John Stuart Mill
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
John Stuart Mill (20 mai 1806 - 8 mai 1873) a fost filosof britanic, unul dintre cei mai influenţi gânditori liberali ai secolului XIX; a contribuit la dezvoltarea utilitarismului.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Născut la Pentonville, Londra în 1806 este fiul economistului şi filosofului Scoţian James Mill şi al Harrietei Mill. John Stuart a fost educat de tatăl său, cu sfaturile şi ajutorul filosofului utilitarist Jeremy Bentham. A primit o educaţie riguroasă şi în mod deliberat a fost crescut complet separat de alţi copii; a început să înveţe greaca la vârsta de trei ani, latina la şapte ani, logica la doisprezece şi un curs de economie politică la treisprezece ani.
Prima publicaţie a sa o reprezintă două scrisori apărute într-un ziar în 1822. În 1823 a format Societatea Utilitaristă (care s-a destrămat în 1826) şi a devenit funcţionar la „East India Company”, compania unde lucra tatăl său.
Rezultatul educaţiei primite de Mill a fost ambiguu: John a absorbit utilitarismul lui Bentham şi al tatălui său, dar a trecut şi printr-o criză profundă la vârsta adolescenţei (declanşată în 1826). Acest eveniment l-a iniţiat pe Mill în devenirea sa ca filosof, a lăsat la o parte ceea ce el numea "un adevarat sectarianism interior", şi a început să se elibereze de tatăl său, de Bentham şi de raţionalismul secolului al XVIII-lea pe care ei îl reprezentau.
În 1831 a publicat o serie de articole în Examiner şi l-a întâlnit pe Carlyle. În 1835 va fi responsabil de pierderea manuscrisului primului volum al lucrarii lui Carlyle, "French Revolution". Va face apoi recenzia volumului I al cărţii lui Alexis de Tocqueville, Democracy in America. S-a retras de la East India House în 1858, iar în 1859 a publicat Toughts on Parlamentary Reform, şi Dissertations and Discussions, volumul I şi II.
În 1851 se căsătoreşte cu Harriet Taylor, care s-a dovedit a fi un adevărat sprijin inclusiv în ceea ce priveşte munca sa intelectuală.
În 1865 a publicat An Examination of Sir William Hamilton’s Philosophy, în acelaşi an fiind ales membru al Parlamentului (unde apără dreptul la vot şi la emancipare al femeii) şi apoi devenind Lord Rector la St. Andrew’s University. În acelaşi an a mai publicat The Subjection on Women şi o nouă ediţie a lui James Mill Analysis of the Phenomena of the Human Mind (1869). Post-mortem i-au fost publicate lucrarile: Autobiography, Nature, Utility of Religion (1873); Theism (1874) şi Dissertations and Discussions, volumul IV (1875).
Mill a fost o personalitate multilaterală: a scris tratate de economie şi logică, a dezvoltat filosofia utilitaristă şi filonul tradiţiei empiriste engleze şi a fost cel mai important dintre liberalii secolului al XIX-lea. A fost un admirator înfocat al scrierilor lui Auguste Comte chiar înainte de a-l întâlni personal. A început prin a coresponda cu acesta pentru ca mai apoi, peste câţiva ani, să devină un reprezentant marcant al pozitivismul sociologic, afirmându-se ca un propagator al ideilor comtiste în Anglia, în confruntarea cu doctrina organicistă promovată de Herbert Spencer. Începând cu anul 1842, Mill introduce termenul de sociologie în circuitul sociologic din Anglia.
În logică a dezvoltat o teorie a inducţiei şi procedee de experimentare. În morală, John Stuart Mill a adaptat utilitarismul lui Jeremy Bentham într-un utilitarism care consideră fericirea ca scop final al moralei. În politică, a avut poziţia unui liberal care nu cerea intervenţia statului decât în beneficiul celor slabi şi în special a femeii.
[modifică] Concepţia despre libertate
Lucrarea „Despre libertate” este unul dintre textele de referinţă ale doctrinei liberale, reprezentând, în fond, un tratat despre libertate. Cartea explorează natura şi limitele puterii care poate fi exercitată în mod legitim de către societate asupra individului. Mill dezvoltă un principiu fundamental conform căruia fiecare are dreptul de a acţiona precum doreşte, în condiţiile în care faptele sale nu îi afectează pe ceilalţi. Dacă respectivul act se răsfrânge exclusiv asupra celui care îl comite, societatea nu are nici un drept de a interveni, chiar dacă persoana îşi face rău. Sunt excluşi din sfera acestei teorii cei care nu sunt totalmente capabili de a discerne (spre exemplu, copiii sau cei ce nu se află în deplinătatea facultăţilor mintale). Se poate remarca faptul că filosoful britanic nu consideră ofensa o faptă negativă întrucât este de părere că o acţiune nu poate fi restricţionată pentru că încalcă o convenţie morală a unei societăţi.
Mill apără cu o convingere puternică libertatea de exprimare. Aceasta este o condiţie necesară pentru progresul intelectual şi social. Nu putem fi niciodată siguri, afirmă el, că o idee nespusă nu conţine elemente utile. De asemenea, va fi susţinut faptul că a asculta păreri false este ceva productiv din două motive. În primul rând, pentru că indivizii sunt mai dispuşi să renunţe la opiniile eronate atunci când se află într-o dezbatere şi, în al doilea rând, pentru că teoriile corecte for fi continuu susţinute şi reafirmate, nefiind doar propoziţii unanim acceptate ca fiind adevărate. Fiecare trebuie să înţeleagă de ce aderă la un anumit set de idei.
Constrângerea asupra unei persoane nu poate apărea din dorinţa de a-i impune concepţii ale altora cu privire la modul de viaţă ori la conduită. Singura manieră prin care se poate încerca schimbarea unui individ este discuţia de orice fel (fie ea mustrare, rugăminte sau implorare), întrucât „asupra lui însuşi, (…) individul este suveran”. În concluzie, Mill afirmă că societatea are mai multe de câştigat dacă respectă libertatea individuală. Atâta timp cât faptele unei persoane nu au consecinţe negative asupra alteia, aceasta trebuie lăsată să trăiască după propriile reguli şi nu după norme impuse din exterior.
[modifică] Principalele lucrări
- System of Logic: Ratiocinative and Inductive (Sistem de logică inductivă şi deductivă) (1843)
- The Principles of Political Economy (Principii de economie politică) (1848)
- On Liberty (Despre libertate) (1859)
- Utilitarianism (Utilitarismul) (1861)
- Auguste Comte and Positivism (Auguste Comte şi pozitivismul) (1865)
[modifică] Bibliografie
- Larousse, Dicţionar de filosofie, ed. Univers Enciclopedic, 1996
