Superputere
O superputere este un stat care are capacitatea de a influența evenimentele sau își exercită puterea la scară globală, situându-se la alt nivel decât toate celelalte puteri. În zilele noastre, asta implică o mare putere economică și științifico-tehnologică, o populație numeroasă și forțe armate puternice, inclusiv forțe aeriene, spațiale și un arsenal de arme de distrugere în masă.
Cuprins |
Origini [modificare]
La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Statele Unite ale Americii s-au afirmat pe scena internațională ca una dintre cele două puteri dominante ale lumii. Cum cea mai mare parte a războaielor au fost purtate departe de granițele naționale ale SUA, țara nu a suferit distrugerile economice mari și pierderile de vieți omenești din rândurile populației civile care au marcat majoritatea țărilor din Europa sau Asia în perioada războiului. La sfârșitul războiului, SUA construise o infrastructură industrială și tehnologică care au făcut ca forțele militare americane să fie cele mai puternice din lume.
La sfârșitul războiului, o bună parte a Europei a fost ocupată de Uniunea Sovietică care era condusă de Iosif Vissarionovici Stalin. În ciuda încercărilor de a crea coaliții multinaționale sau organisme legislative internaționale (precum ONU), devenea din ce în ce mai clar că cele două mari țări învingătoare, având vederi diferite asupra organizării lumii post-belice, SUA și URSS, deveneau puterile econimice și politice dominante în nou izbucnitul război rece.
Termenul de superputere a fost prima oară folosit în acest context în anul 1930, conform Oxford English Dictionary, dar nu a devenit o caracterizare acceptată pentru SUA și URSS până la sfârșitul războiului. În perioada anilor ’20, termenul era folosit mai degrabă pentru a descrie electrificarea.
La încheierea celui de-al doilea război mondial, cele două țări, SUA și URSS, au devenit parte a unei lumi noi, bipolare, care se deosebea de lumea multipolară antebelică. În anii ce au urmat, mai multe națiuni au inițiat programe care să le garanteze propriul statut de superputeri independente. Astfel, Regatul Unit, China și Franța au dezvoltat propriul program de arme nucleare, atât în încercarea de câștiga independența față de URSS și SUA, cât și din dorința de a juca un rol mai important pe scena politică mondială.
Ideea că Războiul Rece a evoluat numai în jurul cele două națiuni, sau în jurul celor două blocuri politico-militare rivale, a fost puternic contestată de istorici după prăbușirea Uniunii Sovietice. Lumea bipolară nu a existat decât dacă sunt ignorate diferitele mișcări și conflicte care au apărut fără a fi infleunțate de cele două așa-numite superputeri. În plus, cele mai multe dintre conflictele dintre cele două superputeri au fost duse în așa-numitele războaie prin mandat.
După dezintegrarea Uniunii Sovietice în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, termenul de hiperputere a fost atribuit SUA, ca unica superputere rămasă după terminarea Războiului Rece. Acest termen a fost prima oară folosit de ministrul francez de externe Hubert Védrine în anii ’90. Dacă această descriere a SUA ca hiperputere este corectă, se mai discută încă. Un adversar important al teoriei hiperputerii este Samuel P. Huntington, el considerând că lumea de azi este una mai degrabă una a unei balanțe a puterii multipolare.
Caracteristici [modificare]
Criteriile de o superputere nu sunt clar definite și drept consecință, ele pot să difere între surse. Potrivit lui Lyman Miller, "Componentele de bază ale statutului de superputere pot fi măsurate pe patru planuri: militar, economic, politic și cultural (sau dupa cum a numit-o politologul Joseph Nye -" Soft power "). În opinia lui Kim Richard Nossal de la Universitatea Queens, "în general, acest termen a fost folosit pentru a semnifica o comunitate politică, care ocupa o suprafața continentala, are o populație considerabilă ; o capacitate economică supraordonata, dispune de ample livrări de alimente și resurse naturale, care se bucura de un grad ridicat de independenta la nivel internațional, care sprijina celelalte natiuni sau puteri majore și care are o capacitate nucleară bine dezvoltată . În opinia profesorului Paul Dukes, "o superputere trebuie să fie capabila să realizeze o strategie globală, inclusiv posibilitatea de a distruge lumea, de a comanda vastul potențial economic și a o influența, și să prezinte o ideologie universală". Deși, "multe modificări pot fi făcute la această definiție de bază". Potrivit profesorului June Teufel Dreyer, "o superputere trebuie să fie capabila de a proiecta puterea, soft si hard, la nivel global."
Razboiul Rece [modificare]
Statele Unite ale Americii [modificare]
SUA au fost pe timpul Războiului Rece în fruntea NATO, cunoscut și ca Blocul Occidental sau țarile dezvoltate. După încheierea Războiului Rece, SUA a rămas cea mai mare superputere, cu cea mai puternică economie, o țară care cheltuiește pentru armată mai mult decât următoarele 12 țări importante din punct de vedere militar(47% din totalul cheltuielilor militare la nivel mondial). Însă, datorită puterii economiei sale, SUA nu cheltuiește decât o mică parte din Produsul Național Brut pentru înarmare în comparație cu alte țări.
Uniunea Sovietică / Rusia [modificare]
Uniunea Sovietică a fost rivalul SUA pe toată durata Războiului Rece. Uniunea Sovietică nu era doar o superputere rivală, dar era și un rival ideologic, apărător al ideologiei comuniste care se oponea capitalismului occidental. Uniunea Sovietică conducea Pactul de la Varșovia, cunoscut și sub numele de Blocul Răsăritean, sau țările în curs de dezvoltare.
Unii analiști susțin că Rusia a rămas o superputere și după încheierea Războiului Rece, iar influența sa economică în piața energetică rămâne un factor decisiv în economia mondială. [1] [2]
Superputerile în istorie [modificare]
Deși termenul de superputere este unul inventat de puțină vreme, caracterizarea a fost aplicată retroactiv unor puteri militaro-economice din trecut.
- Cea mai veche superputere a fost civilizația din Mesopotamia, cu o bogătie de neegalat, care a dominat cultural și militar Asia și zonele învecinate.
- Imperiul Roman stăpânea cea mai mare parte a Europei, Africii de Nord și Asia Mică.
- Imperiul Chinez a avut multă vreme cea mai puternică flotă din lume, neîntrecută ca număr până la începutul secolului al XIX-lea.
- Imperiul Mongol se întindea din Asia de Sud-est până în Europa Răsăriteană.
- În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, Imperiul Otoman se întindea de la Strâmtoarea Gibraltar până la Golful Persic și a luptat cu națiunile europene în încercarea de a avansa în inima continentului, pornind din Balcani.
- Pe durata Siglo de Oro, Imperiul Spaniol stăpânea întinse teritorii din Italia, Germania, Portugalia, Țările de Jos, ca și numeroase colonii în America, Africa și Asia.
- După câștigarea independenței de sub dominația spaniolă, Imperiul Olandez a reușit să cucerească numeroase colonii pe tot globul.
- De-a lungul timpului, Franța a reușit în mai multe rânduri să aibă cea mai numeroasă armată, având colonii în Africa Occidentală, Americile de Nord și de Sud și Asia de Sud-est.
- În momentul de maximă dezvoltare de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Imperiul Britanic stăpânea un sfert din teritoriul Pământului cu o treime din populația planetei. Se spunea că "soarele nu apune niciodată în Imperiul Britanic."
Este mai greu de apreciat dacă fac parte sau nu din această categorie națiuni care au avut o hegemonie de necontestat asupra unor teritorii întinse, într-o epocă în care consemnările istorice nu au fost așa de multe sau în care descoperirea Lumii Noi nu avusese loc încă. Națiuni precum Egiptul Antic, Imperiul Persan și imperiul efemer greco-macedonean a lui Alexandru Macedon ar putea fi considerate niște superputeri timpurii, cel puțin pentru vremea în care înțelegerea a ceea ce era "lumea" era mult mai limitată decât în zilele noastre.
Superputeri in secolul XXI [modificare]
Cu toate că SUA își menține înca poziția de lider mondial, secolul XXI ar putea aduce noi superputeri:
- Brazilia - teritoriu mare, populație numeroasă, armata mare, economie dezvoltată; superputere agricolă si petrolieră
- China - populație numeroasă, economie cu o creștere rapidă, teritoriu mare, armata mare
- India - populație numeroasă (statul democratic cu cea mai mare populație), creștere rapidă a economiei, teritoriu mare
- Rusia - cu toate că URSS-ul s-a destrămat în 1991, Rusia rămâne o putere; creștere rapidă a economiei, superputere energetică, armată mare
- Uniunea Europeana - populație numeroasă, economie dezvoltată, rata a inflației mică, calitate bună a vieții
- Japonia- populație numeroasă, economie si industrie dezvoltată, calitate bună a vieții.In anii 1980, unii comentatori au considerat Japonia ca ar putea deveni o superputere in anul 2000, din cauza PIB-ul său mare și creșterii economice ridicate in acel moment. Cu toate acestea, economia Japoniei s-a prăbușit în 1991, creând o lungă perioadă de criză economică.Din martie 2011, tara se confrunta cu probleme in urma cutremurului si accidentului nuclear de la Fukushima.Actualimente, Japonia si-a pierdut potentialul de superputere.
Referinte [modificare]
- ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q „Great Powers”. Encarta. MSN. 2008. http://www.webcitation.org/5kwqEr8pe. Accesat la 20 decembrie 2008.
- ^ a b c d e Fueter, Eduard (1922). World history, 1815–1920. United States of America: Harcourt, Brace and Company. pp. 25–28, 36–44. ISBN 1584770775. http://books.google.com/books?id=XeKyv9l-3QEC&pg=PA25&dq=%22Great+Powers%22+%22Congress+of+Vienna%22&as_brr=0#v=onepage&q=%22Great%20Powers%22%20%22Congress%20of%20Vienna%22&f=false
- ^ a b c d e Danilovic, Vesna. "When the Stakes Are High—Deterrence and Conflict among Major Powers", University of Michigan Press (2002), p 27, p225-p228 (PDF chapter downloads) (PDF copy).
- ^ a b c d e McCarthy, Justin (1880). A History of Our Own Times, from 1880 to the Diamond Jubilee. New York, United States of America: Harper & Brothers, Publishers. pp. 475–476. http://books.google.com/books?id=kvYoAAAAYAAJ&pg=PA480&dq=%22Great+Powers%22#PPA475,M1
- ^ a b c d e f g h Dallin, David. The Rise of Russia in Asia. http://books.google.com/books?id=Q5nIUd_mlEcC&pg=PA62&lpg=PA62&dq=%22boxer+rebellion%22+%22great+powers%22&source=web&ots=PFvmBinYof&sig=Hom8pFuEToBb-31aGxGAUydZOAs&hl=en&sa=X&oi=book_result&resnum=9&ct=result#PPA56,M1
- ^ a b c d e MacMillan, Margaret (2003). Paris 1919. United States of America: Random House Trade. pp. 36, 306, 431. ISBN 0-375-76052-0
- ^ a b c d e f g Harrison, M (2000) The Economics of World War II: Six Great Powers in International Comparison, Cambridge University Press.
- ^ a b c d e f g h i j Louden, Robert (2007). "Great+power" The world we want. United States of America: Oxford University Press US. pp. 187. ISBN 0195321375. http://books.google.com/books?id=WuKmrwgrL9IC&pg=PA187&dq="Great+power"
- ^ a b c The Superpowers: The United States, Britain and the Soviet Union – Their Responsibility for Peace (1944), written by William T.R. Fox
- ^ a b c d e f g "Great+power" Balance of Power. United States of America: State University of New York Press, 2005. 2005. pp. 59, 282. ISBN 0791464016. http://www.google.com/books?id=9jy28vBqscQC&pg=PA59&dq="Great+power" Accordingly, the great powers after the Cold War are Britain, China, France, Germany, Japan, Russia, and the United States p.59
- ^ a b c UW Press: Korea's Future and the Great Powers
- ^ Yong Deng and Thomas G. Moore (2004) "China Views Globalization: Toward a New Great-Power Politics?" The Washington Quarterly
- ^ Friedman, George (15 iunie 2008). „The Geopolitics of China”. Stratfor. http://web.stratfor.com/images/GEOPOLITICS%20of%20China%20080615.pdf. Accesat la 10 iulie 2008.
- ^ Kennedy, Paul (1987). The Rise and Fall of the Great Powers. United States of America: Random House. p. 204. ISBN 0-394-54674-1
- ^ Best, Antony; Hanhimäki, Jussi; Maiolo, Joseph; Schulze, Kirsten (2008). International History of the Twentieth Century and Beyond. United States of America: Routledge. p. 9. ISBN 0415438969
- ^ Wight, Martin (2002). Power Politics. United Kingdom: Continuum International Publishing Group. p. 46. ISBN 0826461743
- ^ Waltz, Kenneth (1979). Theory of International Politics. United States of America: McGraw-Hill. p. 162. ISBN 0-07-554852-6
- ^ Richard N. Haass, "Asia’s overlooked Great Power", Project Syndicate April 20, 2007.
- ^ „Analyzing American Power in the Post-Cold War Era”. http://post.queensu.ca/~nossalk/papers/hyperpower.htm. Accesat la 28 februarie 2007.
Legaturi externe [modificare]
Eroare la citare: Etichete <ref> există pentru un grup numit „nb”, dar nu și o etichetă <references group="nb"/>