Nikolai Gamaleia
| Nikolai Gamaleia | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Odessa, Imperiul Rus |
| Decedat | (90 de ani) Moscova, RSFS Rusă, URSS |
| Înmormântat | Cimitirul Novodevici[*] |
| Părinți | Q123053083[*] |
| Cetățenie |  Imperiul Rus Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste |
| Ocupație | medic biolog virolog[*] epidemiolog[*] |
| Limbi vorbite | limba rusă |
| Activitate | |
| Alma mater | Imperatorskaia mediko-hirurgiceskaia akademia[*] Universitatea din Odesa Universitatea Imperială Novorossiia[*] Academia Medicală Militară „S. M. Kirov”[*] |
| Premii | Premiul Stalin Ordinul Lenin Ordinul Steagul Roșu al Muncii |
Modifică date / text  | |
Nikolai Fiodorovici Gamaleia (în rusă Никола́й Фёдорович Гамале́я și în ucraineană Мико́ла Фе́дорович Гамалі́я, transliterat: Mîkóla Fédorovîci Hamalíea; n. , Odessa, Imperiul Rus – d. , Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un medic și om de știință rus și sovietic, unul din pionierii microbiologiei și cercetării vaccinurilor.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Nikolai Gamaleia s-a născut în orașul Odesa din Imperiul Rus – în prezent Ucraina –, în familia unui ofițer pensionat, participant la bătălia de la Borodino.[1] A absolvit Universitatea Imperială Novorossiia(d) din Odesa (în prezent Universitatea din Odesa) în 1880 și Academia Medicală Militară din Sankt Petersburg (în prezent Academia Medicală Militară „S. M. Kirov”(d)) în 1883.[2] Ulterior, a revenit la Odesa și s-a angajat ca medic.
Gamaleia a lucrat în laboratorul lui Louis Pasteur din Franța în 1886. După întoarcerea sa, a inaugurat împreună cu Ilia Mecinikov Stația bacteriologică din Odesa(d), destinată vaccinării împotriva rabiei și cercetărilor privind combaterea holerei și ciumei bovinelor(d), diagnosticarea tuberculozei în expectorație și pregătirea vaccinurilor împotriva antraxului.[3] Instituția a devenit prima stație bacteriologică din Rusia.[4]
În ciuda echipamentelor mediocre și a personalului redus, oamenii de știință au reușit să descopere condițiile optime pentru vaccinarea împotriva rabiei.[3] Propunerea lui Gamaleia de a folosi în vaccinurile anti-holeră a bacililor(d) uciși a fost ulterior aplicată cu succes la scară largă.[3] Stații bacteriologice similare au fost înființate curând la Kiev (1886), Ekaterinoslav (1897) și Cernigov (1897).[5]
După ce a susținut în 1892 o disertație despre etiologia holerei (publicată în 1893), Gamaleia a devenit director al Stației bacteriologice din Odesa în 1896-1908. Analizând în 1898 fenomenul lizei(d) bacteriilor Bacillus anthracis de către un „ferment”, Gamaleia a descoperit anticorpii cunoscuți în prezent sub numele de bacteriolizine(d).[6][7]
Gamaleia a inițiat o campanie de deratizare pentru a opri răspândirea pestei în Odesa și în sudul Rusiei. De asemenea, a identificat păduchii drept purtători de tifos.[8]:p. 222 În 1910-1913, el a editat revista Ghighiena i sanitaria (din rusă „Igienă și salubritate”).[6][9]
Prin munca sa ulterioară, care a inclus furnizarea și distribuirea de vaccinuri împotriva variolei pentru soldații Armatei Roșii, a contribuit la eradicarea totală a variolei în URSS.[8]:p. 224
A fost autor a peste 300 de publicații academice despre bacteriologie și membru al Academiei de Științe a URSS[10] și Academiei de Științe Medicale a URSS(d).[11] A condus, de asemenea, Societatea Unională a Microbiologilor, Epidemiologilor și Infecționiștilor.
Cele mai înalte distincții de stat conferite lui Gamaleia au fost două Ordine Lenin, Ordinul Steagul Roșu al Muncii și Premiul de Stat Stalin din 1943.
A murit la Moscova[12] și a fost înmormântat în cimitirul Novodevici(d) din același oraș, în sectorul 4.
Institutul de cercetare în epidemiologie și microbiologie din Moscova este numit în memoria sa.[13]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Kuznet͡sov, I. V. (). Li͡u︡di russkoĭ nauki ...: Biologii͡a︡ (în rusă). Moscow: Izdatel'stvo "Nauka". p. 605. Accesat în .
- ^ Малахов, В. П. (). Одесса, 1900-1920: люди, события, факты (în rusă). Optimum. p. 148. ISBN 978-966-8072-85-7. Accesat în .
- ^ a b c Zalkind, Semyon (2001). Ilya Mechnikov: His Life and Work. Honolulu, Hawaii: University Press of the Pacific. pp. 96-98. ISBN: 978-0-89875-622-7.
- ^ Hanitkevych, I︠A︡roslav (). History of Ukrainian medicine in dates and names (în ucraineană). Naukove tovarystvo im. Shevchenka. p. 233. ISBN 978-966-7482-15-2. Accesat în .
- ^ Melikishvili, Alexander (2006). "Genesis of the Anti-Plague System: The Tsarist Period". Critical Reviews in Microbiology 32, pp. 19–31. ISSN 1040-841X.
- ^ a b Melikishvili, Alexander (2008). "Annex: Biosketches of Scientists and Other Public Figures Who Played Important Roles in the Evolution of Tsarist Russia’s Anti-Plague System". în Sonia Ben Ouagrham-Gormley, Alexander Melikishvili, Raymond A. Zilinskas, The Soviet Anti-Plague System, James Martin Center for Nonproliferation Studies. Accesat la 26 februarie 2011.
- ^ Bardell, D (). „An 1898 Report by Gamaleya for a Lytic Agent Specific for Bacillus Anthracis”. Journal of the History of Medicine and Allied Sciences. 37 (2): 222–5. doi:10.1093/jhmas/xxxvii.2.222. PMID 6806352.
- ^ a b Podolsky, Edward (1972). Red Miracle: The Story of Soviet Medicine. New York: Beechhurst Press. ISBN: 0-8369-2818-0.
- ^ „Научно-практический рецензируемый журнал «Гигиена и санитария»”. „Medițina”. Arhivat din original la .
- ^ Архив Академии наук СССР (în rusă). Изд-во АН СССР. . p. 154. Accesat în .
- ^ Мелуа, Аркадий (). Академия наук. Биографии. 1724–2017. Том 4. Великий князь Алексей Александрович – Гаусс (în rusă). Litres. p. 548. ISBN 978-5-04-366348-1. Accesat în .
- ^ Вавилов, Сергей Иванович (). Большая советская энциклопедия: Газель-Германий (în rusă). Государственное научное издательство "Большая советская энциклопедия, ". p. 183. Accesat în .
- ^ „History”. gamaleya.org. Accesat în .
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Nikolai Gamaleia la Wikimedia Commons
