Magnetofon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Magnetofon
Comparaţie între un cap de înregistrare-redare de magnetofon şi unul de casetofon

Magnetofonul este un aparat destinat imprimării și redării de programe acustice.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Industria de înregistrare şi redare a sunetului a evoluat rapid în prima jumătate a  secolului '20. În august 1935, concernul AEG prezenta primul magnetofon (K1) la târgul internaţional de tehnologie IFA de la Berlin. În 1941, în SUA şi Germania a fost pus la punct, magnetofonul cu polarizare şi ştergere prin curenţi de înaltă frecvenţă. Denumirea de magnetofon a fost dată de către firma germană Telefunken.  

  Invenţia dispozitivului cu bandă subţire, pulverizată cu o pudră de oxid de fier a fost o adevărată revelaţie. Primul concert înregistrat pe bandă magnetică a fost cel susţinut la Ludwigshafen de London Symphony Orchestra, în 1936.   Radiodifuzorii puteau, în sfârşit, să producă emisiuni înregistrate. După cel de-al Doilea Război Mondial, aparatele au devenit mai uşor de folosit, dar şi de produs. Magnetofonul echipat cu baterii le-a dat oamenilor posibilitatea de a se bucura de muzica lor preferată oriunde şi oricând.


 

Funcționare[modificare | modificare sursă]

Banda magnetică[modificare | modificare sursă]

Banda de magnetofon constituie al doilea suport de înregistrare a sunetului, inventat de om după discul analog. Banda de magnetofon, şi chiar magnetofonul a fost inventat în anii ’30 (secolul trecut) în Germania, printr-o colaborare între inginerii ce lucrau la BASF (ce făcea parte din gigantul industriei chimice I.G.Farben), AEG şi RRG. Inginerii de la AEG au creat primul magnetofon funcţional (ce putea înregistra deja sunetele), numit „K1” ce a fost prezentat publicului pentru prima oară în 1935 (dar de el nu a aflat multă lume în afara Germaniei din cauza izolării regimului nazist în lume). Eduart Schüller de la AEG a construit acest prim magnetofon, ce avea un cap de înregistrare şi redare a sunetului în formă de inel (ulterior pe baza acestui sistem au fost produse toate tipurile de capuri de redare şi înregistrare ce s-au fabricat de atunci încoace, inclusiv cele folosite în fabricarea casetofoanelor de mai târziu). Friedrich Matthias de la BASF a inventat banda de magnetofon, realizată prin pulverizarea unei pudre de oxid de fier peste o bandă lungă şi subţire din plastic (de aproximativ 6,4 mm). Pentru a fi folosită la înregistrare şi apoi redare, banda era pusă pe o bobină, tot de plastic, ce era amplasată pe magnetofon, derulată manual printre nişte jaloane ce ţineau perfect întinsă banda, trecută prin cutia în care se găsea capul de înregistrare, apoi din nou prin alte jaloane, ca în cele din urmă să ajungă în altă bobină, situată de obicei în stânga primei bobine, numită şi bobina-martor, sau bobina magnetofonului. Walter Weber, ce lucra pentru compania RRG, a inventat tehnica polarizării benzii de magnetofon, ce a îmbunătăţit radical calitatea sunetului ce era înregistrat pe bandă. Această polarizare se realizează prin adăugarea unui semnal de înaltă frecvenţă (40 – 150 de kHz, frecvenţă a sunetului ce nu poate fi auzită de urechea umană) peste sunetul înregistrat pe bandă. Avantajul benzii de magnetofon, faţă de discul analog, e acela că, pe lângă sunetul de o calitate net superioară, noul suport de înregistrare a sunetului permitea, deja, la sfârşitul anilor 1930 o lungime cu mult mai mare a timpului de înregistrare. 


Astfel, se puteau înregistra chiar şi două ore de muzică pe aceste benzi de magnetofon, faţă de maximum 30 de minute pe L.P.-ul de 33 rpm. De asemenea, banda de magnetofon se poate înregistra în ambele direcţii de derulare a benzii, astfel că după ascultarea primei părţi a benzii, trebuie doar schimbată direcţia de derulare a acesteia în magnetofon, şi astfel putem asculta şi partea a doua a benzii. Primele magnetofoane realizate de germani erau destul de mari (cum se poate vedea şi-n poza de mai jos), unele putând avea până la 1,7 m înălţime, şi de aceea au fost folosite doar de posturile de radio germane, uneori, după cum au constatat pe pielea lor unii prizonieri de război americani, fiind utilizate şi la înregistrarea interogatoriilor, mai ales a ofiţerilor aliaţi.

Note[modificare | modificare sursă]


Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Magnetofon

Bibliografie[modificare | modificare sursă]