Sari la conținut

Alexandru N. Lahovari

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Alexandru N. Lahovari
Date personale
Nume la naștereAlexandru N. Lahovari
Născut Modificați la Wikidata
București, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedat (55 de ani) Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
PărințiNicolae Lahovary[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriIacob N. Lahovari
Ion N. Lahovari
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiediplomat
politician
avocat Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Ministru al Justiției
În funcție
20 aprilie 1870 – 14 decembrie 1870
MonarhCarol I al României
În funcție
25 octombrie 1873 – 30 martie 1876
Ministrul Agruculturii, Industriei și Comerțului
În funcție
12 noiembrie 1888 – 22 martie 1889
MonarhCarol I al României
Ministrul Lucrărilor Publice
În funcție
29 martie 1889 – 3 noiembrie 1889
MonarhCarol I al României
Ministrul Afacerilor Externe al României
În funcție
5 noiembrie 1889 – 15 februarie 1891
MonarhCarol I al României
Precedat dePetre P. Carp
Succedat deConstantin Esarcu
În funcție
27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895
Precedat deConstantin Esarcu
Succedat deDimitrie Sturdza

Profesiepolitician

Alexandru N. Lahovari (n. 16 august 1840, București – d. 4 martie 1897, Paris) a fost un politician și ministru de externe român. A fost fratele lui Iacob N. Lahovari și Ion N. Lahovari.

În urma decesului subit al lui Alexandru N. Lahovari la Paris, pe prima pagină a ziarului Epoca nr. 394 de joi 6 martie 1897 a apărut un necrolog care rezumă viața și activitatea acestuia:[1]

Străbunicul său a fost caimacam al Olteniei; bunicul său a reprezentat județul Vâlcea în Obșteasca Adunare de la 1831, primul Parlament român; tatăl său, Nicolae Lahovari, a fost un foarte prețuit om politic care a ocupat demnitățile de membru al Divanului ad-hoc, senator și sub-secretar de Stat al afacerilor străine.

Alexandru Lahovari și-a făcut studiile secundare în liceul Louis-le-Grand din Paris, și tot la Paris a urmat și facultatea de drept, de unde a obținut, la 1865, diploma de doctor. După un scurt stagiu în magistratură, Alexandru Lahovari a intrat în politică.

Viața politică

[modificare | modificare sursă]

A fost ales deputat în prima Cameră după Constituantă, a întemeiat «juna dreaptă» cu Ion Ghica, Petre P. Carp, Gheorghe Grigore Cantacuzino și Ion C. Grădișteanu.

La 30 iulie 1867, Alexandru Lahovari a fost numit secretar general și director al ministerului afacerilor străine, post pe care l-a ocupat până la 11 octombrie acel an.

La 20 aprilie 1870, în vremea cea mai critică pentru România, a intrat în cabinetul lui Manolake-Costake Epureanu, luând portofoliul justiției (până la 14 decembrie 1870).

În vremea cabinetului Ion Ghica, Lahovari s-a numărat printre cel 40 deputați conservatori care, prin energicele lor demonstrații de lealitate, au împiedicat abdicarea principelui Carol.

Formându-se, la 11 martie 1871, guvernul Lascăr Catargiu, Alexandru Lahovari a luat portofoliul justiției, pe care l-a ținut patru ani și jumătate. În timpul acesta, Lahovari a făcut însemnata reformă a codului penal și a procedurii penale.

Aflat în opoziție, sub guvernarea de doisprezece ani al lui Ion Constantin Brătianu (Guvernul Ion C. Brătianu (1), Guvernul Ion C. Brătianu (2), Guvernul Ion C. Brătianu (3) și Guvernul Ion C. Brătianu (4)), Alexandru Lahovari a jucat, în această perioadă, roluri hotărâtoare în chestiunile cele mai vitale pentru țară — cum a fost „Chestiunea Dunării” și altele. De la 1884 și până la 1888, Lahovari a fost «Fulgerul» faimoasei opozițiuni care a dărâmat regimul lui I. C. Brătianu.

Sub ultimul regim conservator (Guvernul Theodor Rosetti (2), Guvernul Lascăr Catargiu (3), Guvernul George Manu și Guvernul Lascăr Catargiu (4)), Alexandru Lahovari a ocupat succesiv, din noiembrie 1888 și până în octombrie 1895, portofoliile domeniilor, lucrărilor publice și afacerilor străine, legându-și numele de mari servicii aduse țării.

Galerie imagini

[modificare | modificare sursă]

Note, referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „Ziarul Epoca: necrolog Alexandru Lahovari”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Articole biografice