Cosmopolit fără țară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Cosmopolit fără țară (în rusă : безродный космополит) a fost un eufemism sovietic folosit în timpul campaniei antisemite staliniste din perioada 19481953, care a culminat cu afacerea „conspirația complotul doctorilor evrei”, care ar fi urmat să elimine fizic conducerea Uniunii Sovietice prin otrăvire. Termenul și persecuțiile i-au vizat direct pe evrei, totuși, acest fapt nu a fost niciodată recunoscut oficial, pentru a evita acuzațiile de antisemitism de stat, ceea ce ar fi fost împotriva principiilor marxiste ale „Fraternității între popoare” și ale Internaționalismului proletar.

Fundalul[modificare | modificare sursă]

Pe la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și în primii ani ai perioadei postbelice, Comitetul antifascist evreiesc (CAE) a căpătat o influență tot mai mare printre evrei sovietici, CAE fiind acceptat în Occident ca organ reprezentativ al acestei minorități etnice. Cum activitățile Comitetului nu se identificau uneori, cu politica oficială sovietică (vezi Cartea neagră), Stalin a devenit din ce în ce mai deranjat de aceste libertăți care-i puneau la îndoială puterea absolută. Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a ajuns la concluzia că, în loc să-și concentreze lupta împotriva „forțelor reacționare internaționale”, CAE continua linia politică a Bund — o categorisire periculoasă, de vreme ce toți foștii membri Bund-ului fuseseră „epurați”. În ianuarie 1948, șeful CAE, popularul actor Solomon Mihoels a murit într-un suspect accident auto care a părut mai degrabă un asasinat. Au urmat arestările membrilor Comitetului antifascist evreiesc și desființarea organizației.

URSS a votat pentru Planul ONU de împărțire a Palestinei din 1947 și, în mai 1948, a recunoscut constituirea Statului Israel în acest teritoriu, sprijinindu-l mai apoi cu arme (prin intermediul Cehoslovaciei, sfidând embargoul impus de ONU), în primul război arabo-israelian. Mulți evrei sovietici s-au simțit înaripați de ideea noului stat israelian și au trimis mii de scrisori către încă existentul Comitet antifascist evreiesc, arătându-se dornici să contribuie cu bani sau chiar oferindu-se voluntari pentru apărarea Israelului. Aceată mișcare a apărut în ochii autorităților sovietice de-a dreptul o coloană a cincea anti-sovietică.

În septembrie 1948, primul ambasador israelian în URSS, Golda Meir,[1] a sosit la Moscova. Mulțimi uriașe entuziaste (estimate la circa 50.000 de oameni) s-au adunat de-a lungul drumului străbătut de ambasador către și în jurul sinagogii din Moscova unde s-au celebrat Yom Kippur și Roș Hașana.

Ediția din 21 septembrie 1948 a ziarului Pravda conținea și articolul lui Ilia Erenburg Cu privire la o scrisoare, în care critica antisemitismul, dar aducea argumentul că evreii sovietici nu erau amenințați, deoarece urmau să fie asimilați în „poporul sovietic” unit. Mai târziu a recunoscut că Politburo i-a ordonat să scrie acel articol.[2]

Aceste evenimente s-au petrecut în același timp cu revigorare evidentă a naționalismului rusesc datorată acțiunilor conjugate ale tuturor factorilor de decizie sovietici, în paralel cu creșterea tensiunilor datorită declanșării războiului rece și cu evidenta apropiere a conducerii statului Israel de valorile occidentale. În plus, evreii erau considerați periculoși datorită legăturilor internaționale, în special celor din Statele Unite ale Americii, ca și datorită creșterii conștiinței lor naționale.

Până la sfârșitul anului 1948, Uniunea Sovietică a trecut de partea arabilor în conflictul arabo-israelian, și a început să sprijine pe noii aliați, mai întâi politic și mai apoi și militar. Această politică a rămas neschimbată de-a lungul întregii perioade a războiului rece.

Despre un grup antipatriotic de critici teatrali[modificare | modificare sursă]

Campania antisemită la nivel unional a fost începută printr-un articol apărut în Pravda pe 28 ianuarie 1949 intitulat Despre un grup antipatriotic de critici teatrali:

„Cosmopolitani neînfrânați, rău intenționați, profitori fără rădăcini și fără conștiință... crescuți pe drojdia cosmopolitismului burghez, decadenței și formalismului… cetățeni neindigeni fără patrie, care otrăvesc cu mirosuri grele… cultura noastră proletară.”… „Ce poate A. Gurvici înțelege din caracterul național al omului rus sovietic?”

Acuzațiile standard staliniste de conspirație au fost acompaniate de atacuri dure în mass media controlată de stat, împotriva personalițăților vizate. Mai mulți scriitori de limbă idiș au fost arestați și în cele din urmă executați. Teatrele și ziarele idiș au fost rapid închise, iar cărțile unor scriitori evrei pecum Eduard Bagritski, Vasili Grossman, Mihail Svetlov, Iosif Utkin și Boris Pasternak au fost scoase din librării. Până și nevasta lui Viaceslav Molotov, Polina Zhemciujina, care era evreică și devenise prietena lui Golda Meir, nu a scăpat și a fost arestată în 1949.

Fiica lui Stalin, Svetlana Allilueva, își amintește în cartea ei Twenty Letters to a Friend – Douăzeci de scrisori către un prieten că atunci când și-a întrebat tatăl despre arestarea socrului ei, I.G. Morozov, (de asemenea evreu), el a răspuns: „Nu înțelegi! Toată vechea generație este infectată cu sionism și ei își învața tinerii.” În timpul sesiunii Biroului Politic din 1 decembrie 1952, Stalin a anunțat: „Fiecare evreu este un naționalist și un agent potențial al spionajului american.”[3]

Ehrenburg, care vizitase Statele Unite ale Americii în 1946 și ale cărui articole hotărâte antiamericane erau ecoul propagandei sovietice, deși era un activist pacifist și era câștigătorul Premiului Stalin în 1947, era atât de speriat că urma să fie arestat încât i-a trimis o scrisoare lui Stalin prin care îi cerea „să termine cu nesiguranța”. El a pretins mai târziu că a fost cruțat deoarece regimul trebuia să mascheze campania antisemită de ochii occidentului, unde condiția evreilor sovietici devenise o preocupare majoră.

Numeroși evrei sovietici au fost dați afară din posturile pe care le ocupau. În 1947, evreii reprezentau 18% dintre oamenii de știință sovietici, dar, în 1970, acest număr scăzuse la numai 7%.[4]

Tot ce era evreiesc fusese interzis de autoritățile sovietice, până și cuvântul evreu a dispărut din media sovietică. Mulți cetățeni sovietici au fost șocați să afle că textul idiș al unui cântec de leagăn interpretat de Mihoels, știut pe dinafară de milioane de spectatori, a fost cenzurat în filmul clasic sovietic Circul ("Цирк", 1936), încă foarte popular în perioada postbelică.

Scena fusese pregătită pentru procesele de la Praga și pentru complotul doctorilor.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ În acele vremuri, numele de familie a fost Meirson. Numele a fost schimbat în Meir în 1956
  2. ^ Joshua Rubenstein, Tangled loyalties. The Life and Times of Ilya Ehrenburg
  3. ^ din amintirile vicepreședintelui Sovmin, V.A. Malîșev
  4. ^ Paul Johnson, A History of the Jews
  1. ^ În acele vremuri, numele de familie a fost Meirson. Numele a fost schimbat în Meir în 1956.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]