Divanurile ad-hoc
Divanurile ad-hoc (sau Adunările ad-hoc) au fost adunări convocate în 1857 în Țara Românească și în Moldova, care trebuiau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române.
Cuprins |
Contextul istoric[modificare]
Congresul de pace de la Paris (13/25 februarie - 18/30 martie 1856) care pune capăt războiului Crimeii, pe lângă alte clauze referitoare la Principatele Române, prevedea convocarea de adunări (divanuri) ad-hoc care să se pronunțe asupra organizării viitoare a celor două țări potrivit dorinței românilor. În urma alegerilor sunt convocate, în 1857, adunările ad-hoc având caracter consultativ, alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române.
Evoluția evenimentelor[modificare]
În 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile prin care se cerea:
- respectarea drepturilor Principatelor și îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulații încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634;
- unirea Principatelor într-un stat sub numele de România;
- prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene și ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării;
- neutralitatea pământului Principatelor;
- puterea legiuitoare încredințată Adunării Obștești, în care să fie reprezentate toate interesele nației.
Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris tratatul de la Paris.
Adunările ad-hoc și alegerea lui Alexandru Ioan Cuza[modificare]
În istoria modernă a României, funcționând efectiv între anii 1857- 1859, adunările ad-hoc ale celor două state românești, Țara Românească și Moldova, care au fost mandatate conform actelor normative ale Congresului de pace de la Paris din 1856, au devenit celebre prin folosirea cu eleganță a ceea ce nu fusese stipulat în condițiile inițiale ale Unirii Principatelor, impuse de către Marile Puteri de atunci. Profitând ingenios de o greșeală generată de frazeologia juridică a timpului, (era impusă alegerea a doi domni, dar nu împiedica o persoană să candideze simultan în ambele țări), Adunările ad-hoc au ales în loc de doi domni, pe același, Alexandru Ioan Cuza, dar de două ori, la 5 ianuarie, respectiv 24 ianuarie 1859.
-
Divanul Ad-Hoc din Bucureşti
Legături externe[modificare]
- Divanul ad-hoc de la Bucuresti, 21 oct 2008, Emanuel Bădescu, Ziarul de Duminică
