Copiii căpitanului Grant

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Copiii căpitanului Grant
'The Children of Captain Grant' by Édouard Riou 001.jpg
Coperta primii ediții a romanului „Copii căpitanului Grant”
Autor Jules Verne
Titlu original Les Enfants du capitaine Grant
Autor ilustrații Édouard Riou
Țara de apariție Franța
Limbă franceză
Seria Călătorii extraordinare
Gen roman de aventuri
Editura Hetzel
Data apariției 1868
Precedată de De la Pământ la Lună
Urmată de 20.000 de leghe sub mări

Copiii căpitanului Grant (în franceză Les Enfants du capitaine Grant) este un roman reprezentativ al lui Jules Verne, apărut în 1868. El a fost serializat în Magasin d'Éducation et de Récréation între 20 decembrie 1865 și 5 decembrie 1867, apoi a fost publicat în trei volume, pe 23 iunie 1868[1].

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
'The Children of Captain Grant' by Édouard Riou 002.jpg
'The Children of Captain Grant' by Édouard Riou 003.jpg
'The Children of Captain Grant' by Édouard Riou 004.jpg
'The Children of Captain Grant' by Édouard Riou 016.jpg

Cartea descrie aventurile unui grup foarte variat, pe parcursul căutării căpitanului Harry Grant, de pe nava Britannia. Găsind în pântecele unui rechin masiv, capturat din ocean, o sticlă cu o cerere disperată de ajutor, lansată chiar de căpitanul Grant după ce nava sa naufragiase, lordul și lady Glenarvan din Scoția dau un anunț la ziar, reușind astfel să intre în legătură cu Mary și Robert, cei doi copii ai acestuia. Impresionați de starea copiilor, lordul și soția sa hotărăsc să se îmbarce într-o expediție de salvare. Marea problemă este că pe hârtia mesajului coordonatele naufragiului fuseseră șterse parțial, astfel încât nu se cunoștea decât latitudinea (37 de grade); astfel, expediția ar trebui să facă înconjurul pământului de-a lungul celei de-a 37 paralele Sud. Mesajul mai conține câteva indicii sub forma unor cuvinte în trei limbi: engleză, franceză și germană. Textul este lacunar, chiar și după coroborarea celor trei texte, cărora li se dau diverse interpretări pe parcursul cărții, în încercarea de a afla locul unde a naufragiat căpitanul Grant.

Lord Glenarvan se dedică cu trup și suflet acțiunii de căutare a căpitanului Grant; împreună cu soția lui, cu copiii lui Grant și cu echipajul iahtului său, numit Duncan, acesta se îndreaptă mai întâi spre America de Sud. Căutării i se alătură un pasager neprevăzut, geograful francez Jacques Paganel, care pierduse vaporul lui de India, urcându-se din greșeală pe Duncan. Explorează cu toții Patagonia, insula Tristan da Cunha, insula Amsterdam și Australia.

În Australia întâlnesc un fost intendent de pe vasul Britannia, pe nume Ayrton, care se oferă să îi conducă la locul naufragiului. Însă Ayrton este de fapt un impostor, care nu era prezent în momentul avarierii navei pentru că fusese abandonat anterior în Australia, după ce încercase fără succes să acapareze nava pentru a o folosi în vederea pirateriei. Ayrton încearcă să pună mâna și pe Duncan, dar, printr-un mare noroc, nu reușește. Însă soții Glenarvan, copiii căpitanului Grant, Paganel și câțiva marinari rămân în Australia și, având impresia greșită că vasul Duncan fusese capturat, se îndreaptă spre Auckland, Noua Zeelandă, de unde vor să se întoarcă în Europa. Nava lor naufragiază în sudul Auckland-ului, pe coasta Noii Zeelande și sunt capturați de un trib Māori, dar reușesc cu noroc să scape și se îmbarcă pe o navă care, spre marea lor mirare, se dovedește a fi chiar Duncan.

Ayrton, ajuns acum prizonier, se oferă să le spună tot ce știe despre căpitanul Grant, iar în schimb ei să îl abandoneze pe o insulă pustie în loc să-l predea autorităților engleze. Duncan se îndreaptă acum spre insula Tabor, care, printr-o uriașă și fericită coincidență, se dovedește a fi adăpostul căpitanului Grant. Acolo îl lasă pe Ayrton în locul căpitanului, să trăiască printre fiare și să își recapete astfel, în mod paradoxal, latura umană. Ayrton reapare într-un roman ulterior al lui Jules Verne, Insula misterioasă.

Capitolele cărții[modificare | modificare sursă]

Referiri reale la istorie, geografie și știința contemporană[modificare | modificare sursă]

Ca și în alte romane (cum sunt Căpitan la cincisprezece ani sau Minunatul Orinoco), Jules Verne întreprinde o sinteză a cunoștințelor de ordin general legate de o anumită arie geografică. În cazul de față, este vorba de ocolul Pământului la sud de Ecuator, de-a lungul paralelei sudice de 37°[3]. Sunt vizitate America de Sud, Oceania, Australia. Africa este omisă, deoarece Capul Bunei Speranțe, punctul ei cel mai sudic, este situat la 34°21′29″ latitudine sudică.

La trecerea prin Australia autorul prezintă intensa activitate de căutare a aurului — «gold rush» - care i-a animat pe aventurieri de-a lungul secolului XIX (mai puțin secolul trecut), în Africa de Sud, California, Alaska și Australia.

În America de Sud sunt interesante referințele de botanică și entomologie legate de persoana distratului savant Paganel.

Teme abordate în roman[modificare | modificare sursă]

Lista personajelor[modificare | modificare sursă]

  • Tom Austin
  • Ayrton, cunoscut sub pseudonimul Ben Joyce
  • Thomas Banks
  • Joe Bell
  • J. R. Bentock
  • Calfoucoura
  • Catriel
  • Lord Edward Glenarvan
  • Lady Helena Glenarvan
  • Căpitanul Harry Grant
  • Mary Grant
  • Robert Grant
  • dl. Halbert
  • Will Halley
  • Hihy
  • Manuel Ipharaguerre
  • Dna. Ipharaguerre
  • Kara-Tété
  • Bob Learce
  • Maiorul Mac Nabbs
  • Căpitanul John Mangles
  • Mulrady
  • Dl. Olbinett
  • Dna. Olbinett
  • Jacques Paganel
  • Michel Patterson
  • Sandy Patterson
  • Thalcave
  • Thaouka
  • Toliné
  • William Tuffnel
  • M. Viot
  • Wilson
  • Yanchetruz

Adaptări[modificare | modificare sursă]

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

  • cca 1940 - Copiii căpitanului Grant (3 vol.), Ed. Cugetarea
  • 1950 - Copiii căpitanului Grant, Ed. Tineretului, traducere Razvan Ancut .
  • 1955 - Copiii căpitanului Grant, Ed. Tineretului, traducere M. Petroveanu
  • 1958 - Copiii căpitanului Grant, Ed. Tineretului, traducere M. Petroveanu
  • 1969 - Copiii căpitanului Grant, Ed. Tineretului, colecția "Cutezătorii", traducere M. Petroveanu și C. Toescu, 558 pag.
  • 1972 - Copiii căpitanului Grant (2 vol.), Ed. Ion Creangă, colecția "Biblioteca pentru toți copiii", nr. 18-19, traducere M. Petroveanu și C. Toescu, 760 pag.
  • 1981 - Copiii căpitanului Grant (2 vol.), Ed. Ion Creangă, colecția "Jules Verne", nr. 28-29, traducere M. Petroveanu și C. Toescu, 508 pag.
  • 1984 - Copiii căpitanului Grant (2 vol.), Ed. Ion Creangă, colecția "Jules Verne", nr. 28-29, traducere M. Petroveanu și C. Toescu, 508 pag.
  • 1990 - Copiii căpitanului Grant, Ed. Venus, 500 pag.
  • 1997 - Copiii căpitanului Grant (2 vol.), Ed. Litera, 624 pag., 9975-74-023-5
  • 1997 - Copiii căpitanului Grant, Ed. Regis, 496 pag., ISBN 973-9885-01-2
  • 2002 - Copiii căpitanului Grant, Ed. Corint, traducere Mihail Petroveanu, 496 pag., ISBN 973-653-246-1
  • 2003 - Copiii căpitanului Grant (2 vol.), Ed. Cartex 2000, traducere M. Petroveanu și C. Toescu, 496 pag., ISBN 973-8202-73-6
  • 2004 - Copiii căpitanului Grant, Ed. Corint Junior, 800 pag., ISBN 973-86887-0-1
  • 2004 - Copiii căpitanului Grant (3 vol.), Ed. Prut International, traducere Mihail Petroveanu și C. Toescu, 676 pag., ISBN 978-9975-69-581-7, 978-9975-69-582-4 și 9975-69-583-3
  • 2006 - Copiii căpitanului Grant, Ed. Herra, 576 pag., ISBN 973-7923-40-5
  • 2006 - Copiii căpitanului Grant, Ed. Maxim Bit, 368 pag., ISBN 978-973-8976-48-1
  • 2007 - Copiii căpitanului Grant, Ed. Corint Junior, traducere Manuela Coravu, 536 pag., ISBN 973-7789-24-5
  • 2008 - Copiii căpitanului Grant (2 vol.), Ed. Eduard, 256 pag., ISBN 978-973-1820-20-0
  • 2009 - Copiii căpitanului Grant, Ed. Cartier, colecția "Cartier popular", traducere Cezar Sandu-Titu, 888 pag., ISBN 978-9975-79-576-0
  • 2010 - Copiii căpitanului Grant (2 vol.), Ed. Adevărul, Colecția "Jules Verne", vol. 28-29, traducere Coca Paula Iuliana, 620 pag., ISBN 978-606-539-174-1 și 978-606-539-175-8

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bibliographie analytique de toutes les œuvres de Jules Verne, de Piero Gondolo della Riva. Vol. I. Société Jules Verne. Pag. 20-22. 1977.
  2. ^ Titlurile capitolelor au fost preluate din ediția apărută la editura Ion Creangă în 1981.
  3. ^ A se vedea Ocolul Pământului în 80 de zile, în care acțiunea are loc în întregime în emisfera nordică, chiar dacă Singapore, cea mai sudică dintre escalele Ocolului, este situat la doar un grad deasupra ecuatorului.

Vezi și[modificare | modificare sursă]