Ilia Ilici Mecinikov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Ilia Ilici Mecinikov
Ilya Mechnikov nobel.jpg
Ilia Ilici Mecinikov
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
Ivanivka[*], Ucraina[3] Modificați la Wikidata
Decedat (71 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Paris, Franța[4] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatParis Modificați la Wikidata
PărințiIlya Ivanovich Mechnikov[*]
Emilia Barto Mechnikov[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriIvan Ilyich Mechnikov[*]
Lev Ilyich Mechnikov[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Russia.svg Imperiul Rus
Flag of France.svg Franța Modificați la Wikidata
EtnieUcraineni Modificați la Wikidata
Religieateism Modificați la Wikidata
Ocupațiebiolog
imunolog[*]
zoolog[*]
chimist
inventator
medic Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniuimunologie
microbiologie
gerontologie
patologie
embriologie  Modificați la Wikidata
InstituțieUniversitatea din Odesa[*]
Imperial New Russian University[*]
Imperial St. Petersburg University[*]
Institutul Pasteur[*]  Modificați la Wikidata
Alma MaterAcademia de Arte Frumoase din München
Universitatea Georg-August din Göttingen  Modificați la Wikidata
OrganizațiiSocietatea Regală din Londra
Saint Petersburg Academy of Sciences[*]
Academia Americană de Arte și Științe[*]  Modificați la Wikidata
Conducător de doctoratLev Tsenkovsky[*]
Louis Pasteur  Modificați la Wikidata
DoctoranziJules Bordet
Waldemar Haffkine[*]
Alexandre Besredka[*]
Eugène Wollman[*]
Józef Nusbaum-Hilarowicz[*]
Lev Tarassevitch[*]  Modificați la Wikidata
PremiiNobel prize medal.svg Premiul Nobel pentru Medicină, (1908)

Nobel prize medal.svgIlia Ilici Mecinikov (în rusă: Илья Ильич Мечников, în ucraineană: Ілля Ілліч Мечніков) (n. ,[1][2] Ivanivka[*], Ucraina[3] – d. ,[1] Paris, Franța[4])[5] a fost microbiolog, imunolog, anatomist și zoolog rus, de origine româno-moldovenească, cunoscut pentru cercetări de pionierat în domeniul sistemului imunitar și pentru descoperirea tratamentului holerei. Pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei, în 1908 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Medicină.[6]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Mecinikov s-a născut la Ivanovka, un sat de lângă Harkov, Ucraina (pe atunci, Imperiul Țarist). Tatăl său, Ilia Ivanovici Mecinikov a fost ofițer cu gradul de colonel în Garda Imperială. Tatăl său era de proveniență rusă, cu rădăcini româno-moldovenești. El a fost un urmaș al lui Iuri Ivanovici Milescu-Spafarii, care era nepot al cărturarului, diplomatului și călătorului moldovean Nicolae Milescu Spătarul.[7] Fiul lui Iuri Milescu-Spafarii ar fi schimbat numele românesc rusificat Spafarii = Spătarul prin cel rusesc Mecinik = purtător de spadă, de unde provine numele de familie Mecinikov. Mama savantului, Emilia Lvovna Nevahovici a fost fiica scriitorului Lev (Yehuda Leib) Nevahovici, evreu convertit la creștinism în 1806. Încă de mic, Ilia era pasionat de științele naturii. După publicarea lucrării lui Charles Darwin, Originea speciilor, Mecinikov a devenit unul din susținătorii teoriei evoluției.

A studiat științele naturii la Universitatea din Harkov, apoi a plecat în Germania, pe insula Helgoland (de la Marea Nordului) unde a studiat fauna marină, după care și-a continuat studiile la Universitatea din Giessen, apoi la Göttingen și, în final, la Academia din München. A mai studiat și la Institutul de Biologie Marină de la Napoli, primind o bursă din partea Rusiei. În 1867 s-a întors în Rusia și a fost numit doctor docent la Universitatea din Odessa, dar la scurt timp se mută la Universitatea din St. Petersburg. În 1870 revine la Odessa ca să preia funcția de profesor titular de zoologie și anatomie comparată.

Prima sa soție, Ludmila Feodorovna (cu care se căsătorise în 1869), suferea de tuberculoză și s-a stins din viață în 1873. Decesul ei, la care s-au adăugat și alte probleme, i-au provocat lui Mecinikov o puternică depresie și acesta a încercat să se sinucidă luând o mare cantitate de opium. Reușeste să depășească această perioadă dificilă a vieții și reîncepe munca de cercetare la Odessa în 1875, an în care se recăsătorește cu Olga Belokopitova. În 1880 aceasta se îmbolnăvește de febră tifoidă. Acest lucru, împreună cu alte probleme (disputele aprinse cu colegii, insatisfacțiile profesionale, situația politică a țării și starea precară a sănătății sale), îi cauzează o nouă dezechilibrare psihică, urmată de o nouă tentativă suicidară: Mecinikov se infectează cu sângele unui bolnav de febră tifoidă cu speranța că își va găsi sfârșitul. Dar, după o perioadă de suferință, își revine și, în 1882 reîncepe munca sa de cercetare la Messina, Sicilia.

În 1888 se duce la Institutul Pasteur unde rămâne până la sfârșitul vieții, în 1904 ajungând la funcția de vice-director al acestui institut.

Contribuții[modificare | modificare sursă]

Pe când se afla în Germania, Mecinikov a studiat înmultirea sexuată și asexuată a parazitului broaștei, Ascaris nigrovenosa. La Napoli, împreuna cu un alt coleg rus, a studiat bureții marini, iar la Spezia a studiat steaua de mare.

Devine interesat apoi în studiul microbilor și mai ales al sistemului imunitar. În 1882 renunță la funcția sa de la Universitatea din Odessa și pune bazele unui laborator în Messina pentru a studia embriologia comparată, unde descoperă fagocitoza, în urma experiențelor efectuate pe larvele stelelor de mare. În țesutul intestinului unei anemone de mare, descoperă celule care secretă un colorant ciudat. Mecinikv își dă seama că este vorba de lupta împotriva agentului patogen. Propune introduce termenul de "macrofage" pentru celulele care le distrug pe cele străine ce pătrund în organism și de "microfage" pentru cele care astăzi sunt cunoscute sub denumirea de granulocite neutrofile. Așadar, Mecinikov este primul care și-a dat seama de importanța celulelor pentru apărarea imunitară.

Teoria sa era radicală: anumite celule albe devorează corpusculii dăunători, cum ar fi bacteriile. Însă celebrii vânători de microbi din Occident, Pasteur, Behring iau în derâdere rezultatele sale.

Mecinikov a descoperit mecanismul imunității contra bacteriilor și rolul globulelor albe (fagocitoza), astfel încât reușește să trateze și să combată holera.

La Institutul Pasteur studiază modalitatea de obținere a celebrului vaccin contra rabiei. Tot aici, împreună cu Émile Roux, lucrează asupra produsului Calomel, un fel de unguent care avea proprietatea de a preveni contractarea sifilisului. A studiat și acesta boală venerică făcând teste pe maimuțe antropoide.

Mecinikov a mai elaborat o teorie conform căreia îmbătrânirea este cauzată de o bacterie toxică aflată în intestine și că acidul lactic ar putea prelungi viața[8]. A introdus termenul de gerontologie. S-a stins din viață în 1916 la 71 de ani (destul de mult fata de speranța de viață a acelei epoci).

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • 1892: Patologia comparativă a inflamațiilor;
  • Elie Metchnikoff, Études sur la nature de l'homme, Paris, Masson, 1904
  • Elie Metchnikoff, Trois fondateurs de la médicine moderne, Paris, Alcan, 1933
  • Elie Metchnikoff, L'immunité dans les maladies infectiuses, Paris, Mason, 1901
  • Elie Metchnikoff, Quelques remarques sur le lait aigri, Paris, Remy,1908
  • Elie Metchnikoff, Souvenirs, Moscou, Editions en langues étrangers, 1959

Importanta operei sale[modificare | modificare sursă]

Descoperirea fagocitozei i-a adus, în 1908, Premiul Nobel pentru Medicină. De asemenea, cercetările sale în domeniul unicelularelor i-au adus o mare notorietate.

Studiile privind bacteriile acidului lactic au fost continuate de savantul japonez Minoru Shirota. Acesta, pornind de la cercetările lui Mecinikov, și-a dedicat întreaga viață studierii efectului pozitiv al acestor microorganisme asupra tranzitului intestinal și asupra sănătății în general iar în 1935 a reușit să izoleze aceste bacterii și să creeze un nou tip de produs lactat a cărui rețetă este valabilă și astăzi. În 1919, la Moscova a fost fondat Institutul Mecinikov pentru maladii infecțioase.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Кругосвет 
  2. ^ a b Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978) 
  3. ^ a b Мечников Илья Ильич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  4. ^ a b Мечников Илья Ильич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  5. ^ Stil vechi: 3 mai 1845 - 2 iulie 1916.
  6. ^ În același an și Paul Ehrlich a primit același premiu.
  7. ^ Nicolae Milescu Spătarul Volumul VII, Nr. 4, decembrie 2011
  8. ^ De aceea el consuma lapte acru in fiecare zi.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Olga Metchnikoff, La vie d'Elie Metchnikoff, Paris, Hachette, 1920
  • Breathnach, C S (septembrie 1984). „Biographical sketches—No. 44. Metchnikoff”. Irish Medical Journal. Ireland. 77 (9): 303. ISSN 0332-3102. PMID 6384135. 
  • de Kruif, Paul (). Microbe Hunters. San Diego: A Harvest Book. ISBN 978-0-15602-777-9. 
  • Deutsch, Ronald M. (). The new nuts among the berries. Palo Alto, CA: Bull Pub. Co. ISBN 0-915950-08-1. 
  • Fokin, Sergei I. (). Russian scientists at the Naples zoological station, 1874 - 1934. Napoli: Giannini. ISBN 978-8-8743-1404-1. 
  • Gourko, Helena; Williamson, Donald I.; Tauber, Alfred I. (). The Evolutionary Biology Papers of Elie Metchnikoff. Dordrecht: Springer Netherlands. ISBN 978-94-015-9381-6. 
  • Karnovsky, M L (mai 1981). „Metchnikoff in Messina: a century of studies on phagocytosis”. N. Engl. J. Med. United States. 304 (19): 1178–80. doi:10.1056/NEJM198105073041923. ISSN 0028-4793. PMID 7012622. 
  • Lavrova, L N (septembrie 1970). „[I. I. Mechnikov and the significance of his legacy for the development of Soviet science (on the 125th anniversary of his birth)]”. Zh. Mikrobiol. Epidemiol. Immunobiol. USSR. 47 (9): 3–5. ISSN 0372-9311. PMID 4932822. 
  • „Ilya Ilich Metchnikoff (1845–1915) and Paul Ehrlich (1854–1915) The centennial of the 1908 Nobel Prize in Physiology or Medicine”. Journal of Medical Biography. 16 (2): 96–103. . doi:10.1258/jmb.2008.008006. PMID 18463079.  Parametru necunoscut |vauthors= ignorat (ajutor)
  • Tauber AI (). „Metchnikoff and the phagocytosis theory”. Nature Reviews Molecular Cell Biology. 4 (11): 897–901. doi:10.1038/nrm1244. PMID 14625539. 
  • Zalkind, Semyon () [1957]. Ilya Mechnikov: His Life and Work. The Minerva Group, Inc. ISBN 0-89875-622-7. 
  • Immunity: How Elie Metchnikoff Changed the Course of Modern Medicine Hardcover – April 1, 2016 by Luba Vikhanski (Author)

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ilia Ilici Mecinikov