Cronos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cronos/Saturnus
Subiecte în Mitologia Greacă
Mitologie Greacă
Titanii:
Zeii Olimpului:
Istorie legendară:
Ființe fabuloase:
Mitul grec/roman comparat

Cronos, fiul lui Uranus și al Gaiei, este cel mai tânăr dintre cei 12 Titani. Soția sa Rhea s-a numărat tot printre titani. Copiii lor au fost Demeter, Hestia, Hera, Hades, Poseidon și Zeus.

Este scris că Uranus, care, într-o versiune, și-a ascuns copiii în măruntaiele pământului (Tartar) pentru că se îngrozea la vederea lor, era în realitate înfricoșat de puterea uriașă a lor. Gaia își considera odraslele obositoare și când disconfortul a ajuns la maxim, a ticluit un plan, al cărui scop era să pună capăt pasiunii lui Uranus, pentru ca el să nu mai poată procrea și astfel să scape de durerile cauzate de urmași. Dar, pentru a reuși, avea nevoie de ajutorul unuia dintre copii. I-a rugat pe toți, dar numai cel mai tânăr a răspuns rugăminții. Ca să-l ajute pe Cronos în sarcină, Gaia i-a dat o secere de adamanțiu drept armă.

Cronos s-a ascuns, iar când Uranus a venit să se culce cu Gaia, Cronos și-a îndeplinit misiunea. Cu o lovitură puternică din secere, Cronos a separat organele genitale de corpul lui Uranus. Din sângele care a căzut pe pământ (Gaia) s-au născut Erinye-ile (Furiile), Giganții și Meliae-le (Nimfe ale copacilor-cenușă manna). În alte versiuni, Afrodita s-a născut din spuma creată de organele sexuale ale lui Uranus, după ce au fost aruncate de Cronos în mare.

Îndată ce Cronos l-a castrat pe Uranus, el și soția sa, Rhea, au ocupat tronul. Sub puterea lor a început o perioadă de armonie și prosperitate, care a devenit cunoscută ca "Epoca de Aur"; un timp când, se spune, oamenii trăiau fără lăcomie sau violență, fără muncă sau nevoie de legi. Dar nu totul era bine pentru Cronos, pentru că știa că îi este destinat să fie detronat de unul din copiii săi. Pentru a preveni acest lucru, a început să-și înghită nou-născuții, luându-i la naștere și înghițindu-i întregi, reținându-i înăuntrul corpului său, de unde nu îi puteau face nici un rău.

Rhea nu era de acord cu gândul de a-și pierde toți copiii, și, cu ajutorul Gaiei, l-a salvat pe Zeus de soarta sa. Rhea a învelit o piatră în hainele lui Zeus, pe care Cronos a luat-o și a înghițit-o imediat, crezând că este copilul său. Planul Gaiei și Rheaei a funcționat și copilul Zeus a fost dus în Creta, iar acolo, într-o peșteră de pe Mt. Dicte, capra divină Amaltheia l-a alăptat și crescut pe bebelușul Zeus. Când Zeus a devenit un bărbat tânăr, s-a întors pe domeniul tatălui său și, cu ajutorul Gaiei, l-a obligat pe Cronos să îi regurgiteze pe cei cinci copii înghițiți anterior. (În unele versiuni, Zeus a primit ajutor de la Metis, care i-a dat lui Cronos o poțiune, care l-a făcut să vomite frații și surorile lui Zeus). Zeus a condus revolta împotriva dinastiei de titani a tatălui său, și, după zece ani, i-a învins și i-a exilat.

După o altă legendă, Cronos s-ar fi împăcat cu Zeus, și ar fi domnit pe pământ printre oameni, ca un rege bun și înțelept. Târziu, în epoca de fier, când se spunea că oamenii ar fi devenit răi, el i-a părăsit pentru a se urca din nou la ceruri. În afara copiilor născuți cu Rhea, Cronos a mai avut, cu Philyra, un copil cu înfățișare de om și cal în același timp, pe nume Chiron.

Romanii îl echivalează pe Cronos cu Saturn, zeitate care patrona muncile agricole și roadele pământului. În Atena, în a 12-a zi a lunii Hekatombaion, se ținea un festival în cinstea lui Cronos, care se numea "Kronia". Era o sărbătoare a recoltei. În artă, Cronos era înfățișat ca având o secure folosită la culegerea recoltei, dar aceasta a fost și arma cu ajutorul căreia la castrat pe tatăl său.

Numele său poate deriva din verbul kreno, care înseamnă "a exersa balansul", "a domni peste", "a guverna".

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București, Albatros, 1995
  • Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992, ISBN 973-9004-09-2
  • George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992, ISBN 973-9008-28-3
  • N.A.Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003, ISBN 973-629-035-2

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]