Gheorghe Șincai

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gheorghe Șincai
Gheorghe Sincai - Foto01.jpg
Gheorghe Șincai
Date personale
Născut 28 februarie 1754(1754-02-28)
Râciu de Câmpie, Comitatul Turda
Flag of the Habsburg Monarchy.svg Imperiul Austriac, Marele Principat al Transilvaniei
(astăzi România, Județul Mureș)
Decedat 2 noiembrie 1816 (62 de ani)
Bobota sau Sinea, Comitatul Șaroș
Flag of the Habsburg Monarchy.svg Imperiul Austriac, Regatul Ungariei
(astăzi Slovacia, Regiunea Prešov)
Naționalitate Flag of Romania.svg român
Cetățenie Flag of the Habsburg Monarchy.svg Imperiul Austriac
Ocupație istoric, filolog, scriitor, traducător
Limbi limba română
Activitatea literară
Mișcare/curent literar Școala Ardeleană

Gheorghe Șincai (n. 28 februarie 1754, Râciu, Mureș - d. 2 noiembrie 1816, Bobota) a fost un istoric, filolog, traducător și scriitor român, reprezentant al Școlii Ardelene.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Șincai s-a născut pe 28 februarie 1754, Râciu, Mureș. Familia Șincai se trăgea din satul Șinca Veche din Țara Făgărașului.

A studiat la Colegiul Reformat din Târgu Mureș, apoi la Cluj, Bistrița, Blaj, Viena și la Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda Fide” de la Roma, în ultimele două orașe împreună cu Samuil Micu, nepotul episcopului Inocențiu Micu-Klein.

Ca director al învățământului greco-catolic din Transilvania a adus o contribuție fundamentală în acțiunea de răspândire a culturii în mediul rural. A elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tipărită a limbii române: Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Viena, 1780).

A fost poliglot, însușindu-și pe lângă limba română, latina, maghiara, germana, greaca veche, italiana și franceza. Informația și cultura i-au permis ocuparea funcției de bibliotecar al Colegiului de Propaganda Fide din Roma, având permisiunea de a cerceta orice fel de documente. În Italia, precum și în Ungaria și la Viena, pe atunci capitala Sfântului Imperiu Roman, a cercetat bibliotecile, copiind și transcriind cu exactitate orice referire la istoria românilor.

A depus o muncă asiduă de luminare a maselor, dedicându-se carierei didactice și contribuind la întemeierea unui număr impresionant de școli confesionale greco-catolice (în număr de peste 300). În anul 1784 a fost numit director general al școlilor românești unite din întreaga Transilvanie, propus de episcopul Grigore Maior.

În scopuri didactice, a tradus și a elaborat manualele fundamentale: Abecedarul, Gramatica, Aritmetica și Catehismul, adaptând sau creând terminologia necesară înțelegerii acestora de către elevi.

Conflictul cu episcopul Ioan Bob[modificare | modificare sursă]

Numirea episcopului Ioan Bob în anul 1782 a fost primită cu ostilitate de obștea monahală basiliană de la Blaj, din care făcea parte și Gheorghe Șincai. În anul 1784 Șincai și-a dat demisia din Mănăstirea Buna Vestire de la Blaj și s-a mutat într-o locuință particulară. În septembrie 1790 protestul față de episcopul Bob s-a concretizat într-un memoriu adresat guvernului Transilvaniei, prin care episcopului i-a fost reproșat nepotism și corupție. Principalul autor al plângerii a fost Ioan Para, vicarul Năsăudului, iar Gheorghe Șincai a contribuit la întreținerea unei atmosfere potrivnice episcopului la Blaj. Șincai căzuse în patima alcoolului, motiv pentru care acțiunile sale erau lipsite de tact. În anul 1794 episcopul Bob s-a plâns guvernatorului Gheorghe Bánffy că Șincai se bate cu oamenii, nu efectuează inspecțiile școlare, iar dacă le efectuează, atunci se face de rîsul elevilor sub influența alcoolului. Guvernatorul a trimis la Blaj o comisie de anchetă.[1]

În data de 19 august 1794 episcopul Bob a cerut arestarea lui Șincai și destituirea sa din funcția de director școlar, după ce acesta declarase că „ori pier eu, ori piere episcopul”, iar la o lecție spusese elevilor că omul are dreptul să ucidă în legitimă apărare. În data de 24 august Gheorghe Șincai a fost arestat la Blaj împreună cu menajera sa și întemnițat la Aiud.[2] Pe 13 septembrie 1794 guvernul Transilvaniei l-a destituit din funcția de director, din cauza exceselor dovedite cu prilejul anchetei din 15 iulie, când Șincai a spus în stare de ebrietate că el este capul conjurației.[3]

Sfârșitul vieții[modificare | modificare sursă]

În 1811 a publicat lucrarea istorică, scrisă sub forma analelor, intitulată amplu: Hronica românilor și a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora față de ale altora nu se pot scrie pre înțeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese.

Gheorghe Șincai s-a stins din viață la 2 noiembrie 1816.

În memoria lui Gheorghe Șincai[modificare | modificare sursă]

  • Școala din satul Șinca Veche, din județul Brașov, îi poartă numele: Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai”;
  • În noiembrie 2013, în fața școlii din Șinca Veche, a fost dezvelit un bust de bronz al lui Gheorghe Șincai.
  • Multe colegii și licee din România îi poartă numele.
  • Satului Șamșond i-a fost atribuit în perioada interbelică numele Șincai

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Zenovie Pâclișanu, Contribuții la biografia lui Gheorghe Șincai, Transilvania, 1922, pag. 295-310.
  2. ^ Op. cit, pag. 302.
  3. ^ Idem.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dionis Popa, Gheorghe Șincai, Blaj, 1944
  • Serafim Duicu, Pe urmele lui Gheorghe Șincai, București, Editura Sport-Turism, 1983
  • Mircea M. Tomuș, Gheorghe Șincai - viața și opera, București, Editura Minerva, 1994
  • Ioan Chindriș, Poezia lui Gheorghe Șincai, în vol. Cultură și societate în contextul Școlii Ardelene, Cluj-Napoca, 2001, p. 179-212.
  • Ioan Chindriș, Istoricul Gheorghe Șincai, în "Astra blăjeană", IX, 2004, nr. 1(30), p. 5.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Gheorghe Șincai