Voyages extraordinaires

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Una din coperţile "tipice" ale seriei Voyages extraordinaires, realizată în maniera curentului artistic Art Nouveau.

Voyages Extraordinaires (în română Călătorii extraordinare) este o serie de romane de aventuri publicate de Jules Verne la editura sa obișnuită, Hetzel.

Lista romanelor din serie[modificare | modificare sursă]

Majoritatea romanelor din această serie (cu excepția notabilă a romanelor Cinci săptămâni în balon, O călătorie spre centrul Pământului și Întâmplări neobișnuite) au apărut mai întâi sub formă de foileton, de obicei în „Magasin d’éducation et de récréation” [Foaie de instruire și desfătare], apărută sub patronajul editurii Hetzel. Mai apoi romanele-foileton erau publicate, cel mai adesea, in octodecimo, în mai multe volume, de Pierre-Jules Hetzel. Dăm mai jos data primei publicări în volum. Edițiilor in octodecimo le urmau ediții in octavo, cu mici ilustrații alb-negru desenate de diverși artiști (Riou, Roux, Montaut, etc.) inserate în paginile romanelor și altele mari, colorate, realizate în cromotipografie. Cu excepția lui Claudius Bombarnac, nici o lucrare nu a fost publicată direct in octavo.

Urmează o listă a 54 de opere verniene publicate în timpul vieții autorului în seria Călătoriilor extraordinare, cu mențiunea zonei geografice, perioadei istorice sau invenției științifice abordate în cadrul lor. Toate traducerile în limba română ale Călătoriilor extraordinare, precum și titlurile operelor postume pot fi găsite în articolul Listă de traduceri în limba română ale operelor lui Jules Verne. Sunt menționate toate traducerile românești cunoscute, enumerarea de mai jos fiind făcută în ordinea cronologică a publicării romanului original.

Geografia și călătoriile[modificare | modificare sursă]

Călătoriile extraordinare au constituit un excelent mijloc prin care Jules Verne a explorat lumea vremurilor sale, lăsând atât contemporanilor, cât și posterității, o descriere a modului în care se prezenta globul pământesc din punct de vedere geografic și istoric.

Multe dintre romanele sale au avut ca teatru de desfășurare Marea Britanie și Franța, cu imperiile lor coloniale răspândite pe întreg mapamondul. Astfel, regiunile ocupate de aceste două imperii au cunoscut descrieri vaste în opera verniană. În afara lor apar și alte zone europene, cum ar fi Scandinavia în O călătorie spre centrul Pământului și Un bilet de loterie, Prusia în Drumul Franței, Țările baltice în O tragedie în Livonia, Imperiul Habsburgic în Mathias Sandorf și Castelul din Carpați, Italia în Mathias Sandorf și Imperiul otoman în Ocolul Pământului în 80 de zile, Arhipelagul în flăcări și Kéraban Încăpățânatul. Acest din urmă roman constituie un prilej perfect pentru Jules Verne de a descrie bazinul Mării Negre, în timp ce în Mathias Sandorf face același lucru cu Marea Mediterană.

Dar, deși Europa a constituit punctul de plecare a multora dintre călătoriile extraordinare ale personajelor lui Jules Verne, atenția lui s-a îndreptat preponderent spre explorarea altor continente, mult mai puțin cunoscute cititorilor acelor vremuri.

Africa a fost primul continent explorat de Verne, într-o călătorie de la est la vest cu balonul (în romanul Cinci săptămâni în balon). El avea să revină asupra ei în mai multe romane, prezentând Magrebul (Clovis Dardentor), zona sahariană (Invazia Mării) și sub-sahariană (Căpitan la cincisprezece ani, Satul aerian), precum și Africa de Sud (Steaua Sudului, Aventurile a trei ruși și trei englezi în Africa Australă). Toate romanele a căror acțiune se petrece pe acest continent au reprezentat ocazii pentru Verne de a aduce la cunoștința cititorilor realizările deosebite ale unor exploratori ca David Livingstone, Richard Francis Burton, Henry Morton Stanley, etc. În Căpitan la cincisprezece ani, scriitorul francez profită de oportunitate pentru a face o descriere paralelă a Africii și Americii de Sud, subliniind asemănările și deosebirile dintre cele două continente.

America este descrisă și ea în opera verniană. Statele Americii de Nord apar în romane precum Ținutul blănurilor, Familia fără nume (Canada), De la Pământ la Lună, Nord contra sud, Stăpânul Lumii, Testamentul unui excentric (Statele Unite ale Americii), ultimul roman folosindu-se de celebrul Joc al Gâștei pentru a prezenta statele americane, acestora fiindu-le asociate câte o căsuță a jocului. America Centrală se regăsește în Burse de călătorie, cu un voiaj printre insulele care compun Antilele, iar America de Sud este descrisă în Cultimele două romane permițându-i autorului să aducă în discuție disputele științifice ale vremii cu privire la cursul și izvoarele acestor fluvii.

În Asia sunt prezentate preponderent trei regiuni: Rusia țaristă (în romane precum Claudius Bombarnac, Mihail Strogoff sau César Cascabel), India Britanică (în Ocolul Pământului în 80 de zile sau Casa cu aburi) și China (Aventurile unui chinez în China).

Australia și Oceania sunt explorate și ele în romanele a căror acțiune are ca și cadru Oceanul Pacific. Ele apar, așadar, în opere cum ar fi Copiii căpitanului Grant, Sfinxul ghețarilor, Doi ani de vacanță sau Frații Kip, dar cea mai mare atenție le este acordată în romanul Doamna Branican.

Deoarece multe dintre voiajele descrise în romane presupun călătorii maritime, Jules Verne face descrieri ample oceanelor lumii, atât din punct de vedere al geografiei lor, cât și a lexploratorilor care au contribuit la cunoașterea lor amănunțită. În Copiii căpitanului Grant, de exemplu, Verne face o călătorie în jurul globului pe paralela de 37 grade longitudine sudică. Același gen de călătorie îl va repeta, în emisfera nordică de data aceasta, în Ocolul Pământului în 80 de zile.

Pe lângă aceste călătorii în care a explorat aproape întreg mapamondul, Jules Verne a propus și unele inițiative care, pentru epoca aceea, erau de-a dreptul revoluționare. Două dintre ele au vizat atingerea celor doi poli ai Pământului: Polul Nord în Căpitanul Hatteras și Polul Sud în Sfinxul ghețarilor. Dar, în afara călătoriilor desfășurate pe apă și pe uscat, scriitorul francez a propus și altele: călătoria pe sub pământ (O călătorie spre centrul Pământului), pe sub apă (20.000 de leghe sub mări), prin aer (Cinci săptămâni în balon, Robur Cuceritorul), spre Lună (De la Pământ la Lună și În jurul Lunii) sau chiar prin sistemul solar (Hector Servadac).

Nu de puține ori, călătoriile imaginate de Verne au constituit un pretext pentru acesta de a prezenta modul în care omul poate supraviețui în cele mai vitrege condiții, izolat pe o insulă pustie (Insula misterioasă, Școala Robinsonilor, Doi ani de vacanță), pe o bucată de pământ aflat în derivă (Ținutul blănurilor) sau pe mare, în voia valurilor (Cancelarul). Cu toate că principala calitate a operei verniene o reprezintă acuratețea descrierilor geografice, scriitorul și-a permis uneori să inventeze anumite teritorii care să servească scopului romanului (insula Lincoln din romanul Insula Misterioasă este un bun exemplu în acest sens)

Istoria[modificare | modificare sursă]

În afara prezentării geografiei locurilor în care se petrece acțiunea romanelor sale, Jules Verne a adus la cunoștința cititorilor și istoria acestora. În plus, unele dintre romanele sale surprind în plină desfășurare anumite evenimente istorice ale secolului al XIX-lea. Arhipelagul în flăcări prezintă un episod al războiului de independență desfășurat în perioada 1821-1829 în arhipelagul grecesc. Familia fără nume descrie Rebeliunile din 1837 prin care Canada a încercat să-și obțină independența față de Marea Britanie, într-o perioadă în care populația franco-canadiană era oprimată. Acțiunea din Nord contra Sud și Insula cu elice se petrece în plin Război de Secesiune. În fine, Drumul Franței relatează evenimentele premergătoare și desfășurarea Războiului franco-prusac. În paralel, călătoriile pe distanțe lungi din Copiii căpitanului Grant, Ocolul Pământului în 80 de zile, Claudius Bombarnac sau César Cascabel îi permit autorului să descrie teatrul evenimentelor istorice ale teritoriilor străbătute de personajele sale (printre care se numără și Achiziția teritoriului Alaska de către Statele Unite ale Americii).

Deși în cea mai mare parte a operei sale Jules Verne face referire la evenimente istorice reale, au existat și situații în care el a inventat anumite conjuncturi politico-istorice menite să justifice demersul acțiunii anumitor romane. Un exemplu elocvent în acest sens în constituie rebeliunea mongolă care ar fi fost pe cale să distrugă Rusia țaristă în secolul al XIX-lea, prezentată în Mihail Strogoff și care nu are nicio bază reală.

Știința și tehnologia[modificare | modificare sursă]

În afara explorărilor făcute pentru a permite cititorilor să se familiarizeze cu geografia și istoria diverselor locuri de pe glob, seria Călătoriilor extraordinare s-a făcut remarcată și prin latura sa științifică. Jules Verne a prezentat în operele sale tehnologia disponibilă la data scrierii lor, dar a făcut și o serie de extrapolări științifice, prezentând lucruri care aveau să devină realitate abia peste decenii.

Ideea Ocolului Pământului în 80 de zile a apărut ca urmare a finalizării în 1869 Canalului Suez și a primei rute feroviare transcontinentale din Statele Unite, ambele permițând, pentru prima dată, luarea în serios a unei circumnavigări a globului terestru de către un călător obișnuit. Un oraș plutitor aduce la cunoștința cititorilor cele mai importante inovații în transportul maritim al secolului al XIX-lea - schimbarea mijlocului de propulsie (abur în loc de vânt) și a materialului de construcție (oțel în loc de lemn) - marcând trecerea de la veliere la vaporul cu aburi. Nava Great Eastern, cu care călătoresc protagoniștii, reprezintă creația inginerului britanic Isambard Kingdom Brunel, Jules Verne și fratele său, Paul, călătorind cu ea în 1867[1]. Un alt roman, Aventurile a trei ruși și trei englezi în Africa Australă, prezintă modul de măsurare a unui arc de meridian.

Jules Verne a adus deseori în discuție în romanele sale disputa legată de zborul cu obiecte mai ușoare sau mai grele ca aerul. Dacă în Cinci săptămâni în balon sau Insula misterioasă vehiculul folosit este unul mai ușor ca aerul, anume balonul, Robur Cuceritorul pune punct definitiv acestei dispute, înclinând balanța în direcția vehiculelor mai grele ca aerul, prezentând un precursor al elicopterului. El explorează văzduhul la bordul "Albatrosului", la fel cum explorase mările și oceanele lumii la bordul "Nautilusui" în 20.000 de leghe sub mări. Acest din urmă roman, care prezenta cititorilor un precursor al submarinului, a avut un impact deosebit asupra cititorilor. Printre vehiculele fantastice prezentate în opera sa se mai numără și elefantul de oțel folosit pentru a explora India în Casa cu aburi, sau mașinăria capabilă să circule atât pe pământ, cât și prin apă și aer din Stăpânul Lumii'. Lor li se adaugă un precursor al televizorului aflat într-una din încăperile castelului transilvan de la Colț și prezentat în romanul Castelul din Carpați.

Dar poate cea mai deosebită dovadă de vizionarism științific a constituit-o imaginarea zborului spre Lună. Latura științifică aflată la baza lansării vehiculului cu care protagoniștii romanelor De la Pământ la Lună și În jurul Lunii au călătorit până la satelitul Pământului și înapoi este în concordanță aproape deplină cu cea care a fost folosită un secol mai târziu în misiunea Apollo 11. Deși a propus o călătorie mai îndrăzneață, prin sistemul solar, Hector Servadac a folosit pentru acest demers o cometă, nu un vehicul construit de om. Astfel, latura științifică a acestui roman se reduce la considerentele astronomice, prin prezentarea planetelor dintre Soare și Jupiter și a condițiilor care pot exista la suprafața unei comete.

Au existat și idei mai fanteziste ale scriitorului francez, încă nepuse în practică și care, de altfel, "au dat greș" și în romanele sale. Este vorba despre modificarea înclinației orbitei terestre, demers încercat în Întâmplări neobișnuite, sau realizarea unei mări interioare în Deșertul Sahara în ultimul roman finalizat de Verne, Invazia mării.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ VERNE, Jules (1828-1905), articol scris de Aurel Cărășel pentru revista on-line Nautilus și publicat in Dictionar SF, Nr. 35 / Decembrie 2010.

Vezi și[modificare | modificare sursă]