Zeno Vancea
| Zeno Octavian Vancea | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Bocșa, Austro-Ungaria |
| Decedat | (89 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | compozitor cadru didactic universitar[*] muzicolog[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Muzică București |
| Organizație | Universitatea Națională de Muzică București |
| Premii | Premiul Herder () |
| Profesor pentru | Lella Cincu , Marina Marta Vlad[2] |
Modifică date / text  | |
Zeno Octavian Vancea (n. 8 octombrie 1900, Bocșa, comitatul Caraș-Severin – d. 15 ianuarie 1990, București [3]) a fost un compozitor, muzicolog, critic muzical, dirijor de cor, pianist și profesor român.
A studiat la Lugoj cu Ion Vidu și Iosif Willer, la Cluj cu Gheorghe Dima și Augustin Bena, apoi la Viena, la Neues Wiener Konservatorium (1921-1926, 1930-1931) cu Ernst Kanitz, cu care a studiat contrapunctul și compoziția.[4] Ulterior, aderă la atonalismul și principiile promovate de cea de a doua școală vieneză (Arnold Schoenberg, Anton Webern și Alban Berg), principii care se vor regăsi, selectiv, în creația sa, fără a renunța complet la tradițiile școlii românești. Cât a fost la Viena, a activat și ca dirijor al corului Catedralei ortodoxe din Viena.
A predat contrapunct și istoria muzicii la Conservatorul din Târgu Mureș (1935-1940 și 1945-1948) și la cel din Timișoara (1940-1945).
A fost apoi director general al învățământului artistic din București (1949-1950), profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din București (1952-1968), secretar (1949-1953) apoi vicepreședinte (1953-1977) al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, al cărei vicepreședinte a fost din 1968, apoi a lucrat la Revista Muzica (1953-1964) al cărei redactor șef a fost între 1957-1964.
Laureat al premiului "Gottfried von Herder" al Universității din Viena (1974).
Creația muzicală
[modificare | modificare sursă]A scris numeroase studii de muzicologie, precum și două volume importante despre istoria muzicii românești în secolele 19-20.
- Rapsodiile bănățene nr. 1 (1926) și nr. 2 (1928),
- Două dansuri populare pentru orchestră (1931)
- Priculiciul (suită de balet) (1931),
- Tripticul Preambul. Intermezzo, Marș (1958)
- Cinci piese pentru orchestră de coarde (1964)
- Sinfonietta nr. 2 (1967)
- Prolog simfonic (1974)
- Sonata pentru orgă și orchestră de coarde (1976)
muzică de film
- Viața nu iartă (1958),
muzică pentru fanfară
- Rapsodia militară (1958)
muzică corală bisericească
- Psalmul 127 (1927),
- Liturghia pentru cor mixt pe melodii de strană din Banat (1928)
- Liturghia nr. 2 pe melodii de strană din Ardeal (1938).
Scrieri
[modificare | modificare sursă]- Muzica bisericească corală la români tipărit la Editura Mentor (Moravetz) din Timișoara (1944),
- Istoria muzicii universale și românești (1938),
- George Enescu (1964),
- Studii și eseuri (1953-1964),
- Creația muzicală românească în secolele XIX-XX, două volume (vol.I 1968, vol.2 1979),
- Studii și eseuri muzicale, Editura muzicală, București, 1974.
Premii și distincții
[modificare | modificare sursă]- Mențiunea I de compoziție "George Enescu" (1934)
- Premiul III de compoziție "George Enescu" (1936)
- Premiul II de compoziție "George Enescu" (1937, 1938)
- Premiul I de compoziție “George Enescu” (1943)
- Premiul de Stat (1954)
- titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Romînă (26 august 1954) „pentru merite excepționale în domeniul dezvoltării artei”[5]
- Premiul de Creație al Uniunii Compozitorilor (1968, 1975, 1977)
- Premiul internațional "Gottfried von Herder" al Universității din Viena (1974)
- Membru corespondent al Academiei de Arte din Berlin, RDG (1975)
- Ordinul „Meritul Cultural” clasa I (7 mai 1981) „pentru rezultatele obținute în îndeplinirea cincinalului 1976–1980, pentru contribuția deosebită adusă la înfăptuirea politicii Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la făurirea Partidului Comunist Român”[6]
În cadrul acțiunii "Zilele Culturii la Bocșa", 6-11 noiembrie 2007, compozitorului Zeno Vancea, laureat al Premiului "Herder" în 1974, i s-a decernat, post-mortem, și titlul de "Cetățean de Onoare al orașului Bocșa".[7]
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ „Academia de Arte din Berlin”. Wikidata Q414110.
- ↑ „Zeno Octavian Vancea”. Grove Music Online[*].
- ↑ Calendarul zilei 8 octombrie[nefuncțională]
- ↑ Zur Rezeption der Wiener Schule im Banat
- ↑ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 373 din 26 august 1954 pentru conferirea de titluri unor oameni de artă, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 43, 6 septembrie 1954, p. 509.
- ↑ Decretul prezidențial nr. 95 din 7 mai 1981 privind conferirea unor distincții ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XVII, nr. 32, Partea I, sâmbătă 9 mai 1981, p. 3.
- ↑ Compozitorul lugojean Zeno Vancea, omagiat la Boșca
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Martha Popovici: Convorbiri cu Zeno Vancea, Editura Muzicală, 1985
- Ioan Tomi: DICȚIONAR - 123 compozitori, dirijori, muzicologi personalități ale culturii muzicale din Banatul istoric, Editor: Filarmonica „Banatul“ Timișoara, 2009 Arhivat în , la Wayback Machine.
- Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
- Constantin-Tufan Stan, Zeno Vancea - etape biografice și împliniri muzicale, Editura Tim, Reșița, 2007
