Edward Frankland

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Edward Frankland
Edward Frankland.jpg
Edward Frankland
Date personale
Născut[3][4][5][6] Modificați la Wikidata
Lancaster, Regatul Unit Modificați la Wikidata
Decedat (74 de ani)[3][4][5][6] Modificați la Wikidata
Gudbrandsdalen[*], Norvegia Modificați la Wikidata
ÎnmormântatAnglia Modificați la Wikidata
CopiiPercy Faraday Frankland[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the United Kingdom.svg Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei Modificați la Wikidata
Ocupațiechimist Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniuchimie  Modificați la Wikidata
InstituțieImperial College London  Modificați la Wikidata
Alma MaterUniversitatea din Marburg  Modificați la Wikidata
OrganizațiiSocietatea Regală din Londra
Academia Rusă de Științe
Academia de Științe din Berlin
Bavarian Academy of Sciences and Humanities[*]  Modificați la Wikidata
Conducător de doctoratRobert Bunsen[1]  Modificați la Wikidata
PremiiMembru al Societății Regale[*]
Ordinul Bath în grad de comandor[*]
Medalia Copley ()[2]
Royal Medal ()
Bakerian Lecture[*] (Modificați la Wikidata

Sir Edward Frankland (n. ,[3][4][5][6] Lancaster, Regatul Unit – d. ,[3][4][5][6] Gudbrandsdalen[*], Norvegia) chimist britanic. A descoperit compușii organo-metalici (1849), a dedus existența heliului în spectrul solar. A studiat fenomenul de luminiscență. Unul din creatorii conceptului de “valență chimică”.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Frankland s-a născut la Churchtown, lângă Lancaster. După terminarea “Lancaster Royal Grammar School”, și-a petrecut șase ani ca ucenic la un farmacist din oraș. În 1845 a plecat la Londra și a intrat la laboratoarele “Lyon Playfair”, mai târziu lucrând sub îndrumarea lui Robert Bunsen la Marburg. În 1847 a fost numit coordonator științific la școala Queenwood, din Hampshire, unde s-a întâlnit prima dată cu John Tyndall, iar în 1851 profesor principal la Colegiul de chimie “Owen”, din Manchester. Întors la Londra șase ani mai târziu, el devine lector chimist la spitalul St Bartholomew, și în 1863 profesor al Institutului Regal de Chimie. De la o vârstă timpurie s-a ocupat de cercetări originale, având un mare succes.

Problemele analitice, cum ar fi izolarea radicalilor organici, i-a atras atenția încă de la început, dar s-a întors curând la studiul sintetic, fără îndoială propus de învățătorul său, Bunsen. Studiul pe cacodil a produs descoperirea unor compuși organo-metalici interesanți. Deducțiile teoretice care-l inspirau în considerațiile despre aceste “trunchiuri” erau mai interesante și mai importante decât “trunchiurile” însele. Și-a dat seama de isonomia moleculară între ei și compușii organo-metalici; el a văzut profilul lor molecular adevărat în oxigen , sulfuri sau compuși cu clorul a acelor metale; de la care a respectat derivarea prin substituție a unui grup organic pentru oxigen , sulf, etc. În acest fel ei i-au dat posibilitatea de răsturna teoria compușilor conjugați. În plus a publicat în 1852 concepția că atomii fiecărui substanțe elementare au o capacitate de saturare precisă, așadar ei pot să se combine numai cu un număr precis, limitat de atomi ai altor elemente. Teoria de valență astfel dezvoltară a pus bazele ce vor domina ulterior chimia.

În chimia aplicată, marea realizarea a lui Frankland a fost in legătură cu alimentările cu apă. Numit membru al comisiei regale de control a poluării râurilor în 1868, el a fost înzestrat de guvern cu un laborator complet echipat, pe care, timp de șase ani l-a purtat după el, în cercetările necesare ce aveau ca scop protejarea organismului. Acestea au avut ca urmare o mare cantitate de informații în legătură cu poluarea râurilor cu ape menajere, ape reziduale industriale, etc., și purificarea apei pentru uzul domestic. În 1865, când i-a succedat la Școala de Mine lui August Wilhelm von Hofmann, a inițiat procedura de raportare lunară privind calitatea alimentării cu apă în Londra, și a continuat aceasta tot restul vieții. La început a fost un critic neobosit al calității acesteia, dar în timp a devenit puternic convins de calitatea ei.

În 1859 a petrecut o noapte pe vârful Mont Blanc în compania lui John Tyndall. Unul din scopurile expediției a fost de a descoperi dacă viteza de ardere a lumânării depinde de densitatea atmosferică, răspunsul la această întrebare fiind negativ. O altă observație făcută de Frankland în acest timp a constituit punctul de start pentru o serie de experiențe care i-au adus rezultate răsunătoare. El a notat că flacăra lumânării avea, în vârful muntelui o lumină foarte slabă și a fost prin aceasta, impulsionat să cerceteze efectul produs de variația presiunii asupra luminozității flăcării. El a descoperit că presiunea crește luminozitatea unei flăcări, la fel ca hidrogenul, de exemplu, o ardere fără lumină în condiții normale, arde cu flacără luminoasă la o presiune de 10-20 atmosfere, și concluzia a fost că prezența particulelor solide nu este singura condiție care determină puterea de iluminare a unei flăcări. Mai târziu a pus în evidență în spectrul solar prezența unui gaz combustibil dens, asemănător cu un lichid incandescent sau solid, și a trasat graficul de variație a spectrului unui gaz incandescent cu creșterea presiunii. Forma liniei de variație, observată la extremități prin extindere în afara benzii a pus în evidență că densitatea era comparabilă cu densitatea sării lichide. Ca aplicație la această observație privind fizica solară, observată în paralel cu Sir Norman Lockyer, este că stratul solar exterior nu are consistența materiei în stare lichidă sau solidă, dar poate fi compusă din gaze și vapori.

Frankland și Lockyer au descoperit de asemenea heliul. În 1868 au observat în spectrul solar prezența unor linii luminoase de culoare galbenă, care nu corespundeau nici unei substanțe cunoscute. Ei au atribuit, din acest motiv, aceste substanțe ipotetice denumirea de HELIUM. Sir Edward Frankland, s-a îmbolnăvit de cancer și în 1897, a murit la Golaa, Gudbrandsdalen, Norway. Fiul său., Percy Frankland a fost de asemenea un cunoscut chimist.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Genealogia matematicienilor, accesat în  
  2. ^ Award winners : Copley Medal (în engleză), Societatea Regală din Londra, accesat în  
  3. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ a b c d Edward Frankland (în franceză), Comité des travaux historiques et scientifiques 
  5. ^ a b c d Sir Edward Frankland, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  6. ^ a b c d Edward Frankland, SNAC, accesat în  

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Frankland, Edward (). Experimental Researches in Pure, Applied and Physical Chemistry. London: J. Van Voorst.  (collected papers to 1877)
  • Frankland, Edward; Chaloner, George (). How to teach chemistry : hints to science teachers and students being the substance of Six Lectures delivered at the Royal College of Chemistry in June 1872. London: J. & A. Churchill. 
  • Frankland, Edward; Japp, Francis A. (). Inorganic chemistry. London: J. & A. Churchill. 
  • Frankland, Edward (). Lecture notes for chemical students : embracing mineral and organic chemistry. London: J. Van Voorst. 
  • Frankland, Edward (). Water analysis for sanitary purposes, with hints for the interpretation of results (ed. 2nd). London: Gurney & Jackson. 
  • Frankland, Edward (). West, Margaret Nanny (Frankland); Colenso, Sophie Jeanette (Frankland), ed. Sketches from the life of Edward Frankland, born January 18, 1825, died August 9, 1899. London: Spottiswoode & Co., Ltd. 
  • Ueber die Isolirung des Aethyls. Inaugural-Dissertation, welche mit Genehmigung der philosophischen Facultät zu Marburg zur Erlangung der Doctorwürde einreicht Edward Frankland aus Lancaster. Marburg, 1849. Druck von George Westermann in Braunschweig. [45 pages].

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Edward Frankland