Robert Nozick

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Robert Nozick
Robert Nozick

Robert Nozick (n. 16 noiembrie 1938 - d. 23 ianuarie 2002) a fost un proeminent filosof american, în special în perioada anilor 1970 şi 1980. A scris în urmatoarele domenii filosofice: filosofie politică, etică, filosofia ştiinţei, metafizică, epistemologie. Principala lui operă rămâne Anarhie, stat şi Utopie apărută în 1974 ce a constituit un răspuns libertarian la cartea lui John Rawls A Theory of Justice apărută în 1971.

Cuprins

[modifică] Biografie

Robert Nozick s-a născut pe 16 noiembrie în 1938 în Brooklyn, New York. Şi-a început educaţia la şcoala publică din Brooklyn, şi luând contact cu Republica lui Platon[1] se hotărăşte să studieze filosofia. În 1959 obţine diploma A.B. la Columbia College, iar în 1961 şi în 1963, obţine diplomele de M.A. şi, respectiv, Ph.D. la Universitatea din Princeton. La vârsta de 30 de ani, în 1969, devine profesor la Harvard. Primeşte multe premii, distincţii şi devine membru al multor asociaţii şi comitete din comunitatea filosofică. În 1982, a fost consilier cultural pentru delegaţia Statele Unite la Conferinţa UNESCO: Politici culturale globale, ţinută în Mexico City. A realizat programe de televiziune pentru teleziunea publică, în care a fost atât moderator cât şi invitat. A avut doi copii, Emily Sarah Nozick născută în 1966 şi David Joshua Nozick născut în 1968, şi s-a căsătorit cu Gjertrud Schnackenberg. Robert Nozick moare pe 23 ianuarie, 2002, având cancer la stomac.

[modifică] Interviu cu Robert Nozick de Albert Zlabinger[2]

În acest interviu Nozick discută despre socialism, libertarianism, sport şi natura invidiei. Deşi s-a creat o percepţie generală asupra lui Nozick ca fiind un ideolog al liberalismului radical, traseul lui intelectual începe de pe o poziţie ideatică de natură socialistă. Cele mai multe discuţii din acest interviu sunt purtate, tocmai, despre decizia lui Nozick de a îmbrăţişa viziunea libertariană, renunţând la ideile socialiste. Când ajunge la Universitatea din Princeton intrâ în contact cu un student libertarian care îi împrumuta scrierile lui Friedrich Hayek, Constituţia Libertăţii şi Individualism şi Ordinea Economică. Deşi iniţial Nozick vrea să respingă argumentele libertariene, el este convins până la urmă de concepţia libertariană. Din punctul de vedere al lui Nozick schimbarea nu a fost atât de mare, nemai vorbind de convertire, cum au afirmat unii. Şi atunci când era socialist, Nozick adopta o teorie a îndreptăţirii, dar schimbarea a constat, tocmai, în faptul că a găsit cadrul corect de teorie a îndreptăţirii, i.e. liberal. Nozick discută în continuare modul în care evaluează el filosofii. Pentru el ceea ce contează este cât de buni sunt filosofii în a construi argumente filosofice, şi nu trebuie judecaţi după faptul dacă deţin sau nu adevărul. Nozick mai evidenţiază faptul că în contextul filosofic contemporan studiul economiei, teoriei jocurilor, teoriei utilităţii, teoriei deciziei, se constituie ca elemente necesare pentru a lucra în domeniul filosofiei politice şi sociale.

[modifică] Interviu cu Robert Nozick de Julian Sanchez[3]

În acest interviu Nozick discută despre etică, filosofie şi ştiinţă, Karl Popper şi metoda ştiinţifică, Ayn Rand şi epistemologie, conştiinţă, relativism şi viaţă academică. O idee filosofică importantă pe care Nozick o avansează în Invariances este cea de nivele ale eticii. Accentuând relaţia dintre coordonarea comportamentului şi cooperarea pentru beneficiul mutual, Nozick susţine că nivelul fundamental al eticii este cel al cooperării voluntare pentru beneficii mutuale. Pornind de aici, libertarianismul se interesează de acest nivel fundamental al eticii. Conform lui Nozick nivelul cooperării voluntare pentru beneficii mutuale permite ca fiecare individ să trăiască modul de viaţă ales şi de aceea este fundamental. Problema apare atunci când nu există un consens cu privire la importanţa primară a acestui nivel. Totuşi, concepţia lui Nozick în această problemă arată că el încă se situează în cadrul general al libertarianismului. După ce Nozick a afirmat în The Examined Life că imaginea pe care a avansat-o în Anarhie, Stat şi Utopie este inadecvată, s-a speculat că Nozick a renunţat la concepţia libertariană. Nozick afirmă că tot ceea ce spunea în The Examined Life este că nu se mai consideră un libertarian radical.

[modifică] Opera

Invariances: The Structure of the Objective World (2001/2003); În această carte, Nozick abordează problema adevărului şi a obiectivităţii dintr-un punct de vedere evoluţionist[4].

Socratic Puzzles (1997); Această carte este o colecţie de eseuri, articole, recenzii şi proză scurtă ştiinţifico-fantastică.

The Nature of Rationality (1993/1995); În această carte, Nozick cercetează care sunt funcţiile principiilor de care ne servim în viaţa cotidiană şi se întreabă de ce nu acţionăm exclusiv din interes.

The Examined Life (1989); În această carte, Nozick dezvoltă, în continuare, concepţia sa despre pluralismul filosofic, explorând relaţia dintre individ şi realitate, precum şi teme filosofice accesibile publicului larg, cum ar fi: sensul vieţii, iubirea, moartea, credinţa.

Philosophical Explanations (1981); În această carte, Nozick abordează urmatoarele probleme filosofice clasice: voinţa liberă, determinismul, natura experienţei subiective şi întrebarea fundamentală, cum o numea Heidegger, “de ce există ceva, mai degrabă decât nimic?”. În abordarea acestor probleme Nozick respinge ideea de dovadă filosofică propunând, în schimb, noţiunea de pluralism filosofic[5].

Anarchy, State, and Utopia (1974/2001); În această carte, Nozick argumentează că drepturile individuale sunt fundamentale şi că singurul stat justificabil din punct de vedere moral este statul minimal, care are scopul de a proteja indivizii împotriva violenţei şi de a veghea asupra respectării contractelor dintre indivizi. Statul minimal apare cu ajutorul unui proces pe care Nozick îl numeşte mână invizibilă. Anarhie, Stat şi Utopie este o critică la cartea lui John Rawls, O teorie a dreptăţii, deoarece prezintă o teorie a dreptăţii ca îndreptăţire, pe când Rawls în cartea sa sustine o teorie a dreptăţii ca dreptate redistributivă.[6]

[modifică] Impact

Nozick mărturiseste că pentru el, Anarhie, Stat şi Utopie, Philosophical Explanations şi Invariances sunt cărtile cele mai incitante din punct de vedere intelectual. Totuşi, influenţa cea mai puternică a manifestat-o Anarhie, Stat şi Utopie, fiind cartea care l-a propulsat pe Nozick ca filosof pe scena internaţională. Cu ajutorul acestei cărţi Nozick a reuşit să impună în filosofia politică o viziune alternativă la concepţia lui Rawls despre dreptate, ceea ce dovedeşte impicit valoarea şi impactul cărţii în comunitatea academică.

[modifică] Realizări filosofice

[modifică] Teorie politică

[modifică] Dreptatea ca îndreptăţire

Nozick este interesat în susţinerea a ceea ce el numeşte o teorie istorică a dreptăţii ca indreptăţire, tip de teorii în care dreptatea sau nedreptatea distribuirii de resurse este stabilită nu in funcţie de modele structurale ale stării finale, ci in funcţie de procedurile prin care s-a ajuns la aceea distribuire. Din multitudinea de posibilităţi prin care indivizii pot ajunge in posesia resurselor, teoria propusă de Nozick le va alege pe cele considerate ca fiind „drepte”, oferind si o definitie inductiva a „indreptatirii” cu referire la proprietate, ea avand la baza trei principii: „1. Un individ care dobândeşte o proprietate conform principiului dreptăţii in achiziţie este indreptăţit la acea proprietate. 2. Un individ care dobândeşte o proprietate conform principiului dreptăţii in transfer, de la altcineva indreptăţit la acea proprietate, este indreptăţit la acea proprietate. 3. Nimeni nu este indreptăţit la o proprietate decât prin aplicări (repetate) ale 1 si 2.”[7]

În viziunea lui Nozick, avem astfel o condiţie suficientă pentru dreptatea unei distribuţii de bunuri şi posesiuni, asupra cărora fiecare este indreptăţit să le deţină. În teoriile istorice ale dreptăţii rolul central este ocupat de principiul dreptăţii în achiziţie, căci principiul dreptăţii în transfer nu poate funcţiona până când nu s-a stabilit că indivizii sunt îndreptăţii la ceea ce urmăresc să transfere: principiul dreptăţii în transfer operează cu materialul oferit in prima instanţă de principiul dreptăţii in transfer. Principiul dreptăţii in achiziţie răspunde problemei „apropierii lucrurilor pe care nu le avem, aceasta include modalitatea în care lucruri pe care nu le posedăm pot intra in posesia noastră, procesul sau procesele prin care lucruri pe care nu le posedăm pot intra in posesia noastră, lucruri care pot ajunge in posesia noastra prin alte procese, măsura in care ceva ajunge să intre in posesia noastră graţie unui anumit proces ş.a.m.d.”[8] Însă aşa cum unii autori au observat, „Nozick nu ne spune care anume este principiul dreptăţii in achiziţie pe carre îl preferă; anume el nu se embarcă în sarcina de a specifica care proceduri pentru achiziţionarea controlului asupra resurselor din starea naturală sunt drepte şi care sunt nedrepte.”[9]Acest principiu ar trebui să specifice ce acţiuni, din mulţimea de posibilităţi, sunt considerate ca oferind drepturi exclusive acelei persoane şi datorii sau obligaţii pentru ceilalţi.

Principiul dreptăţii în transfer are rolul de a conserva dreptul moral conferit de achiziţia iniţială atunci când o posesiune trece in proprietatea altuia, îndreptăţirea morală este preservată. Ca proceduri de transfer pe care Nozick se pare că le preferă sunt schimburile voluntare efectuate in cadrul pieţii.

Argumentul moral al lui Nozick pentru această teorie are la bază proprietatea asupra propriei persoane, care proprietate, susţine el, este implicată de Formula Umanităţii a Imperativului Categoric: „Constrângerile colaterale asupra acţiunii reflectă principiul kantian fundamental că indivizii sunt scopuri şi nu numai mijloace; ei nu pot fi sacrificaţi sau folosiţi pentru înfăptuirea altor scopuri fără consimtământul lor. Indivizii sunt inviolabili.”[10]Conform acestui argument, impozitarea progresivă va fi vazută de către autorul american ca fiind acelaşi lucru cu munca forţată.

[modifică] Teoria cunoaşterii

[modifică] Condiţiile cunoaşterii

În Philosophical Explanations (1981), Robert Nozick formulează o teorie externalistă asupra cunoasterii adăugând definirilor clasice noi condiţii menite să legitimieze o opinie adevărată drept cunoaştere prin apel la fapte externe proceselor cognitive conştiente ale subiectului cunoscător. Conform abordărilor internaliste clasice ale problemei cunoaşterii, o persoană S ştie că [11]p dacă şi numai dacă: este adevărat că p, S are convingerea că p, iar convingerea lui S că p este justificată. Această modalitate de întemeiere a cunoaşterii a întâmpinat însă numeroase obiecţii sceptice: se poate concepe faptul că subiectul cunoscător este victimă a unui spirit malefic de felul demonului cartezian care îl induce în eroare, că nu e mai mult decât un simplu experiment - un creier într-un recipient supus unor impulsuri fizice şi chimice care îi creează iluzia lumii externe, sau că opinia sa este în mod accidental adevărată[12], etc. Nozick înlocuieşte ultima condiţie a cunoaşterii din abordările clasice prin alte două condiţii a căror miză este legitimarea externă a convingerilor subiectului epistemic - o persoană S ştie că p dacă şi numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

(1) p este adevărat;

(2) S crede că p;

(3) Dacă p ar fi fals, atunci S nu ar crede că p;

(4) Dacă p ar fi adevărat, atunci S ar crede că p şi nu ar crede că non-p.

Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, atunci S ştie că propoziţia p este adevărată în virtutea relaţiei sale epistemice cu faptele lumii externe – convingerea lui S că p “urmează adevărul” (“tracks the truth”) faptelor externe. Relaţia subiectului epistemic cu lumea externă, funcţionează ca un mecanism de producere a unor convingeri adevărate care pot constitui cunoaştere şi nu este necesar ca S să fie conştient de funcţionarea acestui mecanism.

A treia condiţie a cunoaşterii îi permite lui Nozick să răspundă obiecţiilor sceptice. Răspunsul său se bazează pe negarea unui principiu epistemologic [13] potrivit căruia dacă S ştie că p şi că p implică q, atunci S ştie că q. Subiectul cunoscător poate avea cunoaştere a faptelor externe chiar dacă posibilitatea ca el să fie un simplu experiment sau victimă a unui spirit malefic nu poate fi definitiv respinsă: S poate şti că afară plouă[14], chiar dacă nu are cunoaşterea faptului că nu este subiectul unui experiment sau victima demonului[15].

[modifică] Bibliografie

Nozick, Robert (1981). Philosophical Explanations. Harvard University Press

[modifică] Note

  1. ^ Nozick descrie aceasta experienta in cartea The Examined Life.
  2. ^ Interviul a avut loc in august, 1977, la Centrul de Conferinte UCLA din Lake Arrowhead, California. Albert Zlabinger este profesor de economie la Valdosa State College, Georgia.
  3. ^ Interviul a avut loc pe 26 iulie, 2001. Interviul este disponibil on-line pe situl http://www.juliansanchez.com/nozick.html
  4. ^ Pentru un punct de vedere critic vezi cartea lui Thomas Nagel, Ultimul cuvant, traducere si note de Germina Chiroiu, editura ALL, Bucuresti, 1998.
  5. ^ O buna parte din capitolul “Introduction” din Philosophical Explanations, a fost tradus in limba romana si antologat in cartea Filosoful-Rege.
  6. ^ Pentru o prezentare mai detaliata a tematicii cartii vezi in limba romana “Cuvant inainte” de Mircea Dumitru, in Anarhie, Stat si Utopie, de Robert Nozick, trad. de Mircea Dumitru, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997.
  7. ^  Robert Nozick Anarhie, Stat si Utopie pag. 199 , Ed. Humanitas, Bucuresti 1997
  8. ^  Robert Nozick Anarhie, Stat si Utopie pag. 198 , Ed. Humanitas, Bucuresti 1997
  9. ^  Jeremy Waldron The right to Private Property pag 257 , Claredon Press Oxford,
  10. ^  Robert Nozick Anarhie, Stat si Utopie pag. 73 , Ed. Humanitas, Bucuresti 1997
  11. ^  Are cunoaştere despre faptul că
  12. ^  Posibilitate descrisă de exemplele Gettier
  13. ^  Principiu numit principiu al determinării sau al transmisiei cunoaşterii
  14. ^  Dacă opinia sa îndeplineşte toate cele patru condiţii
  15. ^  Pentru că propoziţia „S este subiectul unui experiment, sau victima demonului cartezian” nu îndeplineşte cele patru condiţii şi, deci nu poate fi socotită drept cunoaştere

[modifică] Bibliografie generală

1. G.A. Cohen, Self-Ownership, Freedom, and Equality, (New York: Cambridge, University Press, 1995)

2. Edward Feser, On Nozick, (Belmont, CA: Wadsworth, 2003)

3. Simon Hailwood, Exploring Nozick: Beyond Anarchy, State, and Utopia, (Sydney: Avebury, 1996)

4. A.R. Lacey, Robert Nozick, (Acumen Publishing Ltd., 2001)

5. Jeffrey Paul, ed., Reading Nozick: Essays on Anarchy, State, and Utopia, (Totowa, NJ: Rowman and Littlefield, 1991)

6. David Schmidtz, ed., Robert Nozick, (New York: Cambridge University Press, 2002)

7. Jonathan Wolff, Robert Nozick: Property, Justice, and the Minimal State, (Stanford, CA: Stanford University Press, 1991)

8. Mircea Dumitru, “Cuvânt înainte”, în Robert Nozick, Anarhie, Stat şi Utopie, trad. de Mircea Dumitru, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997.

9. Robinson, Dave & Groves, Judy (2003). Introducing Political Philosophy. Icon Books.

[modifică] Legaturi externe

Adus de la "http://ro.wikipedia.org/wiki/Robert_Nozick"
Unelte personale