Robia în țările române

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Sclavia în România)
Salt la: Navigare, căutare
Un afiș din Țara Românească, din 1852, care prezintă o licitație de robi țigani denumiți impropriu „sclavi”.

Robia în țările române, denumită în mod corect în limba engleză slavery in Romania, adică „sclavia în România”, se referă cu precădere la situația persoanelor de etnie romă, aflați în stare de robie pe teritoriul Principatelor Române. timp de mai mult de 5 secole

Robia trebuie confundată cu sclavia din două motive[1] :

  • un rob se poate vinde , cumpara, schimba ( Ţiganii erau ceva ce aparţinea stăpînilor, care-i puteau folosi şi răsfolosi tară frică. Erau vînduţi,

schimbaţi, puteau fi pedepsiţi cu bătaia, practic, fără măsură. „Cu ei, nu se face un negoţ după toate regulile — afirmă Wilkinson —; nu există obiceiul să fie puşi la vînzare. Sînt vînduţi şi cumpăraţi pe ascuns, preţul obişnuit al unui rob, de orice sex, fiind de cinci sau şase sute de piaştri." Să precizăm că acesta era preţul unui rob vătraş, servitor la conac; nomazii, lăieşii, erau cu jumătate mai ieftini) https://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/10/neagu-djuvara-intre-orient-si-occident.pdf

  • un rob poate fi proprietatea unui voievod, sau unei mânăstiri sau unui boier ( Codul penal din Muntenia al anului 1818 preciza că „Toți țiganii sunt născuți robi” și că „Țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului”)

Diferența dintre un rob si un sclav este doar de natura limvistica,

Robia este atestată din secolul al XIV-lea și este desființată la jumătatea secolului al XIX-lea, ca o consecință a campaniei purtate de tinerii revoluționari care au adoptat ideile liberale ale iluminismului. Printre aceștia, cel mai notabil este Mihail Kogălniceanu, care pune bazele legislației referitoare la dezrobirea țiganilor în Moldova.

Originea[modificare | modificare sursă]

Originea robiei rromilor în spațiul Pricipatelor Române este incertă. Istoricul Nicolae Iorga corelează apariția rromilor pe aceste meleaguri cu Invazia mongolă în Europa din 1241, sugerând probabilitatea ca robii rromi (care erau cercetașii, iscoadele, rotarii, crescătorii de cai, căruțașii, căldărarii, pielarii, cortorarii și fierarii mongolilor și mai târziu ai tătarilor) să fi fost preluați de la mongoli și tătari în secolul al XIV-lea, odată cu înfrângerea acestora de către regii poloni sau ungari, de către voievozii români sau de către țarii ruși (robia rromilor existând în toate aceste țări, dar și în Persia și Asia centrală).

În acea perioadă, atât robia cât și sclavia erau frecvente în Europa. Astfel, slavii încă ne-creștinați erau luați ca sclavi în regatele creștine din occident (Franța, Imperiul Germanic, Regatul Ungariei), etimologia cuvântului sclav provenind de la slavi (nu de la servus din latină), alt exemplu fiind sclavia reciprocă practicată între sarazinii musulmani sau evreii hazari pe de-o parte, și creștinii din regatele occidentale sau din Rusia Kieveană pe de alta.

Condiția robilor: rromii fără stăpân sunt proprietatea statului”, exista un număr mic de robi care nu erau rromi, îndeosebi printre „tâmpiți” (handicapații mintali), și de rromi care nu erau robi (printre familiile înstărite, care-și răscumpăraseră robia sau printre rromii „sloboziți”, adică eliberați, care se regrupau în „Slobozii”), dar aceștia nu mai erau denumiți țigani, cuvânt care devenise sinonim cu rob.[modificare | modificare sursă]

  • Pentru a caracteriza statutul unei părți, „legată de glie”, din țărănimea română în Evul Mediu, se utilizează termenii: „iobăgie” sau „șerbie” (acesta din urmă provenind din cuvântul latin servus). Deși situația acestor pături sociale se înrăutățește mai ales din secolul al XIV-lea până către secolul al XVIII-lea, iobagii își păstrează o personalitate atât juridică, cât și sufletească. Ei pot depune mărturie și nu pot fi pedepsiți fără judecată.
  • Statutul robilor rromi este inferior, ei având doar o personalitate religioasă ca suflete: mărturia lor nu avea valoare juridică și puteau fi pedepsiți fără judecată, se puteau căsători între ei, dar numai cu acordul stăpânului, iar dacă doi robi având doi stăpâni diferiți se căsătoreau, copiii lor trebuiau împărțiți în mod egal între cei doi stăpâni, chiar daca erau crescuți împreună.

Desființarea robiei[modificare | modificare sursă]

În secolul al XIX-lea, generațiile de tineri instruiți în vestul Europei adoptă concepțiile progresiste occidentale și se creează un puternic val antisclavagist. În perioada 1843 - 1855 are loc abolirea robiei în Principatele Române.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Nicolae Iorga, „Istoria românilor”, Ediția I, 1936-1939 și Academia Română, „Istoria românilor”, 4 vol., Editura Enciclopedică, București 2001.

Legături externe[modificare | modificare sursă]