Perioada caldă medievală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Perioada caldă medievală, cunoscută și ca Micul optim climatic, este o epocă situată de specialiștii climatologi cam între anii 950 - 1250, sau chiar 800 - 1300, când Pământul a trecut printr-o încălzire accentuată[1] și temperatura medie globală a fost cu până la 3 °C mai mare decât în prezent.

Profitând de topirea ghețurilor și îndulcirea climei globale, vikingii au explorat țărmurile arctice și au stabilit colonii în Islanda (874), sudul Groenlandei (980-990, Erik cel Roșu) și estul Americii de Nord (Leif Eriksson, cca. 1000).[2]

Groenlanda (Greenland = ținutul verde) se numește așa pentru că în perioada caldă medievală, care a durat câteva sute de ani, insula era verde, nu înghețată. În acea perioadă, la cercul polar se făcea agricultură.[3]

Anglia avea o climă mult mai blândă decât acum. Textele medievale dovedesc că pe atunci vița de vie creștea pe suprafețe destul de mari în partea de sud a Angliei.[4]

Între 1300 și 1900 a urmat o lungă si dramatică răcire, cunoscută sub denumirea de Mica Glaciațiune.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]