Gamă muzicală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Gama muzicală este o serie de note muzicale selectate într-un mod specific dintre notele unei octave.

Notele unei octave[modificare | modificare sursă]

În scala muzicală egal temperată o octava este împărțită în 12 intervale egale (într-o scară logaritmică).

Deoarece diferența dintre două octave alăturate este un factor de 2, diferența dintre două note alăturate (egală cu un semiton) este de sau . Diferența dintre două note separate de un ton (echivalent cu două semitonuri) este de sau .

Locul notelor pe portativ in octava C4.
Frecvența notelor in octava C4
in scala muzicală egal temperată
Numărul Nota (solfegiu) Notația cu litere Frecvența (in Hertz)
1 Do C
2 Do C
3 Re D
4 Re D
5 Mi E
6 Fa F
7 Fa F
8 Sol G
9 Sol G
10 La A
11 La A
12 Si B sau H
1 Do C

Este important faptul că raportul dintre frecvența Sol și frecvența Do (acordul "cvintă perfectă") este aproximativ 3/2 iar cel dintre frecvența Fa și frecvența Do (acordul "cvartă perfectă") este aproximativ 4/3. Acesta este unul din motivele adoptării acestei distribuții.

Alte distribuții, care diferă în numărul de note sau în poziția lor într-o octavă, au fost folosite în trecut și continuă sa fie folosite ocazional în prezent. În aceste cazuri se încearcă stabilirea unor acorduri mai bune între anumite note cu prețul unor acorduri inutilizabile.

Nota La, folosită ca reper față de care se acordează instrumentele, a fost standardizată la 440 Hz. În decursul timpului, frecvența notei La a variat.

S-a păstrat un diapazon din 1780, la care nota La avea 421,6 Hz. Acest diapazon aparținuse constructorului de piane vienez Johann Andreas Stein. La pianele fabricate de el au cântat și compus Mozart, Haydn și Beethoven. Este de presupus că și ei au folosit în compozițiile lor nota La de 421.6 Hz.[1]

În Anglia se păstrează diapazonul personal al lui Georg Friedrich Händel, la care frecvența notei La este de 422,5 Hz.[1]

Compozitorul italian Giuseppe Verdi a compus în 1874 cunoscuta „Messa da Requiem” la care a folosit diapazonul standard francez cu La de 435 Hz. Ulterior, a indicat că frecvența de 432 Hz pentru La ar îmbunătăți sunetul orchestrei.[2]

Gama Majoră[modificare | modificare sursă]

În gama majoră notele sunt separate în ordine după regula ton-ton-semiton-ton-ton-ton-semiton. Cele două semitonuri se află între notele 3-4 și 7-8. De exemplu, în gama La major, diferența dintre a treia notă (Do#) și a patra (Re) este de un semiton.

Alegerea intervalelor este determinată de faptul că anumite combinații de note, denumite acorduri (de exemplu, notele 1, 3 și 5 în fiecare gamă), trebuie sa sune consonant.

Există 12 posibilități, denumite după prima nota din gamă.

Gama Major 2a.png
Gama Major 2b.png

Gama Minoră[modificare | modificare sursă]

În gama minoră naturală notele sunt separate după regula ton-semiton-ton-ton-semiton-ton-ton. Cele două semitonuri se află între notele 2-3 și 5-6.

Gama minoră naturală se poate obține din gama majoră cu o descreștere de un ton și jumătate. De exemplu, se poate ajunge în gama La Minor naturală în acest fel din gama Do Major.

Gama minoră armonică diferă de gama minoră naturală in folosirea unui diez, #, la nota 7. Rezultatul este o diferență de un ton și jumătate între notele 6 și 7.

Gama minoră melodică reduce acest interval prin folosirea unui diez la ambele note 6 si 7 in creștere si revenirea la gama minoră naturală în descreștere.

Gama La Minor 1.png

Schimbarea de gamă[modificare | modificare sursă]

Transpoziția[modificare | modificare sursă]

Transpoziția este procesul de obținere a unei compoziții intr-o gamă diferită.

Primele 4 masuri din Sonata K.545 in Do Major de Mozart in diferite transpoziții.

Modulația[modificare | modificare sursă]

Modulația este procesul de schimbare a gamei muzicale între diferite părți ale unei compoziții cu scopul de a adauga expresivitate și profunzime.

Cercul cvintelor ilustrează relațiile între diferite game. De obicei gamele majore sunt aranjate în exteriorul cercului mare (tonica indicată aici cu litere mari), iar cele minore relative alături, în interior (cu litere mici). Lângă cercul mic sunt numărul și felul alterațiilor care corespund fiecărei game. De exemplu, gamele Si Major și sol diez minor (ambele la ora 5 pe cerc) au același număr de alterații (cinci diezi). Între game vecine pe circumferință cercului se trece schimbând o singură alterație. De exemplu, între gama Si major (la ora 5 pe cerc) și Mi major (la ora 4 pe cerc) se trece renunțând la un diez. Gamele Fa diez major (6 diezi) și Sol bemol major (6 bemoli), ambele la ora 6, sunt identice în temperamentul egal.

Alte game muzicale[modificare | modificare sursă]

Gama D

Gama pentatonică are doar 5 tonuri.

În gama tonurilor întregi notele alăturate sunt separate de 1 ton.

Numele gamei "blues" este evident.

Alte game muzicale.png

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • J. Lyke, D. Edwards, G. Haydon, R. Chioldi "Keyboard fundamentals" vol. 1-2, ediția 6, Stipes Publishing Company, 2006.

Vezi și[modificare | modificare sursă]