2-a 1987, ISBN 88-215-1211-8.
• I Papi, Venti secoli di storia, Pontificia Amministrazione della Patriarcale Basilica di San Paolo, Libreria Editrice Vaticana, ediţia a 2-a, 2002, ISBN 88-209-7316-2.
• Mondin Battista, Nuovo dizionario enciclopedico dei Papi, storia e insegnamenti, Città Nuova, a 2-a ediţie, Roma 2006, ISBN 88-311-9230-2.
• Principe Pietro&Olcuire Gian Carlo, Tutti i Papi da S. Pietro a Benedetto XVI, Libreria Editrice Vaticana, Roma 2005, ISBN 88-209-7728-1.
• Piazzoni Ambrogio M., Storia delle elezioni Pontificie, ediţia a 3-a 2005, Piemme, Casale Monferrato, ISBN 88-384-1060-7.

[modifică] Legături externe

• la Scrieri

Predecesor: Lucius I

Ştefan I 254 - 257

Succesor: Sixt al II-lea