Antibiotic beta-lactamic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Structurile chimice generale ale penicilinelor (sus) și respectiv cefalosporinelor (jos). Cu roșu este evidențiat nucleul de beta-lactamă.

Antibioticele beta-lactamice (denumite și beta-lactamine) reprezintă o clasă de antibiotice care conțin un nucleu de beta-lactamă în molecula lor. În această categorie sunt incluse penicilinele, cefalosporinele, monobactamele și carbapenemele.[1] Majoritatea antibioticelor beta-lactamice își manifestă activitatea antibacteriană prin inhibarea biosintezei peretelui celular bacterian. Sunt cele mai utilizate antibiotice, astfel că până în anul 2003, mai mult de jumătate dintre antibioticele disponibile comercial erau beta-lactamine.[2]

Bacteriile pot dezvolta rezistență la antibiotice beta-lactamice, prin biosinteza unor enzime denumite beta-lactamaze, acestea având rolul de a distruge ciclul beta-lactamic. În practică, pentru depășirea acestei rezistențe, se utilizează combinații ale acestor antibiotice cu inhibitori de beta-lactamază, precum este acidul clavulanic.

Clasificare și nomenclatură[modificare | modificare sursă]

Structurile de bază ale β-lactaminelor
(A) Penam. (B) Carbapenam. (C) Oxapenam.
(D) Penemă. (E) Carbapenemă. (F) Monobactamă.
(G) Cefemă. (H) Carbacefemă. (I) Oxacefemă.

β-lactaminele sunt clasificate în funcție de structura nucleului lor de bază.[3]

  • β-lactame fuzionate cu nuclee saturate formate din cinci atomi:
  • β-lactame fuzionate cu nuclee nesaturate formate din cinci atomi:
  • β-lactame care nu sunt fuzionate cu alt nucleu: monobactame.
  • β-lactame fuzionate cu alte două nuclee: trineme (tribactame).

Utilizări medicale[modificare | modificare sursă]

Antibioticele beta-lactamice sunt indicate în prevenirea (profilactic) și tratamentul (curativ) infecțiilor bacteriene cauzate de tulpini sensibile. La începutul dezvoltării acestei clase, reprezentanții erau majoritar activi împotriva bacteriilor Gram-pozitive, însă cercetarea recentă a dus la dezvoltarea unor noi antibiotice beta-lactamice cu spectru larg de activitate, chiar și împotriva bacteriilor Gram-negative.[4]

Reacții adverse[modificare | modificare sursă]

Cele mai comune reacții adverse care apar în tratamentul cu antibiotice beta-lactamice sunt diareea, greața, urticaria, suprainfectarea (inclusiv candidoza).[5] Reacții adverse de tip imunologic pot apărea la până la 10% dintre pacienți. Anafilaxia poate fi indusă la 0,01% dintre pacienți.[5][6]

Biosinteză[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Holten KB, Onusko EM (august 2000). „Appropriate prescribing of oral beta-lactam antibiotics”. American Family Physician. 62 (3): 611–20. PMID 10950216. 
  2. ^ Elander, R. P. (). „Industrial production of beta-lactam antibiotics”. Applied Microbiology and Biotechnology. 61 (5–6): 385–392. doi:10.1007/s00253-003-1274-y. PMID 12679848. 
  3. ^ Dalhoff, A.; Janjic, N.; Echols, R. (). „Redefining penems”. Biochemical Pharmacology. 71 (7): 1085–1095. doi:10.1016/j.bcp.2005.12.003. PMID 16413506. 
  4. ^ Quintiliani R. (1984) The use of beta-lactam antibiotics in infections - an overview. Scandinavian journal of infectious diseases. Supplementum. 42, pag. 99-109. PMID: 6597565
  5. ^ a b Rossi S (Ed.) (2004). Australian Medicines Handbook 2004. Adelaide: Australian Medicines Handbook. ISBN: 0-9578521-4-2.
  6. ^ Pichichero ME (aprilie 2005). „A review of evidence supporting the American Academy of Pediatrics recommendation for prescribing cephalosporin antibiotics for penicillin-allergic patients”. Pediatrics. 115 (4): 1048–57. doi:10.1542/peds.2004-1276. PMID 15805383. 

Vezi și[modificare | modificare sursă]