Uranus (mitologie)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Dezambiguizare
Acest articol se referă la personajul din mitologia greacă Uranus. Pentru alte sensuri vedeţi Uranus (dezambiguizare).
Subiecte în Mitologia Greacă
Mitologie Greacă
Titanii:
Zeii Olimpului:
Istorie legendară:
Fiinţe fabuloase
Mitul grec/roman comparat

Uranus, ştiut şi ca Ouranos, reprezintă întruparea cerurilor şi este cunoscut ca zeul cerului. El a fost primul fiu al Gaiei (pământul) şi a devenit soţul ei. După Hesiod, printre fiii lor se numărau Titanii: şase fii (Oceanus, Coeus, Crius, Hyperion, Iapetus şi Cronos) şi şase fiice (Theia, Rhea, Themis, Mnemosyne, Phoebe şi Tethys). Alţi urmaşi sunt: Ciclopii, (care se numesc Brontes, Steropes şi Arges şi sunt cunoscuţi mai târziu ca "giganţii cu un singur ochi"), şi cei trei monştri numiţi Hecatonchire, fiecare având o sută de mâini şi 50 de capete. Numele lor sunt Briareus, Cottus şi Gyes. Alţi copii ai lui Uranus şi ai Gaiei sunt Erinye-le, care sunt spirite ale pedepsei şi zeiţe ale răzbunării. Erinye-le răzbunau relele făcute familiei, mai ales crima în cadrul familiei. După ce Uranus a fost castrat, sângele său a căzut pe pământ (Gaia) şi astfel au fost concepuţi Giganţii. Aceştia aveau înfăţişări monstruoase şi erau foarte puternici. În mod similar, în unele versiuni, se presupune că Afrodita s-a născut din spuma creată de organele sexuale ale lui Uranus, după ce au fost aruncate în mare de fiul său, Cronos.

Castrarea lui Uranus
Frescă de Giorgio Vasari şi Gherardi Christofano
(Palazzo Vecchio, Florenţa)

Uranus era înfricoşat la vederea copiilor săi, Ciclopii şi Hecatoncheirele. (Într-o versiune diferită, Uranus era speriat de puterea lor uriaşă şi de faptul că îl puteau detrona foarte uşor). I-a ascuns departe în Tartarus (măruntaiele pământului), în Gaia, cauzându-i astfel dureri intense. Disconfortul era atât de mare, încât l-a rugat pe fiul său cel mai tânăr, Cronos, să-şi castreze tatăl, pentru ca fertilitatea lui să dispară şi ca alţi urmaşi monstruoşi să nu mai apară. Pentru a îndeplini acordul, Gaia a făcut o secere din adamanţiu, pe care i-a dat-o lui Cronos. În acea noapte, Uranus a venit să se culce cu Gaia. Pe când zeul cerului se apropia, Cronos a lovit cu secerea şi i-a tăiat lui Uranus organele genitale . Din sângele care a căzut din rană s-au născut nimfe şi giganţi, iar când Cronos a aruncat organele în mare, o spumă albă a apărut. Din această spumă s-a născut Afrodita, zeiţa dragostei şi a pasiunii.

O versiune uşor diferită ne spune că Uranus, fiind atât de vast, o putea acoperi pe Mama Pământ (Gaia) şi putea foarte uşor să profite de ea, dar Gaia, obosită de fertilitatea exuberantă a ei, i-a rugat pe fiii săi să o elibereze de îmbrăţişarea excesivă a lui Uranus. Toţi au refuzat, în afară de Cronos. Înarmat cu o secere, l-a castrat pe Uranus, iar sângele care a căzut a dat naştere Erinye-lor (Furiilor), Giganţilor şi Meliae-lor (nimfe ale copacilor cenuşă manna). Şi când Cronos a aruncat secera în mare, Insula Corfu a apărut.)

După ce Uranus (cerul) a fost demasculinizat, cerul s-a despărţit de Gaia (pământul) şi Cronos a devenit regele zeilor. Mai târziu, Zeus (fiul lui Cronos) l-a detronat pe tatăl său şi a devenit zeul suprem al Pantheonului grec.

Cuprins

[modifică] Urmaşii lui Uranus

  1. mit Gaia
    1. Titani
      1. Okeanos
      2. Tethys
      3. Koios
      4. Phoibe
      5. Hyperion
      6. Theia
      7. Iapetos
      8. Themis
      9. Krios
      10. Mnemosyne
      11. Cronos
      12. Rhea
    2. Ciclopi
      1. Brontes
      2. Steropes
      3. Arges
    3. Hecatonchire
      1. Briareos
      2. Kottos
      3. Gyes
  2. nu este mamă adevărată
    1. Afrodita
    2. Erinyen
      1. Alekto
      2. Megaira
      3. Tisiphone
    3. Gigant
      1. Alkyoneus
      2. Athos
      3. Klytios
      4. Enkelados
      5. Porphyrion
      6. Echion
    4. Meliade

[modifică] Bibliografie

  • Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989
  • Anca Balaci, Mic dicţionar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, Bucureşti, 1992, ISBN 973-9004-09-2
  • George Lăzărescu, Dicţionar de mitologie, Casa Editorială Odeon, Bucureşti, 1992, ISBN 973-9008-28-3
  • N.A.Kun, Legendele şi miturile Greciei Antice, Editura Lider, Bucureşti, 2003, ISBN 973-629-035-2

[modifică] Vezi şi

[modifică] Legături externe

Unelte personale