Napoleon al III-lea al Franţei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n.20 aprilie 1808, d.ianuarie 1873) a fost primul preşedinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 şi a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea.

Viitorul împărat a fost cel de-al treilea fiu al regelui Louis Bonaparte, fratele lui Napoleon I şi regele Olandei, cu Hortense de Beauharnais, fiica împărătesei Joséphine. Din 1815 familia a trăit în exil în Elveţia. Tânărul Louis a frecventat liceul la Augsburg, trăind apoi, din 1824, alături de familia sa în castelul din Arenenberg în Elveţia. După moartea unui frate mai vârstnic şi a ducelui de Reichstadt (în 1832) el s-a considerat urmaşul legitim al coroanei imperiale franceze şi a încercat în 1836 să iniţieze de la Strasbourg o lovitură de stat prin care să reinstaureze imperiul. În urma acestei tentative, sprijinite de unele corpuri de armată, Napoleon a fost arestat şi surghiunit în martie 1837 în Statele Unite ale Americii, de unde s-a reîntors în curând în Elveţia. Expulzat şi de acolo, a trăit din 1838 la Londra.

În ziua de 6 august 1840 Napoleon a încercat din nou, de această dată în Boulogne, să-l răstoarne pe regele Louis-Philippe. În urma acestei tentative el a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Pe data de 25 mai 1846 el a reuşit să evadeze din fortăreaţa din Ham şi s-a stabilit din nou la Londra. După Revoluţia din 1848 i-a fost permisă întoarcerea la Paris, unde a devenit deputat în Assemblée Nationale. În 20 decembrie 1848 Napoleon a fost ales preşedinte al Republicii Franceze, prin lovitura de stat din 2 decembrie 1851 el a primit titlul de "principe-preşedinte" şi puteri dictatoriale. Exact după un an de la lovitura sa de stat şi la 48 de ani de la încoronarea unchiului său Bonaparte a fost uns Napoleon al III-lea ca împărat al francezilor, pe data de 2 decembrie 1852. Investirea fusese validată de un plebiscit. Împăratul s-a căsătorit în 30 ianuarie 1853 cu contesa spaniolă Eugenie de Montijo, cu care a avut un fiu, pe Louis Napoleon.

Epoca celui de-al doilea Imperiu Francez este caracterizată de o industrializare rapidă şi de modernizarea instituţiilor economice şi administrative ale statului. După războiul din Crimeea (1854-1856) şi implicarea în unificarea Italiei Franţa redevenise o mare putere europeană. După eşecul expediţiei militare din Mexic (1862-1867) şi neputinţa sa de a evita conflictul cu Prusia renumele politic al lui Napoleon a apus şi nu a mai putut fi restabilit nici prin reformele liberale din 1869. În urma înfrângerii de la Sedan împăratul a căzut, pe data de 1 septembrie 1870, în captivitate germană şi a fost închis în castelul Wilhelmshöhe din Kassel.

După eliberarea din detenţie în 19 martie 1871 Napoleon s-a stabilit la Chislehurst, unde a decedat la data de 9 ianuarie 1873.

[modifică] Opera istorică

• »Œuvres« (5 vol., 1854-69)
• »Œuvres militaires« (1856)
• »Histoire de Jules César« (2 vol., 1865-6)

[modifică] Bibliografie

Napoleon III, articol în Brockhaus'Kleines Konversations-Lexikon, vol. II, Mannheim 1911, p. 242.