Sari la conținut

Județul Caraș-Severin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Județul Caraș Severin)
Acest articol se referă la o unitate administrativă a României. Pentru alte sensuri, vedeți Caraș-Severin (dezambiguizare).
Caraș-Severin
—  Județ  —

Stemă
Stemă
Map
Caraș-Severin (România)
Poziția geografică în România
Coordonate: 45°09′N 22°04′E ({{PAGENAME}}) / 45.15°N 22.07°E

Țară România
RegiuneVest

SIRUTA118
Atestare Modificați la Wikidata

ReședințăReșița
Componențămunicipii
orașe
Comune

Guvernare
 - președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin[*]Romeo-Dan Dunca[*]  Modificați la Wikidata (PNL, 2020)
 - PrefectIoan Dragomir (PSD)

Suprafață
 - Total8,514 km²

Populație (2021)
 - Total269,551 locuitori

Fus orarUTC+2
Prefix telefonic0255
Indicativ autovehiculeCS
Locul după populație36

Prezență online
http://www.cjcs.ro/
GeoNames Modificați la Wikidata
OpenStreetMap relation Modificați la Wikidata

Harta României cu județul Caraș-Severin indicat
Harta României cu județul Caraș-Severin indicat
Harta României cu județul Caraș-Severin indicat


Caraș-Severin este un județ în regiunea Banat din România, ce are ca reședință orașul industrial Reșița. Situat în partea de sud-vest a României, județul Caraș-Severin are o suprafață de 8514 km2 (3,6% din suprafața țării, ocupă locul al treilea, ca mărime între județele țării) și cuprinde 2 municipii, 6 orașe, 69 de comune și un total de 287 de sate.

În plan european, județul face parte din Euroregiunea DKMT.

Din punct de vedere geografic, în județul Caraș-Severin se află toate cele trei trepte clasice, predominând însă relieful muntos care ocupă 65% din teritoriu, fiind reprezentat de Munții Banatului, Munții Țarcu, Munții Godeanu și Munții Cernei. De aceea el poate fi considerat ca fiind un județ de munte. Relieful muntos crește în altitudine de la vest spre est, culminând în Munții Godeanului, cu înălțimile lor de 1600-2200 m, se ridică cu mult deasupra părții sudice a Munților Poiana Ruscă și a Munților Semenic, Almăjului, Locvei, Aninei și Dognecei, care au înălțimi cuprinse între 600 și 1400 m. Acești munți sunt separați de culoarele depresionare Bistra și Timiș-Cerna. Spre vest se întind Dealurile Oraviței, Doclinului și Sacoș-Zagujeni, precum și o porțiune restrânsă a Câmpiei Banatului. Cea mai mică altitudine a județului se găsește în zona localității Drencova, fiind de cca. 76 m iar maximul se înregistrează în Vârful Gugu din munții Godeanu la 2.291 m.

Este de tip continental-moderat cu influențe mediteraneene pe timpul verii. Temperatura medie anuală variază în funcție de altitudine, înregistrându-se astfel 10-11 grade Celsius în zona deluroasă și de câmpie și 4-9 grade Celsius la munte. Precipitațiile cresc de la 700 mm/mp în zonele joase la 1400 mm/mp în Munții Țarcu și Godeanu.

Harta etnică a Județului Caraș-Severin, bazată pe recencsâmăntul din 2011.

Caraș - evoluția demografică


Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia


Date istorice

[modificare | modificare sursă]
  • 102 d Hr. este ridicat castrul roman Tibiscum
  • 1289 localitatea Caransebeș este atestată documentar sub numele de Opidum.
  • 1450 Caransebeșul se impune drept centru politic al Banatului de Severin.
  • 1718 în urma Păcii de la Passarowitz, Banatul intră sub ocupația Imperiului Habsburgic.
  • 1719 la Bocșa ia ființă uzina de mașini agricole și totodată este pus în funcțiune primul furnal de pe teritoriul României de azi
  • 1769 se deschid uzinele metalurgice la Reșița
  • 1783 orașul Caransebeș devine reședință a Episcopiei Ortodoxe Române.
  • 1817 la Oravița se inaugurează primul teatru zidit din sud-estul Europei.
  • 1872 a fost construită prima locomotivă cu aburi la Reșița.

Limitele județului Caraș-Severin sunt în cea mai mare parte conveționale. Se învecinează cu județele: Timiș în nord și nord-vest, Hunedoara și Gorj în est, Mehedinți în est și sud-est, iar Dunărea formează în partea de sud și sud-vest graniță cu Serbia.

Județul este bogat în stațiuni turistice, parcuri naturale și monumente de arhitectură. O parte din obiectivele turistice se află pe traseul Via Transilvanica, Caraș-Severinul fiind al doilea județ de pe ruta turistică.

  • Băile Herculane - Una dintre cele mai vechi stațiuni din lume, a fost atestată documentar în 153 î.e.n. Pe lângă puterea tămăduitoare a apelor termale și a climatului specific, stațiunea reprezintă și punct de plecare spre Peștera Hoților, Cheile Domogledului, Grota Haiducilor, Cascada Cernei, Grota cu aburi.
  • Trei Ape - Stațiune turistică cu lac de acumulare situat la sud de satul Brebu Nou. De la baza acestui lac izvorăște râul Timiș. Adună apele pâraielor Brebu, Grădiște și Semenic, iar apa de deversare din lac împreună cu izvorul de la baza acestuia formează un pârâu ce a fost amintit mai devreme, respectiv Timiș.
  • Semenic - 10 km de la Văliug, stațiune turistică cu pârtii de schi pentru începători.
  • Crivaia - de la Văliug încă 5 km, la extremitatea sudică a acestuia, într-o frumoasă poiană străbătută de apa râului Bârzava.

Parcuri naționale și naturale

[modificare | modificare sursă]

Arii protejate

[modificare | modificare sursă]

Vestigii și monumente de arhitectură

[modificare | modificare sursă]
  • Ruinele Cetății feudale din Mehadia
  • Teatrul vechi din Oravița
  • Cetatea Cuiești, Bocșa
  • Castrul roman Centum Putei, Surduc-Banat
  • Statuia lui Hercule și Complexul balnear
  • Ruinele Cetății Carașova
  • Drumul poștalion roman care traversează dealuriile dinspre Oravița respectiv Dunăre.
  • Ruinele Cetății Dragomireana situată în apropierea comunei Dalboșeț

Stema județului

[modificare | modificare sursă]
Stema județului Caraș-Severin

A fost adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 684 din 30 septembrie 1998 și publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 15 octombrie 1998.

Stema este compusă dintr-un scut albastru în care se află un legionar roman care poartă în mâna dreaptă scutul cu inițialele VRR (Virtus Romana Rediviva), iar cu mâna stângă sprijinind sulița, toate de argint. Personajul este flancat de câte un ecuson roșu de dimensiuni mai mici, încărcat, cel din dreapta, cu o albină de aur, cel din stânga, cu două ciocane încrucișate, suprapuse peste o roată dințată, ambele din același metal. La baza scutului este reprezentat un pod negru, cu două bolte plutind peste valuri naturale.

Legionarul roman și podul amintesc de intensul proces de romanizare care s-a desfășurat în antichitate în această zonă. Deviza Virtus Romana Rediviva amintește de vitejia ostașilor regimentului de graniță din Banat. Albina evocă tradiționala activitate a locuitorilor, apicultura. Cele două ciocane încrucișate sunt un străvechi simbol al mineritului. Roata dințată evocă activitățile economice specifice zonei și evidențiază rolul important pe care l-au avut odinioară industria extractivă și metalurgică.

Diviziuni administrative

[modificare | modificare sursă]

Județul este format din 77 unități administrativ-teritoriale: 2 municipii, 6 orașe și 69 de comune. Lista de mai jos conține unitățile administrativ-teritoriale din județul Caraș-Severin.

StemăNumeTip de localitatePopulațieImagine

Municipii și orașe

municipiu24.689
municipiu reședință de județ73.282
oraș7.485
oraș15.842
oraș5.008
oraș12.350
oraș11.382
oraș10.510

Comune

comună2.454
comună1.164
comună2.848
comună3.891
comună1.405
comună2.924
comună1.164
comună119
comună2.039
comună2.978
comună1.752
comună2.604
comună3.110
comună1.550
comună1.338
comună657
comună2.692
comună1.111
comună1.890
comună3.190
comună1.748
comună1.008
comună1.650
comună1.741
comună2.009
comună1.402
comună1.628
comună1.255
comună1.708
comună1.956
comună1.808
comună790
comună1.956
comună1.268
comună2.281
comună2.613
comună2.677
comună1.081
comună1.647
comună1.151
comună4.128
comună870
comună2.646
comună1.139
comună3.252
comună656
comună2.884
comună2.577
comună2.408
comună1.560
comună1.834
comună1.976
comună1.485
comună1.593
comună2.230
comună3.074
comună1.933
comună3.981
comună1.984
comună2.625
comună3.342
comună1.731
comună1.566
comună1.070
comună741
comună1.371
comună1.015
comună3.946
comună1.157

Politică și administrație

[modificare | modificare sursă]

Județul Caraș-Severin este administrat de un consiliu județean format din 30 consilieri. În urma alegerilor locale din 2024, consiliul este prezidat de Silviu Hurduzeu de la PSD, iar componența politică a Consiliului este următoarea:[1]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Social Democrat14              
Partidul Național Liberal12              
Alianța pentru Unirea Românilor4              

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Caraș-Severin la Wikimedia Commons

Hărți

Etnografie


  1. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .