Listă de termeni muzicali

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

A-B-C-D[modificare | modificare sursă]

  • A cappela – Muzică vocală, fără acompaniament instrumental.
  • Ad libitum, ad. lib. – (din latină) în mod liber, după voie cu privire la tempo, ritm, interpretare sau cu privire la instrumentație (includerea sau omiterea unor voci sau instrumente).
  • Barcarolă – Vechi cântec venețian al gondolierilor.
  • Belcanto – Tehnică de interpretare italiană, la care se pune mai mult accent pe calitatea și frumusețea muzicii, decât pe exprimarea corectă a textului.
  • Bourrée – Vechi dans francez vesel.
  • Cadență – Încheiere melodico-ritmică a unei fraze, sinonimă cu punctul literar.
  • Capriciu – Piese scurte care prelucrează melodii cunoscute, reunite într-o suită; Fantezii muzicale, cu caracter bizar, exuberant, capricios.
  • Cavatină – Piesă muzicală solo în operă, mai simplă decât aria. Este, de regulă, o scurtă arie de caracter care urmează după un lung recitativ.
  • Concertino – Gen muzical interpretat de o orchestra care cuprinde două viori, un bas continuu (orgă sau clavecin), un flaut sau un alt instrument de suflat.
  • Concerto grosso – Gen muzical interpretat de un grup de instrumente soliste (numit concertino) care poartă un dialog cu un grup mare de instrumente, denumit ripieno.
  • Coral – Cântec bisericesc; în biserica catolică numit coral gregorian (cor unison, neacompaniat).
  • Culoarea sunetului – Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite.
  • Cuplet – Lied în strofe, cu refren (cabaret, operete); de cele mai multe ori cu conținut critic social.
  • Cvartet – Piesă muzicală pentru 4 voci sau 4 instrumente.
  • Cvintet – Piesă muzicală pentru 5 voci sau 5 instrumente.
  • Divertisment – Compoziție distractivă, în succesiune liberă.
  • Duet – Compoziție muzicală sau parte a unei compoziții muzicale care se execută pe două voci sau la două instrumente.
  • Duo – Piesă muzicală pentru 2 instrumente.

E-F-G-H[modificare | modificare sursă]

  • Fantezie – Piesă instrumentală, fără constrângere, bazată pe improvizații.
  • Fugă – Formă muzicală polifonică, în care o melodie expusă de o voce este reluată pe rând de celelalte voci (principiul imitației) și dezvoltată după legile contrapunctului.

I-J-K-L[modificare | modificare sursă]

  • Impromptu – Fantezie liber compusă, pentru pian.
  • Intermezzo – a) Mică piesă muzicală, de cele mai multe ori pentru pian; b) Act muzical intermediar, vesel, interpus între actele unei opere cu caracter dramatic.
  • Interval – Diferența de înălțime dintre două sunete; "distanța" dintre două note; exemple: între nota „do” și nota „sol” este un interval de cvintă; între nota „do” și nota „mi” este un interval de terță.
  • Lied – Gen muzical vocal construit pe un text liric sau un poem literar, acompaniat de pian.

M-N-O-P[modificare | modificare sursă]

  • Madrigal – Compoziție vocală cu caracter pastoral.
  • Mazurcă – Gen muzical instrumental cu caracter dansant, inspirat din folclorul polonez.
  • Melodramă – Gen muzical care are o acțiune complicată, incluzând scene de groază sau comice, finalul fiind construit pe ideea neprevăzutului, a surprizei.
  • Menuet – Dans utilizat în special în piesele de factură clasică și preclasică.
  • Miniatură – Piesă instrumentală sau vocală de mici dimensiuni.
  • Misă – Lucrare muzicală care face parte din slujba catolică.
  • Mișcare – sinonim pentru tempo; poate desemna și o parte anume dintr-un concert, o simfonie etc.
  • Muzică de cameră – Compoziție muzicală interpretată de un număr restrâns de instrumente.
  • Nocturnă – Gen muzical instrumental foarte popular în perioada romantică.
  • Operă bufă – Spectacol care antrenează situații comice exagerate, care include și personaje din stratul social de jos.
  • Opus – Numărul de ordine al unei compoziții, în ordinea apariției acesteia în creația unui compozitor.
  • Passacaglia – Dans de origine populară care face parte din suita preclasică.
  • Pavană – Dans de curte lent, în doi timpi.
  • Polifonie – Termen cunoscut și sub numele de „Contrapunct” și care presupune existența mai multor voci, melodii sau instrumente care propun linii melodice diferite, care se întrepătrund în aceeași piesă.
  • Poloneză – Gen muzical instrumental cu caracter dansant, inspirat din folclorul polonez.
  • Potpuriu – Combinarea liberă a mai multor melodii într-o piesă unică.
  • Preludiu – Piesă liber concepută, nelegată de canoane muzicale, executată înaintea unei suite, unei fugi sau unui coral gregorian; mai târziu piesă de sine stătătoare.

R-S-T-U[modificare | modificare sursă]

  • Rapsodie – Fantezie instrumentală, bazată predilect pe melodii populare.
  • Recitativ – Pasaj recitat de cântăreț, spre continuarea acțiunii unei opere sau unui oratoriu, acompaniat în surdină de pian, cembalo, orgă sau orchestră.
  • Recviem – Compoziție pentru serviciul funebru.
  • Romanță – Cântec sau piesă instrumentală, cu caracter pronunțat sentimental.
  • Rondo – Piesă instrumentală cu repetare frecventă a temelor principale; deseori în finalul unei sonate sau simfonii.
  • Scherzo – Piesă muzicală plină de veselie; uneori partea a 3-a (penultima) în muzica de cameră sau simfonii.
  • Serenadă – Piesă instrumentală dedicată unei persoane. În Evul Mediu se obișnuia să fie interpretată seara, cu sau fără acompaniament vocal, sub balconul iubitei.
  • Simfonie – Forma cea mai importantă a compozițiilor orchestrale; de obicei compusă din 4 părți: prima în formă de sonată, ultima în formă de rondo, variațiune sau sonată; între ele, o parte lentă (adagio, andante) și o alta vivace (menuet, scherzo).
  • Sonată – Piesă muzicală pentru unul sau mai multe instrumente; compusă din mai multe părți (sonata clasică are 3 părți), din care prima de obicei în formă de sonată (expunere-dezvoltare-repriză).
  • Sonatină – Sonată mai simplă, mai ușor de interpretat, cu numai 2-3 părți.
  • Studiu – Partitură exersantă, spre atingerea unei tehnici superioare de interpretare.
  • Suită – Succesiune de piese muzicale în același ton, dar cu tacturi diferite.
  • Tempo, tempi – Viteza de execuție (interpretare) a unei lucrări muzicale. Sinonim: mișcare. Tempoul este descris prin termeni precum: Andante, Moderato, Allegro, ...
  • Timbru – Una dintre cele 4 însușiri ale sunetului (alături de: înălțime, durată și intensitate).
  • Terțet – Melodie pentru 3 voci.
  • Tocată – Piesă muzicală fantezistă, rapidă, pentru orgă sau pian, necesitând virtuozitate de interpretare (toccare [lb.italiana] – a lovi repede).
  • Trio – Piesă muzicală pentru 3 voci sau 3 instrumente.
  • Uptempo – Un tempo vioi, crescut, rapid, interpretat sau reprodus cu asemenea intensitate.[1] De asemenea este utilizat ca termen umbrelă pentru stilurile cu ritm rapid din muzică electronică.
  • Uvertură – Piesă orchestrală care precedă o lucrare muzicală de mari proporții sau care constituie o lucrare independentă. Piesă instrumentală constituind partea introductivă a suitelor preclasice.

V-Z-X[modificare | modificare sursă]

  • Vals – Gen muzical instrumental cu caracter dansant, specific secolului XIX.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dicționar de termeni muzicali român – francez / italian / englez
  • Zeno Vancea: Dicționar de termeni muzicali, 530 pagini, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984
  • Lydia Ciucă: Dicționar de termeni muzicali, 66 pagini, Editura Prietenii Cărții, 1994 ; ISBN 9735730014
  • Lucia Vetrici: Dicționarul tânărului muzician. Termeni muzicali străini, 80 pagini, Editura Didactică și Pedagogică, 2007
  • Gheorghe Fircă, (coordonator): Dicționar de termeni muzicali, Editura Enciclopedică, 2008
  • (Colectiv): Dicționar de termeni muzicali, 594 pagini, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2010 ; ISBN 978-973-45-0606-4