Magnitudine aparentă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la un termen astronomic. Pentru alte sensuri, vedeți Magnitudine (dezambiguizare).
Magnitudinea aparentă a unori corpuri cerești
Mag. ap. Corp ceresc
-26,8 Soarele
-12,6 Luna plină
-4,4 planeta Venus la strălucire maximă
-2,8 planeta Marte la strălucire maximă
-1,5 Sirius, cea mai strălucitoare stea
-0,7 Canopus, a doua stea in ordinea strălucirii
0,00 punctul 0 de definiție (înainte era steaua Vega)
+3,0 limita de observare cu ochiul liber lângă centre urbane
+6,0 limita de observare cu ochiul liber
+12,6 cel mai luminos quasar
+30 limita de observare cu Telescopul spațial Hubble

Magnitudinea aparentă (notată cu m) este o mărime din domeniul astronomiei care caracterizează strălucirea unui corp ceresc așa cum apare el unui observator uman.

Valoarea depinde de strălucirea absolută a obiectului precum și de distanța dintre corpul ceresc și observator. Pentru a caracteriza strălucirea independent de distanță se folosește magnitudinea absolută.

Magnitudinea aparentă se măsoară pe o scară logaritmică, iar o valoare mai mică corespunde unei străluciri mai puternice. O stea de o sută de ori mai strălucitoare decât alta are magnitudinea aparentă cu 5 unități mai mică. Notația pentru magnitudinea aparentă este de obicei de tipul 3,0 m sau 3^m.0.

Deja în Grecia antică exista o împărțire a stelelor în 6 clase după gradul de strălucire. Prima clasă cuprindea cele mai strălucitoare 15 stele, de la clasa 1 până la clasa 3 erau cca. 150 de stele și până la clasa 6 cca. 5.000. Aceasta este scara logaritmică de magnitudini ale lui Hiparh.