Restaurația franceză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Regatul francez
Franța
Royaume de France

Flag of France.svg

1814 – 1830 Flag of France.svg
Drapel Stemă
Steag Stema
Capitală Paris
Limbă/limbi limba franceză
Formă de guvernare Monarhie
Regele Franței
 - 1814-1824 Ludovic XVIII
 - 1824-1830 Carol X
 - 1830 Ludovic XIX
 - 1830 Henric V
Legislativ Parlament
Istorie
 - Restaurarea lui Ludovic al XVIII-lea 6 aprilie 1814
 - Cele o sută de zile 20 martie - 22 iunie 1815
 - Revoluția din iulie 21 ianuarie 1830
Monedă Franc francez
Istoria Franței

Antichitate

Evul Mediu

Renașterea

Epoca modernă

Epoca contemporană

Restaurația (franceză Restauration) este numele dat perioadei din Istoria Franței între 1814 și 1830. Restaurația reprezintă revenirea regimului monarhic, suveranitatea fiind exercitată de către monarh în limitele Cartei din 1814. Regimul a luat naștere în urma abdicării lui Napoleon Bonaparte la data de 6 aprilie 1814 și durează pînă în anul 1830.

Prima restaurație[modificare | modificare sursă]

Aliații coaliției antinapoleoniene consideră că este inoportună revenirea la un regim monarhist absolutist și consideră necesară editarea unei constituții inspirată din constituțiile precedente din anii 1791 și 1795 precum și din instituțiile britanice. Ludovic al XVIII-lea, fratele lui Ludovic al XVI-lea moștenește coroana Franței iar regatul revine la frontierele din 1792.

Carta din 1814 aliează o serie de idei moderate ale revoluției franceze cu elemente moderate ale tradiției monarhice. Chiar dacă forma de guvernământ dorită de majoritate este o monarhie legitimitatea regală este fragilă iar țara este foarte agitată. La început, gesturile lui Ludovic al XVIII-lea de acceptare a numeroase reforme legale, administrative și economice ale perioadei anterioare i-au sporit popularitatea. În continuare însă politica de revenire la situația de dinainte de 1789 au dus la pierderea sprijinului din partea stării șase a populației.

Cele o sută de zile[modificare | modificare sursă]

La data de 1 martie 1815 regele este obligat să fugă din Paris la Gent din cauza reîntoarcerii lui Napoleon. Perioada este cunoscută sub denumirea de cele 100 de zile, care iau sfârșit la data de 22 iunie 1815 în urma înfrângerii lui Napoleon în Bătălia de la Waterloo.

A doua restaurație[modificare | modificare sursă]

Perioada cuprinsă între revenirea lui Ludovic al XVIII-lea pe tron la data de 8 iulie 1815 și Revoluția din 1830 este cunoscută sub denumirea de a doua restaurație. Perioada este marcată de domniile lui Ludovic al XVIII-lea și după moartea acestuia la data de 16 septembrie 1824 de cea a fratelui său, Carol al X-lea. Viața parlamentară a fost foarte agitată și a fost dominată de două facțiuni: ultra-regaliștii și liberalii, respectiv conservatorii ce doreau revenirea regimului absolutist și progresiștii. Din cauza represiunii susținătorilor revoluției și ai lui Napoleon, opoziția a fost practic inexistentă.

Din punct de vedere al relațiilor internaționale, acțiunile Franței trebuiau să se încadreze în cadrul strict al Congresului de la Viena. Acțiunile militare sunt în principal motivate de necesitatea de reafirmare pe plan internațional și abia în 1830, odată cu campania din Algeria și susținerea Revoluției Belgiene, Franța are posibilitatea să acționeze independent.

Revoluția din 1830 și sfîrșitul restaurației[modificare | modificare sursă]

Din cauza opoziției liberale crescânde, Carol al X-lea încearcă să impună o serie de măsuri conservatoare. Acest lucru, coroborat cu înrăutățirea situației sociale cauzata de Revoluția industrială, a dus la izbucnirea unor mișcări de protest cunoscute sub numele de revoluția din 1830 sau cele trei zile glorioase, între 27 și 29 iulie 1830. Carol al X-lea este nevoit să abdice la scurt timp; moștenitorul tronului, Ludovic-Antoine, Duce de Angoulême abdică și el iar tronul îi revine lui Henric, conte de Chambord, nepotul lui Carol al X-lea. Acesta nu este acceptat ca rege sub titul de Henric al V-lea de către parlamentul dominat de liberali. În urma unei perioade de ezitare și disensiuni între republicani și liberalii monarhiști, Ludovic-Filip este numit rege, ceea ce reprezintă începutul perioadei cunoscută sub numele de Monarhia din Iulie.