Silviu Brucan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Silviu Brucan (n. Saul Bruckner, 18 ianuarie 1916, București; d. 14 septembrie 2006, București[1]) a fost un nomenclaturist comunist român.

Cuprins

[modificare] Biografie

Născut într-o familie de origine evreiască, Brucan a urmat școala primară la Evangelische Schule, iar liceul la Colegiul Național Sf. Sava. Ca ziarist, a lucrat între 1935 și 1936 la „Gazeta de seară“, iar în anii 1937 si 1938 a fost secretar general de redacție la „Dacia nouă“, ambele fiind publicații comuniste.[2] A intrat în Partidul Comunist la vârsta de 19 ani. Între 1940 și 1944 activează în organizația de tineret a partidului, apoi devine membru al PCR, și participă la acțiuni ilegale. În 1943 primește sarcina de partid de a se ocupa de presa ilegală în general și de "Scânteia" în principal. În 1943 este arestat, dar este eliberat după două zile.[3] În septembrie 1944 este numit secretar general de redacție la ziarul Scînteia, de la tribuna căruia cere condamnarea la moarte, printre alții, a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru. Soția sa, Alexandra Sidorovici, a fost acuzator public al Tribunalului Poporului (amintit și de Petre Țuțea).

Între 1948 - 1949 a fost profesor de ziaristică la Universitatea din București.

În timpul României comuniste a fost ambasador în Statele Unite în 1955 și la ONU între 1959 - 1962.

Din 1962, la propunerea lui Gheorghiu-Dej, începe reorganizarea Radioteleviziunii, activitate din care va demisiona în 1966.

Brucan era un apropiat al lui Gheorgiu-Dej, însă nu îl agrea pe Ceaușescu (cu care a fost vecin timp de zece ani, înainte de venirea la putere a acestuia din urmă), pe care îl considera incult și paranoic.

După revolta muncitorilor din Brașov (14-15 noiembrie 1987), face declarații critice la politica conducerii de partid și de stat, transmise de postul BBC și agenția de presă UPI. A fost anchetat și i s-a impus domiciliu forțat. Totuși, la intervenția ambasadei americane, și cu ajutorul șefului Securității, Iulian Vlad.[4] i s-a permis să plece pentru șase luni în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroul pentru Europa Orientală, și cu fostul ambasador al URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a facilitat o întâlnire cu Mihail Gorbaciov.[5] A fost exclus din PCR în 17 iunie 1988 (după 47 de ani de vechime). În noiembrie 1988 a ajuns la Moscova unde a avut o întrevedere cu Mihail Gorbaciov.[6] Revine în țară, și în martie 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” demnitari comuniști împotriva lui Nicolae Ceaușescu. I se impune din nou arest la domiciliu, în cartierul bucureștean Dămăroaia.

Imediat după revoluția din 1989 a fost membru pentru aproape 2 luni (când a demisionat) în Consiliul Frontului Salvării Naționale. În această calitate a fost citat spunând: „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”, „profeție” care i-a atras porecla de Oracolul din Dămăroaia (cartier bucureștean unde acesta a avut domiciliu forțat în ultimii ani ai comunismului). Considera că echipa lui Ion Iliescu duce România pe un drum greșit.[7]

A devenit analist politic și autor a mai multor cărți despre comunismul din Europa de Est. Din 1996 a fost invitat permanent al emisiunii de analiză politică „Profeții despre trecut” de la Pro TV. În vara anului 2006 a colaborat cu Institutul PRO, unde a participat la mai multe seminarii alături de echipa de analiști din cadrul Institutului.[8]

În 1994, fostul premier Petre Roman susținea în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel.[9]

[modificare] Scrieri

  • Generatia irosita (1990)
  • Îndreptar-dicționar de politologie (1993)
  • Stâlpii noii puteri in România (1996)
  • De la capitalism la socialism și retur (1998)
  • Social Change in Russia and Eastern Europe (1998)
  • România în derivă (2000)
  • Profeții despre trecut și despre viitor (2004)

[modificare] Fapt divers

Despre cât de convins era în anii '50 de idealurile comuniste, Silviu Brucan a mărturisit sec unui ziarist: "Eram așa de convins că, dacă ai fi apărut cu obraznicia de acum, atunci te împușcam imediat!" [10]

[modificare] Referințe

  1. ^ "A murit Silviu Brucan", Evenimentul Zilei, 15 septembrie 2006
  2. ^ stiri.rol.ro
  3. ^ rombel.com
  4. ^ După 22 decembrie 1989 Brucan s-a întors împotriva lui Iulian Vlad, care a trecut și el de partea revoluției, și a insistat pe arestarea lui, „pentru că juca pe front dublu”.
  5. ^ romanians.nl, evz.ro
  6. ^ rombel.com
  7. ^ stiri.ro
  8. ^ http://www.infopolitic.ro/index.php?page=institut&id_categorie=2&id=252&camp=1
  9. ^ Biografie Silviu Brucan pe situl romania-israel
  10. ^ "Brucan, condamnat in procesul cu Vasile Lupu", Evenimentul Zilei, 15 februarie 2002

[modificare] Legături externe

Articole biografice

Silviu Brucan la Revoluție

Unelte personale
Spații de nume

Variante
Vizualizări
Acțiuni
Navigare
Participare
Tipărire/exportare
Trusa de unelte
În alte limbi