Dominique Fernandez
Dominique Fernandez | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (95 de ani)[3][4][5][6] Neuilly-sur-Seine, Seine, Franța |
Părinți | Ramon Fernandez[*] Liliane Tasca[*] |
Căsătorit cu | Diane de Margerie[*] (–) |
Număr de copii | 2 |
Copii | Ramon Fernandez[*] |
Cetățenie | Franța |
Ocupație | scriitor cadru didactic universitar[*] explorator istoric de artă autor critic literar[*] critic muzical[*] eseist |
Limbi vorbite | limba franceză[7][8][9] limba italiană |
Studii | École Normale Supérieure |
Limbi | limba franceză |
Specie literară | roman |
Opere semnificative | Dans la main de l'Ange[*] La magie blanche de Saint-Pétersbourg[*] |
Note | |
Premii | Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] Comandor al Ordinului Național de Merit[*] Commander of the Order of the Southern Cross[*] Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de ofițer[*] Lambda Literary Award[*] prix Prince-Pierre-de-Monaco[*] prix Durchon-Louvet[*] Premiul Goncourt prix Médicis[*] prix Essai France Télévisions[*][1] prix du roman historique[*][2] |
Modifică date / text |
Dominique Fernandez (n. , Neuilly-sur-Seine, Seine, Franța) este un scriitor, eseist și călător francez, membru al Academiei Franceze.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Dominique Fernandez este fiul lui Ramón Fernández, un critic literar francez de origine mexicană și colaboraționist cu ocupanții germani,[10] căruia îi va dedica în 2009 cartea Ramon, și a Lilianei Chomette, absolventă a École normale supérieure de jeunes filles (1920) și profesoară de limba franceză, născută în Saint-Anthème (Puy-de-Dôme) la 1 aprilie 1901 și a murit în arondismentul 15 din Paris în 17 mai 1985.[11]
A absolvit în École normale supérieure în 1950, a obținut titlul de profesor agregat de limba italiană în 1955 și a devenit doi ani mai târziu profesor la Institutul francez din Napoli. În 1968 și-a susținut teza de doctorat cu titlul L’Échec de Pavese și a obținut titlul de doctor în litere. El a fost apoi numit profesor de limba italiană la Universitatea din Rennes 2.
Și-a împărțit timpul între activitatea didactică, scrierea de cărți și redactarea de articole la La Quinzaine littéraire, L'Express, revista elvețiană de artă și cultură Artpassions sau la Nouvel Observateur. El a obținut Premiul Médicis în 1974 pentru Porporino ou les Mystères de Naples, povestea unui castrat în Italia secolului al XVIII-lea. În 1982, romanul inspirat din viața lui Pier Paolo Pasolini, Dans la main de l'ange, a fost distins cu Premiul Goncourt.[12] El este, de asemenea, membru al comitetului de onoare al asociației Maison internationale des poètes et des écrivains din Saint-Malo.[13]
În 8 martie 2007, la vârsta de 77 de ani, a fost ales membru al Academiei Franceze pe scaunul rămas vacant prin moartea profesorului Jean Bernard și a fost primit în cadrul Academiei pe 13 decembrie 2007 de către Pierre-Jean Rémy.[14]
El este inventatorul „psihobiografiei”, pe care a definit-o ca fiind studiul interacțiunii între om și opera sa și a unității lor determinate de motivațiile inconștiente.[15] Această metodă este similară cu „psihocritica”, denumită și „psihanaliză critică” de Charles Mauron. Mare călător, specialist în arta barocă și în cultura italiană, Dominique Fernandez a adus din călătoriile lui în Italia, Boemia, Portugalia, Rusia, Siria, Brazilia sau Bolivia povești ilustrate de fotograful Ferrante Ferranti, colaboratorul său de cincisprezece ani.
Nu și-a ascuns homosexualitatea, pe care a dezvăluit-o publicului în momentul apariției romanului Porporino ou les Mystères de Naples, în 1975, și despre care a scris în cartea L'Étoile rose (1978). În 1999 a susținut pactul civil de solidaritate. Declarându-se „primul academician deschis homosexual”,[16] el a inclus figura lui Ganymede pe mânerul sabiei sale.
El a fost căsătorit din 1961 până în 1971 cu Diane de Margerie , cu care a avut un fiu, Ramon Fernandez (numit după bunicul său), și o fiică, Laetitia.
Decorații
[modificare | modificare sursă]- Ofițer al Legiunii de onoare
- Comandor al Ordinului Național de Merit al Franței
- Comandor al Ordinului Național „Crucea Sudului” al Braziliei
- Ofițer al Ordinului Național „Pentru Merit” al României „pentru contribuția cu totul deosebită adusă promovării democrației și culturii românești în lume”[17]
Lucrări
[modificare | modificare sursă]- 1959 - L'Écorce des pierres, Grasset, Paris
- 1962 - L’Aube, Grasset, Paris
- 1969 - Lettres à Dora, Grasset, Paris
- 1971 - Les Enfants de Gogol, Grasset, Paris
- 1972 - L'Arbre jusqu'aux racines : psychanalyse et création, Grasset, Paris
- 1974 - Porporino ou les Mystères de Naples (Porporino sau misterele din Neapole), Grasset, Paris, col. Cahiers rouges (reeditare 2005 - ISBN: 2-246-01243-0) – Premiul Médicis
- 1975 - Eisenstein, Grasset, Paris
- 1976 - La Rose des Tudors, Julliard, Paris
- 1977 - Amsterdam, Le Seuil, Paris, Collections Microcosme « Petite Planète/ville »
- 1978 - L'Étoile rose, Grasset, Paris - reed. 2012
- 1980 - Une fleur de jasmin à l’oreille, Grasset, Paris
- 1980 - Le Promeneur amoureux. De Venise à Syracuse, Plon, Paris.
- 1981 - Signor Giovanni, Balland, Paris (reeditare Le Livre de Poche nr. 15.566 - ISBN: 2-253-15566-7)
- 1982 - Dans la main de l'ange (Îngerul destinului), Grasset, Paris – Premiul Goncourt
- 1984 - Le Banquet des anges (L'Europe baroque de Rome à Prague), fotografii realizate de Ferrante Ferranti, Plon, Paris
- 1986 - L’Amour, Grasset , Paris – Premiul Charles-Oulmont al Fondation de France
- 1987 - La Gloire du paria, Grasset, Paris
- 1988 - Le Radeau de la Gorgone (Promenades en Sicile), fotografii realizate de Ferrante Ferranti, Grasset, Paris
- 1989 - Le Rapt de Ganymède, Grasset, Paris – Premiul Méditerranée
- 1991 - L'École du sud, Grasset, Paris
- 1992 - Porfirio et Constance, Grasset, Paris
- 1993 - L’Or des Tropiques, promenades dans le Portugal et le Brésil baroques, fotografii realizate de Ferrante Ferranti, Grasset, Paris ISBN: 978-2-246-46881-3
- 1994 - Le Dernier des Médicis, Grasset, Paris, ISBN: 2-246-48701-3
- 1994 - La Magie blanche de Saint-Pétersbourg, col. « Découvertes Gallimard / Culture et société » (nr. 205), Gallimard, Paris ISBN: 978-2-07-043888-4
- 1995 - La Perle et le Croissant (L'Europe baroque de Naples à Saint-Pétersbourg), fotografii realizate de Ferrante Ferranti, Plon, Paris, col. « Terre humaine »
- 1997 - Tribunal d’honneur, Grasset, Paris ISBN: 2-246-52501-2
- 1997 - Le Voyage d'Italie (Dictionnaire amoureux), fotografii realizate de Ferrante Ferranti, Plon, Paris ISBN: 9782259185165
- 1998 - Rhapsodie roumaine (Rapsodia română), fotografii realizate de Ferrante Ferranti, Grasset, Paris ISBN: 2-246-57161-8 / 9782246571612 / 2-246-57161-8
- 2000 - Nicolas, Grasset, Paris
- 2000 - Mère Méditerranée, fotografii realizate de Ferrante Ferranti, Grasset, Paris ISBN: 2-246-59261-5
- 2003 - La Course à l'abîme, Grasset, Paris ISBN: 2-246-64371-6
- 2004 - Dictionnaire amoureux de la Russie (il. Catherine Dubreuil), Plon, Paris, col. « Dictionnaire amoureux », 857 p. ISBN: 2-259-19517-2
- 2005 - Sentiment indien, Grasset, Paris, ISBN: 2-246-68341-6
- 2005 - Rome, fotografii realizate de Ferrante Ferranti, éd. Philippe Rey, Paris ISBN: 2-84876-020-6
- 2005 - L’Amour qui ose dire son nom : art et homosexualité, Stock, Paris ISBN: 2-234-05747-7 - traducerea engleză a acestei cărții a obținut în SUA premiul Lambda Literary
- 2006 - Jérémie ! Jérémie ! (Sur les traces d'Alexandre Dumas), Grasset, Paris ISBN: 2-246-69531-7
- 2006 - Sicile, fotografii realizate de Ferrante Ferranti, Imprimerie nationale, Paris, col. « Voyages et Découvertes » ISBN: 2-7427-6357-0
- 2007 - L'Art de raconter, Grasset, Paris ISBN: 2-246-71931-3
- 2007 - Place Rouge (Piața Roșie), Grasset, Paris ISBN: 978-2-246-72911-2
- 2008 - Dictionnaire amoureux de l’Italie (il. Alain Bouldouyre), Plon, Paris, col. « Dictionnaire amoureux », 2 vol. 755 și 843 p. ISBN: 978-2-259-20948-9
- 2009 - Ramon, Grasset, Paris. ISBN: 978-2-246-73941-8 – Premiul François-Mauriac al regiunii Aquitania
- 2010 - Avec Tolstoï, Grasset, Paris, cu ocazia comemorării centenarului morții scriitorului.
- 2010 - Villa Médicis, fotografii realizate de Ferrante Ferranti, éd. Philippe Rey, Paris ISBN: 978-2-84876-168-8
- 2011 - Pise 1951, Grasset, Paris ISBN: 978-2-246-77671-0
- 2012 - Transsibérien, Grasset, Paris ISBN: 978-2-2467-8937-6
- 2013 - Dictionnaire amoureux de Stendhal, Plon, Paris ISBN: 978-2-259-21094-2
- 2014 - On a sauvé le monde, Grasset, Paris ISBN: 978-2-246-80465-9
- 2015 - Amants d’Apollon. L’Homosexualité dans la culture, Grasset, Paris ISBN: 978-2-246-85506-4
- 2015 - Le Piéton de Rome, portrait souvenir, éd. Philippe Rey, Paris ISBN: 978-2848764573
- 2016 - Correspondance indiscrète, Grasset, Paris ISBN: 978-2-246-85883-6
- 2016 - împreună cu Ferrante Ferranti, Adieu, Palmyre, éd. Philippe Rey, Paris ISBN: 978-2848765204
- 2017 - La Société du mystère, Grasset, Paris ISBN: 978-2-246-86313-7
- 2017 - împreună cu Ferrante Ferranti, Le Radeau de la Gorgone. Promenades en Sicile, éd. Philippe Rey, Paris ISBN: 978-2-84876-628-7
Adaptări teatrale
[modificare | modificare sursă]Cesare Capitani a adaptat romanul La Course à l'abîme pentru teatru și a denumit piesa Moi Caravaggio[18]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ http://www.lalettredulibraire.com/Palmar%C3%A8s-du-Prix-France-T%C3%A9l%C3%A9visions-Roman-et-Essais Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ Le Prix du roman historique (în franceză), accesat în
- ^ Dominique Fernandez, GeneaStar
- ^ Dominique Fernandez, Brockhaus Enzyklopädie
- ^ Dominique Fernandez, Babelio
- ^ Dominique Fernandez, Roglo
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=
(ajutor) - ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Édouard Launet, « Du père à l’épée »[nefuncțională], Libération, .
- ^ "verstorben am 17. Mai 1985 - Paris 15, 75 Paris, 33 rue Olivier de Serres, Hôpital Saint Michel" en ligne
- ^ Notice biographique sur le site de l'Académie française.
- ^ Dodik Jégou et Christophe Penot, La Maison internationale des poètes et des écrivains, Éditions Cristel, Saint-Malo, 2002, 57 p. ISBN: 2-84421-023-6
- ^ Étienne de Montety, « Dominique Fernandez reçu sous la Coupole », Le Figaro, 14 decembrie 2007.
- ^ L'Arbre jusqu'aux racines : psychanalyse et création, éditions Grasset, 1972.
- ^ Ce qui n'est pas exact. On peut, par exemple, citer Jean Cocteau qui fut élu à l'Académie française en 1955.
- ^ Decretul nr. 604 din 14 decembrie 2000 al președintelui României privind conferirea unor decorații naționale, publicat în Monitorul Oficial nr. 680 din 19 decembrie 2000.
- ^ „Ah, le bel Italien dans « Moi, Caravage » !”.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Discursul de acceptare a Académie française Arhivat în , la Wayback Machine. , discursul nu mai apare pe site-ul Academiei franceze, cum ar fi cea de mai sus, sunt disponibile la cerere de la secretariat (contact@academie-francaise.fr), care va trimite contra plată !