Lagărul de concentrare Dachau

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Poarta Lagărului de concentrare Dachau

Dachau a fost primul lagăr de concentrare nazist (în germană Konzentrationslager (KZ)) înființat în Germania, pe terenul unei fabrici de muniții abandonate lângă orașul Dachau, la aproximativ 16 km nord-vest de München, în landul Bavaria. Lagărul de concentrare și-a început activitatea la 22 martie 1933, la ordinele lui Heinrich Himmler, comandantul suprem al SS-ului (în germană Reichsführer-SS).

După ce a fost numit inspector al tuturor lagărelor de concentrare, comandantul lagărului, Theodor Eicke s-a servit de lagărul Dachau ca model pentru toate lagărele construite ulterior, cât și ca școală pentru ofițerii SS din efectivele de pază din sistemul concentraționar nazist german.

Arbeit macht frei (în germană „Munca eliberează”) - intrarea deținuților, Lagărul de concentrare Dachau

Primul lagăr de concentrare[modificare | modificare sursă]

KZ Dachau: Himmler trece în revistă gardienii din SS-Junkern (martie 1938)
Heinrich Himmler și Rudolf Hess în inspecție în lagărul Dachau (1935)

Lagărul de la Dachau a fost primul lagăr de concentrare înființat de guvernul de coaliție format de Pardidul Național Socialist (Nazist) NSDAP și Partidul Catolic de Centru (dizolvat la 6 iulie 1933). Himmler, comandant interimar al poliției din München, a descris oficial lagărul ca fiind „primul lagăr de concentrare pentru deținuți politici.”A[1].

Dachau a folosit drept prototip și model pentru celelalte lagăre de concentrare înființate ulterior. Organizarea sa de bază și planul clădirilor au fost concepute de comandantul Theodor Eicke și aplicate în toate lagărele ulterioare. Avea un lagăr securizat separat, lângă centrul de comandă, în care se aflau spațiile de cazare pentru personal, administrația și facilitățile militare. Eicke însuși a devenit inspector șef al tuturor lagărelor de concentrare, responsabil pentru adaptarea organizatorică a lor după modelul pe care-l reprezenta primul lagăr, cel de la Dachau.[2].

În clasificarea lagărelor de concentrare naziste, Dachau, ca și celelalte lagăre aflate pe teritoriul german, figurează în nomenclatura nazistă ca „lagăr de concentrare” și nu ca „lagăr de exterminare” (în germană Vernichtungslager), deși atât în lagărul principal de lângă Dachau, cât și în lagărele auxiliare externe, mortalitatea extrem de mare și metodele folosite pentru a ajunge la acest rezultat au fost asemănătoare lagărelor de exterminare.

La Dachau au fost internați peste 200.000 de deținuți din peste 30 de țări, dintre care aproape o treime erau evrei.[3] Se estimează că 25.613 de deținuți au murit în lagăr și alți aproape 10.000 în sublagărele acestuia,[4] în primul rând din cauza malnutriției, a îmbolnăvirilor și a sinuciderilor. La începutul lui 1945, în lagăr a izbucnit o epidemie de tifos cu o mortalitate a deținuților foarte ridicată.

Împreună cu lagărul Auschwitz-Birkenau (Auschwitz II), Dachau a devenit simbolul lagărelor de concentrare naziste. Konzentrationslager (abreviat oficial KL și, postbelic, KZ). Dachau ocupă un loc important în memoria publică, deoarece a fost al doilea dintre lagărele eliberate de armata britanică și cea americană. A fost totodată unul dintre primele locuri de unde opinia publică mondiala a putut vedea, în reportaje și filme documentare, realitatea brutalității naziste.

Administrație, condiții[modificare | modificare sursă]

Grămezi de haine la Dachau Prizonierii erau obligați să se dezbrace înainte de a fi împușcați.
KZ Dachau - Deținuții la apel (28 iunie 1938). Fotografie de Friedrich Franz Bauer
Dachau: „Calul de pedeapsă”
Unul dintre cuptoarele crematoriului din KZ-Dachau, Bundesarchiv: Bild 183-H26996

Lagărele de concentrare naziste s-au aflat în custodia absolută a SS-ului, subordonate exclusiv comandamentului SS și lui Adolf Hitler personal, în afara oricărui control perlamentar, juridic, polițienesc, sau al armatei, deși se bucurau de colaborarea deplină a tuturor instituțiilor statale germane (vezi Conferința de la Wannsee).

Primii deținuți ai lagărului au fost diverși opozanți ai regimului, reali și prezumtivi: comuniști, social-democrați, membri ai unor organizații muncitorești, precum și membri ai partidelor conservatoare și liberale. Chiar și deținuții evrei au fost încarcerați inițial numai din cauza orientării politice. Ulterior, numărul deținuților a sporit cu alte categorii: membri ai clerului romano-catolic și călugări catolici, alți creștini, martorii lui Iehova, francmasoni, homosexuali, romi și sinti.

După Noaptea de cristal, circa 10.000 de evrei au fost internați în lagărul Dachau. Din 1938, la Dachau au fost duse tot mai multe victime ale agresiunii național-socialiste: cetățeni austrieci, cehi (urmare a anexării Austriei și Cehiei), apoi, după izbucnirea celui de al doilea răzoi mondial, polonezi, norvegieni, olandezi, francezi etc. În scurt timp, deținuții germani au devenit minoritari în lagărul Dachau, numărul cel mai mare de captivi fiind al celor aduși din Polonia și Uniunea Sovietică. Numărul internaților la Dachau a ajuns să fie de peste 200.000 de persoane, provenite din peste treizeci de țări.

Lagărul Dachau a fost scena unor omoruri în masă: din octombrie 1941, mii de prizonieri sovietici au fost duși în lagăr și împușcați. Pe lângă aceștia, numeroși alți prizonieri, condamnați la moarte de Gestapo, au fost duși la Dachau doar pentru a fi executați. Mulți prizonieri de război au murit din cauza experimentelor la care i-au supus medici ai SS-ului: la presiune atmosferică, la degerături în condiții de frig extrem, experimente cu malarie și multe altele. În afară de cele 30.000 de victime înregistrate oficial în Dachau, și-au pierdut viața numeroși alți prizonieri prin inaniție, molime, extenuare, maltratări și umilințe de tot felul.

Înainte de izbucnirea războiului, deținuții erau folosiți atât la munci în interiorul lagărului, cât și la lucrările din construcțiile de drumuri și la cele pentru secarea mlaștinilor din apropierea orașului. În timpul războiului, deținuții au fost folosiți, în număr tot mai mare, în munca forțată din industria armelor și muniției. În 1942 a fost inițiată o rețea vastă de lagăre și comandamente auxiliare situate în provincie, în care peste 30.000 de deținuți înregistrați la Dachau trudeau exclusiv în industria armelor și munițiilor.

Odată cu intensificarea atacurilor întreprinse de aviația militară anglo-americană asupra Germaniei, autoritățile naziste au mutat în subteran fabricile de armament și muniție și avioane, împreună cu instalațiile pentru cazarea celor constrânși la munca forțată.

Lagărele externe care depindeau de Dachau au fost construite în apropierea orașelor Kaufering și Mühldorf. Prizonierii care munceau în galeriile și sălile subterane erau ținuți în condiții de trai și muncă mizere, extenuante, mai ales în lagărul de la Mühldorf, unde lucrau peste 30.000 de prizonieri, în majoritate evrei din Ungaria, Polonia și Lituania.

Sfârșitul[modificare | modificare sursă]

Procesul de la Dachau (15 noiembrie 1945 - 13 decembrie 1945) - judecătorii tribunalului militar american
Procesul de la Dachau (15 noiembrie 1945 - 13 decembrie 1945) - banca acuzaților[5].

Odată cu înaintarea Forțelor Aliate, tot mai multe lagăre naziste au fost evacuate, iar prizonierii transportați în alte lagăre. Din cauza condițiilor brutale în care au avut loc marșurile de evacuare și a acțiunilor criminale săvârșite de gardienii naziști supraveghetori, mii de deținuți și-au pierdut viața pe drum - de foame, boli, extenuare, maltratare sau pur și simplu împușcați spontan de gardieni.

Numărul deținuților din Dachau a sporit de patru ori din decembrie 1944, ceea ce a dus la supraaglomerarea barăcilor și izbucnirea unei epidemii de tifos căreia i-au căzut victime mii de oameni. La începutul lui aprilie 1944 conducerea SS a lagărului a început evacuarea unor lagăre auxiliare situate lângă Dachau. În timpul acțiunii de evacuare, un număr mare de deținuți și-au pierdut viața, atât din cauza condițiilor mizerabile de transport, cât și a atacurilor aeriene întreprinse de aviația americană asupra coloanelor de tren, presupuse, eronat, a fi fost garnituri care transportau soldați și materiale de război.

La 27 aprilie 1945, 7.000 de deținuți de la Dachau au fost trimiși câteva zeci de kilometri mai la sud. O zi mai târziu marea majoritate a ofițerilor SS a părăsit lagărul, iar a doua zi cei 67.000 de prizonieri rămași au fost eliberați de o unitate a armatei americane. Unii dintre gardienii de rang inferior, rămași la fața locului au fost executați sumar de trupele americane.[6]

Muzeul memorial Dachau[modificare | modificare sursă]

Deschis provizoriu în 1960 pe locul unde s-au aflat barăcile și alte clădiri ale lagărului, Muzeul memorial Dachau a fost inaugurat oficial la 9 mai 1965 ca rezultat al eforturilor depuse de Comitetul Internațional pentru Dachau (în franceză Comitè International de Dachau) și sponsorizat de guvernul statului Bavaria. Consultant a fost deținutul nr. 113087, arhitectul René van der Auwera[7]B.

Note[modificare | modificare sursă]

  • [A] Himmler a declarat la o conferință de presă: „Miercuri va fi inaugurat primul lagăr de concentrare în apropierea orașului Dachau. Are o capacitate pentru 5.000 de oameni. Aici vor fi concentrați toți funcționarii comuniști, marxiști și, în funcție de necesității, din organizația (social-democrată a veteranilor din primul război mondial) „Reichsbanner”, care periclitează siguranța statului, deoarece, dacă nu vrem să împovărăm prea mult aparatul statului, e imposibil să lăsăm funcționarii comuniști multă vreme în seama penitenciarelor de pe lângă judecătorii, dar nici nu putem lăsa acești funcționari comuniști în stare de libertate. Încercări făcute de noi în acest sens au arătat că aceștia își vor continua instigările și vor încerca să se organizeze. Această măsură o adoptăm fără a lua în seamă considerații meschine și având totodată convingerea că prin aceasta vom liniști populația națională și că acționăm în interesul ei.” [8].
  • [B] In Memoriam. În al VIII-lea an de cancelariat, pe 19 august 2013, D-na Angela Merkel a vizitat Lagărul Dachau, unde a declarat: „...Mă simt plină de tristețe și de rușine...” (din engleză : "fills me with deep sadness and shame"). A fost pentru prima oară când un cancelar german a vizitat acest lagăr. Imediat după scurta și emoționanta sa declarație, Cancelara s-a grăbit spre o berărie, unde a băut o bere cu alegătorii[9][10].

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Carsten Voigt, Kampfbünde der Arbeiterbewegung. Das Reichsbanner Schwarz-Rot-Gold und der Rote Frontkämpferbund in Sachsen 1924–1933 (Organizațiile paramilitare ale mișcării muncitorești. "Reichsbanner schwarz-rot-gold" /Steagul reichului negru-roșu-auriu/ și "Roter Frontämpferbund" /Liga Roșie a Combatanților pe Front/ în Saxonia, 1924-1933) (seria Geschichte und Politik in Sachsen /Istoria și politica Saxoniei/, vol. 26). Editura Böhlau, Köln/Weimar și Viena, 2009. ISBN 3-412-20449-8
  2. ^ United States Holocaust Memorial Museum, The Holocaust, Holocaust Encyclopedia. [1]
  3. ^ Dachau - The First Concentration Camp
  4. ^ Stanislav Zámečník, That Was Dachau 1933, 1945, p. 377 și 379
  5. ^ http://www.ushmm.org/uia-cgi/uia_doc/photos/10
  6. ^ Imagini din filme făcute la fața locului de operatori documentariști ai armatei americane [2] și [3].
  7. ^ en Distel, Barbara & Jakusch, Ruth, Concentration camp Dachau, 1933 - 1945, p. 4-5, publ. Comité International de Dachau, editura Lipp GmbH, München, ed. a X-a, 1978, ISBN 3-87490-528-4
  8. ^ de ***: Münchener neueste Nachrichten, foto, ediția din 21 martie 1933 [4]. Același articol (Münchener neueste Nachrichten, foto, ediția din 21 martie 1933): [5]
  9. ^ en BBC News: German Chancellor Angela Merkel visits Dachau camp, http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-23770834 20 August 2013. Accesat: 21 august 2013
  10. ^ en Paterson, Tony: Angela Merkel’s visit to Dachau (and beer tent) smelt off, say critics - First visit by post-war German leader to concentration camp leads to heated row, The Independent, 20 August 2013, http://www.independent.co.uk/news/world/europe/angela-merkel-visit-to-dachau-and-beer-tent-smelt-off-say-critics-8777180.html Accesat:21 august 2013.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • en Bishop, Lt. Col. Leo V.; Glasgow, Maj. Frank J.; Fisher, Maj. George A., eds.: The Fighting Forty-Fifth: the Combat Report of an Infantry Division, Baton Rouge, Louisiana.: 45th Infantry Division, Army & Navy Publishing Co., 1946, OCLC 4249021.
  • en Smith, Marcus J.: The harrowing of hell: Dachau, Publ. University of New Mexico Press, First edition, 1972, ISBN 0826302645; ISBN 978-0826302649
  • fr Terrenoire, Louis: Sursitaire de la mort lente, Seghers, Paris, 1976
  • fr Fanguin, Jean: Du Mont Mouchet à Dachau. Vie et mort des déportés dans le bagne nazi, Imprimerie Gerbert à Aurillac (Cantal), 28 novembre 1984
  • en Buechner, Howard A.: Dachau—The Hour of the Avenger, Thunderbird Press, 1986, ISBN 0-913159-04-2.
  • fr Rovan, Joseph: Contes de Dachau, Julliard, 1987
  • it Feltri, Francesco Maria: Il nazionalsocialismo e lo sterminio degli ebrei: lezioni, documenti (Naționalismul și exterminarea evreilor: lecții și documente), Casa Edititrice Giuntina, 1995, ISBN 88-8057-016-1
  • de Sofsky, Wolfgang: Die Ordnung des Terrors: Das Konzentrationslager, Fischer Taschenbuch Verlag, 1999, ISBN 3-596-50236-5.
  • en Marcuse, Harold: Legacies of Dachau: The Uses and Abuses of a Concentration Camp, 1933-2001, Cambridge University Press, 2001, ISBN 978-0-521-55204-2.
  • de Zámečník, Stanislav: Das war Dachau (Acesta a fost Dachau), Luxemburg, 2002.
  • en Edkins, Jenny: Trauma and the memory of politics, Cambridge University Press, 2003, ISBN 978-0-521-53420-8.
  • fr Zámečník, Stanislav: C'était ça Dachau, Le Cherche Midi, 2003
  • it Geloni, Italo: Ho fatto solo il mio dovere (Jurnalul unui partizan din Toscana deținut în diferite lagăre), Pontedera, 2004.
  • fr Greene, Joshua M.: Justice à Dachau, Calmann-Lévy, 2005
  • en Roberts, Donald R. (edited by Heather R. Biola): The other war, a World War II journal (include rapoarte ale armatei americane, resp. corpul medical al div. a 9-a de infanterie - interogarea unor membri ai SS din Dachau), Elkins, W.V., McClain Printing Co., 2008, ISBN 978-0-87012-775-5.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Lagărul de concentrare Dachau