Luigi Galvani
 | Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Luigi Galvani | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 9 septembrie 1737 Bologna |
| Decedat | 4 decembrie 1798 Bologna |
| Înmormântat | Bologna  |
| Naționalitate | italian |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Statele Papale Italia |
| Ocupație | anatomist[*] fizician medic profesor universitar |
| Activitate | |
| Domeniu | medicină, electrochimie |
| Instituție | Universitatea din Bologna |
| Alma Mater | Universitatea din Bologna |
| Doctoranzi | Giovanni Aldini |
Modifică date / text  | |
Luigi Galvani (n. 9 septembrie 1737, Bologna, Italia — d. 4 decembrie 1798, Bologna) a fost un medic italian, unchiul lui Giovanni Aldini.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Galvani a studiat la început teologia, ulterior medicina, între anii 1762-1775 fiind însă profesor de medicină la catedra de anatomie din Bologna. Succesul operei sale „De renibus atque urethris volatilium” l-a determinat să se ocupe cu studiul fiziologiei păsărilor și a instrumentelor pentru auz.
Printr-o întâmplare a descoperit la 6 noiembrie 1780 procedeul de galvanizare, procedeu care îi va purta mai târziu numele.
Galvani a observat fenomenul de contracție a mușchilor scheletici de la piciorul de broască la o excitare cu un curent electric. Prin această descoperire, el a pus bazele pentru cercetările ulterioare ale electrochimismului celular.
De asemenea după Galvani sunt numite elementele galvanice care produc curent electric, cercetate de Alessandro Volta.
A pierdut postul de profesor deoarece a refuzat să depună jurământul de credință guvernului din timpul Revoluției Franceze, guvern pe care îl considera dictatorial. A reprimit această funcție în 1794.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- T. Borec, Bună ziua, domnule Ampère!, Editura Albatros, (Colecția Cristal), 1986, p 219-221
- I. Dima ș.a., Dicționar de fizică, Editura Enciclopedică Română, 1972, p 213
