Minciună
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Minciuna este o afirmaţie care este contrazisă de către experienţă, observaţie sau bun simţ, care este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parţială a faptelor şi a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor. De regulă, minciuna se consideră o acţiune intenţională de declarare a unei stari modale necomfirmabile sau imediat (ori uşor) confirmabilă, pentru a produce confuzie, a oferi false speranţe, a determina o anume acţiune sau a crea o anume stare intelectivă, socială ori afectivă care serveşte într-un fel sau altul mincinosului. Deşi minciunile premeditate sunt cele care sunt considerate a fi mult mai devastatoare şi de neiertat, se pot totuşi identifica şi minciuni spontane, nepremeditate, posibil determinate de lipsa de informare, de înţelegere corectă şi/sau de interpretarea greşită a informaţiilor existente sau accesibile la un moment dat.
Privit dintr-o anumită perspectivă, se poate afirma că minciuna caracterizează personalitatea iar adevărul realitatea, în sensul că personalitatea poate produce afirmaţii confirmabile sau infirmabile cu privire la realitate, dar reflectarea realităţii în individ, care este un adevar, este o distinctă transpunere a unei cantităţii purtătoare de informaţii care se metamorfozează "realitate" cu o structură şi fenomenalitate distinctă.
Astfel, se pot identifica diferite variante ale minciunii, precum ar fi
- Minciuna individuală cotidiană, produsă spre a genera convingeri, atitudini sau emoţii predeterminate, aşteptate, în partenerii de acţiune sau de afectivitate;
- Minciuna individuală politică, orientată către schimbarea opiniei şi convingerilor unui individ sau a unei mulţimi de subiecţi, cu obţinerea posibilităţii de a manipula intenţiile şi comportamentele altora în favoarea unui singur individ;
- Minciuna colectivă practicată de un grup sau de către o comunitate cu o anume poziţie socială şi privilegii. Minciuna politică colectivă vizează păstratea statutului şi privilegiilor de catre o minoritate aflată în conflict de interese cu o majoritate defavorizată, lipsită de privilegiile grupului;
- Minciuna economică, individuală sau colectivă, ascunde intenţionat starea reală a unei economii locale, regionale, statale sau globale din diferite motive.
Minciuna socială este acea afirmaţie sau ansamblu de afirmaţii care declară sau susţin existenţa unor deosebiri de performanţă şi calitate umană între indivizi, grupuri de indivizi sau mari colectivitati umane. Aceasta minciună de tip social (care poate fi adesea orientată rasial sau cultural) caută să introducă diferenţe de valoare între oameni sub raport conceptual sau afectiv şi să motiveze orice acţiuni discriminatorii aplicate şi aplicabile celor indezirabili.
Acest tip de minciuna segregantă, construită pe baza pretinsei diferenţe de calitate dintre subiecţi, a declanşat în decursul istoriei numeroase conflicte sociale mai mici sau mai mari, a intreţinut adversitatea şi chiar ura dintre indivizi şi/sau grupuri, a înjosit calitatea de om şi a făcut mult rău societăţii, producând, prin standarde diferite de evaluare, umilire, suferinţă şi degradare umană.
Minciuna ştinţifică derivă din construcţia unei ipoteze incorecte de mecanism cauzal, indiferent dacă este conjunctural, fenomenal sau social, şi pretenţia valabilităţii acelui model (împotriva evidenţei ştiinţifice), respectiv a incapacităţii modelului de a oferi predicţii corecte sau de a explica coerent acele segmente ale realităţii, societăţii sau individului, pe care pretinde a le teoretiza, legifera şi/sau explica.
Minciuna culturală vizează împraştierea intenţională a unor afirmaţii false (care pot fi atât degradante cât şi laudative) cu privire la conţinutul sau la valoarea diferitelor produse culturale (dintre care unele pot fi opere de artă), prin propunerea şi susţinerea unui sistem de valori preferenţial, sistem care neagă valori consacrate şi recunoscute. În schimb, apreciază drept opere fundamentale, creaţii banale, partizane, uneori antisociale, fără calitate artistică, incapabile să producă satisfacţii de natură emoţională şi intelectuală superioare şi să extindă orizontul uman al individului sau colectivităţii.
Cuprins |
[modifică] Taxonomia minciunii conform Sfântului Augustin
Augustin de Hipona, cunoscut şi ca Sfântul Augustin [de Hipona], conform numelui său din latină Sanctus Augustinus, a scris o carte dedicată minciunii De Mendacio, Despre minciună. Anterior scrisese "Carte despre minciună" şi "Împotriva minciunii". Conform textului cărţii De Mendatio, care este o operă târzie a sa, Sfântul Augustin grupează minciunile în opt categorii grupate în ordinea severităţii:
- Minciuni din texte religioase.
- Minciuni care rănesc pe toţi şi nu servesc nimănui.
- Minciuni care rănesc pe toţi şi servesc cuiva.
- Minciuni spuse pentru plăcerea de a minţi.
- Minciuni spuse pentru "a mulţumi pe alţii într-o manieră elegantă".
- Minciuni care nu rănesc pe nimeni şi servesc cuiva.
- Minciuni care nu rănesc pe nimeni şi salvează viaţa cuiva.
- Minciuni care nu rănesc pe nimeni şi salvează "puritatea" cuiva.
[modifică] Psihologia minciunii
[modifică] Moralitatea minciunii
[modifică] Consecinţele minciunii
[modifică] Paradoxuri implicând minciuna
[modifică] Detectarea minciunii
[modifică] Poveşti faimoase
- Petrică şi lupii, povestea populară, existentă în multe culturi, a unei tânor păstor care ajunge să nu mai fie crezut de sat datorită uzării credibilităţii sale morale până la zero
- Pinocchio, poveste unei păpuşi de lemn metamorfozată într-un băiat, al cărui nas creşte mai lung şi mai mare de fiecare dată când spune o minciună
[modifică] Vedeţi şi
[modifică] Referinţe
[modifică] Surse
- Adler, J. E., “Lying, deceiving, or falsely implicating”, Journal of Philosophy, Vol. 94 (1997), 435-452.
- Aquinas, T., St., “Question 110: Lying”, in Summa Theologiae (II.II), Vol. 41, Virtues of Justice in the Human Community (London, 1972).
- Augustine, St., "On Lying" and "Against Lying", in R. J. Deferrari, ed., Treatises on Various Subjects (New York, 1952).
- Bok, S., Lying: Moral Choice in Public and Private Life, 2d ed. (New York, 1989).
- Carson, Thomas L. (2006). "The Definition of Lying." Nous 40:284-306.
- Chisholm, R. M., and T. D. Feehan, “The intent to deceive”, Journal of Philosophy, Vol. 74 (1977),143-159.
- Davids, P. H., Bruce, F.F., Brauch, M.T., & W.C. Kaiser, Hard Sayings of the Bible (InterVarsity Press, 1996).
- Fallis, Don. (2008). "What is Lying?" Paper presented at the Pacific Division Meeting of the American Philosophical Association.
- Flyvbjerg, B., "Design by Deception." Harvard Design Magazine, no. 22, Spring/Summer 2005, 50-59.
- Frankfurt, H. G., “The Faintest Passion”, in Necessity, Volition and Love (Cambridge, MA: CUP, 1999).
- Frankfurt, Harry, On Bullshit (Princeton University Press, 2005).
- Kant, I., Groundwork of the Metaphysics of Morals, The Metaphysics of Morals and "On a supposed right to lie from philanthropy", in Immanuel Kant, Practical Philosophy, eds. Mary Gregor and Allen W. Wood (Cambridge: CUP, 1986).
- Lakoff, George, Don't Think of an Elephant, (Chelsea Green Publishing, 2004).
- Mahon, J. E., “Kant on Lies, Candour and Reticence”, Kantian Review, Vol. 7 (2003), 101-133.
- Mahon, J. E., “The Definition of Lying and Deception”, Stanford Encyclopedia of Philosophy (2008).
- Mahon, J. E., “Lying”, Encyclopedia of Philosophy, 2nd ed., Vol. 5 (Farmington Hills, Mich.: Macmillan Reference, 2006), p. 618-19
- Mahon, J. E., “Kant and the Perfect Duty to Others Not to Lie”, British Journal for the History of Philosophy, Vol. 14, No. 4 (2006), 653-685.
- Mahon, J. E., “Kant and Maria von Herbert: Reticence vs. Deception”, Philosophy, Vol. 81, No. 3 (2006), 417-44.
- Mannison, D. S., “Lying and Lies”, Australasian Journal of Philosophy, Vol. 47 (1969), 132-144.
- O'Neill, Barry. (2003). "A Formal System for Understanding Lies and Deceit." Revision of a talk for the Jerusalem Conference on Biblical Economics, June 2000.
- Siegler, F. A., “Lying”, American Philosophical Quarterly, Vol. 3 (1966), 128-136.
- Sorensen, Roy. (2007). "Bald-Faced Lies! Lying Without the Intent to Deceive." Pacific Philosophical Quarterly 88:251-64.
