Piața ideilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Piața ideilor[1] este un raționament bazat pe libertatea de exprimare ca o analogie a conceptului economic al unei piețe libere. Piața ideilor susține că adevărul va apărea dintr-o competiție a ideilor într-un discurs public liber și transparent și, ca rezultat final, ideile și ideologiile vor fi sacrificate în funcție de superioritatea sau inferioritatea lor și în funcție de acceptarea lor la scară largă de către populație. Conceptul este adesea aplicat discuțiilor privind legea brevetelor de invenție, libertatea presei și responsabilitățile mass-mediei într-o democrație liberală.

Metafora Piața ideilor a apărut în filosofia lui John Milton, în lucrarea sa Areopagitica din 1644 și, de asemenea, în cartea lui John Stuart Mill, On Liberty din 1859.[2] Acestă expresie a fost folosită ulterior în avizele Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii. Prima referire la "liberul schimb de idei" în cadrul "concurenței pieței" apare în disidența judecătorului Oliver Wendell Holmes Jr. în cauza Abrams v. United States din 1919.[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Horia-Roman Patapievici - De ce nu avem o piață a ideilor[1], Ed. Humanitas, 2012. ISBN 978-973-50-4397-1
  2. ^ Ingber, Stanley (februarie 1984). „The Marketplace of Ideas: A Legitimizing Myth” (PDF). Duke Law Journal (1): 3. Accesat în . ... this classic image of competing ideas and robust debate dates back to English philosophers John Milton and John Stuart Mill ... 
  3. ^ Abrams v. United States, 250 U.S. 616, 630 (1919)