Ludovic-Filip al Franței

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ludovic-Filip
Rege al Franței
Louis Philippe I of France.jpg
Domnie 9 august 1830 – 24 februarie 1848
Predecesor Carol al X-lea al Franței
Succesor De Facto: Jacques-Charles Dupont de l'Eure (A Doua Republică Franceză)
De Jure: Filip VII (pretendent Orléanist)
Căsătorit(ă) cu Marie Amalie de Bourbon-Sicilies
Urmași
Ferdinand-Filip, Prinț Regal
Louise-Marie, regină a Belgiei
Prințesa Marie
Prințul Louis, Duce de Nemours
Clémentine, Prințesă de Kohary
François, Prinț de Joinville
Prințul Henri, Duce de Aumale
Prințul Antoine, Duce de Montpensier
Casa regală Casa de Orléans
Tată Louis Filip al II-lea, Duce de Orléans
Mamă Louise Marie Adélaïde de Bourbon-Penthièvre
Naștere 6 octombrie 1773(1773-10-06)
Paris, Franța
Deces 26 august 1850 (76 ani)
Surrey, Anglia

Ludovic-Filip de Orléans (n. 6 octombrie 1773, Paris - d. 26 august 1850, Surrey, Anglia) a fost rege al francezilor în perioada Monarhiei din Iulie între 1830 și 1848. Face parte din dinastia Bourbon-Orléans.

Înainte de Revoluție (1773–1789)[modificare | modificare sursă]

Ludovic-Filip d'Orléans s-a născut la palatul regal, reședința familiei Orléans din Paris, fiu al lui Louis Philippe Joseph, Duce de Chartres, care a devenit Louis Filip al II-lea, Duce de Orléans (de asemenea cunoscut drept "Philippe Égalité" în timpul Revoluției franceze) și al Louise Marie Adélaïde de Bourbon.

Începând cu anul 1782, Ludovic-Filip a avut-o ca profesoară pe Contesa de Genlis. Ea a fost cea care i-a insuflat idei liberale. Când bunicul lui Ludovic-Filip a murit în 1785, tatăl său i-a succedat ca Duce de Orléans iar Ludovic-Filip a devenit Duce de Chartres. În 1788 când se profila Revoluția franceză, tânărul Ludovic-Filip și-a arătat simpatiile liberale când a ajutat la spargerea ușii unei celule de închisoare în Mont Saint-Michel, în timpul unei vizite acolo cu Contesa de Genlis. Din octombrie 1788 până în octombrie 1789, palatul regal a fost loc de întâlnire pentru revoluționari.

Revoluție (1789–1793)[modificare | modificare sursă]

Ludovic-Filip a crescut într-o perioadă care a schimbat Europa în ansambul său. Urmând puternicul suport pentru Revoluție al tatălui său, Ludovic-Filip s-a implicat complet în aceste schimbări. În jurnalul său scrie că a luat inițiativa de a se alătura clubului iacobin, o mutare pe care tatăl său o sprijină.

A participat în calitate de general locotenet la bătăliile de la Valmy, Jemappes. În Armata de Nord, Louis-Filip a servit cu patru viitori mareșali ai Franței: Macdonald, Mortier (care mai târziu va fi ucis într-o încercare de asasinare a lui Louis-Filip), Davout și Oudinot. Dumouriez a fost numit la comanda Armatei de Nord în august 1792. Louis-Filip a comandat o divizie sub conducerea lui în campania Valmy.

După ce Convenția Națională a decis să-l condamne la moarte pe regele deposedat - tatăl lui Louis-Filip, Philippe Égalité, a votat în favoarea actului iar Louis-Filip a început să ia în considerare ideea de a părăsi Franța. Când a început Teroarea Iacobină (Regimul terorii) a decis să plece pentru a-și salva viața și a părăsit Franța la 4 aprilie împreună cu Dumouriez.

Exilul (1793–1815)[modificare | modificare sursă]

Reacția la Paris pentru implicarea lui Louis-Filip în trădarea lui Dumouriez a dus inevitabil la nenorociri pentru familia Orléans. Philippe Egalité a vorbit la Convenția Națională condamnând faptele fiului său. Cu toate acestea, scrisori de la Louis-Philippe către tatăl său au fost descoperite și citite la Convenția Națională. Philippe Egalité a fost pus sub supraveghere permanentă. La scurt timp a fost arestat împreună cu ceilalți doi fii ai săi Antoine Philippe, Duce de Montpensier și Louis Charles, Conte de Beaujolais.

Între timp, Louis-Filip a fost forțat să trăiască în umbra, evitând atât revoluționarii pro-republicani cât și centrele emigranților legitimiști francezi. S-a mutat în Elveția sub nume fals și s-a întâlnit cu contesa de Genlis și sora sa, Adélaïde la Schaffhausen. De acolo au plecat la Zürich, unde autoritățile elvețiene au declarat că pentru a a-l menține sub protecția neutralității elvețiene, Louis-Filip trebuie să părăsească orașul. Au plecat la Zug, unde Louis-Filip a fost descoperit de un grup de emigranți.

În această perioadă, Louis-Filip n-a stat niciodată într-un loc mai mult de 48 de ore. În cele din urmă, în octombrie 1793, Louis-Filip a fost numit profesor de geografie, istorie, matematică și limbi moderne la o școală de băieți. Școala, deținută de Monsieur Jost, era în Reichenau, un sat de pe cursul superior al Rinului, vizavi de Elveția. Salariul lui era de 1400 de franci și a predat sub numele de Monsieur Chabos. A stat la școală timp de o lună când a auzit vești din Paris: tatăl său a fost ghilotinat la 6 noiembrie 1793, după un proces în fața Tribunalului revoluționar.

Călătorii[modificare | modificare sursă]

La începutul anului 1794, Louis-Filip a început s-o curteze pe Marianne Banzori, bucătăreasa de la școala Reichenau. La sfârșitul anului 1794, Jost a descoperit că Marianne era însărcinată. Aceasta a pus capăt carierei academice a lui Louis-Filip iar Jost a trimis-o pe Marianne la Milano unde s-a născut copilul Filip Madalina Maria în decembrie 1794 și apoi a fost plasat într-un orfelinat.

Louis-Filip a călătorit foarte mult. El a vizitat Scandinavia în 1795 și apoi s-a mutat în Finlanda. Timp de aproape un an, el a stat la Muonio (pe valea râului Tornio), sub numele Müller ca oaspete al vicarului luteran local. Aici a întâlnit-o pe sora soției vicarului, Beata Caisa Wahlbom, care era menajeră. Fata în vârstă de 22 de ani s-a îndrăgostit de prințul de 28 de ani. La scurt timp după ce Louis-Filip a părăsit Scandinavia, Beata Caisa Wahlbom a născut un fiu pe care l-a numit Erik.

De asemenea, Louis-Filip a vizitat Statele Unite timp de patru ani, locuind în Philadelphia (unde frații săi Antoine Philippe și Louis-Charles erau exilați), New York și Boston. În Boston a predat limba franceză. În timpul petrecut în Statele Unite, Louis-Filip s-a întâlnit cu politicieni americani și oameni din înalta societate, inclusiv cu George Clinton, John Jay, Alexander Hamilton și George Washington.

Căsătorie[modificare | modificare sursă]

În 1809, Louis-Filip s-a căsătorit cu Marie Amalie de Bourbon-Sicilies, fiica regelui Ferdinand al IV-lea al Neapolelui și a Mariei Carolina de Austria. Au avut 10 copii:

  1. Ferdinand-Philippe d'Orléans (3 septembrie 1810–1842) căsătorit cu Ducesa Helen de Mecklenburg-Schwerin
  2. Louise d'Orléans (3 aprilie 1812–1850), căsătorită cu Leopold I al Belgiei
  3. Marie d'Orléans (12 aprilie 1813–1839), căsătorită cu Ducele Alexandru de Württemberg (1804–1881)
  4. Louis d'Orléans, Duce de Nemours (25 octombrie 1814–1896), căsătorit cu Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary
  5. Françoise d'Orléans (28 martie 1816–1818)
  6. Clémentine d'Orléans (3 iunie 1817–1907), căsătorită cu August de Saxa-Coburg-Kohary
  7. François d'Orléans, Prinț de Joinville (14 august 1818–1900), căsătorit cu Francisca a Braziliei
  8. Charles, Duce de Penthièvre (1 ianuarie 1820–1828)
  9. Henri d'Orléans, Duce de Aumale (16 iunie 1822–1897), căsătorit cu Prințesa Maria Carolina Augusta de Bourbon-Două Sicilii
  10. Antoine d'Orléans, Duce de Montpensier (31 iulie 1824–1890), căsătorit cu Luisa Fernanda a Spaniei

Restaurația Bourbonilor (1815–1830)[modificare | modificare sursă]

După abdicarea lui Napoleon, Louis-Filip cunoscut ca Louis Philippe al III-lea, Duce de Orléans, s-a întors în Franța în timpul domniei vărului său Ludovic al XVIII-lea. Louis-Filip împăcase familia Orléans cu Ludovic al XVIII-lea în exil. Cu toate acestea, resentimentele sale la felul cum a fost tratată familia sa, o ramură inferioară a Casei de Bourbon în timpul Vechiului Regim a cauzat fricțiuni între el și Ludovic al XVIII-lea.

Louis-Filip era în termeni mult mai prietenoși cu fratele lui Ludovic al XVIII-lea și succesorul, Carol al X, care a accedat la tron în 1824.

Rege al Franței (1830–1848)[modificare | modificare sursă]

Stema lui Ludovic Filip

În 1830, Revoluția din Iulie l-a răsturnat pe Carol al X-lea, care a abdicat în favoarea nepotului său de 10 ani, Henri, Duce de Bordeaux și, l-a numit pe Louis-Filip Lieutenant général du royaume, care avea sarcina să anunțe Camerei Deputaților dorința sa ca nepotul său să-i succeadă. Ludovic-Filip nu a făcut acest lucru, cu scopul de a-și crește șansele sale de succesiune. Ca o consecință, Camera l-a proclamat pe Louis-Philippe, care timp de unsprezece zile a fost regent pentru vărul său mai mic, noul rege al Franței.

Carol al X-lea și familia lui, inclusiv nepotul său au plecat în exil în Marea Britanie. Tânărul ex-rege, Ducele de Bordeaux, care în exil, a luat titlul de conte de Chambord, mai târziu a devenit pretendent la tronul Franței și a fost susținut de legitimiști.

Printr-o ordonanță pe care a semnat-o la 13 august 1830, noul rege a definit maniera în care copiii săi și sora sa iubită vor continua să poarte numele "d'Orléans" și stema Orléans declarând că fiul său cel mare, ca Prinț Regal (nu Delfin), va purta titlul de Duce de Orléans, că fiii mai mici vor continua să dețină titlurile anterioare iar sora și fiicele sale vor avea titlul de Prințesă de Orléans, nu a Franței.

În 1832, fiica sa, Prințesa Louise-Marie, s-a căsătorit cu primul rege al Belgiei, Leopold I al Belgiei. În iulie 1835, Louis-Philippe a supraviețuit unei tentative de asasinat a lui Giuseppe Mario Fieschi în Paris.

În 1842, fiul și moștenitorul său, Ferdinand Philippe, Duce de Orléans, a murit într-un accident.

Ludovic-Filip a domnit într-un mod modest, evitând fastul și cheltuielile generoase ale predecesorilor săi. În ciuda acestui aspect exterior de simplitate, sprijinul său a venit din partea burgheziei bogate. La început, el a fost iubit și numit "Regele Cetățean" și "monarhul burghez", dar popularitatea lui a suferit, guvernul său a fost perceput ca fiind din ce în ce mai conservatoar și monarhic în ciuda deciziei sale de a aduce în Franța rămășițele lui Napoleon.
Sub conducerea sa, condițiile claselor muncitoare s-au deteriorat iar diferența de venituri a crescut considerabil. Criza economică din 1847 a condus la Revoluția din 1848 și abdicarea lui Ludovic-Filip.

Abdicare și deces (1848–1850)[modificare | modificare sursă]

Abdicarea lui Ludovic Filip în favoarea nepotului său, contele de Paris, datată 24 februarie 1848.
Ludovic Filip în 1842

La 24 februarie 1848, în timpul revoluției din februarie 1848, regele Ludovic Filip a abdicat în favoarea nepotului său în vârstă de nouă ani, Filip, conte de Paris. Temându-se de ceea ce i s-a întâmplat lui Ludovic al XVI-lea, Ludovic Filip a părăsit repede Parisul deghizat.

Inițial, Adunarea Națională a plănuit să-l accepte pe micul Filip ca rege însă puternicul curent al opiniei publice a respins acest lucru. La 26 februarie a fost proclamată A Doua Republică Franceză. Prințul Louis Napoléon Bonaparte a fost ales președinte la 10 decembrie același an; la 2 decembrie 1851 el s-a autoproclamat președinte pe viață, apoi împăratul Napoleon al III-lea în 1852.

Ludovic Filip și familia sa au rămas în exil în Anglia, la Claremont, Surrey, unde el a murit la 26 august 1850, la vârsta de 76 de ani. În 1876, rămășițele lui și cele ale soției lui au fost aduse în Franța și îngropate la Chapelle royale de Dreux, necropola familiei Orléans pe care mama lui a construit-o în 1816 și care a fost mărită și înfrumusețată după moartea ei.

Cicnirile dintre legitimiști și orleaniști din 1830 și 1848 legate de monarhul de drept au fost reluate în anii 1870. După căderea celui de-al doilea imperiu, Adunarea Națională dominată de monarhiști a oferit tronul pretendentului legitimist, Henri, conte de Chambord sub numele de Henric al V-lea. Cum el nu avea copii, moștenitorul lui ar fi fost (exceptând legitimiștii extremi) nepotul lui Ludovic Filip, Prințul Filip, Conte de Paris. Astfel, la moartea contelui de Chambord, Casa de Bourbon s-ar fi unit cu Casa de Orléans.

Totuși, contele de Chambord a refuzat tronul până când steagul tricolor al Revoluției nu va fi înlocuit cu steagul cu flori de iriși al Vechiului Regim. Acest lucru Adunarea n-a vrut să-l facă. S-a proclamat a Treia Republică Franceză deși mulți spuneau că e ceva temporar și va fi înlocuită de o monarhie constituțională după decesul contelui de Chambord. Contele a trăit mai mult decât se așteptau. În momentul morții lui, în 1883, suportul pentru monarhie era în declin iar opinia publică era pentru continuarea celei de-a Treia Republicii ca formă de guvernământ. Unii au sugerat o restaurare monarhică sub contele de Paris după căderea regimului de la Vichy însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Majoritatea monarhiști francezi privesc pe descendenții nepotului lui Ludovic Filip care deținea titlul de conte de Paris, ca pretendenții de drept ai tronului; alții, legitimiștii, consideră că Don Luis-Alfonso de Borbón, Duce de Anjou (numit de susținători "Ludovic al XX-lea") ar fi pretendentul de drept. El este descendentul pe linie masculină a lui Filip, Duce de Anjou, al doilea nepot al Regelui-Soare, Ludovic al XIV-lea. Totuși, Filip Duce de Anjou (regele Filip al V-lea al Spaniei) a renunțat la drepturile sale asupra tronului Franței când a acceptat tronul Spaniei, pentru a preveni o uniune Franța-Spania.

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  • La Caricature Gallery: Caricatures of Louis Philippe and others, published in La Caricature 1830–1835


Ludovic-Filip al Franței
Naștere: 6 octombrie 1773 Deces: 26 august 1850
Titluri regale
Predecesor:
Carol X
Rege al Franței
9 august 1830 – 24 februarie 1848
Monarhie abolită
A Doua Republică Franceză
(în cele din urmă Napoleon III ca împărat)
Nobilimea franceză
Predecesor:
Louis Philippe II
Duce de Orléans
6 noiembrie 1793 – 9 august 1830
Succesor:
Ferdinand Philippe
Funcții politice
Predecesor:
Carol X
Șef al statului francez
9 august 1830 – 24 februarie 1848
Succesor:
Jacques-Charles Dupont de l'Eure
Titluri pretendente
Titlu nou
— TITULAR —
Rege al Franței
24 februarie 1848 – 26 august 1850
Succesor:
Filip VII (sau Louis Filip II)