Sari la conținut

Biserica Sfântului Mormânt

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Biserica Sfântului Sepulcru)
Biserica Sfântului Mormânt

Biserica Sfântului Mormânt
Informații generale
ConfesiuneCreștinism
Jurisdicție religioasăBiserica Ortodoxă a Ierusalimului
Patriarhia latină a Ierusalimului  Modificați la Wikidata
ȚaraIsrael
LocalitateIerusalim
oraș Ierusalim
Date despre construcție
Stil arhitectonicromanic și baroc
CtitorConstantin cel Mare
Istoric
Data începeriisecolul al XIV-lea  Modificați la Wikidata
Sfințire325
Localizare
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Biserica Sfântului Mormânt (denumită și Biserica Sfintei Învieri, mai ales în creștinismul de rit răsăritean) este o biserică aflată în interiorul zidurilor vechii cetăți a Ierusalimului, la mică distanță de Muristan. Ea este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine. Mamei împăratului roman Constantin, împărătesei Elena, i se atribuie identificarea în anul 325 a locului unde ar fi avut loc răstignirea pe cruce a lui Isus din Nazaret, precum și găsirea unor relicve ale crucii într-o grotă din apropiere. Prin porunca lui Constantin a început în anul 326 zidirea primei biserici în acest loc.

Biserica a fost arsă de persani în 614, reconstruită apoi de patriarhul Modestus pentru a fi iarăși distrusă de califul fanatic fatimid Al-Hakim bi-Amr Allah în 1009; după cutremurul de pământ din anul 1033, care a lovit greu Ierusalimul, stăpânirea arabă fatimidă a permis împăratului bizantin Constantin al IX-lea Monomahul să reclădească biserica între anii 1042-1048. Edificiul a trecut printr-o reconstrucție generală în timpul stăpânirii cruciaților în secolul al XII-lea. Cruciații au identificat în acel loc trei locuri sfinte - Golgota, Mormântul și Capela cunoscută ca „a Descoperirii Crucii”. Ele au fost incluse într-un singur complex arhitectonic, sub acelaș acoperiș, din porunca reginei Melisanda, soția lui Foulques de Anjou, al treilea rege cruciat al Ierusalimului. Noua biserică a fost inaugurată la 15 iulie 1149, la aniversarea a 58 de ani de la cucerirea orașului de către oștirile catolice. și mai apoi a fost renovată repetat de-a lungul timpului până azi[1]; biserica actuală este reconstrucția care datează din 1810, după ce în dimineața zilei de 30 septembrie 1808 a fost mistuită de un incendiu. Au fost distruse camerele din lemn, mai ales cele din galeria armeană, rămânând intacte capelele Sfintei Elena și a Descoperirii Crucii, Biserica latină și o parte din Calvar.[2] Cutremurul violent de pământ din 11 iulie 1927 a produs numeroase crăpături. Autoritățile mandatare britanice au apelat la experți pentru a verifica pagubele. Cupola Catoliconului a trebuit coborâtă pentru a fi reconstruită, de asemenea, fațada de sud a rămas acoperită de schele vreme de 40 ani. Potrivit acordului din 1959 între bisericile catolică, greacă ortodoxă și armeană, în 1961, sub administrația iordaniană au început lucrări de renovare care au durat 15 ani. [3] Locul este venerat ca fiind Golgota,[4] dealul pe care Isus a fost crucificat,[5] și se spune că ar conține și locul în care Isus a fost înmormântat (sepulcrul), însă istoricii contestă tradiția care e relativ tardivă (biserica creștină din Ierusalim până la finele secolului III se pare că indica o altă locație pentru Golgota), apărută o dată cu implicarea împăratului Constantin I.[6][7][8] .

În afară de loc considerat de către tradiția constantiniană a fi cel al execuției și al mormântului lui Isus, mai târziu complexului i-au fost adăugate de către legendele creștine noi și noi semnificații istorice și teologice: a devenit astfel noul centru (sau buric) al lumii[9], dislocând tradiția evreiască care desemna drept centru al lumii înălțimea Moria. Locul ales de Constantin pentru biserica Sfântului Mormânt a devenit în tradiția creștină și decorul în care Avraam a vrut să-l sacrifice pe Isaac; o curte din interiorul complexului constantinian a început să fie considerată de tradiția creștină a fi și locul unde Isus a alungat comercianții din împrejurimile Templului. Iar mormântul (craniului) lui Adam, primul om creat și alungat de Dumnezeu din Rai, va fi și el considerat de către tradițiile creștine a se afla sub Golgota, relocalizat fiind din Hebron sau Muntele Moria, unde-l punea de obicei tradiția evreiască.[10]

Biserica a devenit un important loc de pelerinaj pentru creștini, fiind atestat în acest sens încă din secolul al IV-lea, întrucât este considerat de ei a fi locul învierii lui Isus. Astăzi, biserica este și catedrala Patriarhiei Ortodoxe Grecești a Ierusalimului, biserica fiind însă controlată împreună de mai multe biserici creștine și instituții laice într-un aranjament complex rămas neschimbat de multe secole. Astfel, biserica este locul unde se țin slujbe religioase atât de bisericile ortodoxe răsăritene, cât și de bisericile ortodoxe orientale și de cea romano-catolică. Creștinii protestanți și anglicani nu au o prezență permanentă în biserică.[11]


  • Biserica Sfântului Mormânt

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ articol "Holy Sepulchre", Britannica online 2012.
  2. ^ C. J. McNaspy, S.J., America Magazine, Encyclopedia Americana, articol Calvary.
  3. ^ Gulbenkian la Ierusalim pagina 119
  4. ^ Church of the Holy Sepulchre, Jerusalem
  5. ^  McMahon, Arthur .L. (). „Holy Sepulchre”. În Herbermann, Charles. Catholic Encyclopedia. New York: Robert Appleton Company. 
  6. ^ Ținând cont de faptul că biserica timpurie din Ierusalim considera că Golgota se află mai la sud de actualul amplasament al bisericii Sfântului Mormânt, ar fi de-a dreptul miraculos dacă muncitorii lui Constantin ar fi nimerit mormântul lui Isus. […] Putem deduce din relatările de la finele secolului al II-lea ale lui Melito din Sardes că biserica creștină timpurie din Ierusalim considera că Golgota se află sub străzile cu coloane ale forumului sau ale Cardo Maximus și Decumanus. Această localizare este confirmată de dovezile din Onomasticonul lui Eusebius. Locul Golgotei era aproape de templul lui Venus, care fusese construit la ordinul împăratului Hadrian, însă mai departe înspre sud. […] Cu Constantin a venit relocalizarea Golgotei: împăratul a identificat locul ca fiind exact sub templul lui Venus. El dorea să distrugă acest templu și să-l înlocuiască cu un nou templu creștin în onoarea semnului salvator (crucea), care se dovedise instrumentul succesului lui. Dovadă pentru cei care, membrii ai bisericii creștine a Ierusalimului fiind, s-ar fi arătat sceptici în privința exactității locului ales, a venit descoperirea lemnului crucii lui Hristos în cursul excavării umpluturii de pământ (pentru nivelare) a lui Hadrian. Descoperirea unei gropi (cripte) goale, anunțată a fi a lui Hristos, a întărit încă și mai mult teza lui Constantin. Alte gropi (morminte) care au fost descoperite cu aceeași ocazie au fost pur și simplu îndepărtate. […] Creștinii au început să perceapă stânca crucii ca fiind amplasamentul exact al locului unde crucea lui Isus a stat; crucea decorativă se credea că înlocuiește crucea de lemn pe care a murit Mântuitorul. Stânca crucii, fostul sanctuar al lui Venus, a devenit Golgota însăși. Credința că Hadrian și-a construit templul pe Golgota poate să fi condus la ideea că păgânii doreau să anihileze locurile sacre ale creștinilor, astfel încât din acest motiv creștinii erau înclinați să accepte ideea că locul de naștere al lui Hristos era în grota lui Tamuz-Adonis în Betlehem. Însă dovezile istorice sugerează că Hadrian nu și-a construit templul exact peste Golgota, și nici Stânca Calvarului nici presupusul mormânt al lui Hristos identificat de Constantin n-au fost venerate de către creștini înainte de cel de-al IV-lea secol. - "Christians And The Holy Places - The Myth Of Jewish-Christian Origins", Joan E. Taylor, Clarendon Press Oxford, Oxford University Press 1993.
  7. ^ […] Golgota nu și-a căpătat numele din cauza craniului lui Adam, ci din cauza faptului că desemna în jargonul local "zona de execuție", sau "locul de decapitare". El (Sfântul Ieronim) explică faptul că în afara porții Ierusalimului existau mai multe locuri unde criminalii erau executați, și toate aceste locuri erau numite "Golgota", chiar și în vremea lui. […] Întrucât Ieronim era familiar cu Ierusalimul și împrejurimile lui, cunoștințele lui directe în materie de limbă a populației locale ne furnizează dovezi care cântăresc greu când e vorba să înțelegem numele "Golgota". Dacă existau și alte "locuri de execuție" în afara Ierusalimului, asta ar explica limbajul lui Chiril din Ierusalim care folosește în scrierile lui pentru "Golgota creștină" adjectivul "proeminent", un double entendre al unui termen care pare să se refere atât la înălțimea fizică a locului, cât și la importanța lui. - "Christians And The Holy Places - The Myth Of Jewish-Christian Origins", Joan E. Taylor, Clarendon Press Oxford, Oxford University Press 1993, p.130
  8. ^ Mai mult, stânca a fost inclusă gradual în complexul de clădiri și sanctuare ridicat de Constantin și succesorii lui, fapt care a făcut să poată fi ușor trecut cu vederea cât de nepotrivit era locul pentru o execuție prin crucificare: "De acum înainte Golgota nu mai era percepută a fi întreaga zonă ci doar proeminența pietroasă peste care era suită crucea. A devenit astfel unul din multiplele puncte sacre din interiorul unui complex de sanctuare și clădiri care se extindea. Forma reală a rocii a devenit astfel mai puțin vizibilă făcând ca nimeni să nu realizeze cât de improbabil era ea ca loc pentru o crucificare. Era natural scobită și se înălța 12 metri deasupra solului dur la est și 5 metri deasupra lui la vest. Cu alte cuvinte, un soldat roman care ar fi vrut să crucifice trei oameni în vârful acestui pinten instabil ar fi trebuit să facă față la niște enorme dificultăți, ca să nu spunem mai mult." - "Christians And The Holy Places - The Myth Of Jewish-Christian Origins", Joan E. Taylor, Clarendon Press Oxford, Oxford University Press 1993, p.131
  9. ^ - The Myth Of Jewish-Christian Origins", Joan E. Taylor, Clarendon Press Oxford, Oxford University Press 1993, p .131.
  10. ^ "The Myth Of Jewish-Christian Origins", Joan E. Taylor, Clarendon Press Oxford, Oxford University Press 1993, pp. 128-129.
  11. ^ The search for a Protestant Holy Sepulchre: the Garden Tomb in nineteenth-century Jerusalem, The Journal of Ecclesiastical History, 1 aprilie 1995, Kochav, Sarah
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Biserica_Sfântului_Mormânt&oldid=16491683