Magnitudine aparentă

Acest articol se referă la un termen astronomic. Pentru alte sensuri, vezi Magnitudine (dezambiguizare).

Magnitudinea aparentă a unori corpuri cerești

Mag. ap.	Corp ceresc
-26,8	Soarele
-12,6	Luna plină
-4,4	planeta Venus la strălucire maximă
-2,8	planeta Marte la strălucire maximă
-1,5	Sirius, cea mai strălucitoare stea
-0,7	Canopus, a doua stea in ordinea strălucirii
0,0	punctul 0 de definiție (înainte era steaua Vega)
+3,0	limita de observare cu ochiul liber lângă centre urbane
+6,0	limita de observare cu ochiul liber
+12,6	cel mai luminos quasar
+30	limita de observare cu Telescopul spațial Hubble

Magnitudinea aparentă (notată cu m) este o mărime din domeniul astronomiei care caracterizează strălucirea unui corp ceresc așa cum apare el unui observator uman.

Valoarea depinde de strălucirea absolută a obiectului precum și de distanța dintre corpul ceresc și observator. Pentru a caracteriza strălucirea independent de distanță se folosește magnitudinea absolută.

Magnitudinea aparentă se măsoară pe o scară logaritmică, iar o valoare mai mică corespunde unei străluciri mai puternice. O stea de o sută de ori mai strălucitoare decât alta are magnitudinea aparentă cu 5 unități mai mică. Notația pentru magnitudinea aparentă este de obicei de tipul 3,0 m sau $3^m.0$.

Deja în Grecia antică exista o împărțire a stelelor în 6 clase după gradul de strălucire. Prima clasă cuprindea cele mai strălucitoare 15 stele, de la clasa 1 până la clasa 3 erau cca. 150 de stele și până la clasa 6 cca. 5.000. Aceasta este scara logaritmică de magnitudini ale lui Hiparh.