Libertarianism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Diagrama Nolan: spectrul politic în două dimensiuni

Libertarianismul este o doctrină politică ce susține libertatea deplină a indivizilor, înțeleasă ca stare in care sunt respectate drepturile naturale, inițial dreptul de proprietate deplin asupra corpului din care reies drepturile de proprietate asupra altor lucruri. Pentru libertarieni singurul drept obiectiv este dreptul de proprietate iar singura obligatie este respectarea drepturilor de proprietate ale celorlalți.[1]

Doctrină[modificare | modificare sursă]

Regula centrală a doctrinei libertariene este axioma non-agresiunii, adica regula conform careia drepturile de proprietate ale tuturor trebuie sistematic respectate. De aceea libertarienii sunt susținători fervenți ai proprietății private, din care ei vad ca decurgând toate celelalte libertăți.[1]

Astfel libertarienii se opun legilor ce restrâng activități personale sau consensuale. În practică favorizează liberalizarea deplină a tuturor prohibitilor de tipul prostituției, consumului de droguri sau practicării jocurilor de noroc, pe care le văd ca surse de venit ale crimei organizate.[1]

Libertarienii nu acceptă obligații legislative, cum ar fi practicile religioase, sau obligativitatea serviciului militar, deoarece contravin dreptului de proprietate a individului asupra corpului său.[1] De exemplu, deși majoritatea libertarienilor ar fi de acord că purtarea centurii de siguranță este un lucru bun, aceștia ar respinge o lege care să oblige la purtarea centurii de siguranță.

În materie de economie, libertarienii doresc intervenții cât mai reduse din partea statului; un exemplu ar fi eliminarea finanțării asigurărilor sociale prin impozite. Unii sustin ca orice forma de impozitare este prin definitie o preluare coercitiva a bunurilor altora prin urmare constituie o agresiune și nu ar trebui normativ să existe.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Filozofic, libertarianismul își are originea în liberalismul clasic al secolului al XIX-lea.

Ideile libertariene au fost revigorate de către gânditori libertarieni în cea de-a doua jumătate a secolului XX, precum Ludwig von Mises, Friedrich Hayek[2], Ayn Rand, Milton Friedman, Murray Rothbard, Robert Nozick și David Friedman.

Critică[modificare | modificare sursă]

Criticii libertarianismului consideră că ideile libertariene de libertate personală și libertate economică sunt imposibil de susținut. Criticii din partea stângii argumentează că capitalismul de tip laissez-faire conduce la inegalitate socială, sărăcie, și la imunitatea celor bogați în fața legii. Dreapta se concentrează asupra chestiunilor de tradiție și moralitate, argumentând că libertatea prea largă încurajează comportamentele indecente și imorale, și subminează religia. Contra-argumentele libertariene se axează pe presupunerea că, într-o economie perfect liberă, chiar și cei mai săraci ar avea un nivel de trai mult mai ridicat decât în societățile neo-liberale sau socialiste. În plus, ei susțin că libertatea economică deplină nu împiedică existența societăților filantropice care să se preocupe de soarta celor defavorizați; astfel, donațiile personale și activitățile filantropice ar fi o modalitate mult mai corectă de întrajutorare decât asigurările sociale obligatorii.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Vallentyne, Peter. „Libertarianism”. Stanford Encyclopedia of Philosophy. Metaphysics Research Lab, CSLI, Stanford University. http://plato.stanford.edu/entries/libertarianism/. Accesat la 3 Aprilie, 2013. 
  2. ^ Libertarianism”. Libertarian celebrities & VIPs. Libertarianism. http://www.libertarianism.com/pop_celebrity/89. Accesat la 10 august 2012. 

Vezi și[modificare | modificare sursă]