Liberalism social

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Liberalismul social este un curent postliberal (numit și "Noul liberalism", a nu se confunda cu neoliberalismul), apărut în Europa Occidentală în primul sfert al sec. XX. Proiectul liberal, ce viza găsirea și instaurarea modelului perfect de convețuire a indivizilor și comunităților cu viziuni etice, estetice, religioase și sociale diferite, a fost dărîmat de „parada” ideologiilor totalitare din prima jumătate a secolului XX. În condițiile crizei politice de după primul război mondial „statul minimal” promovat de liberali n-a putut rivaliza cu modelul de stat totalitar nazist, fascist sau comunist. Apariția în 1922 a primelor mari puteri totalitare – Uniunea Sovietică pe de o parte și Italia fascistă pe de altă parte – poate fi considerată drept sfîrșitul „utopiei liberale”. Printr-o fatală coincidență tot în 1922 Partidul Liberal din Marea Britanie, considerat pînă în acel moment o portavoce a ideii liberale la nivel global, a cedat locul de principal opozant al conservatorilor britanici Partidului Laburist de esență marxistă. De fapt, din anii douăzeci ai secolului trecut scena politică a lumii va fi dominată de lupta dintre conservatori și marxiști, liberalismul devenind un participant periferic al „războiului ideologiilor”. Mai mult chiar, putem spune că începînd cu al doilea sfert al secolului XX despre liberalism se poate vorbi doar la trecut sau la plural. Nu liberalism – ci liberalisme, "doctrine-refugiu" care, preluînd unele caracteristici esențiale ale liberalismului clasic, au încercat totodată să găsească răspunsuri adecvate la întrebarile puse de realitățile politice, sociale și economice ale secolului XX. Trunchiul mort al liberalismului clasic a servit drept piedestal pentru înălțarea „noilor liberalisme” - economic, conservator, radical și social.

Conform Dicționarului Politic al lui Sergiu Tămaș (Editura Șansa, București 1996), liberalismul social este doctrina politică care acoperă spațiul dintre liberalismul radical și social-democrație printr-o sinteză a liberalismului cu civismul. Altfel spus, liberalismul social pledează pentru un model liberal moderat, care caută să țină seama de problemele sociale ale lumii contemporane, probleme ce n-au primit răspuns adecvat din partea curentelor socialiste pe de o parte și a liberalismului clasic sau curentelor neoliberale, pe de altă parte.

În multe privințe cea mai apropiată doctrină de liberalismul social este social-democrația, liberalismul social fiind considerat cea mai de stînga dintre doctrinele de dreapta sau cea mai de dreapta dintre doctrinele de stînga. Dupa cum remarca politologul rus Kamaludin Gadjiev în volumul Știința politică (Международные отношения, Москва 1995, стр.280), în funcție de conjunctura și realitățile social-economice, liberalismul social pledează pentru acțiuni de dreapta (acolo unde modul de organizare social-economică e unul de stînga, iar politicile sociale excesive periclitează buna funcționare a economiei) sau de stînga (acolo unde modelul de organizare e unul pronunțat de dreapta, sfera socială fiind ignorată). Ca și social-democrații, social-liberalii sînt preocupați de o politică socială echilibrată. Deosebirea esențială dintre social-democrați și social-liberali este în politicile economice, aspectul economic fiind crucial în definirea identității modelului social-liberal. Spre deosebire de social-democrați, social-liberalii consideră că statul trebuie să fie doar un observator discret al proceselor economice, preocupindu-se de crearea unui cadru legal favorabil pentru dezvoltarea economică, dar fără ca să intervină direct. In fond, liberalismul social are o abordare similară curentelor neoliberale a problemelor economice (o intervenție limitată a statutului în economie) și o abordare similară social-democrației în sfera socială. Dar în pofida multiplelor asemănări în planul politicilor sociale și chiar (pe alocuri) economice cu social-democrația, liberalismul social rămîne în esență un model de sorginte liberală, un moștenitor fidel al valorilor și idealurilor politice și morale ale liberalismului clasic. Mesajul social-liberal păstrează cele patru fundamente esențiale ale demersului etico-politic al liberalismului clasic – meliorismul, universalismul, individualismul si egalitarismul. Social-liberalismul este meliorist, deoarece crede în posibilitatea îmbunătățirii permanente a condiției umane cu ajutorul gîndirii critice. Este universalist, deoarece crede în unitatea morală a speciei umane. Este individualist, deoarece pledează pentru primatul individului în raport cu colectivitatea. În fine, este egalitarist, deoarece atribuie tututor indivizilor același statut moral fundamental. Prezența acestor elemente distinge net liberalismul social de cele mai «liberale» forme ale ideologiilor neomarxiste.

  • Sursa : Oleg Serebrian, Liberalismul social, în "Politică și geopolitică", Editura Cartier, Chișinău 2004