Giambattista Vico

Giambattista Vico
Date personale
Născut	23 iunie 1668(1668-06-23) Napoli, Regatul Neapolelui
Decedat	23 ianuarie 1744 (75 de ani) Napoli, Regatul Neapolelui
Naționalitate	Napolitană
Religie	Biserica Romano-Catolică
Ocupație	filozof scriitor sociolog[*] istoric
Limbi	limba latină limba italiană
Activitatea literară
Specie literară	Drept roman, Platonism
Opere semnificative	Scienza Nuova.
Influențe Platon, Cicero, Varro, Tacitus, Machiavelli, Francis Bacon, Hugo Grotius
A influențat pe De Maistre, Goethe, Hegel, Coleridge, Marx, Croce, Gramsci, Joyce, Evola, Michelet, Quinet, James Hillman

Giovanni Battista (Giambattista) Vico sau Vigo (n. 23 iunie 1668; d. 23 ianuarie 1744) a fost un filosof, retorician, istoric și jurist italian. El a criticat extinderea și dezvoltarea raționalismului modern, a fost apologist pentru antichitatea clasică, precursor al gândirii sistematice și complexe, în opoziție cu analiza carteziană și alte tipuri de reducționism și a fost primul exponent al fundamentelor științei sociale și ale semioticii .

Aforismul latin Verum esse ipsum factum ("Ce este adevărat este tocmai ceea ce este făcut") creat de Vico este o primă instanță a epistemologiei constructiviste. El a inaugurat domeniul modern al filosofiei istoriei și deși termenul filozofie a istoriei nu este în scrierile sale, Vico vorbea despre o "istorie a filosofiei relatată filosofic". Deși el nu era un interes istoricist și contemporan în Vico de obicei a fost motivat de istoriciști, cum ar fi Isaia Berlin, un istoric al ideilor, Edward Said un critic literar și Hayden White un metahistorian.

Giambattista Vico este un magnat opus al cărții Scienza Nuova (1725, New Science), care încearcă o organizare sistematică a științelor umaniste ca o singură știință care a înregistrat și a explicat ciclurile istorice prin care societățile se ridică și cad.

Biografie

Tatăl său era librar, iar mama sa fiica unui producător de transport în Napoli, Italia. A fost influențat de Platon, Cicero, Varro, Tacitus, Machiavelli, Francis Bacon și Hugo Grotius și i-a influențat pe De Maistre, Goethe, Hegel, Coleridge, Marx, Croce, Gramsci, Joyce, Evola, Michelet, Quinet și pe James Hillman.

Retorica și umanismul lui Vico

Versiunea de retorică a lui Vico este produsul preocupărilor sale umaniste și pedagogice. În discursul de începere din 1708, De Nostri Temporis Studiorum Ratione (despre ordinea disciplinelor științifice ale timpurilor noastre), Vico a spus că oricine "intenționează o carieră în viața publică, fie în tribunale, în senat, fie în amvon" ar trebui să fie învățat pentru a "stăpâni arta subiectelor și pentru a apăra ambele părți ale unei controverse fie asupra Naturii, a Omului sau a politicii, într-un stil de exprimare mai liber și mai strălucitor, astfel încât el să poată învăța să se bazeze pe acele argumente care sunt cele mai probabile și au cel mai mare grad de verosimilitate "; totuși în Scienza Nuova, Vico a denunțat apărarea ambelor părți în controverse ca elocvență falsă.

Ca profesor regal de elocvență latină, Vico a pregătit studenții pentru studii superioare în domeniile dreptului și jurisprudenței; astfel lecțiile sale se refereau la aspectele formale ale canonului de retorică inclusiv la aranjarea și prezentarea unui argument. Cu toate acestea, Vico a ales să sublinieze legătura aristoteliană a retoricii cu logica și dialectica, punând astfel final (retorică) în centrul lor. Obiecția lui Vico față de retorica modernă este că este deconectat de la bunul simț (sensus communis), definit ca "simțul lumesc", care este comun tuturor oamenilor.

Răspunsul la metoda carteziană

Așa cum se preocupă în autobiografia sa, Vico s-a întors la Napoli de la Vatolla pentru a găsi "fizica lui Descartes la înălțimea renumelui său printre oamenii consacrați". Evoluțiile atât în metafizică, cât și în științele naturii au fost abundente ca urmare a cartesianismului. Diseminate pe larg de Port Royal Logic de Antoine Arnauld și Pierre Nicole, metoda lui Descartes a fost înrădăcinată în verificare: singura cale spre adevăr și astfel cunoaștere a fost axiomele derivate din observație. Demersul lui Descartes care ar trebui să constituie baza rațiunii a avut un impact evident asupra vederilor dominante ale logicii și discursului.

Principiul Verum factum

Vico este cel mai bine cunoscut pentru principiul său verum factum, formulat pentru prima dată în 1710 ca parte a lui De antiquissima Italorum sapientia, ex linguae latinae originibus eruenda (1710) ("Despre cea mai veche înțelepciune a italienilor, descoperită din originile limbii latine „). Principiul afirmă că adevărul este verificat prin creație sau prin invenție și nu după cum demonstrează Descartes, prin observație: "Criteriul și regula adevărului trebuie să fie făcut. În consecință ideea clară și distinctă a minții noastre nu poate fi un criteriu al minții în sine și mai puțin în alte adevăruri. Căci în timp ce mintea se percepe pe sine însuși, ea nu se face pe sine însuși. "Acest criteriu pentru adevăr ar schimba mai târziu istoria civilizației în opusul lui Vico, Scienza Nuova (The New Science, 1725), deoarece el ar susține că viața civilă - - este construit integral.

Influență

În Cunoaștere și Structura Socială (1974), Peter Hamilton a identificat Giambattista Vico ca "partener de dormit" al Epocii Iluminismului. În ciuda faptului că a fost relativ necunoscut în timpul secolului al XVII-lea și citit numai în Napoli, ideile lui Vico sunt predecesorii ideilor intelectualilor Iluminismului. În plus recunoașterea influenței intelectuale a lui Vico a început în secolul al XIX-lea, când istoricii români români și-au folosit lucrările ca modele și ghiduri metodologice.

În orientalism (1978), Edward Said a recunoscut datoria sa cărturarului față de Vico; ale căror idei anticipează și ulterior se infiltrează în rândul gânditorilor germani pe care urmează să le citez. Ele aparțin epocii lui Herder și a lui Wolf mai târziu urmate de Goethe, Humboldt, Dilthey, Nietzsche, Gadamer și în cele din urmă de filologii români din secolul al XX-lea Erich Auerbach, Leo Spitzer și Ernst Robert Curtius. Filosoful Vico a reprezentat "un alt model alternativ, care a fost extrem de important pentru mine în munca mea", care se deosebea de prejudecățile occidentale de masă orientale și de "standardizarea" dominantă care a venit cu modernitatea și a culminat cu socialismul național. Că interdependența istoriei și culturii umane facilitează sarcina savantului de a "lua în serios marea observație a lui Vico, conform căreia oamenii își fac propria istorie, că ceea ce ei știu este ceea ce au făcut și extinde la geografie. Ca entități geografice și culturale - să nu spunem nimic despre entitățile istorice - astfel de localități, regiuni și sectoare geografice ca "Orient" și "Occident" sunt făcute de om ".

Bibliografie

• Articol Encyclopædia Britannica
• Fabiani, Paolo "The Philosophy of the Imagination in Vico and Malebranche". F.U.P. (Florence UP), Italian edition 2002. PDF
• Fabiani, Paolo "The Philosophy of the Imagination in Vico and Malebranche". F.U.P. (Florence UP), English edition 2009. PDF
• Gianturco, Elio, trans. De Nostri Temporis Studiorum Ratione (On the Study Methods of our Times). 1709. Ithaca: Cornell UP, 1990.
• Goetsch, James. Vico’s Axioms: The Geometry of the Human World.. New Haven: Yale UP, 1995.
• Mooney, Michael. Vico in the Tradition of Rhetoric. New Jersey: Princeton UP, 1985.
• Pompa, Leon. Vico: A Study of the New Science. Cambridge: Cambridge UP, 1990.
• Articol Stanford Encyclopedia of Philosophy

Lectură suplimentară

• Bedani, Gino. Vico Revisited: Orthodoxy, Naturalism and Science in the Scienza Nuova. Oxford: Berg Publishers, 1989.
• Berlin, Isaiah. Vico and Herder: Two Studies in the History of Ideas. London: Hogarth, 1976.
• Bizzell, Patricia, and Bruce Herzberg. The Rhetorical Tradition: Readings from Classical Times to the Present. 2nd ed. Basingstoke: Macmillan; Boston, Ma: Bedford Books of St Martin's Press, 2001. Pp. Xv, 1673. (First Ed. 1990). 2001.
• Colilli, Paul. Vico and the Archives of Hermetic Reason. Welland, Ont.: Editions Soleil, 2004.
• Croce, Benedetto. The Philosophy of Giambattista Vico. Trans. R.G. Collingwood. London: Howard Latimer, 1913.
• Danesi, Marcel. Vico, Metaphor, and the Origin of Language. Bloomington: Indiana UP, 1993
• Fisch, Max, and Thomas Bergin, trans. Vita di Giambattista Vico (The Autobiography of Giambattista Vico). 1735-41. Ithaca: Cornell UP, 1963.
• Vico, Giambattista. The New Science of Giambattista Vico. (1744). Trans. Thomas G. Bergin & Max H. Fisch. Ithaca: Cornell University Press, 1948.
• Grassi, Ernesto. Vico and Humanism: Essays on Vico, Heidegger, and Rhetoric. New York: Peter Lang, 1990.
• Joyce, James. Finnegans Wake. Viking 1939.
• Levine, Joseph. Giambattista Vico and the Quarrel between the Ancients and the Moderns. Journal of the History of Ideas 52.1(1991): 55-79.
• Lilla, Mark. "G. B. Vico: The Making of an Anti-Modern." Cambridge, MA: Harvard University Press, 1993.
• Mazzotta, Giuseppe. "The New Map of the World: The Poetic Philosophy of Giambattista Vico." Princeton: Princeton University Press, 1999.
• Miner, Robert. "Vico, Genealogist of Modernity." Notre Dame: University of Notre Dame Press, 2002.
• Nicolini, Fausto, ed. Opera di G.B. Vico. Bari: Laterza, 1911-41.
• Palmer, L.M., trans. De Antiquissima Italorum Sapientia ex Linguae Originibus Eruenda Librir Tres (On the Most Ancient Wisdom of the Italians Unearthed from the Origins of the Latin Language). 1710. Ithaca: Cornell UP, 1988.
• Pinton, Girogio, and Arthur W. Shippee, trans. Institutiones Oratoriae (The Art of Rhetoric). 1711-1741. Amsterdam: Editions Rodopi B.V., 1984.
• Pompa, Leon, trans. Scienza Nuova (The First New Science). 1725. Cambridge: Cambridge UP, 2002.
• Schaeffer, John. Sensus Communis: Vico, Rhetoric, and the Limits of Relativism. Durham: Duke UP, 1990.
• Verene, Donald. Vico's Science of Imagination. Ithaca: Cornell UP, 1981.
• Verene, Molly Black "Vico: A Bibliography of Works in English from 1884 to 1994." Philosophy Documentation Center, 1994.
• Vico, Giambattista. "On Humanistic Education," trans. Giorgio A. Pinton and Arthur W. Shippee. Ithaca: Cornell UP, 1993.
• Vico, Giambattista. "On the Study Methods of Our Time," trans. Elio Gianturco. Ithaca: Cornell UP, 1990.
• Vico, Giambattista. "The New Science of Giambattista Vico, trans. Thomas G. Bergin and Max H. Fixch. Ithaca: Cornell UP, 1968.

Legături externe

• Entry in the Stanford Encyclopedia of Philosophy
• Entry in the Johns Hopkins Guide to Literary Theory
• Institute for Vico studies
• Verene, Donald Phillip. Essay on Vico's humanism, archived from Johns Hopkins University Press.
• Vico's Poetic Philosophy within Europe's Cultural Identity, Emanuel L. Paparella
• Leon Pompa, M.A., Ph.D., Vico's Theory of the Causes of Historical Change, archived at The Institute for Cultural Research