Sari la conținut

Nikolai Gamaleia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nikolai Gamaleia
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Odessa, Imperiul Rus[2] Modificați la Wikidata
Decedat (90 de ani)[3] Modificați la Wikidata
Moscova, URSS Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Novodevici[*]​ Modificați la Wikidata
PărințiQ123053083[*]​ Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Rus
 Uniunea Sovietică Modificați la Wikidata
Ocupațiemedic
biolog
virolog[*]​
epidemiolog[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba rusă
limba franceză[2]
limba germană[2]
limba engleză[2]
limba italiană[2] Modificați la Wikidata
Activitate
DomiciliuOdesa[2]
Sankt Petersburg[2]  Modificați la Wikidata
Alma materAcademia Imperială de Medicină și Chirurgie[*]​
Universitatea din Odesa[2]
Universitatea Imperială Novorossiia[*]​  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea din Tartu[2]
Academia Medicală Militară „S. M. Kirov”[*]​[4]
Universitatea Imperială Novorossiia[*]​[4]  Modificați la Wikidata
PremiiPremiul de Stat Stalin, cl. II[*]​ ()[5]
Ordinul Lenin
Ordinul Steagul Roșu al Muncii  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Nikolai Fiodorovici Gamaleia (în rusă Никола́й Фёдорович Гамале́я și în ucraineană Мико́ла Фе́дорович Гамалі́я, transliterat: Mîkóla Fédorovîci Hamalíea; n. , Odessa, Imperiul Rus – d. , Moscova, URSS) a fost un medic și om de știință rus și sovietic, unul din pionierii microbiologiei și cercetării vaccinurilor.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Nikolai Gamaleia s-a născut în orașul Odesa din Imperiul Rus – în prezent Ucraina –, în familia unui ofițer pensionat, participant la bătălia de la Borodino.[6] A absolvit Universitatea Imperială Novorossiia⁠(d) din Odesa (în prezent Universitatea din Odesa) în 1880 și Academia Medicală Militară din Sankt Petersburg (în prezent Academia Medicală Militară „S. M. Kirov”⁠(d)) în 1883.[7] Ulterior, a revenit la Odesa și s-a angajat ca medic.

Gamaleia a lucrat în laboratorul lui Louis Pasteur din Franța în 1886. După întoarcerea sa, a inaugurat împreună cu Ilia Mecinikov Stația bacteriologică din Odesa⁠(d), destinată vaccinării împotriva rabiei și cercetărilor privind combaterea holerei și ciumei bovinelor⁠(d), diagnosticarea tuberculozei în expectorație și pregătirea vaccinurilor împotriva antraxului.[8] Instituția a devenit prima stație bacteriologică din Rusia.[9]

În ciuda echipamentelor mediocre și a personalului redus, oamenii de știință au reușit să descopere condițiile optime pentru vaccinarea împotriva rabiei.[8] Propunerea lui Gamaleia de a folosi în vaccinurile anti-holeră a bacililor⁠(d) uciși a fost ulterior aplicată cu succes la scară largă.[8] Stații bacteriologice similare au fost înființate curând la Kiev (1886), Ekaterinoslav (1897) și Cernigov (1897).[10]

După ce a susținut în 1892 o disertație despre etiologia holerei (publicată în 1893), Gamaleia a devenit director al Stației bacteriologice din Odesa în 1896-1908. Analizând în 1898 fenomenul lizei⁠(d) bacteriilor Bacillus anthracis de către un „ferment”, Gamaleia a descoperit anticorpii cunoscuți în prezent sub numele de bacteriolizine⁠(d).[11][12]

Timbru sovietic⁠(d) emis în 1959, la aniversarea a 100 de ani de la nașterea savantului

Gamaleia a inițiat o campanie de deratizare pentru a opri răspândirea pestei în Odesa și în sudul Rusiei. De asemenea, a identificat păduchii drept purtători de tifos.[13]:p. 222 În 1910-1913, el a editat revista Ghighiena i sanitaria (din rusă „Igienă și salubritate”).[11][14]

Prin munca sa ulterioară, care a inclus furnizarea și distribuirea de vaccinuri împotriva variolei pentru soldații Armatei Roșii, a contribuit la eradicarea totală a variolei în URSS.[13]:p. 224

A fost autor a peste 300 de publicații academice despre bacteriologie și membru al Academiei de Științe a URSS[15] și Academiei de Științe Medicale a URSS⁠(d).[16] A condus, de asemenea, Societatea Unională a Microbiologilor, Epidemiologilor și Infecționiștilor.

Cele mai înalte distincții de stat conferite lui Gamaleia au fost două Ordine Lenin, Ordinul Steagul Roșu al Muncii și Premiul de Stat Stalin din 1943.

A murit la Moscova[17] și a fost înmormântat în cimitirul Novodevici⁠(d) din același oraș, în sectorul 4.

Institutul de cercetare în epidemiologie și microbiologie din Moscova este numit în memoria sa.[18]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „Nikolai Gamaleia” (în engleză). WorldCat Entities[*]. Wikidata Q112122720. Accesat în .
  2. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 „International Eugenics and the Russian Medical Community, 1900–1917”. Studies in the history of biology (în rusă). 7 (1): 7–40. . Wikidata Q130803601.
  3. ↑ Летопись Российской академии наук. Т. VII. 1946—1953 (în rusă). Moscova: Archive RAS[*]. . p. 319. ISBN 978-5-6046932-6-1. Wikidata Q137170397.
  4. 1 2 Бьёрн М. Фельдер (). „Racial Hygiene in Russia: Evgenij A. Šepilevskij (1857–1920) and his Role in Transferring Eugenics to Russia”. Studies in the history of biology (în rusă). 4 (2): 39–60. Wikidata Q131539403.
  5. ↑ Летопись Российской академии наук. Т. VI. 1941—1945 (în rusă). Moscova: Archive RAS[*]. . p. 205. ISBN 978-5-6046932-0-9. Wikidata Q137732450.
  6. ↑ Kuznet͡sov, I. V. (). Li͡u︡di russkoĭ nauki ...: Biologii͡a︡ (în rusă). Moscow: Izdatel'stvo "Nauka". p. 605. Accesat în .
  7. ↑ Малахов, В. П. (). Одесса, 1900-1920: люди, события, факты (în rusă). Optimum. p. 148. ISBN 978-966-8072-85-7. Accesat în .
  8. 1 2 3 Zalkind, Semyon (2001). Ilya Mechnikov: His Life and Work. Honolulu, Hawaii: University Press of the Pacific. pp. 96-98. ISBN: 978-0-89875-622-7.
  9. ↑ Hanitkevych, I︠A︡roslav (). History of Ukrainian medicine in dates and names (în ucraineană). Naukove tovarystvo im. Shevchenka. p. 233. ISBN 978-966-7482-15-2. Accesat în .
  10. ↑ Melikishvili, Alexander (2006). "Genesis of the Anti-Plague System: The Tsarist Period". Critical Reviews in Microbiology 32, pp. 19–31. ISSN 1040-841X.
  11. 1 2 Melikishvili, Alexander (2008). "Annex: Biosketches of Scientists and Other Public Figures Who Played Important Roles in the Evolution of Tsarist Russia’s Anti-Plague System". în Sonia Ben Ouagrham-Gormley, Alexander Melikishvili, Raymond A. Zilinskas, The Soviet Anti-Plague System, James Martin Center for Nonproliferation Studies. Accesat la 26 februarie 2011.
  12. ↑ Bardell, D (). „An 1898 Report by Gamaleya for a Lytic Agent Specific for Bacillus Anthracis”. Journal of the History of Medicine and Allied Sciences. 37 (2): 222–5. doi:10.1093/jhmas/xxxvii.2.222. PMID 6806352.
  13. 1 2 Podolsky, Edward (1972). Red Miracle: The Story of Soviet Medicine. New York: Beechhurst Press. ISBN: 0-8369-2818-0.
  14. ↑ „Научно-практический рецензируемый журнал «Гигиена и санитария»”. „Medițina”. Arhivat din original la .
  15. ↑ Архив Академии наук СССР (în rusă). Изд-во АН СССР. . p. 154. Accesat în .
  16. ↑ Мелуа, Аркадий (). Академия наук. Биографии. 1724–2017. Том 4. Великий князь Алексей Александрович – Гаусс (în rusă). Litres. p. 548. ISBN 978-5-04-366348-1. Accesat în .
  17. ↑ Вавилов, Сергей Иванович (). Большая советская энциклопедия: Газель-Германий (în rusă). Государственное научное издательство "Большая советская энциклопедия, ". p. 183. Accesat în .
  18. ↑ „History”. gamaleya.org. Accesat în .

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Nikolai_Gamaleia&oldid=16188453