Misterele Bucureștilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Misterele Bucureștilor
Misterele Bucurestilor.jpg
Afișul filmului
Gen aventuri, istoric
Regizor Doru Năstase
Scenarist Eugen Barbu
Nicolae Paul Mihail
Producător Marin Gheoroae (director)
Lidia Popița (redactor)
Studio Casa de Filme 5
Director de imagine Ion Anton
Operator(i) George Cricler
Montaj Iulia Vincenz
Sunet ing. Silviu Camil
Muzica George Grigoriu
Scenografie arh. Nicolae Drăgan
Costume Eugenia Bassa-Crășmaru
Distribuție Florin Piersic
Marga Barbu
Szabolcs Cseh
Jean Constantin
Ion Besoiu
George Motoi
Ion Dichiseanu
Premiera 12 septembrie 1983
Durata 97 min.
Țara RSR R.S.România
Limba originală română
Precedat de Trandafirul galben (1982)
Urmat de Masca de argint (1985)
Prezență online

Pagina Cinemagia

Misterele Bucureștilor este un film românesc din 1983, regizat de Doru Năstase. El este cel de-al treilea film din seria Mărgelatu. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Florin Piersic, Marga Barbu, Szabolcs Cseh, Jean Constantin, Ion Besoiu, George Motoi și Ion Dichiseanu.

Acțiunea filmului se petrece în Muntenia, în perioada de dinaintea Revoluției de la 1848. Acest film prezintă plănuirea de către mai multe tabere a unei revoluții pentru detronarea domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848) și începerea revoltelor populare în București.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

După aducerea în țară a armelor cumpărate cu banii obținuți pe odoarele boierului Stroe Grădișteanu, acțiunea din filmul Misterele Bucureștilor se mută în orașul București. Filmul începe cu aducerea armelor în oraș de către Mărgelatu (Florin Piersic) și oamenii lui. Armele trebuiau ascunse la Moara Boarilor, dar Buză de Iepure (Szabolcs Cseh) îi aduce la cunoștință lui Mărgelatu informația că morarii erau oamenii Agiei. În lupta care are loc, Mărgelatu este rănit, dar reușește să fugă cu căruțele în care se aflau armenele, în timp ce Buză de iepure este prins. Acuzat de trădare, Buză de iepure este pe cale să fie omorât de obștea calicilor (din care făcea parte), dar este salvat în mod misterios de vrăjitoarea Strigoaia.

În Bucureștiul din preajma Revoluției de la 1848, „Frăția” (din care făceau parte, printre alții, C.A. Rosetti, Cezar Bolliac, Ion Heliade-Rădulescu și Alexandru G. Golescu - Arăpilă) intenționează să-l convingă pe domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848) (interpretat de Ion Besoiu) să aprobe o serie de reforme pentru îmbunătățirea situației materiale a populației. În același timp, o grupare de boieri în frunte cu boierul Costache Șuțu (Teofil Vâlcu) și cu fiul său vitreg, Aristide (Ovidiu Iuliu Moldovan) - care se trage din familia Mavrogheni -, încearcă să se folosească de acțiunile „Frăției” pentru a pune ei mâna pe conducerea Țării Românești.

În timpul în care cele două tabere fac planuri, orașul este condus din umbră de vrăjitoarea Strigoaia, starostele obștii calicilor (din care fac parte hoții și cerșetorii). [1] Ea încasează taxe de protecție de la negustori, pune la cale omoruri și șantajuri și mituiește oamenii Agiei. Obștea plănuiește omorârea lui Mărgelatu, dar acesta află de plan de la Mârtac (Ion Dichiseanu) și scapă cu viață.

Tabăra boierului Șuțu plănuiește un atentat asupra domnitorului Gheorghe Bibescu, iar în acest scop solicită obștii calicilor să le pună la dispoziție un om, cel ales fiind Buză de Iepure. Ca urmare a informației oferite de italianul Vincenzo Gonfalone (David Ohanesian), soțul Agathei, Mărgelatu află de atentat, îl comunică „Frăției” și reușește apoi să-l dejoace. El îi salvează astfel viața lui Buză de Iepure. Apelând la sprijinul Elisaftei, cumnata locotentului Deivos (Enikõ Szilágyi), pe care o curta Mărgelatu, acesta din urmă este prins de obștea calicilor și închis într-o pivniță.

Dările mari cerute negustorilor determină o revoltă spontană în oraș, iar mai mulți oameni ai „Frăției”, dar și cerșetori, sunt arestați de Agie. Domnitorul dispune arestarea Strigoaiei. Aceasta fuge și-l eliberează pe Mărgelatu. Strigoaia adună pe membrii obștei calicilor în fața porților închisorii, cerând eliberarea celor arestați. Lor li se adaugă și Mărgelatu care solicită eliberarea membrilor arestați ai „Frăției”. Au loc lupte, dar Agia intervine cu tunurile și înăbușește răzmerița. Într-un act de vitejie, Buză de Iepure este ucis. Mărgelatu și Strigoaia, împreună cu alți revoluționari, sunt arestați. La final, Strigoaia își scoate masca și se arată a fi Agatha Slătineanu (Marga Barbu). Ea îi spune lui Mărgelatu că Buză de Iepure (pe numele său real Benedetto) este fiul ei și al lui Gonfalone.

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Personaje principale[modificare | modificare sursă]

În acest film este dezvăluită o parte din viața lui Mărgelatu. El a făcut parte, pe când avea 20 de ani, din Eteria. După lupta de la Drăgășani în care eteriștii au fost învinși de otomani, supraviețuitorilor li s-a dat o pastilă de otravă pentru a nu fi prinși vii. Mărgelatu și Aristide au refuzat să ia otrava: primul a afirmat că era prea tânăr pentru a muri și a fost laș, în timp ce al doilea a spus că era os de domn (provenea din familia Mavrogheni) și ar fi putut să ajungă domnitor.

De asemenea, se dezvăluie și faptul că Buză de Iepure este fiul lui Vincenzo Gonfalone și al Agathei Slătineanu. Numele său real, Benedetto, este rostit la un moment dat de Gonfalone.

La finalul filmului, Buză de Iepure a fost împușcat de oamenii Agiei. El a fost „înviat” în următorul film din serie, ca urmare a popularității dobândite și a cascadoriilor sale. „Toată lumea a fost la pământ cand l-a omorât pe Sobi. L-au înviat de gura lumii, pentru că l-au îndrăgit cucoanele, îl iubeau ca bărbat. A fost nebunie”, a afirmat Marga Barbu. [2]

Producție[modificare | modificare sursă]

Scenariul filmului a fost scris de Eugen Barbu și Nicolae Paul Mihail. Romancierul Eugen Barbu era autorul scenariilor celor șase filme din seria Haiducii (1966-1971), pe care le-a scris în colaborare cu Mihai Opriș (toate filmele), cu Nicolae Paul Mihail (primul film) și cu Dinu Cocea (filmele 2, 3 și 6). Filmele din seria Haiducii au avut parte de un mare succes la public, iar Eugen Barbu a scris, împreună cu Nicolae Paul Mihail, scenariile pentru alte șase filme dintr-o serie nouă, denumită seria Mărgelatu.[3]

Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. Pe post de consultanți au activat lt. col. N. Ucrain (consilier militar) și prof. Szabolcs Cseh (consilier de lupte).

Misterele Bucureștilor a fost ultimul film din seria Mărgelatu, care a fost regizat de Doru Năstase. Regizorul a murit la 29 aprilie 1982, cu o zi înainte de manifestarea de 1 Mai din 1982, al cărei organizator era. În acea noapte a primit un telefon de la partid să modifice toată derularea manifestării; el s-a panicat din cauza lipsei de timp și a făcut infarct. [2] Premiera filmului a avut loc la 12 septembrie 1983, după decesul prematur al regizorului.[3]

Recepție[modificare | modificare sursă]

Filmul Misterele Bucureștilor a avut parte de un mare succes la public, fiind vizionat de 4.693.759 de spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. [4]

Premii[modificare | modificare sursă]

Inginerul Silviu Camil a fost distins în anul 1983 cu Premiul pentru coloană sonoră al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru activitatea sa la filmele Întoarcere din iad și Misterele Bucureștilor. [5]

Recenzii critice[modificare | modificare sursă]

Analizând acest film, criticul Ioan Lazăr observă o mutare a accentului de la aventurile personajului principal Mărgelatu și a rivalei sale feminine, Agatha, către „fresca unei epoci, tabloul ei vivant, tulburător și deosebit de cinematografic”, lărgind unghiul de vedere al situației politice din anii de dinaintea Revoluției de la 1848 prin introducerea unui complot de culise orchestrat de fauna interlopă din mahalale. Este introdus în prim plan un personaj nou, Buză de Iepure, care apăruse pentru o secvență scurtă în Trandafirul galben, care știe să apară la timp și ale cărui cascadorii au mare efect. („În locul scuipătorului de semințe, al flegmaticului cavaler al cauzelor în aparență pierdute, dar câștigate prin iscusință și curaj, jucat, cum știm, cu alura lui „dumas”-iană de Florin Piersic, în avem pe „Buză de Iepure”, interpretat, la rândul lui, de un cascador cum nu avem prea mulți, Cseh Szabolcs.”) Lazăr evidențiază decorurile și costumele care „accentuează ambianța de crepuscul ori de voluntarism de paradă al unor scene”, calitatea imaginii lui Ion Anton, muzica lui George Grigoriu „cu ritmurile ei lejere”, recitalul lui David Ohanesian și rolul secundar al lui Jean Constantin. Concluzia criticului este următoarea: „Tabloul politic este asortat cu episoade cavalerești ori mondene, cu narațiuni dialogate, cusute în ața emotivă a confesiunii, cu suspans de o violență trucată, cu replici rostite într-o românească îndelung arhaizată. Filmul este al unui bun profesionist, pregătit și dăruit genului. O fantezie verosimilă despre o epocă amestecată. Ideea politică îți menține pregnanța, deși pe carnația ei parazitează câteodată desuetudini ce vin în consens cu gustul tare al epocii.” [6]

Criticul Tudor Caranfil a dat filmului două stele din cinci și a făcut următorul comentariu: „Pe fundalul febrilelor pregătiri ale revoluției și coloratei lumi interlope, Agatha izbutește să-l atragă pe Mărgelatu în pivnița „Curții cu miracole”, de unde manevrează cerșetorii și vagabonzii orașului și asediază Agia. Continuarea Trandafirului galben pe un scenariu de Eugen Barbu și Nicolae Paul Mihail, episod în care se dovedește că Bot-de-iepure este un biet copil lepădat, că deși Agatha îl dușmănește pe Mărgelatu, tocmai ea îi salvează viața, că „taxele de protecție” existau și în mahalaua calicilor de acum două secole și alte „mistere” traduse din literatura vetustă de gen în ample compoziții policrome și previzibile „lovituri de teatru”. „Politichia”, însă, nu prea le priește autorilor, fiindcă prea sună a discurs oficial. „Puterile care ne înconjoară abia așteaptă să greșim”, îi avertizează Bibescu pe capii „Frăției” gata de zaveră, nu altfel decât o făcea, în anii '80, Ceaușescu cu dizidenții epocii sale „de aur”.” [7]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Maria-Clara Brumariu - „Ofertă specială: seria „Mărgelatu” în luna cadourilor”, în "Adevărul", 5 decembrie 2009.
  2. ^ a b Ioana Moldoveanu - „Mărgelatu, 13 milioane de spectatori români”, în "Jurnalul Național", 23 februarie 2004.
  3. ^ a b Călin Căliman - „Istoria filmului românesc (1897-2000)” (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), p. 295.
  4. ^ Situația numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei până la data de 31.12.2006 și 2007” (PDF). Centrul Național al Cinematografiei. 31 decembrie 2007. http://www.cncinema.abt.ro/Files/Documents/fls-817.pdf. Accesat la 14 septembrie 2011. 
  5. ^ Uniunea Cineaștilor din România (ed.) - „Premiile cineaștilor 1970-2000” (Editura și Tipografia Intact, București, 2001), p. 56.
  6. ^ Ioan Lazăr - „Filmele etalon ale cinematografiei românești” (Ed. Felix Film, București, 2009)
  7. ^ Tudor Caranfil - „Dicționar universal de filme” (Ed. Litera Internațional, București, 2008)

Legături externe[modificare | modificare sursă]