Deceneu

Deceneu filosof, astronom, sfătuitor al lui Burebista (70 î.e.n. - 44 î.e.n.), rege dac între 44 î.e.n. - 27 î.e.n.

Se spune despre Deceneu că era un înțelept al neamului dacilor care trăia retras, ca un adevărat sihastru, într-un ținut ascuns, unii cred că pe muntele sfânt al dacilor – numit Kogaionon. Deceneu era slujitor al zeului Zalmoxis, iar în momentul venirii la conducerea dacilor al regelui Burebista, Deceneu era Mare preot al dacilor. El îl ajută pe Burebista, îndemnându-i pe daci la abstinență. Deceneu a devenit rege al geților din anul 44 î.e.n după moartea regelui Burebista. Era un rege venerat de către geți. A stabilit locuința preoților lui Zamolxe pe muntele Cogeon (Kogaionon) dincolo de Dunăre. A reformat pontificatul zamolxian. A împărțit pe geți în ordinul Piloforilor sau Pileaților și ordinul Capeluttilor sau Comaților. A cultivat în rândul geților astronomia și agricultura. A reconstruit altare noi și a construit edificii sacre. Se pare că a urmat canoanele arhitectonice din Egipt (unde trăise), precum și din Orient.

Sacerdot dac, mare preot, sfetnic și colaborator apropiat a lui Burebista. Cel mai important personaj după rege în statul dac. Deceneu l-a ajutat considerabil pe marele rege în opera sa de unificare și organizare a triburilor geto-dace. După moartea lui Burebista și destrămarea stăpânirii acestuia (44 î.e.n.) Deceneu își asumă și puterea regală în statul dac intracarpatic. O informație din Iordanes (Getica:XI,67) indică venirea lui Deceneu la putere ca vicerege, Burebista acordându-i o putere aproape regală. Strabon spune:

Burebista … și-a luat ca ajutor pe Deceneu, un bărbat vrăjitor, care umblase multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne profetice, datorită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă, de la un timp era socotit și zeu, așa cum am arătat când am vorbit de Zamolxe. Ca o dovadă de ascultarea ce i-o dădeau geții, este și faptul că ei s-au lăsat înduplecați să-și stârpească viile și să traiască fără vin" (Geografia:VII,3,11)

După Iordanes, Deceneu era un om de o vastă erudiție. Relatarea istoricului got conține date deosebite privind rolul cultural și religios îndeplinit de către Deceneu în instruirea spirituală al stratului ierarhic superior de sacerdoți și tarabostesi daci:

Observând înclinația lor de a-l asculta în toate și inteligența lor nativă, el i-a inițiat în aproape toată filozofia, căci era maestru priceput în aceasta. El i-a învățat etica, dezvățându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în fizică, făcându-i să traiască potrivit cu legile naturii, pe care goții [geții] transcriindu-le le păstrează până azi [sec VI e.n.] cu numele de belagines; i-a învățat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare în ce privește mintea; arătându-le practica, i-a îndemnat să-și traiască viața în fapte bune; demonstrându-le teoria, i-a învățat să contemple cele 12 semne ale zodiacului, iar prin ele mersul planetelor și toată astronomia, lămurindu-i cum crește și scade discul lunii și cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura rotunjimii pământului și le-a expus sub ce nume și sub ce semne cele 345 de stele trec de la răsărit la apus, ca să se apropie sau să se depărteze de polul ceresc. Vezi ce plăcere (este) ca niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puțin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poziția cerului, pe altul proprietățile ierburilor și ale arbuștilor, pe acesta studiind creșterea și scăderea Lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui și cum, prin rotația cerului, Soarele vrând să atingă regiunea orientală, este adus înapoi în regiunea occidentală. Getul se linistește de îndată ce primește explicația acestor lucruri. Aceasta și multe altele, învățând Deceneu pe geți, prin știința sa, a strălucit în mijlocul lor ca o adevărată minune. (Getica;XI;69—70)

În felul acesta Iordanes ne înfățișează seriozitatea și priceperea cu care, cel puțin clasa sacerdotală, privea preocupările științifice, iar mai departe "pe bărbații cei mai de seamă și mai înțelepți pe care i-a învățat teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinități și sanctuare, făcându-i preoți și dându-le numele de pileați" (Getica;XI,71)

Deceneu a revigorat spiritualitatea geto-dacilor, înlăturând cultul bahic sau dionisiac asociat cu cultura viței de vie și cu orgii. El este cel dintâi care s-a opus viguros pătrunderii în Dacia a cultelor străine. De aceea nu este întâmplător și fără rezonanțe religioase profunde că el a determinat autoritatea regală să dispună distrugerea viței de vie — planta sacră al lui Dyonisos — și ca toată preoțimea dacică l-a sprijinit în acest act extraordinar. Ca mare preot și vicerege, apoi el însuși rege Deceneu, a dispus de dubla autoritate, morală (stârpind viciul beției) și politica (organizează triburile și casta sacerdotală), făcând dintre nobili o clasă de pileați, ca și din categoria privilegiată mai largă, capilați (sau comați), din aceasta făcând pentru clerul de rând o clasă asimilabilă cu clasa cavalerilor romani - equites.

Deceneu considera că viitorul și strălucirea poporului său depind numai de înalta ținută morală și plecând de la această premisă se poate clădi un edificiu statal și social trainic, motiv pentru care, sprijinit de Burebista, a înfăptuit o profundă reformă socială și religioasă a poporului geto-dac. Această reformă, celebră în lumea antică, a fost pusă în practică, nu prin legi oficiale și seci, ci prin răbdare și educație. Deceneu a impus sobrietatea și cumpătarea, acea modestie a sufletului ale cărei valențe răzbat din textul lui Platon. Deceneu a cerut poporului ascultarea de porunci ca efect al educației prin dreptate. Geții fiind recunoscuți în antichitate ca fiind cei mai drepți dintre cei cu care se înrudeau, caracteristică, desigur, foarte veche.

Deceneu a fost una din acele impresionante personalități care și-au creat un loc de frunte în istoria lumii. Un factor care l-a ajutat să se realizeze pe sine însuși și prin asta să fie de folos neamului său, a fost prietenia si sprijinul pe care Burebista i le-a acordat, lucru rar în istorie. Ei s-au înțeles și au colaborat, armonios și eficient încât, în puțini ani, au izbutit să dureze un stat puternic atât social, cât și moral.

Iordanes despre Deceneu: „împărtășindu-le cunoștințe de fizică i-a făcut să trăiască în mod natural respectând legile lor pe care ei le au în formă scrisă până astăzi și le numesc belagine.” De fapt, legile belagine sunt legile goților, nu ale geților, termenul fiind întâlnit în Origo Gothica (555 e.n.), cu toate că autorul textului pretindea că e vorba de legi străvechi. Mai precis, e vorba de legile ostrogoților. Textul lui Iordanes nu este considerat izvor istoric de încredere, fiind menit să creeze un trecut glorios pentru noua clasă conducătoare.

Bibliografie

• Ion Popescu - Puțuri - Magazin istoric XXII nr. 2 (251), februarie 1988