Joan Rivers

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Joan Rivers
Joan Rivers 1987.jpg
Date personale
Nume la naștereJoan Alexandra Molinsky Modificați la Wikidata
Născută[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Brooklyn, New York City, New York, SUA Modificați la Wikidata
Decedată (81 de ani)[5][1][3][4] Modificați la Wikidata
Manhattan, New York, SUA Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale[6] (stop cardio-respirator) Modificați la Wikidata
PărințiMeyer C. Molinsky[*][7]
Beatrice Grushman Molinsky[*][7] Modificați la Wikidata
Frați și suroriBarbara Waxler[*][8] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuEdgar Rosenberg[*] ()
James Sanger[*][[James Sanger (brief husband of actress Joan Rivers)|​]] ()[7] Modificați la Wikidata
Copii Melissa Rivers[*][[Melissa Rivers (American actress)|​]] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the United States.svg SUA Modificați la Wikidata
Etnieevrei americani Modificați la Wikidata
Religieiudaism[9][10] Modificați la Wikidata
Ocupațieumorist
prezentatoare de televiziune[*]
regizoare de film
scenaristă
scriitoare
actriță de film
actriță de televiziune[*]
actriță de teatru[*]
jurnalistă
actriță de voce[*]
producătoare de film Modificați la Wikidata
Alma materColegiul Connecticut[*]
Colegiul Barnard[*]
Universitatea Columbia
Alte premii
Daytime Emmy Award for Outstanding Talk Show Host[*][[Daytime Emmy Award for Outstanding Talk Show Host |​]] (1990)
Stea pe Hollywood Walk of Fame[*] (1989) Modificați la Wikidata
Semnătură
Joan-Rivers-Signature.svg
Prezență online

Joan Alexandra Molinsky[11] (n. ,[1][2][3][4] Brooklyn, New York City, New York, SUA – d. ,[5][1][3][4] Manhattan, New York, SUA), cunoscută profesional ca Joan Rivers, a fost o comediană, actriță, scriitoare, producătoare și gazdă de televiziune americană. S-a remarcat de multe ori prin personajul său comic controversat—puternic auto-peiorativ și caustic, mai ales față de celebrități și politicieni.

Rivers a devenit celebră în 1965 ca oaspete la The Tonight Show. Găzduit de mentorul ei, Johnny Carson, spectacolul a ajutat-o pe Rivers să își definească stilul comic. În 1986, cu propria ei emisiune rivală, The Late Show with Joan Rivers, Rivers a devenit prima femeie care a găzduit un talk show de televiziune de noapte. Ulterior, ea a găzduit The Joan Rivers Show (1989-1993), câștigând un premiu Emmy pentru Gazdă de Talk-Show. De la mijlocul anilor 1990, a devenit cunoscută pentru interviurile luate pe covorul roșu[12], iar în 2009 a fost câștigătoarea Celebrity Apprentice. Rivers a co-găzduit emisiunea de modă Fashion Police de pe E! din 2010 până în 2014 și a jucat în serialul Joan & Melissa: Joan Knows Best? (2011-2014) alături de fiica sa, Melissa Rivers. Ea a fost subiectul documentarului Joan Rivers: A Piece of Work (2010).

În 1968, criticul de televiziune Jack Gould de la New York Times a numit-o pe Rivers „probabil cea mai intuitiv amuzantă femeie în viață”[13][14]. În 2017, revista Rolling Stone a clasat-o pe locul al șaselea pe lista celor mai buni 50 de comici din toate timpurile[15], iar în octombrie al aceluiași an a fost inclusă în Television Academy Hall of Fame.

Tinerețe[modificare | modificare sursă]

Joan Alexandra Molinsky s-a născut pe 8 iunie 1933, în Brooklyn, New York[16][17][18], într-o familie de imigranți a ruși-evrei, Beatrice (născută Grushman) și Meyer C. Molinsky. Ea a avut o soră mai mare numită Barbara Waxler[19][20][21]. Rivers și-a petrecut primii ani din viață în Prospect Heights[22] și Crown Heights[23] în Brooklyn, a învățat la Brooklyn Ethical Culture School și Adelphi Academy of Brooklyn. După doar doi ani, ea a participat la cavalcada școlii, iar în 1949, la vârsta de 16 ani, a devenit vice-președinte al Clubului de Dramă[24]. A absolvit de la Adelphi Academia de Brooklyn în 1951, la 18 ani. În adolescență, Rivers s-a mutat cu familia ei la Larchmont, la nord de New York City. Rivers a declarat în interviuri că a fost supraponderală în întreaga sa copilărie și adolescență și că acest fapt a avut un impact profund asupra imaginii corpului, problemă care a afectat-o întreaga viață[25].

Ea a studiat la Connecticut College între 1950 și 1952 și a absolvit de la Colegiul Barnard în 1955, cu un B.A. „summa cum laude” în literatură engleză și antropologie. A fost membră a Phi Beta Kappa[17][18]. Înainte de a intra show business, Rivers a avut diverse locuri de muncă, precum ghid la Rockefeller Center[26], scriitor/corector la o agenție de publicitate[27] și consultant de modă la Bond Clothing Stores[28]. În această perioadă, agentul Tony Rivers a sfătuit-o să-și schimbe numele, așa că a ales Joan Rivers drept nume de scenă[29].

Carieră[modificare | modificare sursă]

Anii 1950–1960[modificare | modificare sursă]

Rivers cu Jim Connell și Jake Holmes în „Jim, Jake & Joan”, la începutul anilor 1960

Spre sfârșitul anilor 1950, Rivers apărut într-o scurtă piesă, Driftwood, alături de Barbra Streisand. Piesa a fost jucată timp de șase săptămâni în apartamentul dramaturgului Maurice Tei Dunn de pe Strada 49, în New York, potrivit unui interviu cu Adweek[30][31]. Rivers a interpretat în numeroase cluburi de comedie din zona Greenwich Village a orașului New York la începutul anilor 1960, printre care The Bitter End, The Gaslight Cafe[32] și The Duplex. Rivers s-a împrietenit cu actorii colegi din Greenwich Village Woody Allen și George Carlin și de multe ori au mâncat împreună. Ea descrie, de asemenea, cum a lucrat în Village alături de muzicieni remarcanți, precum Bob Dylan, Barbra Streisand, Carly Simon și Simon & Garfunkel[33]. Între 1963 și 1964, Rivers, alături de Jim Connell și Jake Holmes, a fost în trupa de cabaret „Jim, Jake & Joan”. O interpretare în 1964 la The Bitter End a dus la apariția lor în filmul Once Upon A Coffee House, care a fost prima apariție pe marele ecran a lui Rivers. Grupul s-a despărțit la scurt timp după aceea, moment pe care Holmes și-l amintește mai târziu: „trebuia să facem această campanie pentru Bobby Kennedy, care candida ca senator de New York în 1964. Urma să jucăm la miting. Joan a apărut cu o insignă cu [senatorul republican candidat Kenneth] Keating. Și Jim i-a spus să o dea jos. Ea a spus că nu — nu renunța pe politica sa. Și Jim a spus, „Cine are nevoie de tine, oricum?” Acesta a fost sfârșitul [a Jim, Jake & Joan] ...”[34].

De asemenea, Rivers a fost invitată la emisiunea The Tonight Show în New York, găzduită la acel moment de Jack Paar[35]. În 1965, a avut și un rol în emisiunea Candid Camera drept scriitor și participant. Ea era „momeala” care atrăgea oamenii în situații ridicole. După șapte audiții timp de trei ani, a apărut iar în The Tonight Show cu noua gazdă Johnny Carson, pe 17 februarie 1965[36]. Rivers a declarat că participarea în acel episod a fost ceea ce a făcut-o faimoasă, Carson spunându-i live că „vei fi o stea”[37]. După această apariție, a devenit invitat frecvent în emisiune și prietenă apropiată a lui Carson.

Devening din ce în ce mai celebră, a început să fie invitată în numeroase spectacole populare, inclusiv The Ed Sullivan Show, Mike Douglas Show, Dick Cavett Show și Girl Talk cu Virginia Graham. De asemenea, a scris material pentru șoricelul-păpușă Topo Gigio. A avut un scurt rol în film dramă The Swimmer (1968), cu Burt Lancaster, și, în același timp, a găzduit un talk-show de scurtă durată, That Show with Joan Rivers, care a avut premiera pe 16 septembrie 1968. Fiecare episod avea o temă și Rivers ținea un monolog de deschidere, bazat pe subiectul zilei, urmat de interviuri cu celebrități[38][39]. Spectacolul includea, de asemenea, un expert pe tema emisiunii și o celebritate. Johnny Carson a fost primul ei oaspete[40]. În mijlocul anilor 1960, ea a lansat cel puțin două albume de comedie: The Next to Last Joan Rivers Album[41] și Rivers Presents Mr. Phyllis & Other Funny Stories[42].

Anii 1970[modificare | modificare sursă]

În anii 1970, Rivers a continuat să apară la televizor. Printre altele, a apărut în The Carol Burnett Show și Hollywood Squares și a jucat ca oaspete în Here's Lucy. Rivers și-a făcut debutul pe Broadway în piesa Fun City, care a deschis pe 2 ianuarie 1972 și în care a jucat cu Gabriel Dell, Rose Marie și Paul Ford. Piesa a fost jucată doar nouă spectacole pe fondul criticilor negative. Deși un critic New York Times a descris piesa ca „frenetică la punctul de a fi epuizată”, a lăudat-o pe Rivers ca „o scriitoare abilă de comedie” și „o doamnă foarte amuzantă”[43]. Din 1972 până în 1976, ea a narat The Adventures of Letterman, un segment animat pentru The Electric Company.

Anii 1980[modificare | modificare sursă]

La începutul și la mijlocul anilor 1980, Rivers a continuat să aibă succes ca stand-up și în televiziune, deși a doua jumătate a deceniului s-a dovedit a fi controversat pentru ea. Anul 1983 a fost foarte de succes: a cântat la Carnegie Hall în februarie[44], în martie a susținut un stand-up special An Audience with Joan Rivers, a găzduit episodul de Saturday Night Live din 9 aprilie și a lansat cel mai bine vândut album de comedie What Becomes a Semi-Legend Most?, care a ajuns pe locul 22 în US Billboard 200 și a fost nominalizat pentru un Premiu Grammy pentru cel mai bun album de comedie[45]. În august 1983, Carson o avea pe Rivers drept primul său invitat permanent la The Tonight Show. La momentul respectiv, ea a declarat că se simțea ca „fiica lui Johnny Carson”, o referire la faptul că Johnny Carson îi fusese mentor pentru mult timp[46].

Rivers în 1987

Emisiunea The Late Show Starring Joan Rivers a avut premiera pe 9 octombrie 1986 și s-a dovedit a fi presărată cu tragedii. Când Rivers i-a înfruntat pe directorii Fox, care voiau să îl concedieze pe soțul ei Edgar Rosenberg din calitatea de producător, rețeaua i-a concediat pe amândoi pe 15 mai 1987. Trei luni mai târziu, pe 14 august 1987, Rosenberg s-a sinucis în Philadelphia. Rivers a dat vina pe umilința cauzată de Fox[47]. Rivers a declarat că Nancy Reagan a fost cea care a ajutat-o să treacă peste suicidul spțului său[48]. Fox a încercat să continue să difuzeze emisiunea cu un nou nume (The Late Show) și permutând gazdele.

Anii 1990[modificare | modificare sursă]

Pe lângă câștigarea premiului Emmy pentru emisiunea Joan Rivers Show, Rivers a jucat comedia pentru televizor How to Murder a Millionaire, care a avut premiera în mai 1990 pe CBS. În film, în care joacă și Alex Rocco și Telma Hopkins, Rivers a interpretat rolul unei matroane din Beverly Hills obsedată de ideea că soțul ei încearcă să o omoare[49]. Tot în 1990, a început să creeze bijuterii, îmbrăcăminte și produse de frumusețe pentru canalul de teleshopping QVC. Despre acest demers, Rivers a spus: „În acele zile, numai celebrități moarte mergeau la QVC. Cariera mea se terminase. Aveam de plătit facturi. ... De asemenea, la început m-a intrigat”[50]. Vânzările produselor lui Rivers au depășit un miliard de dolari până în 2014, fiind una dintre vânzătorii de top ai rețelei[51]. În 1991, a scris următoarea carte, Still Talking, care descrie anularea showlui de noapte și sinuciderea soțului ei[52]. Până în 1993, a primit cinci nominalizări la premiile Emmy pentru emisiunea The Joan Rivers Show — două pentru Scenariu și trei pentru Gazdă[53].

Anii 2000[modificare | modificare sursă]

Rivers pozează pentru o fotografie la hotelul The Pierre din New York, pe 24 mai 2001.

Rivers a fost invitată la deschiderea American Operating Room Nurses' San Francisco Conference în 2000, iar în prima parte a deceniului a continuat să găzduiască evenimentele de pe covorul roșu pentru canalul E!. Între 2002 și 2004, a fost în turneu cu spectacol de comedie Joan Rivers: Broke and Alone, care a fost prezentat în Regatul Unit (Edinburgh și Londra) și în Statele Unite ale Americii (Los Angeles, și Boston), cu recenzii în general pozitive[54]. The Telegraph a spus că „atacurile ilare asupra colegilor celebrități și tiradele despre pericolele îmbătrânirii și chirurgiei plastice merită prețul”[55], în timp ce The Guardian a remarcat că „Rivers s-a întors triumfătoare, victorioasă la categoria grea, după o luptă mare, conștientă de faptul că încă este campioană”[56].

În 2003, Rivers a părăsit emisiunile de pe covorul roșu al rețelei pentru un contract pe trei ani (în valoare de 6–8 milioane de dolari) pentru evenimentele de covor roșu ale TV Guide Channel[57]. Între timp, Rivers a jucat ca ea însăși în mai multe seriale de televiziune, precum Curb Your Enthusiasm, Nip/Tuck și Boston Legal[58] [59] [60], și și-a împrumutat vocea pentru o scurtă scenă din filmul animat Shrek 2[61]. În 2004, Rivers a făcut parte din partidul primitor formal când Ronald Reagan era depus la Capitoliul Statelor Unite[62] [63]. Pe 3 decembrie 2007, Rivers a participat la cel de-al 79-lea Royal Variety Show de la Liverpool Empire Theatre, Anglia, cu regina Elisabeta a II-a și prințul Philip prezenți[64]. Ea a scris și a interpretat în piesa Joan Rivers: A Work in Progress by a Life in Progress, regizată de Sean Foley și jucată până în 2008 la Geffen Playhouse din Los Angeles, Edinburgh Festival Fringe și Leicester Square Theatre, primind critici mixte[65] [66].

În 2008, Rivers a fost invitată să participe la un eveniment de comedie cu ocazia aniversării a 60 de ani a Prințului Charles, intitulat We Are Most Amused. Alături de Robin Williams, au fost singurii doi cetățeni americani invitați să ia parte la eveniment. Alți comedianți au fost John Cleese, care a fost maestru de ceremonii, Eric Idle, Rowan Atkinson și Bill Bailey. La eveniment au participat Prințul Charles, Camilla, Ducesă de Cornwall și Prințul Harry.

Anii 2010[modificare | modificare sursă]

Un film documentar despre Rivers, Joan Rivers: A Piece of Work, a avut premiera la San Francisco International Film Festival pe 6 mai 2010. Pelicula o urmărește pe Rivers timp de 14 luni, în jurul vârstei de 76 de ani[67], cu scopul de a „decoji masca” și expune "luptele, sacrificiile și bucuria de a trăi viața ca un interpret pionier de sex feminin”[68]. Documentarul a avut succes comercial în ciuda lansării limitate și a fost aclamat de critici pentru că oferă „o imagine cinstită, în spatele cortinei asupra carierei lui Rivers și în general despre show-business”[69]. Începând cu 10 septembrie 2010, Rivers a co-găzduit emisiunea E! Fashion Police, împreună cu Giuliana Rancic, Kelly Osbourne și George Kotsiopoulos, comentând stilul vestimentar al celebrităților. Show-ul a început drept emisiune de o jumătate de oră, dar datorită succesului acesta a fost extins la o oră pe 9 martie 2012. Episodul de pe 26 august 26 2014 despre a 66-a Ediție a Primetime Emmy Awards și MTV Movie Awards 2014 a fost ultima ei apariție televizată înainte de deces[70].

Stil de comedie[modificare | modificare sursă]

Rivers în show-ul ei din 2008 de la Edinburgh Festival Fringe

La începutul anului 1965, la sugestia comediantului Bill Cosby, Johnny Carson i-a oferit lui Rivers șansa de a apărea în show-ul lui[71][72]. Cosby, care o cunoștea pe Rivers de la început, a descris-o ca fiind „o fată inteligentă, fără a fi ciudată, o ființă umană, nu o nebună”[73]. Stând alături de Johnny după monolog, ea a afișat un stil de conversație intim, pe care el l-a apreciat și astfel ea a fost invitată încă de opt ori în același an. Revista Time i-a comparat umorul cu cel al lui Woody Allen, menționând „cum să fii nevrotic despre aproape orice”, dar remarcând faptul că „stilul și feminitatea o fac specială”. Rivers s-a comparat și ea însăși cu Allen, declarând: „El a fost un scriitor, ceea ce practic am fost și eu... și vorbesc despre lucruri care au afectat generația noastră despre care nimeni altcineva nu a vorbit”[73]. Criticul New York Times Charles L. Mee a comparat-o și el cu Allen, explicând că „stilul ei este personal, un flux autobiografic de conștiință”.

Imaginea lui Rivers contrasta puternic cu cea a lui Carson pe scenă, iar acesta a fost unul din motivele pentru care Rivers a devenit co-gazdă, conform criticului Michael Pollan, care a comparat stilurile lor umoristice: acolo unde Carson este politicos, Rivers este nesuferită, unde el este calm, ea explodează, unde el este elegant, ea este urbană, etnică și bârfitoare. Carson ia interviuri ca și cum s-ar afla la club, iar Rivers la masa din bucătărie[74]. În viața personală, caracterul nevrotic său intens se manifesta mai puțin, conform lui Ralph Moltrie, cu care a avut o relație amoroasă și cu care a lucrat la cărți. El a spus, „Ea nu are aere. Ei nu îi pasă de ceremonie. Femeia aceasta nu are absolut nici o pretenție. Ea îți va spune totul imediat. Joan nu e cool—e complet deschisă”[75]. Conform biografului Victoria Price, umorul lui Rivers a fost notabil pentru că avea ca țintă și distrugea ceea ce era considerat acceptabil în comportamentul feminin. Prin bravura sa, a eliminat tabuuri vechi în umor, fapt ce a deschis drumul altor femei, inclusiv Roseanne Barr, Ellen DeGeneres și Rosie O'Donnell[76].

Viață personală[modificare | modificare sursă]

În 2002, Rivers a spus în Montreal Mirror că era republicană[77]. Pe ianuarie 28 2014, în timpul unei conversații între Rivers și Reza Farahan de la Shahs of Sunset, Melissa Rivers a intervenit pentru a clarifica faptul că ea și mama ei erau republicane „conservatoare din punct de vedere fiscal și liberale din punct de vedere social”[78].

Rivers a fost una din cei doar patru americani invitați la Căsătoria lui Charles, Prinț de Wales și Camilla Parker Bowles pe 9 aprilie 2005[79].

Relații și familie[modificare | modificare sursă]

Prima căsătorie a lui Rivers a fost în 1955, cu James Sanger, fiul unui manager de bunuri ale Bond Clothing Stores[18][80]. Căsătoria a durat șase luni[81] și a fost anulată pe motiv că Sanger nu dorea copii și nu a informat-o pe Rivers înainte de căsătorie[82].

Rivers cu fiica ei, Melissa, în timpul New York Fashion Week 2012

Rivers s-a căsătorit cu Edgar Rosenberg pe 15 iulie 1965[83]. Singurul lor copil, Melissa Rivers, s-a născut pe 20 ianuarie 1968. Joan Rivers a avut și un nepot, Cooper, născut Edgar Cooper Endicott în anul 2000[84]. Împreună cu mama și bunica lui, Cooper a fost prezentat în serialul WE tv Joan & Melissa: Joan Knows Best?[85]. Rivers a fost căsătorită cu Rosenberg până când acesta s-a sinucis în 1987, la patru zile după ce ea i-a cerut o separare[86][87]. Ea va descrie mai târziu căsătoria cu Rosenberg ca un „fals total”, plângându-se cu amărăciune despre modul cum a fost tratată în timpul lor de 22 de ani de căsătorie[88]. În 2012, într-un interviu cu Howard Stern, Rivers a spus că a avut mai multe relații extraconjugale după ce s-a căsătorit cu Rosenberg, inclusiv o aventură cu actorul Robert Mitchum în anii 1960 și o aventură cu actorul Gabriel Dell[89]. În 1990, ea se afla într-o relație de opt ani cu Orin Lehman, comisar pentru New York State Office of Parks and Recreation, veteran cu handicap din al doilea Război Mondial și membru al familiei Lehman[90][91].

În cartea sa Bouncing Back, Râuri a descris cum a dezvoltat bulimia nervosa după sinuciderea lui Rosenberg din 1987 și decesul ulterior al psihologului și prietenului ei din cauza SIDA[25]. În plus, relația cu fiica ei era tensionată în acea perioadă timp. Conform lui Rivers, acest amestec de evenimente au determinat-o să ia în calcul sinuciderea în casa din California. „Am luat arma, totul”, își amintea în 2008 într-un interviu. „Și [apoi] a venit câinele meu și s-a așezat în poala mea... și asta a fost un mare punct de cotitură în viața mea. Micul meu câine prost, un Yorkie, pe care l-am adorat, literalmente a venit și s-a așezat în poala mea. Și, la propriu, mi-a salvat viața. Cu adevărat mi-a salvat viața”. În cele din urmă, Rivers s-a recuperat cu sprijin psihologic și al familiei[92].

Filantropie[modificare | modificare sursă]

Ca filantrop, Rivers a susținut multiple cauze, printre care activismul HIV/SIDA[17], iar în mai 1985 a apărut alături de Nichols and May la un eveniment caritabil Comic Relief pentru noua AIDS Medical Foundation din New York City, unde biletele la Shubert Theatre s-au vândut pentru suma de 500 de dolari[93]. Ea a susținut și Elton John AIDS Foundation[94] și God's Love We Deliver, care oferă mese pacienților cu HIV/SIDA în New York City[95][96]. În 2008, ea a fost premiată de orașul San Diego, California, pentru ei activitatea sa filantropică în numele HIV/SIDA, iar comunitatea HIV/SIDA a numit-o „Joan d'Arc”[97].

În plus, ea a fost director onorific al American Foundation for Suicide Prevention[95][98]. A sprijinit, de asemenea, Guide Dogs for the Blind, o organizație non-profit care oferă câini însoțitori persoanelor nevăzătoare. Ea a donat organizațiilor caritabile evreiești, eforturilor de bunăstare a animalelor și cauzelor de prevenire a sinuciderii[17]. Printre alte organizații non-profit pe care le-a ajutat se numără Rosie's Theatre Kids, Habitat for Humanity, Human Rights Campaign[94] și Boy Scouts of America[99].

Proceduri cosmetice[modificare | modificare sursă]

Rivers a vorbit deschis despre multele operații estetice și a fost un pacient al chirurgului plastic Steven Hoefflin din 1983. Ea și-a subțiat nasul încă din facultate. Procedura următoare, un lifting la ochi, a fost realizată în anul 1965 (când avea în jur de 30 de ani) ca o încercare de a-și lungi cariera[100][101]. Atunci când își promova cartea, Bărbații Sunt Proști...Și Le Plac Sânii Mari: Ghidul Femeii pentru Frumusețe Prin Chirurgie Plastică, descrisă de New York Times Magazine ca „un ghid detaliat și foarte serios pentru lifting la ochi, liposucții și alte forme de chirurgie plastică”, a declarat: „am avut atât de multă chirurgie plastică, încât atunci când voi muri îmi vor dona corpul companiei Tupperware[102][103].

Deces[modificare | modificare sursă]

Pe 28 august 2014, Rivers a dezvoltat complicații grave și respirația i s-a oprit în timpul unei proceduri minore programate la gât în ambulatoriul unei clinici din Yorkville, Manhattan[104][105]. Resuscitată după o oră, Rivers a fost transferată la Spitalul Mount Sinai din New York și ulterior susținută artificial în viață[106]. Ea a murit pe 4 septembrie, la acest spital, rămânând în coma indusă medical[107].

Medicul legist din New York a spus că Rivers a murit din cauza lipsei de oxigen la nivel cerebral[108].

După aproape două luni de investigații, oficialii federali au raportat pe 10 noiembrie că o serie de greșeli au fost făcute de clinică, atât înainte, cât și în timpul procedurii. Printre altele, se enumerate eșecul clinicii de a reacționa la deteriorarea semnelor vitale ale lui Rivers, inclusiv o scădere severă de tensiune, administrarea potențială a unei doze incorecte de anestezic, desfășurarea unei proceduri chirurgicale fără consimțământul ei și alte nereguli medico-clinice[109][110].

Pe 7 septembrie, după incinerarea lui Rivers la Garden State Crematory în North Bergen, New Jersey[111], a avut loc un serviciu funerar privat la Templul Emanu-El din Manhattan[112][113]. La slujbă au fost prezenți un număr de aproximativ 1.500 de persoane. Lista invitaților a inclus mulți prieteni celebri de-ai lui Rivers și personalități, precum Howard Stern, Louis C.K., Whoopi Goldberg, Barbara Walters, Diane Sawyer, Joy Behar, Michael Kors, Matthew Broderick, Sarah Jessica Parker, Rosie O'Donnell, Kathy Griffin și Donald Trump[114]. Spectacolul muzical i-a inclus pe Hugh Jackman cântând „Quiet Please, There's a Lady On Stage”, precum și pe New York City Gay Men's Chorus, care au interpretat melodii din spectacole vechi. Gazda Howard Stern, care a ținut discursul de elogiu, a descris-o pe Rivers drept „nerușinată în public [și] cu clasă în privat ... o scandalagioaică, pionieră pentru comici de peste tot, ... [care] au luptat cu stereotipurile conform cărora femeile nu pot fi amuzante”[115]. Melissa, fiica sa, a citit o notă comică către mama ei ca parte din elogiu[116]. O parte din cenușa lui Rivers a fost împrăștiată de fiica ei în Wyoming.

Pe 26 ianuarie 2015, Melissa Rivers a depus un proces de malpraxis împotriva clinicii și medicilor care au efectuat operația mamei sale[117]. Procesul a fost închis prin plata unei sume nedezvăluite în mai 2016, iar medicii și-au asumat responsabilitatea pentru decesul lui Joan Rivers[118][119].

Rivers în 1967

Influențe[modificare | modificare sursă]

Influențe asupra lui Rivers[modificare | modificare sursă]

Joan Rivers a fost puternic influențată de Lenny Bruce[120]. Ca femeie comic, Rivers s-a simțit îndatorată și foarte diferită de alte femei și comediante precum Phyllis Diller (prietenă apropiat), Fanny Brice, Totie Fields, Jean Carroll, Minnie Pearl, Jackie „Moms” Mabley, Imogene Coca și Gracie Allen. Glumele timpurii ale lui Rivers au fost influențate de vodevil, Borscht Belt și comedia proto-feministă de la începutul anilor 1900[121][122][123].

În anii 1960 și 1970, Rivers a fost într-un turneu de comedie cu Lenny Bruce, Woody Allen, Richard Pryor, George Carlin, Bill Cosby și Dick Cavett. Deși îi considera colegi și prieteni, ea nu s-a simțit niciodată inclusă din cauza practicilor sexiste din industrie[124].

Comici influențați de Rivers[modificare | modificare sursă]

Comici contemporani care au declarat că Rivers a fost o influență asupra lor sunt: Kathy Griffin, Sarah Silverman, Whitney Cummings, Chris Hardwick, Joy Behar, Whoopi Goldberg, Billy Crystal, Jon Stewart, Louis C.K. și David Letterman. Este considerată un pionier al femeilor în comedie de către mulți critici și jurnaliști.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d „Joan Rivers”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Joan Rivers, SNAC, accesat în  
  3. ^ a b c d Joan Rivers, Internet Broadway Database, accesat în  
  4. ^ a b c d Joan Alexandra Molinsky, Internet Broadway Database, accesat în  
  5. ^ a b Melissa Rivers[*][[Melissa Rivers (American actress)|​]] (), http://joanrivers.com/2014/09/04/from-melissa/, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  6. ^ http://abcnews.go.com/Entertainment/joan-rivers-death-revealed/story?id=25264318  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  7. ^ a b c Joan Rivers, a Comic Stiletto Quick to Skewer, Is Dead at 81 
  8. ^ http://www.legacy.com/obituaries/mainlinemedianews/obituary.aspx?n=barbara-waxler&pid=165153015&fhid=18292  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  9. ^ http://www.huffingtonpost.com/2014/09/04/joan-rivers-judaism_n_5767934.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  10. ^ http://www.newyorkjourney.com/attractions/temple-emanu-el.htm  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  11. ^ Goldman, Shalom. „Joan Rivers”. Jewish Women's Archive. Accesat în . 
  12. ^ „How Joan Rivers Changed the Red Carpet Interview Forever With One Simple Question: Watch Her Best Moments!”. E!. . Accesat în . 
  13. ^ Sieczkowski, Cavan (). „Joan Rivers Honors Robin Williams In Resurfaced Interview”. Huffington Post. Playboy: Jack Gould, former television critic of The New York Times, called you "quite possibly the most intuitively funny woman alive." So whom does America's most intuitively funny woman find funny? 
  14. ^ Gould, Jack (). „TV: Frank and Mature Discussion of Birth Control; Contraceptive Devices Displayed on Channel 4 Vivacious Joan Rivers Brightens Own Show”. The New York Times. GOOD television often turns up at unexpected hours; it did from 9 to 10 A. M. yesterday on WNBC-TV (Channel 4). The first half was a major breakthrough in the educational use of the home screen—a totally frank and completely mature discussion of birth control. The second half hour offered Joan Rivers, quite possibly the most intuitively funny woman alive. 
  15. ^ The 50 Best Stand-up Comics of All Time. Rollingstone.com, retrieved February 22, 2017.
  16. ^ „Joan Rivers Biography – Facts, Birthday, Life Story”. The Biography Channel. Accesat în . 
  17. ^ a b c d Grossman, Cathy Lynn, Joan Rivers' gift: Wicked humor with a Jewish touch, The Washington Post, September 4, 2014.
  18. ^ a b c „Joan Rivers, a Comic Stiletto Quick to Skewer, Is Dead at 81”. The New York Times. . 
  19. ^ Pfefferman, Naomi (). „Joan Rivers' 'Life'—audacious, as always”. Jewish Journal. Accesat în . 
  20. ^ „Barbara Waxler Obituary”. legacy.com. Accesat în . 
  21. ^ „Joan Rivers profile”. Filmreference.com. Accesat în . 
  22. ^ Nolan, Caitlin (). „Joan Rivers' memory lives on in Brooklyn neighborhood where she grew up”. Daily News (New York). Accesat în . 
  23. ^ Sharp, Sonja (). „Joan Rivers on Growing Up in Brooklyn and Attending Progressive School”. The Wall Street Journal. Arhivat din original la . 
  24. ^ „Rivers was always a little Joan Molinsky to the end”. BuffaloNews.com. . Accesat în . 
  25. ^ a b Rivers, Joan (). „Joan Rivers”. Shrink Rap (Interviu). Interviu cu Pamela Stephenson. Finestripe Productions. 
  26. ^ Rivers 1997, pp. 74–75.
  27. ^ Rivers 1997, p. 93.
  28. ^ Riley 1995, p. 265.
  29. ^ Sochen, June (1998). "From Sophie Tucker to Barbra Streisand: Jewish Women Entertainers as Reformers". Talking Back: Images of Jewish Women in American Popular Culture. Ed. Joyce Antler. Brandeis series in American Jewish history, culture, and life. Hanover, NH: Brandeis University Press Published by University Press of New England. pp. 68–84.
  30. ^ Rivers 1986, pp. 85–96.
  31. ^ Horgan, Richard (). „Joan Rivers, Barbra Streisand and the Truth About Driftwood”. Adweek. Arhivat din original la . 
  32. ^ Rivers 1986, p. 230.
  33. ^ http://thecomicscomic.com/2014/07/12/joan-rivers-on-her-stand-up-comedian-contemporaries-then-and-now/
  34. ^ The Hollywood Reporter Staff (). „The Story of Joan Rivers: 24 Famous Friends From Dick Cavett to Donald Trump Construct Stunning Oral History for THR”. The Hollywood Reporter. Arhivat din original la . 
  35. ^ Rivers 1986, pp. 233–239.
  36. ^ Rivers 1986, pp. 359–373.
  37. ^ Rivers, Joan (). „Joan Rivers: Why Johnny Carson "Never Ever Spoke to Me Again”. The Hollywood Reporter. Arhivat din original la . 
  38. ^ That Show With Joan Rivers. TV Guide. Arhivat din original la . 
  39. ^ „Joan Rivers”. PBS. Arhivat din original la . Accesat în . 
  40. ^ „The Joan Rivers Show”. Imdb.com. Accesat în . 
  41. ^ „The Next to Last Joan Rivers Album”. Accesat în . 
  42. ^ „Joan Rivers Presents Mr. Phyllis & Other Funny Stories”. AllMusic. Arhivat din original la . 
  43. ^ Gussow, Mel (). „Stage: Her Water Bed Frozen Solid”. The New York Times. Arhivat din original la . 
  44. ^ „Joan Rivers at Carnegie Hall”. Columbia Spectator. CVII (66). .  open access publication - free to read
  45. ^ „Grammy Awards”. Metrolyrics.com. . Accesat în . 
  46. ^ „Saturday Night Live”. Imdb.com. . Accesat în . 
  47. ^ Kaufman, Joanne; Carter, Alan (). „Rocked by Tragedy and Failure, Joan Rivers Comes Back with a New Show and a New Life”. People. Accesat în . 
  48. ^ Kurtz, Judy (). „Gillibrand, Nancy Reagan mourn Joan Rivers' death”. The Hill. Accesat în . Rivers credited the former president's wife with helping her after the 1987 suicide of her husband, Edgar Rosenberg. The comedy queen recalled the conversation with Reagan in a 2010 interview, "I said, 'I can't get Edgar's body out of Philadelphia.' She said, 'Let me see what I can do.' The next day, his body came back to L.A. You don't ever forget that, especially when the chips are down." 
  49. ^ Bravin, Jess (). „Can We Talk? Joan Rivers Goes Prime Time on CBS”. 
  50. ^ Robehmed, Natalie. „The Curious Case Of Joan Rivers' QVC Line”. Forbes. 
  51. ^ „Joan Rivers' Rise From Rags to TV Retail Riches”. The Hollywood Reporter. 
  52. ^ „Still Talking: Joan Rivers, Richard Meryman: 9780517158531: Amazon.com: Books”. Amazon.com. 
  53. ^ „The Joan Rivers Show”. IMDb.com. 
  54. ^ „Joan Rivers Is Broke and Alone ... in Boston!”. onstageboston.com. 
  55. ^ Spencer, Charles (). „Critic's choice: stage”. 
  56. ^ Smith, Rupert (). „Joan Rivers, London”. 
  57. ^ „TV briefs: Rivers duo may leave E! for TV Guide Channel”. The Seattle Times. Seattle, Washington. . Accesat în . 
  58. ^ „Nip/Tuck Episode: "Joan Rivers". TV Guide. Lions Gate Entertainment. . Accesat în . 
  59. ^ „Nip/Tuck Episode: "Ben White". TV Guide. Lions Gate Entertainment. . Accesat în . 
  60. ^ „Nip/Tuck Episode: "Hiro Yoshimura". TV Guide. Lions Gate Entertainment. . Accesat în . 
  61. ^ Lehmann, Megan (). „GREEN PARTY – THE ALL-STAR CAST OF 'SHREK 2' MAKES A SERIOUSLY SILLY SEQUEL”. 
  62. ^ Noonan, Peggy (). „Joan Rivers: The Entertainer”. Wall Street Journal. Accesat în . 

    Purdum, Todd S. (). „THE 40TH PRESIDENT: IN WASHINGTON; At Rites for Reagan, Soaring Farewells”. New York Times. Accesat în . 

    Von Drehle, David (). „Reagan Hailed as Leader for 'the Ages'. Washington Post. Accesat în . 
  63. ^ Colacello 2004, p. 15.
  64. ^ „Joan Rivers performing at The 79th Royal Variety Performance”. Digital Spy. Hearst Magazines UK. . Accesat în . 
  65. ^ Logan, Brian (). „Edinburgh festival theatre review: Joan Rivers - Work in Progress by a Life in Progress”. 
  66. ^ Verini, Bob; Verini, Bob (). „Joan Rivers: A Work in Progress by a Life in Progress”. 
  67. ^ „A Comic's Life and Times: Enter Talking or Mocking”. The New York Times. . Accesat în . 
  68. ^ „Joan Rivers - A Piece of Work”. IFC Entertainment. Arhivat din original la . Accesat în . 
  69. ^ „Joan Rivers: A Piece Of Work (2010)”. 
  70. ^ „Joan Rivers 'remains on life support' five days after heart and lung”. The Independent. . 
  71. ^ Zoglin, Richard. Comedy at the Edge: How Stand-up in the 1970s Changed America, Bloomsbury Publishing (2008) e-book
  72. ^ video: Joan Rivers on Johnny Carson Show
  73. ^ a b Nachman 2003, p. 596.
  74. ^ Timberg, Bernard. Television Talk: A History of the TV Talk Show, University of Texas Press (2002) p. 132.
  75. ^ Nachman 2003, p. 623.
  76. ^ Price 2000, pp. 219–220.
  77. ^ Hays, Matthew (). „Can she talk”. Montreal Mirror. Arhivat din original la . Accesat în . 
  78. ^ Rivers, Joan. „In Bed With Joan”. 
  79. ^ Miller, Julie (). „Prince Charles Is Just as Broken Up Over Joan Rivers' Death as We Are”. Vanity Fair. Accesat în . 
  80. ^ Rivers 1986, pp. 67–71.
  81. ^ Rivers 1986, pp. 182–183.
  82. ^ Rivers 1986, p. 70.
  83. ^ Rivers 1986, p. 375.
  84. ^ Fink, Mitchell (). „Stars To Swell Cathedral For Mottola Wedding”. New York Daily News. Accesat în . 
  85. ^ „Joan Rivers is a nice person – really”. The Miami Herald. . 
  86. ^ Rivers, Joan (). „Joan Rivers Interview”. The Joan Rivers Show (Interviu). Interviu cu Dick Cavett. 
  87. ^ Marjorie Rosen (). „The Rivers Run Together”. People Magazine. 39 (24). "The way I see it," explains Joan, "Melissa blamed me." After all, Joan and Edgar had only recently separated when he killed himself. 
  88. ^ „Joan Rivers - obituary”. The Telegraph. . Accesat în . 
  89. ^ „Joan Rivers on Howard Stern Show”. Sirius Radio. . 
  90. ^ Daily Beast: "Truth to Power Joan Rivers: Our Last Interview" by Tim Teeman September 14, 2014
  91. ^ New York Magazine: "Joan Rivers Always Knew She Was Funny" retrieved September 25, 2017
  92. ^ Rivers 1997, p. 125.
  93. ^ New York magazine, May 13, 1985
  94. ^ a b „Joan Rivers Charity Work, Events and Causes”. Look to the Stars. Accesat în . 
  95. ^ a b Couch, Robbie (). „Joan Rivers Didn't Just Tell Jokes. She Fought for AIDS Patients and Suicide Prevention, Too”. The Huffington Post. 
  96. ^ „AHF mourns Joan Rivers: 'Her heart was as big as her mouth was tart.'. AIDS Health Foundation. . Arhivat din original la . 
  97. ^ Bacchus, Danya (). „Joan Rivers Considered 'Joan of Arc' for HIV/AIDS Community”. KNSD. 
  98. ^ „Board of Directors”. American Foundation for Suicide Prevention. Arhivat din original la . 
  99. ^ „Remembering Joan Rivers, a friend of Scouting”. Bryan on Scouting. . Accesat în . 
  100. ^ Cadwalladr, Carole (). „Talk about a boob job: Joan Rivers' hymn to the joys of plastic surgery leaves Carole Cadwalladr feeling queasy”. The Observer. 
  101. ^ Kron, Joan (iulie 2005). „Nip/Talk”. Allure. Accesat în . 
  102. ^ Ramisetti, Kirthana (). „Joan Rivers dead at 81: Comedian's Top 10 jokes about celebs, plastic surgery, herself (A look back at the comedian's top zingers from her decades-long career)”. New York Daily News. 
  103. ^ Solomon, Deborah (). „Questions for Joan Rivers: Cutup. The New York Times Magazine. 
  104. ^ Duke, Alan (). Clinic where Joan Rivers stopped breathing is under investigation. CNN. Accesat în . 
  105. ^ „Joan Rivers In Medically-Induced Coma After Going Into Cardiac Arrest”. CBS Local. CBS News. Accesat în . 
  106. ^ McShane, Larry (). „Joan Rivers on life support, family members stand vigil”. New York Daily News. Accesat în . 
  107. ^ „Joan Rivers 'resting comfortably' after health scare”. BBC News. Accesat în . 
  108. ^ „Medical Examiner: Joan Rivers' Death 'Resulted From Predictable Complication'. WCBS-TV. . Accesat în . 
  109. ^ "Joan Rivers' Treatment Had Numerous Violations, U.S. Inquiry Finds", New York Times, November 10, 2014
  110. ^ "Joan Rivers' daughter 'outraged' over mistakes that led to comedian's death", The Guardian, U.K., November 11, 2014
  111. ^ „Rabbi Perl to Joan Rivers 'Can We Talk?' The Tragic Cremation of Joan Rivers”. Five Towns Jewish Times. . Accesat în . 
  112. ^ Duke, Alan (). „Joan Rivers gets showbiz send-off with New York funeral”. CNN. Accesat în . 
  113. ^ Joan Rivers gets star-studded New York funeral, The Times of Israel, September 7, 2014
  114. ^ https://www.hollywoodreporter.com/news/joan-rivers-funeral-takes-place-730815
  115. ^ Barron, James (). „At Joan Rivers' Memorial, Celebrities, Cameras and Crowds”. The New York Times. Accesat în . 
  116. ^ McRady, Rachel (). „Melissa Rivers Reads Hilarious Note to Joan Rivers as Eulogy at Funeral: Read the Entire Letter”. Us Weekly. Accesat în . 
  117. ^ „Lawyers: Melissa Rivers files malpractice lawsuit in mother Joan's death”. Fox News. Associated Press. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  118. ^ „Settlement Reached in Joan Rivers Malpractice Case”. The New York Times. . Accesat în . 
  119. ^ Frehse, Rob; Newsome, John (). „Family of Joan Rivers settles with clinic at the center of a medical malpractice”. Accesat în . 
  120. ^ „Recalling a show that justifies dimming Broadway marquees for Joan Rivers”. 
  121. ^ Cullen, Frank; Hackman, Florence; McNeilly, Donald (). Vaudeville old & new: an encyclopedia of variety performances in America (în engleză). Psychology Press. ISBN 9780415938532. 
  122. ^ Rivers, Joan (). „Joan Rivers on how Phyllis Diller paved the way for women in comedy”. Washington Post. Accesat în . 
  123. ^ Kron, Joan (). „A Farewell to My Friend Joan Rivers”. Allure (în engleză). Accesat în . 
  124. ^ https://soundcloud.com/siriusxmcomedy/joan-rivers-her-comedy-peers-in-nyc-in-the-60s-unmasked

Legături externe[modificare | modificare sursă]