Regatul Olandei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Regatul Olandei (neerlandeză Koningrijk Holland, franceză Royaume de Hollande) a fost creat la data de 5 iunie 1806 când Napoleon Bonaparte înlocuieşte republica Batavă cu o monarhie sub conducerea fratelui său Ludovic Bonaparte, cu titlul de regele Ludovic I al Olandei. Numele celei mai cunoscute provincii ale Ţărilor de Jos, Olanda, a fost utilizat pentru a numi regatul.
Napoleon i-a ordonat fratelui său să apere interesele franceze, dar acesta s-a dovedit a fi un rege foarte olandez. Acesta s-a dovedit a fi foarte recalcitrant în a aplica anumite măsuri negative pentru regat cum ar fi conscripţia şi aplicarea Blocadei Continentale. În 1809 invazia engleză a insulei Walcheren a fost respinsă de armatele franco-olandeze, dar Napoleon a considerat această acţiune ca prea ezitantă şi acesta decide anul următor să incorporeze regatul în Imperiu. La data de 13 iulie 1810 ultimele provincii sunt anexate încheindu-se astfel existenţa regatului. În cadrul Imperiului teritoriul regatului a fost organizat în 9 departamente:
- Bouches-de-l'Escaut
- Bouches-de-l'Yssel
- Bouches-de-la-Meuse
- Bouches-du-Rhin
- Ems-Occidental
- Ems-Oriental
- Frise
- Yssel-Supérieur
- Zuyderzée
La sfârşitul epocii napoleoniene, după Congresul de la Viena, în 1815, frontierele Franţei au fost readuse la limitele din 1791, iar teritoriul Regatului Olandei a intrat în componenţa Regatului Unit al Ţărilor de Jos, dar noua dinastie de Orange care conduce noul regat se va inspira foarte mult din instituţiile şi reformele iniţiate de Ludovic Bonaparte.
|
||||||||||||||||||||||
 |
Acest articol legat de Perioada napoleoniană este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui ! |
