Chemometrie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Chemometria este o ramură a chimiei, mai exact a chimiei analitice, cu caracter interdisciplinar, care aplică metode matematice și statistice asupra datelor chimice, biochimice și medicale. Denumirea științei este dată în mod analog cu psihometria și econometria.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Termenul de chemometrie (engleză Chemometrics) a fost introdus de către chimistul suedez Svante Wold în anul 1971.[1] La scurt timp după, acesta a fondat împreuna cu chimistul american Bruce Kowalsky Societatea Internațională de Chemometrie (engleză International Chemometrics Society).[2]

Tehnici[modificare | modificare sursă]

În chemometrie sunt utilizate unele metode moderne de statistică, precum sunt: calibrarea, design-ul experimental, analiza semnalelor și recunoașterea formelor, în special pentru acele date obținute ca parte a chimiei analitice și a analizei instrumentale.[2][3] Alte metode includ: analiza de regresie, analiza în componente principale și algoritmii de grupare (clustering).

Calibrarea[modificare | modificare sursă]

Multe probleme și aplicații de chemometrie necesită metodele de calibrare. Scopul acestora este de a dezvolta metode și modele care pot fi utilizate pentru a prezice anumite proprietăți de interes, pe baza unor proprietăți determinate în sistemele chimice (de exemplu, presiune, curgere, temperatură, spectre în infraroșu, spectre Raman, spectre RMN, spectre de masă, etc). Tehnicile utilizate în calibrarea multi-variabilă pot fi metode clasice sau metode inverse.[4] Diferența dintre cele două constă în faptul că în calibrarea clasică modelele sunt rezolvate astfel încât ele să să fie capabile să descrie răspunsul analitic măsurat (de exemplu, spectre), în timp ce metodele inverse sunt rezolvate astfel încât ele să să fie capabile să prezică proprietatea de interes (de exemplu, concentrația).[5] Pentru metodele inverse este adesea necesar să se cunoască mai puține detalii legate de sistemul chimic, și cel puțin teoretic (din punctul de vedere al erorii pătratice medii) ar oferi predicții superioare,[6][7][8] astfel că tendința actuală este de a utiliza mai frecvent metodele inverse în calibrarea multi-variabilă.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ As recounted in Wold, S. (). „Chemometrics; what do we mean with it, and what do we want from it?”. Chemometrics and Intelligent Laboratory Systems. 30 (1): 109–115. doi:10.1016/0169-7439(95)00042-9. 
  2. ^ a b „Tehnici chemometrice utilizate în controlul produselor farmaceutice”, Revista Galenus, , accesat în  
  3. ^ Vandeginste, B. G. M.; Massart, D. L.; Buydens, L. M. C.; De Jong, S.; Lewi, P. J.; Smeyers-Verbeke, J. (1998). Hand book of Chemometrics and Qualimetrics: Part A & Part B. Elsevier.
  4. ^ Franke, J. (). „Inverse Least Squares and Classical Least Squares Methods for Quantitative Vibrational Spectroscopy”. Handbook of Vibrational Spectroscopy. New York: Wiley. doi:10.1002/0470027320.s4603. ISBN 978-0471988472. 
  5. ^ Brown, C. D. (). „Discordance between Net Analyte Signal Theory and Practical Multivariate Calibration”. Analytical Chemistry. 76 (15): 4364–4373. doi:10.1021/ac049953w. PMID 15283574. 
  6. ^ Krutchkoff, R. G. (). „Classical and inverse regression methods of calibration in extrapolation”. Technometrics. 11 (3): 11–15. doi:10.1080/00401706.1969.10490714. 
  7. ^ Hunter, W. G. (). „Statistics and chemistry, and the linear calibration problem”. În Kowalski, B. R. Chemometrics: mathematics and statistics in chemistry. Boston: Riedel. ISBN 978-9027718464. 
  8. ^ Tellinghuisen, J. (). „Inverse vs. classical calibration for small data sets”. Fresenius' J. Anal. Chem. 368 (6): 585–588. doi:10.1007/s002160000556. 

Vezi și[modificare | modificare sursă]