Ținutul blănurilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ținutul blănurilor
Fur Country (title).jpg
Autor Jules Verne
Titlu original Le Pays des fourrures
Țara de apariție Franța
Limbă franceză
Seria Călătorii extraordinare
Gen roman de aventuri
Editura Hetzel
Data apariției 1873
Precedată de Aventurile a trei ruși și trei englezi în Africa Australă
Urmată de Ocolul Pământului în 80 de zile

Ținutul blănurilor (în franceză Le Pays des fourrures') este un roman scris de Jules Verne în 1873. El a fost serializat în Magasin d'Éducation et de Récréation între 20 septembrie 1872 și 15 decembrie 1873, fiind publicat în volum pe 13 noiembrie 1873[1].

Povestea[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

În 1859, locotenentul Jasper Hobson și alți membri ai Companiei din Golful Hudson primesc misiunea de a înființa un fort la nord de paralela de 70º, dincolo de cercul polar. Ei călătoresc prin Teritoriile de Nordvest ale Canadei, către Capul Bathurst care pătrunde în Oceanul Arctic.

Zona în care ajung este foarte bogată în animale și resurse naturale, iar Hobson și însoțitorii săi pun aici bazele fortului pe care îl numesc Fortul Speranței. Totul pare a merge perfect, până când producerea unui cutremur pare să dea peste cap legile fizicii: o eclipsă totală de Soare se dovedește a fi doar una parțială, iar mareea nu mai este percepută.

În cele din urmă, ocupanții Fortului Speranței își dau seama de faptul că acest cap ales de ei nu este format din pământ, ci este un aisberg pe care cutremurul l-a separat de banchiză și acum plutește în derivă spre sud. Hobson face măsurători zilnice pentru a stabili poziția aisbergului, ale cărui dimensiuni se reduc continuu din cauza pătrunderii în zone cu apă mai caldă.

După ce traversează Strâmtoarea Bering, aisbergul ajunge la o ultima insulă din Aleutine, Blejnic. Pescarii indigeni îi ajută să se salveze și, de pe acea insulă, toți ocupanții fortului călătoresc către New Arkhangelsk, revenind apoi acasă.

Capitolele cărții[modificare | modificare sursă]

Evenimente reale[modificare | modificare sursă]

Verne-kozesin2.jpg

În capitolul 23 al părții întâi, Jules Verne face referire la eclipsa totală de Soare din 18 iunie 1860[3], care a fost vizibilă în cadrul unei fâșii care traversa nord-estul Statelor Unite, Canada, Spania, Algeria, Libia și Sudanul.

Zona cea mai septentrională în care s-a văzut eclipsa totală a fost Labrador, la 60° latitudine nordică (raportată de astronomul american Stephen Alexander).

Un alt eveniment real menționat în roman este achiziția teritoriului Alaska de către Statele Unite ale Americii de la Imperiul Rus, realizată în 1867.

Teme abordate în cadrul romanului[modificare | modificare sursă]

  • Lupta pentru supraviețuire într-un mediu extrem (care se apropie mult de cea din romanele Căpitanul Hatteras și O iarnă printre ghețari)
  • Importanța studiului astronomiei (prin Thomas Black, care se apropie de personajul Palmyrin Rosette din Hector Servadac)
  • Simțul familiei (prin exemplul clanului Mac Nap) și rolul important al religiei în momentele dificile (scena lecturii din Biblie)
  • Homosexualitatea feminină (raporturile ambigui întreținute de Paulina Barnett cu servitoarea sa, Madge)

Lista personajelor[modificare | modificare sursă]

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

  • 1940 - Doi ani pe un bloc de ghiață (2 vol.), Ed. Cugetarea, 304 pag.
  • 1975 - Țara blănurilor, Ed. Junimea, traducere Horia Vasilescu, 464 pag.
  • 1980 - Ținutul blănurilor (2 vol.), Ed. Ion Creangă, Colecția "Jules Verne", nr. 24-25, traducere Sanda Radian, 332 pag.
  • 2010 - Ținutul blănurilor (2 vol.), Ed. Adevărul, Colecția "Jules Verne", nr. 24-25, traducere Georgiana Gabor, 440 pag., ISBN 978-606-539-158-1 și 978-606-539-159-8

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cf. Piero Gondolo della Riva: Bibliographie analytique de toutes les œuvres de Jules Verne. Vol. I. Société Jules Verne. Pag. 36-37. 1977.
  2. ^ Titlurile capitolelor au fost preluate din ediția apărută la editura Ion Creangă în 1980.
  3. ^ Capitolul cu pricina se intitulează chiar "Eclipsa de la 18 iunie 1860"

Legături externe[modificare | modificare sursă]